ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2018 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună declararea ca inopozabil față de reclamantă a Contractului de donație autentificat sub nr. x/20.09.2017 de către Notarul Public E., având ca obiect imobilele teren și construcție situate în Baia Mare, str. x B, județul Maramureș, înscris în Cartea Funciara nr. x Baia Mare (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo. x, reprezentând teren în suprafața de 644 m.p. și casa cu regim de înălțime P+1 și respectiv terenul situat în Baia Mare, str. x B, județul Maramureș, înscris în Cartea Funciară nr. x Baia Mare (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo. x, reprezentând teren în suprafață de 214 mp., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2018, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acestei secții, invocată din oficiu, și în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea secției I civilă a Tribunalului Maramureș.

Prin sentința civilă nr. 232 din 10 martie 2021, pronunțată în dosar nr. x/2018, Tribunalului Maramureș, secția I civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.; a declarat inopozabil față de reclamanta creditoare contractul de donație imobiliară autentificat sub nr. x din data de 20.09.2017 de notar public E., având ca obiect imobilele teren și construcție situate în Baia Mare, strada x nr. 22 B, județul Maramureș, înscrise în CF nr. x Baia Mare (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo x, în natură teren în suprafață de 644 mp și casă în regim de înălțime P+1 și teren situat în Baia Mare, strada x nr. 22B, județul Maramureș, înscris în CF nr. x Baia Mare (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo x, în natură teren în suprafață de 214 mp; a obligat pârâți în solidar să achite reclamantei suma de 7.375 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 404A din 08 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a constatat perimat apelul declarat de pârâții B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 232 din 10 martie 2021 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 404A din 08 noiembrie 2022, pronunțate de Cutea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâții B., C. și D..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 decembrie 2022, sub nr. x/2018*, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

Recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au reiterat parcursul procesual al căii de atac a apelului, menționând că prin încheierea din 01 februarie 2022 s-a dispus suspendarea soluționării căii de atac a apelului. Au mai arătat că intimata-reclamantă a solicitat prin notele scrise depuse la data de 21 februarie 2022, reluarea judecării procesului, fără însă a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de suspendare, motiv pentru care instanța de apel, la termenul din 15 martie 2022, a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei, cu consecința menținerii măsurii suspendării.

Au susținut recurenții că la termenul din 08 noiembrie 2022, instanța a constatat intervenirea perimării, cu toate că în cauză s-a prezentat reprezentantul apelanților-pârâți care a arătat că pentru împlinirea termenului de perimare, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., culpa aparține intimatei-reclamante care nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă repunerii pe rol a cauzei, iar o astfel de soluție beneficiază chiar intimatei.

Au mai arătat că dovada de comunicare a încheierii din 15 martie 2022, prin care s-a dispus menținerea măsurii suspendării cauzei, nu le-a fost comunicată, la dosarul cauzei existând doar o dovadă de comunicare prin e-mail, însă aceasta nu indică faptul că hotărârea a fost primită, sens în care au apreciat că actul de procedură trebuia transmis prin mijloacele procedurale prevăzute la art. 154 alin. (1) C. proc. civ., respectiv domiciliul procesual ales de apelanții-pârâți.

Totodată, mai arată că de vreme ce pe rolul instanței se afla o cerere de repunere pe rol, era lipsit de interes pentru apelanți să formuleze la rândul lor o asemenea cerere. Concluzionând, arată că prin această perimare, recurenților li s-a negat accesul efectiv la calea de atac a apelului, în beneficiul părții adverse, având în vedere că acțiunea pauliană ce face obiectul prezentei cauze a fost admisă de prima instanță.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 10 ianuarie 2023, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare de la dosar, care însă nu a formulat întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la data de 16 februarie 2032, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 24 februarie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar. Părțile nu au formulat puncte de vedere față de raportul comunicat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 9 martie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenții-pârâți B., C. și D., Înalta Curte observă că părțile s-au prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cât timp nu au circumstanțiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept procesual a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, în considerarea soluției vizând constatarea perimării apelului.

Astfel, prin calea de atac formulată, recurenții s-au limitat la a prezenta evoluția dosarului în etapa apelului, debutând cu suspendarea soluționării căii de atac prin încheierea din 1 februarie 2022, formularea de către intimata-reclamantă a cererii de repunere a cauzei pe rol, precum și menținerea măsurii suspendării, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol. Au mai prezentat considerentele pentru care aceștia nu au procedat ei înșiși la formularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol, apreciind că intimatei-reclamante îi este imputabilă menținerea stării de suspendare a cauzei, prin neachitarea taxei judiciare de timbru.

Au mai precizat recurenții că prin raportare la soluția instanței de fond, care a admis cererea de chemare în judecată, soluția constatării perimării căii de atac a apelului exercitat de aceștia îi profită reclamantei, astfel că o atare măsură este de natură a îngrădi dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de acces la o instanță.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că în data de 20 august 2021 a fost înregistrată calea de atac a apelului formulată în cauză de către pârâții B., C. și D.. Prin adresa emisă la data de 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a pus în vedere pârâților obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.687,5 RON aferentă exercitării căii de atac a recursului, taxă de timbru care nu a fost achitată.

La termenul din 14 decembrie 2021, s-a dispus amânarea cauzei, la solicitarea formulată de către apelanții-pârâți, având în vedere imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convențional al acestora, precum și în raport de împrejurarea că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, acordându-se termen pentru continuarea judecății la data de 1 februarie 2022. La data de 31 ianuarie 2022, prin e-mail, reprezentantul convențional al apelanților-pârâți a înaintat o adresă, semnată olograf de părțile pe care le reprezintă, prin care s-a învederat instanței că nu înțeleg să își mai susțină apelul exercitat în cauză.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.. Prin cererea formulată în data de 21 februarie 2022, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat reluarea judecării apelului; la data de 28 februarie 2023, acesteia i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.843,75 RON aferentă cererii de repunere a cauzei pe rol. În raport de împrejurarea că până la termenul din 15 martie 2022 nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de către titulara cererii de repunere a cauzei pe rol, a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere a cauzei pe rol, menținându-se măsura suspendării judecării apelului.

Aspectele evocate de către recurenți prin calea extraordinară de atac a recursului pe care au înțeles să o exercite în cauză, reprezintă așadar o redare selectivă a actelor procesuale săvârșite în calea de atac a apelului, fără a formula veritabile critici în ce privește aspectele relevante vizând instituția perimării și incidența acesteia în cauză.

Împrejurarea că intimata-reclamantă nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei, datorată potrivit art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la împrejurarea că suspendarea soluționării apelului a intervenit din culpa ambelor părți care nu s-au prezentat la termenul de judecată stabilit și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu este un aspect susceptibil de a fi convertit într-o critică de recurs, de vreme ce, independent de conduita intimatei, pârâții puteau întreprinde propriile demersuri pe care le apreciau necesare în vederea repunerii cauzei pe rol.

Art. 8 C. proc. civ. consacră principiul egalității armelor - o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părți să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație net dezavantajoasă vis-a-vis de adversarul său, astfel cum se reține în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (eg Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95).

Or, în cauză nu au fost invocate și nu se rețin veritabile piedici care ar fi împiedicat recurenții să întreprindă demersuri proprii în vederea repunerii cauzei pe rol. Dimpotrivă, pasivitatea de care au dat dovadă recurenții în calea de atac a apelului, este în deplină concordanță atât cu împrejurarea că aceștia nu au înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului, cât și cu cererea înaintată în data de 31 ianuarie 2022 prin care au arătat nu înțeleg să își mai susțină apelul formulat în cauză.

Drept urmare, este neavenită și nu poate reprezenta o veritabilă critică, susținerea recurenților potrivit căreia lipsa de stăruință a părții adverse le-a cauzat acestora un prejudiciu, prin aceea că în etapa apelului era supusă analizei calea de atac pe care aceștia au exercitat-o împotriva hotărârii instanței de fond, motiv pentru care îi profită intimatei-reclamante măsura perimării căii de atac, fiind astfel menținută hotărârea instanței de fond - favorabilă intimatei-reclamante.

Înalta Curte reține că perimarea reprezintă un incident procedural, care devine incident în măsura în care sunt întrunite cumulativ condițiile vizând (i) învestirea instanței cu o cerere, (ii) împlinirea termenului de 6 luni în care cauza a rămas în nelucrare, (iii) iar această împrejurare să se datoreze unor motive imputabile părții. Pentru întreruperea termenului perimării, este necesară întrunirea în mod cumulativ a două condiții, respectiv îndeplinirea unui act de procedură - îndeplinit cu scopul manifest de a continua judecata pricinii, iar actul de procedură să fie îndeplinit de partea care justifică un interes. În cauza de față, nu doar intimata-reclamantă era interesată de continuarea judecății (interesul acesteia constând în consolidarea hotărârii obținute în fața instanței de fond), ci, în egală măsură, interesul subzista mai ales în persoana apelanților-reclamanți, având în vedere că prin calea de atac pe care aceștia au exercitat-o, au urmărit schimbarea soluției primei instanțe.

În acest context, câtă vreme simpla exercitare a drepturilor procesuale pe care le aveau recurenții la dispoziție ar fi fost suficientă pentru a împiedica incidența perimării soluționării căii de atac, nu se poate da relevanță atitudinii pretins culpabile a părții adverse, astfel cum susțin recurenții în calea de atac.

În egală măsură, afirmația potrivit căreia soluția constatării perimării ar fi de natură a îngrădi accesul recurenților la calea de atac nu poate fi calificată drept un motiv de recurs, în lipsa corelării cu alte aspecte de ordin argumentativ, care ar putea susține, cel puțin în plan ideatic, o atare teză.

Este unanim acceptat, atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a Curții Constituționale a României, că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile și proporționale cu scopul urmărit. În cauza de față însă, limitările care au condus la neanalizarea căii de atac a apelului sunt generate exclusiv de conduita părților, respectiv lipsa acestora de stăruință, nefiind așadar incidentă o limitare de ordin legislativ.

Conduita recurenților în etapa apelului, nu a fost una conformă cu dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

În ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel a procedat la comunicarea încheierii din data de 15 martie 2022, prin care s-a menținut suspendarea cauzei, exclusiv prin e-mail, nu și prin mijloacele procedurale prevăzute de art. 154 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta nu reprezintă un motiv susceptibil de încadrare în dispzițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu a fost indicată norma de drept procedural care a fost încălcată, nu s-a afirmat că o atare comunicare nu a fost recepționată și nici nu s-a indicat o eventuală vătămare suferită de recurenți.

Astfel, dispozițiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd comunicarea hotărârilor nu vizează și încheierea prin care s-a menținut starea de suspendare a cauzei, în lumina dispozițiilor art. 234 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor.

În plus, astfel cum s-a reținut în jurisprudență, necomunicarea către parte a încheierii de suspendare a judecății nu este de natură să justifice dezinteresul acesteia în continuarea judecății, comunicarea încheierii fiind necesară exclusiv pentru motivarea recursului exercitat în baza art. 414 C. proc. civ. și nu pentru a marca începerea cursului perimării. Cu atât mai mult, încheierea prin care a fost menținută starea de suspendare în raport de solicitarea părții adverse privind repunerea cauzei pe rol nu se impunea a fi comunicată recurenților, transmiterea acesteia prin e-mail reprezentând un act opțional, realizat de instanța de apel.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că recurenților-pârâți le-a fost comunicată în aceeași manieră, respectiv prin e-mail, la adresa reprezentantului lor convențional, și încheierea de la termenul din 14 decembrie 2021 prin care a fost admisă cererea de amânare formulată de aceștia, stabilindu-se termen în vederea continuării judecății la data de 1 februarie 2022. Prin raportare la împrejurarea că în data de 31 ianuarie 2022, apelanții-pârâi au înaintat la dosar adresa prin care arată că nu stăruie în soluționarea căii de atac, așadar anterior termenului de judecată fixat de instanță pentru continuarea judecății apelului, operează prezumția simplă privind efectivitatea comunicării actelor de procedură către apelanții-pârâți inclusiv în această manieră, prin e-mail la adresa reprezentantului convențional.

Astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, toate modalitățile de comunicare a actelor de procedură, enumerate de art. 154 din C. proc. civ., sunt principale și pot fi utilizate alternativ, nefiind condiționate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poștal în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menționat anterior produce același efect juridic cu privire la înștiințarea părților despre existența procesului civil. S-a statuat astfel că ceea ce interesează în cauză este determinarea efectivității comunicării actului de procedură în modalitatea aleasă.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este extins la încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative care nu sunt acoperite de alte cazuri de casare, însă neregularitatea procedurală în sine nu este suficientă pentru a determina casarea, ci trebuie constatată și vătămarea produsă - în cazul nulităților exprese aceasta prezumându-se, iar în cazul celor virtuale necesitând a fi demonstrată.

În ce privește invocarea de către recurenți a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că s-a realizat pur formal, de vreme ce, în cuprinsul căii de atac nu există nicio referire la dispoziții de ordin material, nefiind așadar indicat niciun text potențial incident și nici critici sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de apel. De altfel, prin raportare la soluția instanței de apel, care a constatat intervenirea perimării căii de atac, fără a se pune în discuție și fără a se analiza dispoziții legale de ordin material, este dificil de imaginat că recursul exercitat ar putea viza și alte aspecte în afara celor de ordin procedural, vizând sfera de aplicare a acestui incident procedural.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurenți nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâții B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.