ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 446/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 4 februarie 2020, pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanții A. și B., reprezentanți legali ai minorelor C. și D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. și intervenientul forțat F., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 551.000,78 RON, reprezentând daune materiale și morale rezultate din producerea de către intervenientul forțat a accidentului din data de 28.09.2019, soldat cu vătămarea corporală din culpă a fiicelor minore ale reclamanților, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 10 februarie 2020 a Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți în favoarea Tribunalului Maramureș, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 919 din 2 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civile a Tribunalului Maramureș și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel Cluj, secția I civilă în vedere soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 190/F/CC/2020 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 923 din 7 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în calitate de reprezentanți legali ai minorelor C., și D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. și intervenientul forțat F., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata sumelor de: 270.000 RON daune morale pentru minora D., 35.000 RON daune morale pentru minora C., 1.000,78 RON daune materiale, din care 38 RON în favoarea reclamantei D. și 962,78 RON în favoarea reclamantei C..

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi întârziere de la data de 22.12.2019, până la data plății efective.

S-au respins în rest pretențiile solicitate ca neîntemeiate.

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata către stat a următoarelor sume de bani de care reclamantele au beneficiat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aferente daunelor morale și materiale astfel cum au fost admise: suma de 6.120,2 RON, aferentă daunelor morale admise pentru D. și C. și suma de 75 RON, aferentă daunelor materiale admise pentru D. și C..

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 4.589,8 RON, aferentă daunelor morale respinse și suma de 18,45 RON, aferentă daunelor materiale respinse, au rămas în sarcina statului.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu avocat parțial.

Prin decizia civilă nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 923 din 7 iunie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Maramureș, care a fost schimbată în parte, în sensul că: s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în calitate de reprezentanți legali ai minorelor C. și D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A.; a fost obligată pârâta la plata sumelor de: 77.000 RON daune morale pentru minora D., 10.000 RON, daune morale pentru minora C., 76 RON daune materiale; a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi întârziere, începând cu cea de-a zecea zi de la comunicarea către asigurător a prezentei decizii.

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a fost obligată pârâta la plata către stat a următoarelor sume de bani de care reclamantele au beneficiat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aferente daunelor morale și materiale astfel cum au fost admise: suma de 1.635 RON, aferentă daunelor morale și materiale acordate reclamanților.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, celelalte sume pentru care reclamanții au beneficiat de scutire de la plata taxei judiciare de timbru au rămas în sarcina statului.

A fost păstrat restul dispozițiilor.

S-a constatat că pentru etapa apelului, părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenții-reclamanți arată că, în ce privește daunele materiale acordate de judecătorul fondului, instanța de apel a apreciat, într-un mod superficial, că doar suma totală de 76 RON care atestă plata taxelor de examinare este dovedită cu înscrisuri justificative.

Instanța de apel a mai reținut că daunele materiale care pot fi acordate persoanei prejudiciate, pe lângă dovedirea lor cu documente justificative, trebuie să fie contemporane cu evenimentul rutier și să se afle în legătură de cauzalitate cu acesta.

Potrivit recurenților-reclamanți, instanța trebuia să motiveze de ce sumele de 200,05 RON și 62,83 RON nu ar îndeplini aceste condiții, având în vedere data emiterii chitanțelor doveditoare (octombrie 2019) și conținutul acestora, însă nicăieri în considerentele hotărârii nu există o astfel de motivare, instanța limitându-se la indicarea art. 26 lit. a) pct. IV din Norma ASF nr. 20/2017 și a condițiilor generale de acordare a daunelor materiale.

Astfel cum susțin recurenții-reclamanți, instanța nu a făcut nicio referire la chitanțele depuse, ce vizau tratamentul medical necesar recuperării, cheltuieli care se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 26 lit. a) pct. IV din Norma ASF nr. 20/2017, dreptul la recuperarea acestor cheltuieli decurgând și din prevederile art. 1.387 alin. (1) C. civ.

În ceea ce privește daunele morale, recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel a apreciatul că sumele acordate de instanța fondului excedează rolului lor compensator.

Sub un prim aspect, recurenții-reclamanți susțin că hotărârea cuprinde motive contradictorii, lipsind și motivele care să justifice soluția din dispozitiv.

Potrivit recurenților-reclamanți, în lipsa unor criterii determinate de evaluare a cuantumului daunelor morale, circumstanțele particulare ale cauzei, decizia nu a creat cadrul corespunzător pentru ca soluția finală să poată fi justificată, fiind astfel nelegală.

Totodată, raționamentul instanței în loc să se îndrepte în direcția cercetării efective a fondului, a vizat, de fapt, o analiză de oportunitate a menținerii daunelor morale în cuantumul stabilit de instanța fondului, fiind injust și străin de natura pricinii să se considere că alinarea suferinței pricinuite de evenimentul rutier trebuie să fie limitată de "eficiența" răspunderii asigurătorului, în raport de contribuțiile colective asigurătorii.

Mai arată recurenții-reclamanți că nu există o motivare a soluției de diminuare a daunelor morale, nefiind cercetat fondul cauzei și invocându-se argumente străine de natura cauzei, instanța de apel expunând un raționament contradictoriu, în sensul că, deși a reținut că este irelevantă raportarea la practica judiciară în materie invocată de E., impunându-se o analiză particulară a fiecărei stări de fapt, a concluzionat în sensul că trebuie respectate principiile despăgubirii echitabile și proporționale, care să evite îmbogățirea fără justă cauză, lăsând să se înțeleagă că, pentru a atinge "echitatea", practica judiciară este totuși un reper important în cauză.

Un alt motiv de casare vizează faptul că instanța de apel s-a raportat strict la enumerarea cheltuielilor ce pot fi acoperite prin prisma art. 26 din Normă, ignorând dispozițiile C. civ.

Referitor la daunele morale, recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel a încercat să-și justifice soluția prin prisma unei practici judiciare, fără indicarea acesteia sau a unor elemente din jurisprudență care ar determina soluția adoptată, precum și prin raportare la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, încălcând astfel dreptul material aplicabil.

Recurenții-reclamanți arată că, așa cum au susținut și în faza apelului, regulile de individualizare a daunelor morale instituite prin Legea nr. 132/2017 (art. 22 alin. (5) și Norma 20/2017 (art. 26 lit. a) pct. 6) sunt aplicabile exclusiv în procedura amiabilă a stabilirii despăgubirilor, iar nu în cea judecătorească, unde se aplică dreptul comun.

Mai mult, o astfel de modalitate de stabilire a daunelor nu mai este de actualitate, trimiterea la jurisprudență în această materie fiind eliminată încă din anul 2016 (O.U.G. nr. 54/2016), iar actualele reglementări aplicabile (Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017) nu mai prevăd criteriul jurisprudenței ca element de stabilire a daunelor.

Chiar și dacă s-ar apela la criteriul jurisprudenței pentru evaluarea cuantumului daunelor morale, trebuie observat faptul că asigurătorul se raportează întotdeauna la sumele minime acordate și nu la o medie ponderată a acestora.

Recurenții-reclamanți arată că este imperativ ca în analiza sa, instanța să realizeze o evaluare obiectivă și să se raporteze la circumstanțele particulare ale cauzei, ținând cont de probele adminstrate și împrejurările cauzei, lucru care nu s-a întâmplat.

Recurenții-reclamanți invocă și încălcarea dispozițiilor art. 2.223, art. 1.385 și art. 1.391 C. civ.

În ce privește penalitățile de întârziere, recurenții-reclamanți arată că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 21 din Legea nr. 132/2017, fiind greșită susținerea instanței de apel referitoare la necesitatea formulării unui apel (incident/principal) de către aceștia.

Recurenții-reclamanți fac ample trimiteri la situația de fapt și susțin că penalitățile se datorează de la momentul în care asigurătorul nu și-a respectat obligațiile, respectiv când au expirat cele 30 de zile pentru îndeplinirea lor corespunzătoare.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 24.06.2022, intimata S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților-reclamanți la 29.08.2022, iar aceștia nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La 5.12.2022, recurenții-reclamanți au depus la dosar note de ședință, în combaterea excepțiilor invocate prin întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării recursului, constatându-se lipsa de procedură cu părțile.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamanții au învestit Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 4 februarie 2020 cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere vizând materia asigurărilor.

Prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, se constată că decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului și, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă E. S.A. și, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții-reclamanți la plata în solidar a sumei de 2.975 RON către intimata-pârâtă E. S.A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă E. S.A.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenții-reclamanți la plata în solidar a sumei de 2.975 RON către intimata-pârâtă E. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2023.