ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 948-949, art. 953-956 și art. 966 C. civ.

Prin precizarea cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 21.09.2020, reclamanta A. a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții B. S.A, E. și F..

Pârâta B. S.A a formulat cerere de chemare în garanție a a notarul public D., care a autentificat contractul de ipotecă autentificat sub nr. x din 27.02.2008, prin care a solicitat ca, în situația admiterii acțiunii principale, să se dispună obligarea acestuia la garantarea rambursării de către numitul F. a facilității credit contractată de la pârâtă, în baza contractului de credit și de garanție nr. x din 27.02.2008 și a tuturor actelor adiționale la acesta, precum și a dobânzilor, comisioanelor și spezelor aferente și a cheltuielilor de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate.

Prin sentința nr. 18 din 06.01.2021, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Specializat Mureș.

La data de 22.02.2021 reclamanta A. a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca pe lângă petitele formulate prin cererea de chemare în judecată să se dispună și asupra petitului suplimentar, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de credit și de garanții nr. x din 27.02.2008 privind acordarea unui facilității de credit de către G. S.A și să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui contract, în sensul constatării că reclamanta nu mai are nici o obligație financiară derivată din acest contract de împrumut.

Prin sentința nr. 142 din 07.11.2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului E., invocată de pârâta B. S.A. și de intervenientul forțat C..

S-a anulat în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul E., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E., invocată de pârâta B. S.A. prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect.

S-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., pentru lipsa consorțiului procesual activ, ca rămasă fără obiect.

S-a respins excepția inadmisibilității invocată de intervenientul forțat C., ca neîntemeiată.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

S-a mai respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., ca neîntemeiată.

S-a admis excepția netimbrării cererii precizatoare a cererii de chemare în judecată, depuse la data de 22.02.2021 de reclamanta A., invocată de pârâta B. S.A. și de intervenientul forțat C. și a fost anulată cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pârâtul F., intervenientul forțat H. și intervenientul forțat C., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 27.02.2008 la BNP D. și s-a dispus radierea din CF nr. x Sângeorgiu de Mureș a ipotecii în valoarea de 280.000 Euro constituită în favoarea B. S.A., prin contractul de ipotecă autentificat nr. sub nr. x/27.02.2008 la BNP D. și a interdicției de înstrăinare și grevare.

A fost admisă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu BNP D., invocată din oficiu de instanță și a fost anulată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu BNP D., ca netimbrată.

A fost respinsă cererea reclamantei A. de obligare a pârâților și intervenienților forțați la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 115/A din 8 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile declarate de pârâtul B. S.A. și intervenientul C., a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința apelată.

Au fost admise cererile de intervenție formulate în interesul ambilor apelanți de către I. și BNP D..

A fost obligată reclamanta A. la plata către B. S.A. a sumei de 4.175,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și a sumei de 9.584 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel și către C. a sumei de 3.677,77 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și a sumei de 8.584 RON, cheltuieli de judecată în apel.

De asemenea, a fost obligată reclamanta A. la plata către I. a sumei de 520 RON și către BNP D. a sumei de 520 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta A. a susținut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii privind valorificarea procurii la încheierea contractelor contestate.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că au fost încălcate normele de drept material privind valabilitatea actului juridic, referitoare la capacitatea mandatarului de a încheia contractul de ipotecă în nume propriu.

Potrivit recurentei, instanța de apel a interpretat excesiv contractul de mandat în favoarea profesionistului B. S.A., fără a exista un mandat acordat lui F. de a încheia în numele acesteia contractul, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 pct. 2 din Legea nr. 193/2020.

Recurentul H. a invocat aceleași critici ca și recurenta A., astfel că nu vor fi reluate motivele din recursul declarat de acesta.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 octombrie 2023, intimata C. a invocat excepțiile netimbrării recursurilor și a nulității acestora pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestora.

De asemenea, prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 noiembrie 2023 intimații - intervenienți BNP D. și I. au invocat excepțiile netimbrării recursurilor și a nulității acestora pentru nemotivare, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursurilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 noiembrie 2023, intimata - pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursurilor.

La data de 20 noiembrie 2023 recurenții au formulat răspunsuri la întâmpinările din dosar, prin care au solicitat admiterea recursurilor.

La 26 februarie 2023, intimata - pârâtă B. S.A. a depus note scrise, prin care a invocat inadmisibilitatea și tardivitatea motivelor noi de recurs invocate de recurenți prin răspunsurile la întâmpinare.

5.1. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția netimbrării recursului declarat de intervenientul forțat H., invocată de intimați, urmând a anula recursul ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

În cauză s-a stabilit în sarcina recurentului H. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului, în cuantum de 8.823,68 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar acesta a fost înștiințat cu privire la obligația de achitare a taxei, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conforma.

La 29 septembrie 2023, recurentul H. a formulat cerere de ajutor public judiciar, respinsă prin încheierea din 16 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2020

Este de menționat că prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

Art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că cererea de autor public judiciar formulată de recurentul H. a fost respinsă, fiindu-i comunicată încheierea de respingere a cererii în data de 15 ianuarie 2024.

În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că autorul recursului nu a timbrat calea extraordinară de atac formulată, deși a fost citat cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.823,68 RON, sub sancțiunea anulării cererii, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Constatând că până la termenul din 29 februarie 2024 recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare a căii extraordinare de atac, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de art. 197 C. proc. civ. și să anuleze recursul declarat de intervenientul H. împotriva deciziei nr. 115/A din 8 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

5.2. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată de intimați, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:

În prealabil, este de menționat că vor fi analizate motivele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, fără însă a fi avute în vedere argumentele noi din răspunsurile la întâmpinări, întrucât acestea au fost invocate cu depășirea termenului de motivare al căii extraordinare de atac, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

Or, recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs nu a indicat nicio normă de procedură sau principiu al procesului civil încălcat pentru a se putea verifica acest motiv de casare.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, existența unor motive contradictorii privind consimțământul acordat la încheierea contractului principal și a celui accesoriu.

În acest sens, recurenta a redat mai multe paragrafe din decizia recurată, în care sunt analizate de către instanța de apel clauzele din contractul principal de credit și garanție și contractul accesoriu de ipotecă, precum și conținutul procurii acordate, apreciind ca fiind contradictorii considerentele instanței de apel prin raportare la lipsa efectivă a consimțământului la încheierea contractului de ipotecă.

Este de subliniat faptul că prin considerente contradictorii, în sensul prevăzut de motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se înțelege faptul că există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii conduce la o anumită soluție, însă dispozitivul conține o soluție contrară sau din unele considerente ale hotărârii ar rezulta temeinicia acțiunii, iar din altele netemeinicia acesteia.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a analizat contractul de ipotecă a cărui nulitate se solicită prin prisma caracterului său de contract accesoriu al contractului principal de credit și garanție și a constatat că nulitatea contractului de ipotecă nu se verifică în cauză, întrucât consimțământul recurentei la încheierea contractului principal presupune existența acestuia și la încheierea actului accesoriu.

În acest sens, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că actul principal nu a fost criticat pentru lipsa consimțământului, iar, pe de altă parte, faptul că în cuprinsul acestui contract, recurenta-reclamantă și-a asumat în mod expres obligația de a constitui în favoarea băncii o garanție reală imobiliară de rang I asupra imobilului teren proprietatea acesteia.

Totodată, instanța de apel, analizând contractul de ipotecă ca un contract de sine-stătător, prin raportare la procura acordată și la probele administrate în cauză, a constatat existența fără echivoc a voinței recurentei de a contracta credite și de a le garanta cu imobilul respectiv.

Prin recursul declarat, recurenta pârâtă redă paragrafe din considerentele deciziei recurate, fără a contesta raționamentul instanței de apel care a condus la concluzia existenței consimțământului la încheierea contractului de ipotecă și la soluția de admitere a apelurilor și schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În egală măsură, se constată că acele critici ale recurentei privind existența consimțământului la încheierea contractului de ipotecă prin raportare la conținutul clauzelor din contracte și la aprecierea probelor administrate, nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În consecință, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, interpretând în mod excesiv mandatul acordat în favoarea profesionistului, respectiv intimatei B. S.A., în sensul că mandatarul F. avea capacitatea de a încheia contracte, în numele recurentei-reclamante, în lipsa consimțământului acesteia.

Înalta Curte constată că în absența invocării de către recurentă la instanțele de fond a criticii privind aplicarea regulii prevăzute art. 1 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, susținerea acesteia direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepții de la această regulă în cauză.

Prin urmare, această critică privind aplicarea regulii de interpretare prevăzute la art. 1 pct. 2 din Legea nr. 193/2000 nu va fi analizată.

Prin restul criticilor, recurenta susține că nu și-a dat consimțământul la încheierea contractelor, fără însă a indica vreo normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel.

Așadar, argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, se reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 115/A din 8 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la cererile intimatei-pârâte B. S.A. și ale intimaților-intervenienți I. și BNP D. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimații au depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus factura fiscală nr. x din 05.10.2023 emisă de SCPA J. și extrasul emis de K. S.A. din 13.10.2023, în dovedirea onorariului de avocat în cuantum de 5.328,44 RON, precum și factura fiscală nr. x din 22.02.2024 și OP nr. x din 26.02.2024, reprezentând cheltuieli de transport în cuantum de 1.056 RON.

De asemenea, intimații-intervenienți I. și BNP D. au depus factura fiscală nr. x din 23.10.2023 emisă de L. și extrasul emis de M. din 31.10.2023, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 2.975 RON.

În consecință, constatând că recurenții sunt cei cărora le-au fost respinse recursurile și în raport de solicitarea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurenților la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 6.384,44 RON și către intimații-intervenienți I. și BNP D. a sumei de 2.975 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 115/A din 8 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează ca netimbrat recursul intervenientului H., în calitate de moștenitor al defunctului E. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții A. și H. să plătească intimatei-pârâte B. S.A. suma de 6.384,44 RON și intimaților-intervenienți I. și BNP D. suma de 2.975 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.