ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2428/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă sub nr. x/2022, reclamantul Municipiul Zalău, prin primar, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în numele Ministerului Finanțelor, și Ministerul Educației a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 800.220 RON aferentă perioadei 05.11.2020 - 30.11.2021, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor, cheltuieli suportate din veniturile proprii ale Municipiului Zalău în perioada menționată și la transferul lunar, începând cu luna decembrie 2021 și până la reglementarea expresă a modalității de transfer a sumelor din bugetul de stat în bugetele unităților administrativ-teritoriale, în contul Municipiului Zalău a sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor în cuantumul ce va rezulta din decontul aferent fiecărei luni.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 279 din 12 mai 2022 a Tribunalului Sălaj, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj. S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul Municipiul Zalău, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj. S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 462/A/2022 din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Zalău, prin Primar împotriva sentinței civile nr. 279 din 12.05.2022 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor și, în consecință, a obligat pârâtul la transferul sumei de 884.280 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor, aferente perioadei 05.11.2020 - 31.12.2021, în contul Municipiului Zalău. A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 462/A/2022 din 14 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în numele Ministerului Finanțelor. Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și respingerea cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii instanței de apel, neîncadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că, raportat la dispozițiile legilor bugetului de stat pentru anii 2020-2021, precum și a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției și nu are obligația de a acorda cheltuielile solicitate de către reclamant. În esență, a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, gratuitatea de care beneficiază elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat este asigurată de către autoritățile administrației publice locale din bugetul de stat, prin transfer, iar modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației. A învederat că în anul 2020, nici prin Legea bugetului de stat nr. 5/06.01.2020 și nici prin rectificările din timpul anului, nu au fost alocate sume cu această destinație, cum nu au fost alocate nici în anul 2021. Totodată, a arătat că Ministerul Finanțelor nu este și nu a fost ordonator de credite pentru reclamantă, atribuția acestuia fiind doar de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Pe de altă parte, a susținut că neacordarea acestor drepturi bănești de către ordonatorii principali de credite, care, potrivit legii, care își elaborează propriile bugete conform legii, nu poate atrage răspunderea Ministerului Finanțelor, care nu poate aloca sume de bani ce nu sunt legate de activitatea instituției. Mai mult, în aprecierea recurentei, admiterea de către instanță a unei astfel de cereri prin care ar obliga Ministerul Finanțelor să aloce anumite fonduri care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală va avea, ca și consecință, angajarea răspunderii acestuia pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, în condițiile dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 potrivit cărora " Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii".

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Municipiul Zalău, prin primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat în cauză, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o aplicare corectă a normelor de drept material incidente în speță, raportat la starea de fapt concretă și la probele administrate în cauză. Astfel, a învederat că, în mod corect, s-a stabilit că reclamantul avea obligația de a subvenționa operatorul de transport pentru serviciile de transport public local de care au beneficiat elevii, iar pârâtul Ministerul Finanțelor, în baza prerogativelor legale care îi revin, avea obligația se a cuprinde în bugetul de stat și de a deconta reclamantului aceste cheltuieli, astfel cum rezultă din interpretarea art. 84 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (1 6 ) introduse în Legea nr. 1/2011 prin Legea nr. 226/2020. Și intimatul-pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în numele Ministerului Finanțelor, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. În dezvoltarea apărărilor formulate, pârâtul Ministerul Educației a susținut că raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2021, precum și la dispozițiile art. 84 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (1 6 ) introduse în Legea nr. 1/2011 prin Legea nr. 226/2020, Ministerul Finanțelor este singurul în măsură să dispună alocarea sumelor reprezentând contravaloarea transportului elevilor, la solicitarea reclamantului Municipiul Zalău, prin primar. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Litigiul de fond, în care a fost formulată această cale de atac, are ca obiect acțiunea reclamantului Municipiul Zalău, prin primar la obligarea pârâților Ministerul Finanțelor și Ministerului Educației la plata, în solidar, a sumei de 884.280 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport local al elevilor, cheltuieli suportate din veniturile proprii ale Municipiului Zalău în perioada 05.11.2020 - 31.12.2021. Prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a Ministerului Educației și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, a reținut că cererea reclamantului nu poate fi primită, deși este adevărat că elevii beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, iar decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale. Cu toate acestea, modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, iar, în prezent, nu există aceste norme metodologice prin care să fie stabilită sursa de finanțare, modalitatea de calcul și alocare a acestor decontări, clasificația bugetară, cuantumul sumelor sau ministerele responsabile cu decontarea sumelor. Prin decizia atacată, instanța de apel a infirmat soluția primei instanțe reținând că, raportat la prevederile art. 5 alin. (2) C. proc. civ., lipsa unor norme metodologice pentru decontarea sumelor necesare nu poate constitui un fine de neprimire a acțiunii. Analizând cauza, a reținut că potrivit dispozițiilor 84 alin. (1) din Legea educației naționale, asigurarea gratuității transportului public local al elevilor este în sarcina administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport, urmând ca decontarea acestor cheltuieli să se facă din bugetul local, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, a reținut că reclamantul Municipiul Zalău avea obligația de a subvenționa operatorul de transport pentru serviciile de transport public local de care au beneficiat elevii, iar pârâții Ministerul Finanțelor și Ministerul Educației, în baza prerogativelor legale ce le revin, aveau obligația de a cuprinde în buget și de a deconta reclamantului aceste cheltuieli. În ceea ce privește recursul exercitat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în numele Ministerului Finanțelor, Înalta Curte constată că, în esență, criticile vizează nelegalitatea deciziei curții de apel din perspectiva reținerii calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 1/2011 a educației naționale și a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale. În acest sens, recurentul apreciază că nu poate fi atrasă răspunderea Ministerului Finanțelor în cazul concret dedus judecății, considerând hotărârea pronunțată în apel ca fiind nelegală, pe de o parte, întrucât art. 84 alin. (1 6 ) din Legea nr. 1/2011 prevede că modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, metodologie care nu a fost încă aprobată, astfel că ministerul nu poate fi obligat la plată. Pe de altă parte, consideră că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 alin. (4) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, deoarece nu este și nu a fost ordonator de credite pentru reclamant, atribuțiile Ministerului Finanțelor fiind doar de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, cu respectarea procedurii reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. A arătat că admiterea de către instanță a unei astfel de cereri, prin care s-ar obliga Ministerul Finanțelor să aloce anumite fonduri care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală, are, drept consecință, angajarea răspunderii acestuia prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, în condițiile art. 4 alin. (4) in Legea nr. 500/2002, care prevăd că angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii. Deși prin cererea de recurs se invocă lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, având în vedere că această excepție a primit o dezlegare provizorie, fiind deja analizată de instanțele de fond, problematica legitimării procesuale a aceleași părți nu mai poate fi analizată în recurs în coordonatele unei excepții procesuale. Aceasta întrucât, un asemenea tratament juridic ar avea semnificația nesocotirii judecății deja realizate în precedentele etape procesuale. Drept urmare, va fi calificată ca fiind critică împotriva soluției date de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale pasive și va analizată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Totodată, reținând că lecturarea memoriului de recurs relevă că, în realitate, prin criticile formulate care vizează lipsa calității procesuale pasive, recurentul contestă raționamentul juridic al instanței de apel, acest motiv de recurs va fi analizat și din perspectiva ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale "Elevii din învățământul preuniversitar acreditat autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. (1 1 ) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale. (1 2 ) Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare." Aceste prevederi legale instituie în sarcina administrației publice locale obligația de asigurare a gratuității transportului public local al elevilor, prin subvenționarea operatorului de transport, urmând ca decontarea acestor cheltuieli să se facă din bugetul local, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale. Legea educației naționale a suferit modificări succesive, însă, încă de la momentul adoptării, art. 84 din această lege a reglementat în mod expres două situații: cea a elevilor care se deplasează la școala din localitatea de domiciliu și cea a elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu. Prin O.U.G.. nr. 50/16 iunie 2021, a fost completat art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu alin. (1 3 )-(1 9 ), prin care s-a reglementat decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, dispozițiile alin. (1 6 ) stabilind că: "Modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației". Drept urmare, este important să se facă distincția între cele două situații reglementate de legea mai sus mențioată. Pe de o parte, art. 84 alin. (1) alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) se referă la decontarea cheltuielilor de transport public local, adică transportul public în interiorul localității, care nu necesită o metodologie specifică aprobată prin ordin al ministrului educației. Pe de altă parte, art. 84 alin. (1 3 ) - (1 9 ) se aplică exclusiv pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, pentru care decontarea cheltuielilor de transport este reglementată printr-o metodologie specifică aprobată prin ordin al ministrului educației. În cauza dedusă judecății, astfel cum au stabilit instanțele de fond, reclamantul Municipiul Zalău a achitat, începând cu luna noiembrie 2020, către operatorul de transport public local S.C A. S.A., contravaloarea abonamentelor de transport pentru elevii din învățământul preuniversitar din Municipiul Zalău, în baza dispozițiilor Legii nr. 226/2020 de modificare a Legii nr. 1/2011, conform facturilor existente la dosarul cauzei. Totodată, s-a stabilit, în mod corect, ca fiind incidente în cazul concret dedus judecății, dispozițiile art. 84 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) din Legea nr. 1/2011, având în vedere că, prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat decontarea cheltuielilor cu transportul elevilor școlarizați în localitatea de domiciliu. Deși reclamantul Municipiul Zalău și-a îndeplinit obligația de a subvenționa operatorul de transport local, pârâtul Ministerul Finanțelor nu a făcut dovada că ar fi transferat sumele plătite, deși i s-a solicitat acest lucru în mod repetat. Drept urmare, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că dispozițiile legale nu impun, în acest caz, necesitatea unei metodologii explicite de decontare, critica formulată în acest sens de recurent fiind nefondată. Fără fundament este și cea de-a doua critică adusă deciziei recurate, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 47 alin. (4) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002. În dezvoltarea criticilor formulate, instanța supremă reține că pârâtul Ministerul Finanțelor nu contestă că sumele solicitate sunt datorate din bugetul de stat, ci justifică refuzul de a le deconta invocând că, în anul 2020, nici prin Legea bugetului de stat nr. 5/2020 și nici prin rectificările bugetare din cursul anului, nu au fost alocate fonduri pentru această destinație. Totodată, face trimitere la dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conform cărora creditele bugetare aprobate nu pot fi transferate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, acesta îndeplinește, printre alte funcții și pe cea de concepție bugetară și fiscală, iar conform dispozitiilor art. 3 alin. (1) pct. 6 din același H.G., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, ca atributii; "6. elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;" De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 din același act normativ, conform căruia, în exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, precum și cu autoritățile publice locale. Ministerul Finanțelor are responsabilitatea de a efectua inventarierea și de a include în bugetul național toate finanțările de repartizat asumate de organele centrale prin legi, ordine sau ordonanțe, precum și toate obligațiile asumate pe seama fondurilor publice. Pe de altă parte, Ministerul Educației Naționale are sarcina de a prognoza, planifica, programa și propune bugetul și resursele financiare necesare pentru implementarea politicilor în domeniul său de competență. Începând cu anul 2020, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2020, care a modificat art. 84 din Legea nr. 1/2011, exista obligația de a include în bugetul de stat și de a transfera către unitățile administrativ-teritoriale sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor efectuate de autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea gratuității transportului public local al elevilor. Cu toate acestea, Ministerul Finanțelor nu a inițiat nicio acțiune legislativă pentru clarificarea normelor legale și stabilirea clară în bugetul cărui minister vor fi efectuate aceste transferuri, nici nu a inclus aceste sume în buget, deși legea specifică că acestea se decontează din bugetul de stat. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel în considerentele hotărârii atacate că, înainte de aprobarea bugetului anual, Ministerul Finanțelor avea și are obligația de a se asigura că toate finanțările de repartizat asumate de organele centrale prin legi, ordonanțe și ordine, precum și toate obligațiile asumate de Stat pe seama fondurilor publice, sunt inventariate și incluse în bugetul național. Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 "ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii." Prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 stabilesc că ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Iar potrivit art. 47 alin. (4) din aceași lege, "(4) Alocațiile pentru cheltuielile de investiții aprobate pe ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru alte naturi de cheltuieli." Însă, ceea ce este esențial în cauză, în contextul dispozițiilor din Legea nr. 500/2002 mai sus redate, este că, nici prin rectificările la Legea nr. 5/2000 a bugetului de stat pentru anul 2020, nici prin dispozițiile Legii nr. 15/2021 - Legea bugetului de stat pentru anul 2021 - nu s-au alocat sume cu destinația să asigure finanțarea de la bugetul de stat a cheltuielilor cu transportul elevilor prevăzute de art. 84 alin. (11) din Legea nr. 1/2011, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2020. Ca atare, în speță, nu poate fi reținută incidența prevederilor mai sus evocate ale legii privind finanțele publice. Este evident că, odată aprobat bugetul anual, sumele alocate pentru cheltuieli reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Însă, înainte de a aplica prevederile Legii nr. 500/2002, trebuie luate în considerare dispozițiile legale care impun anumite obligații Ministerului Finanțelor privind întocmirea bugetului de stat. Astfel, în mod corect, instanța de apel a reținut, în considerentele hotărârii atacate, faptul că înainte de a se aproba bugetul anual, recurentul Ministerul Finanțelor avea și are obligația de a se asigura că sunt inventariate și cuprinse în bugetul național toate finanțările de repartizat asumate de organele centrale prin legi, ordonanțe, ordine, respectiv a tuturor obligațiilor asumate de Stat pe seama fondurilor publice. Or, în ceea ce privește asigurarea gratuității transportului pentru elevi, Ministerul Finanțelor nu a procedat, prin inițiativă legislativă, la clarificarea normei legale și stabilirea expresă din bugetul cărui minister se vor efectua transferurile (precum în cazul art. 84 alin. (1 3 ), necuprinzând în buget aceste transferuri, deși legea stabilește cât se poate de limpede faptul că aceste sume se decontează din bugetul de stat, astfel că, în mod corect, a fost reținută calitatea sa procesuală pasivă în cauză. Drept urmare, prin criticile formulate, recurentul nu face altceva decât să-și invoce propria culpă prin faptul că nu a îndeplinit demersurile legale și nu s-a asigurat că sunt cuprinse în buget toate sumele necesare în vederea punerii efective în aplicare a dispozițiilor art. 84 alin. (1), alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) din Legea nr. 1/2011. Pentru aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. În raport de soluția adoptată în recurs și constatând incidența prevederilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul-reclamant Municipiul Zalău, prin primar, având ca obiect obligarea recurentei, afla în culpă procesuală, la plata a sumei de 2034,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuieli de deplasare și cazare, achitate conform bonurilor anexate la dosar.