Decizia nr. 2326/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1543/2022 a Tribunalului Sălaj

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2021 pe rolul Tribunalul Sălaj, reclamantul Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, a solicitat obligarea pârâtei Comuna Ileanda la plata sumei de 521.473,23 RON, suma achitată de către reclamant (conform extrasului de cont din data de 27.08.2018), precum și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data virării sumei de către reclamant (respectiv 27.08.2018) și până la data plății efective a debitului.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 1543 din 19 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ileanda.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 143/A din 4 mai 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj în contradictoriu cu intimata Comuna Ileanda împotriva sentinței civile nr. 1543 din 19 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Sălaj.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 143/A din 4 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a declarat recurs. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel nu a făcut o justă și corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile speței în raport cu cererile, apărările și probele administrate. Contrar hotărârii instanței de fond, menținută de instanța de apel, raportat la apărările invocate și documentele depuse, apreciează că a probat în condițiile legii îndeplinirea tuturor condițiilor materiale și juridice ale acțiunii în restituire, prin care a solicitat obligarea Comunei Ileanda la plata sumei de 521.473,23 RON (precum si a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente), ce reprezintă prejudiciul cauzat Ministerului Finanțelor. Instanța de apel a dat o interpretare și aplicare eronată a normelor de drept, dar mai ales contradictorie, ceea ce a condus la o soluție fundamental greșită. În mod greșit a interpretat instanța de apel prevederile art. 790 C. proc. civ.. Aceste dispoziții legale protejează creditorul urmăritor, căruia terțul poprit este obligat să îi achite sumele datorate de debitor, însă nu cu titlul unei obligații proprii, născute în temeiul acestor dispoziții legale, ci pentru stingerea datoriei pe care debitorul urmărit o are față de acesta. Creditorul urmăritor, urmare a achitării de către terțul poprit a sumei cuvenite, nu mai poate solicita suma datorata și de la debitorul urmărit. Dreptul său a fost satisfăcut prin plata efectuată de către terțul poprit. Prin urmare, plata a fost efectuată pentru stingerea datoriei Comunei Ileanda față de creditorul sau SC 2 Invest S.R.L. și nu pentru executarea unei obligații proprii a terțului poprit, reclamantul din cauză. Raportul de creanță dintre debitor și terțul poprit trebuie privit și având în vedere prevederile art. 781 alin. (1) C. proc. civ. - "sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani... datorate debitorului ori deținute în numele sau de o a treia persoana sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. În atare situație, a interpreta că între debitor și terțul poprit trebuie să existe doar un raport civil de creanța echivalează cu restrângerea sferei atât a subiecților popririi, cat si a obiectului acestuia, în contradicție cu viziunea legiuitorului." Instanța de fond, se limitează în ceea ce privește analiza "faptei culpabile" vizând nerespectarea hotărârii judecătorești prin care s-a instituit o obligație de plată, care a fost de natură a leza interesele creditorului 2 Invest S.R.L.. Practic instanța recunoaște fapta culpabilă, iar în speță comportamentul UAT Comula Ilenda - inacțiunea - respectiv omisiunea, în neexecutarea obligației față de creditor, care prin sucesiunea raporturilor de creanță (validarea popririi) a avut consecința finală asupra terțului poprit. În virtutea rolului său activ, instanța trebuia să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să constate existența vinovăției autorului faptei ilicite în intreaga succesiune a evenimentelor stabilite în cauzele soluționate, în baza funcției principale a răspunderii civile - obligarea la repararea prejudiciului și împrejurările în care s-a produs prejudiciul. Răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată în cazul neîndeplinirii oricăror obligații care afectează patrimonial o persoană și nu numai atunci când există raporturi juridice directe cu acea persoană. Răspunderea civilă delictuală nu se limitează doar la ipoteza în care se nasc raporturi juridice directe între creditor si debitor, aceasta se naște și în afara unor raporturi juridice directe dintre creditor si debitor, atunci când, printr-o încălcare culpabilă a unei obligații legale cu caracter general, persoana chemată în judecata aduce atingere unui drept al reclamantei, producandu-i astfel, un prejudiciu ce trebuie reparat. Validarea popririi prin sentința civilă nr. 859/2017 nu a fost admisă în considerarea unui raport de creanță, în sens clasic, existent între debitor și terțul poprit, ci în baza faptului că terțul poprit deține, în numele debitoarei, sume de bani, administrându-i conturile. Lecturând sentința civilă nr. 859/2017 pronunțată de Judecătoria Jibou, se poate constata că validarea popririi nu s-a dispus în considerarea faptului că terțul poprit Ministerul Finanțelor datorează sume de bani paratei, ci întrucât UAT Comuna Ileanda are cont bugetar deschis la Trezoreria Jibou. Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca Statul să facă o plata pentru altul, în sensul art. 1472 C. civ., este greu de admis ca ar fi omis să prevadă și un caz special de subrogare legală, în sensul art. 1596 lit. e) C. civ. Astfel datoria UAT Comuna Ileanda a fost stinsă prin plata efectuată de Ministerul Finatelor, în calitate de terț poprit, din surse proprii, iar nu din contul pârâtei pe care îl administrează. Prin hotărârea de validare a popririi nu s-a stabilit că Ministerul Finanțelor datorează suma de 521.473,23 RON UAT Comuna Ileanda, ci s-a dispus ca terțul poprit să plătească direct creditoarei toate sumele de bani datorate ori pe care le va datora în viitor debitorului. Prin sentința de validare a popririi se face referire numai la imposibilitatea creditorului de a-și realiza creanța, în condițiile în care debitorul nu alocă fondurile necesare pentru efectuarea plaților și se prevalează de exceptarea anumitor fonduri de la executarea silită pentru buna sa funcționare, fără a reieși că ar viza o altă măsura. Există la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare, din care rezultă că terțul poprit și-a îndeplinit obligația privind procedura de poprire a conturilor unităților administrativ teritoriale. Tot prin hotărâre indicată, instanța a reținut ca nu s-a făcut dovada de către creditoare a relei credințe a terțului poprit. Faptul ca terțul poprit nu a pus în executare poprirea nu denotă de plano reaua-credința, în condițiile în care terțul poprit își întemeiază refuzul pe dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002. Textul de lege prevede imperativ modalitatea de poprire a conturilor UAT, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte - RIL - Decizia civila nr. 1/2020, astfel că nu pot fi executate orice sume, ci doar cele reglementate în mod expres de lege, respectiv cele indicate în anexa 2 de către UAT, adică se achită din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora. Recurentul-reclamant apreciază că se impune a fi analizate efectele hotărârii de validare a popririi prin care a operat cesiunea de creanță, iar Ministerul Finanțelor se subrogă legal în drepturile creditorului. În continuare, arată că sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 1349 C. civ. si anume: a) existența unui prejudiciu - dovedit prin recipisa de consemnare nr. x din 28.08.2018, Ministerul Finanțelor a achitat suma de 521.473,23 RON reprezentând debit și cheltuieli de executare în Dosarul nr. x/2018 si conform Extrasului de Cont din 27.08.2018 x, a achitat suma de 521.473,23 RON din contul propriu. b) existența unei fapte ilicite - nesocotirea hotărârilor judecătorești prin care a fost obligata parata la plata sumei. c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - patrimoniul Ministerului Finanțelor a fost diminuat cu suma de 521.473,23 RON. d) existența vinovăției pârâtului - este stabilită de Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr. 249/17.02.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă. Potrivit acestei decizii, obligația de plată a fost stabilită într-un litigiu de achiziții publice derulat potrivit art. 287 din O.U.G. nr. 34/2006 în faza procesuală a recursului.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, solicitând în principal respingerea recursului ca inadmisibil, invocând, în fapt, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (23 august 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 28 noiembrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii ce a învestit Înalta Curte, recurentul-reclamant, reluând aspectele prezentate prin cererea de apel, a arătat că că instanța de apel nu a făcut o justă și corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile speței în raport cu cererile, apărările și probele administrate și că a dat o interpretare și aplicare eronată a normelor de drept, dar mai ales contradictorie, ceea ce a condus la o soluție fundamental greșită. Deși a precizat că instanța a interpretat în mod greșit prevederile art. 790 C. proc. civ., în continuare, recurentul-reclamant a înțeles să detalieze o serie de aspecte pur teoretice. Redarea unor considerente teoretice sau jurisprudențiale, precum și enunțarea unor dispoziții legale nu pot fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, după cum nici chestiunile ce vizează situația de fapt (procesul anterior derulat între părți, succesiunea actelor depuse în procedura de validare a popririi) nu pot fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute lege, reprezentând critici ce privesc temeinicia hotărârii atacate. În esență, prin prin hotărârea recurată au fost analizate condițiile atragerii răspunderii cvile delictuale, fiind totodată confirmată soluția pronunțată de prima instanță de respingere ca tardivă a cererii modificatoare, repectiv a notelor de ședință înregistrate în data de 28.10.2022, note prin s-a accentuat importanța efectelor hotărârii de validare. Cererea de recurs trebuia să conțină critici pertinente ale hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Or, susținerile prezentate de recurentă, precum: "În virtutea rolului său activ, instanța trebuia să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să constate existența vinovăției autorului faptei ilicite în intreaga succesiune a evenimentelor stabilite în cauzele soluționate, în baza funcției principale a răspunderii civile", denotă faptul că partea nu are în vedere considerentele hotărârii instanței de apel care, validând soluția pronunțată de prima instanță, a reținut că "nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind indicată de reclamant prevederea legală încălcată de pârâtă care să-i confere caracter ilicit inacțiunii acesteia." Cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca partea să formuleze critici de nelegalitate, prin raportare directă la soluția și considerentele hotărârii recurate. Recurentul-reclamant s-a mărginit în a relua aspectele prezentate în fața curții de apel, fără a puncta prin formularea unor critici pertinente care sunt acele norme de drept greșit interpretate și aplicate de către instanță, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurent nu conține critici propriu-zise, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În aceste condiții, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.