ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 12 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A. și B., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.249.304 RON, reprezentând totalul prejudiciului provenit din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, neachitat, împreună cu majorările de întârziere aferente, calculate de la data scadenței până la achitarea efectivă a prejudiciului. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Zalău Prin sentința civilă nr. 789 din data de 3 iunie 2021, Judecătoria Zalău a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Sălaj, competență atrasă în raport cu valoarea obiectului litigiului. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția I civilă Tribunalul Sălaj, secția I civilă, prin sentința nr. 873 din data de 11 octombrie 2021, a admis excepția nulității invocată prin întâmpinare și, în consecință, a anulat acțiunea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, împotriva pârâților A. și B., având ca obiect pretenții. A obligat-o pe reclamantă să achite pârâților câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în primul ciclu procesual Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 91/A din data de 2 martie 2022, a admis apelul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 873 din 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, pe care a anulat-o în tot și, reținând procesul spre judecare, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu pârâții A. și B.. A obligat reclamanta să plătească pârâtei A. suma de 2.650 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtului B. suma de 1.650 RON, cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. A admis excepția inadmisibilității cererii apelantei de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON, reprezentând impozit pe venit și C.A.S. A obligat-o pe apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte A. suma de 2.500 RON și intimatului-pârât B. suma de 1.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 2111 din data de 3 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 91/A din data de 2 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 105/A din data de 27 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 873 din data de 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr. x/2021, pe care a anulat-o în tot, și, reținând cauza spre rejudecare: a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții A. și B.. A admis excepția inadmisibilității cererii apelantei de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON reprezentând impozit pe venit și C.A.S. și a obligat-o pe apelantă să plătească cheltuieli de judecată în toate fazele procesului în cuantum de 10.150 RON intimatei A. și de 7.300 RON intimatului B.. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 105/A din data de 27 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 10 septembrie 2024 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Susținând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. După o scurtă prezentare a celor reținute de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a arătat că, așa cum în mod corect a constatat și curtea de apel, prin sentința penală nr. 10 din data de 1 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Sălaj, intimații-pârâți au fost achitați în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Prin urmare, a afirmat că instanța penală a constatat că inculpații au săvârșit fapte de natură fiscală, însă acestea nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege sau faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În opinia recurentei-reclamante, întrucât, prin faptele săvârșite, inculpații au creat un prejudiciu bugetului de stat, aceștia au săvârșit fapta ilicită prin nedeclararea la unitatea fiscală, în contextul în care legea fiscală prevede imperativ această obligație. A subliniat că, doar în situația în care instanța penală pronunța o hotărâre judecătorească întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există, se putea prezuma că nici fapta ilicită nu există. Ca atare, a arătat că fapta ilicită este reprezentată de nedeclararea la organele fiscale de către intimații-pârâți a veniturilor realizate, fiind, astfel, ascunsă sursa impozabilă și bugetul consolidat al statului fiind prejudiciat. Totodată, recurenta-reclamantă a precizat că declarația privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă și categorie de venit, conform art. 83 alin. (1) Codul fiscal (în vigoare la data realizării venitului), însă părțile adverse nu au depus nicio declarație. Recurenta-reclamantă a susținut că aceste aspecte nu au fost analizate și reținute de către curtea de apel prin hotărârea pronunțată, care, în opinia sa, s-a rezumat să constate doar cele reținute de instanța penală cu privire la natura faptelor intimaților-pârâți. A considerat că instanța civilă avea obligația să constate că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ., iar respingerea în totalitate a acțiunii în răspundere civilă delictuală, pe motiv că fapta ilicită nu există, este lipsită de temei legal. Totodată, a apreciat că între prejudiciul creat bugetului de stat și fapta pârâților există raport de cauzalitate și, prin urmare, intimații-pârâți trebuie obligați la plata despăgubirilor, iar prejudiciul trebuie reparat integral, în raport cu prevederile art. 1385 alin. (1) și ale art. 1386 alin. (1) teza finală C. civ. În opinia recurentei-reclamante, în cauză, sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale, intimații-pârâți săvârșind cu vinovăție o faptă ilicită care i-a produs un prejudiciu cert și care nu a fost reparat încă, nu s-a făcut dovada unei cauze care să înlăture caracterul ilicit al faptei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă. Făcând trimitere la cele prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 571/2003, de art. 39 lit. a) și art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, precum și de art. 83 alin. (1) din acest ultim act normativ, recurenta-reclamantă a precizat că intimații-pârâți, în perioada 2004-2015, au desfășurat ca persoane fizice activitatea de achiziție a nucilor cu coajă și valorificarea miezului de nucă extras din acestea, prin vânzare către mai multe societăți comerciale, de la care au încasat contravaloarea acestuia. Recurenta-reclamantă a susținut că, din probe, rezultă că, potrivit înțelegerii dintre intimata-pârâtă și administratorii societăților, prețul miezului de nucă vândut a fost achitat în numerar sau, în situația în care în caseria societății cumpărătoare nu exista întreaga sumă, diferența neachiachitată a fost transferată, ulterior, în conturile intimaților-pârâți. A menționat și că a au existat situații în care intimații-pârâți au vândut miez de nucă direct unor persoane fizice, care au achitat prețul fie în numerar la momentul vânzării, fie prin virament bancar, ulterior vânzării. În contextul celor arătate, recurenta-reclamantă a pretins că, în speță, contractul individual de muncă, contractul de comision și de prestări servicii încheiate de intimații-pârâți cu societățile comerciale, cărora le-au vândut miezul de nucă, se dovedesc a fi încheiate cu scopul de a crea aparența de persoane aflate în relații de prepușenie, deși, în realitate, întreaga activitate desfășurată de cei doi intimați-pârâți, în perioada de referință, este caracteristică unui comerciant. Față de situația de fapt prezentată, recurenta-reclamantă a subliniat că rezultă în mod evident că achiziționarea de nucă în coajă de către intimații-pârâți, urmată de prelucrarea acesteia în sensul extragerii miezului de nucă este o activitate desfășurată în scopul obținerii de venit. În plus, a arătat că această activitate este una independentă, deoarece cumpărarea a fost efectuată în scopul revânzării, iar sumele de bani încasate din vânzarea miezului de nucă sunt considerate venituri comerciale realizate din fapte de comerț, ce intră sub incidența art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 18, art. 19 și 21 alin. (2) paragraful 2 din H.G. nr. 44/2004. Ca atare, a susținut că intimații-pârâți au realizat venituri ce nu au fost declarate în totalitate organelor fiscale, ascunzând, astfel, sursa impozabilă și prejudiciind bugetul consolidat al statului. Totodată, față de dispozițiile art. 28 C. proc. pen., a susținut că instanța civilă nu este ținută de hotărârea de achitare sau de încetarea procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului și a subliniat că prin raportul tehnico științific s-a dovedit că faptele de comerț există, precum și că intimații-pârâți au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 2.249.304 RON. În contextul în care a apreciat că între prejudiciul creat bugetului de stat și fapta intimaților-pârâți există raportul de cauzalitate, a afirmat că aceștia trebuie obligați la repararea prejudiciului în integralitate. Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate și că suma de 42.748 RON este datorată de către intimatul-pârât B., fiind parte din prejudiciul stabilit ca fiind datorat de către intimații-pârâți și pentru care a formulat acțiunea în răspundere civilă delictuală. Prin urmare, a susținut că excepția de inadmisibilitate reținută de către instanța de apel nu este întemeiată. A mai arătat recurenta-reclamantă că, în virtutea rolului său activ, instanța de judecată este chemată să stabilească adevărul obiectiv, are îndreptățirea și, totodată, îndatorirea, fără a știrbi dreptul părților de a-și face probe și a formula susțineri, să ordone din proprie inițiativă administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil de a duce la descoperirea adevărului. II.3. Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție După efectuare procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluția din data 31 octombrie 2024, în temeiul art. 471 1 alin. (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. În plus, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al recursului declarat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este una pur formală, criticile formulate prin cererea de recurs vizând, în realitate, temeinicia și nu legalitatea deciziei atacate. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greșită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal. Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice în raport cu situația de fapt reținută de către instanțele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecății. Ca atare, pentru a determina o analiză a legalității deciziei recurate din perspectiva normelor de drept aplicabile speței, recurenta-reclamantă trebuia să indice în mod concret atât norma de drept material pretins a fi nesocotită, aplicată sau interpretată greșit, cât și eroarea săvârșită de către instanța de apel sub acest aspect. Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, curtea de apel, în esență, în raport cu dezlegările date prin sentința penală nr. 10 din data de 1 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2017, și față de dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că, în speță, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a intimaților-pârâți întrucât nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite, iar prevederile art. 1357 C. civ. impun a fi întrunite cumulativ cele patru condiții, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția autorului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Recurenta-reclamantă, deși a susținut o interpretare și o aplicare greșită a acestor dispoziții legale, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a indicat punctual care este greșeala de aplicare sau de interpretare a acestor norme de către instanța de apel, ci a arătat care sunt, în opinia sa, aspectele ce ar rezulta din probele administrate în cauză și situația de fapt relevată de acestea, pretinzând, contrar celor reținute de instanța de apel, că rezultă în mod evident că achiziționarea de nucă în coajă de către intimații-pârâți, urmată de prelucrarea acesteia în sensul extragerii miezului de nucă este o activitate desfășurată în scopul obținerii de venit, activitate independentă, iar sumele de bani încasate din vânzarea miezului de nucă sunt considerate venituri comerciale realizate din fapte de comerț, ce intră sub incidența art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 18, art. 19 și 21 alin. (2) paragraful 2 din H.G. nr. 44/2004. Or, aceste afirmații, în contextul în care nu fac altceva decât să reia aspectele de fapt pe care partea le-a mai invocat în cauză, nu pot fi apreciate a reprezenta critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate și, prin urmare, nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege În acest mod, recurenta-reclamantă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța devolutivă mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză și stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și nici la stabilirea unei alte situații de fapt față de cea reținută de instanța de apel, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în calea extraordinară de atac rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Nu poate fi încadrată în motivele de recurs prevăzute de lege nici critica prin care recurenta-reclamantă a pretins greșita admitere a excepției inadmisibilității cererii de obligare a intimatului-pârât B. la plata sumei de 42.748 RON, reprezentând impozit pe venit C.A.S. Astfel, sub acest aspect, instanța de apel a constatat că, potrivit deciziei de casare, în rejudecare, urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel și a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Totodată, a reținut că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în primă instanță nu a fost supusă judecății cererea de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON reprezentând impozit pe venit și C.A.S. A apreciat că, în aceste condiții, raportat la decizia de casare, soluțiile de admitere a excepției inadmisibilității, precum și de anulare a sentinței civile nr. 873 din data de 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, cu consecința reținerii procesului spre judecare cu evocarea fondului, nu mai pot fi puse în discuție, în rejudecarea apelului instanța urmând a proceda la examinarea condițiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în vederea acoperirii prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecată în sumă de 2.249.304 RON, împreună cu majorările de întârziere aferente, prin prisma motivelor invocate prin acțiunea introductivă, a criticilor formulate prin cererea de apel și a apărărilor formulate prin întâmpinare. Or, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat argumente prin care să critice această motivare a instanței de apel, ci a solicitat să se constate că suma de 42.748 RON este datorată de către intimatul-pârât B., întrucât este parte din prejudiciul stabilit a fi datorat de către părțile adverse și pentru care a formulat acțiunea în răspundere civilă delictuală, afirmație ce nu poate fi subsumată unei critici de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nerelevând în niciun mod aplicare greșită a legii de către instanța de apel în privința acestei chestiuni. Nici alegațiile părții prin care se pretinde nesocotirea rolului activ al instanței de judecată în stabilirea adevărului nu pot fi apreciate ca fiind critici de nelegalitate câtă vreme recurenta-reclamantă s-a limitat doar la a prezenta aspecte teoretice, fără a indica în concret în ce mod instanța de apel a încălcat principiul reglementat de art. 22 C. proc. civ. Ca atare, Înalta Curte constată că modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, susținerile formulate de către parte, prin cererea de recurs, neputând fi încadrate în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.