ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2045/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 10 decembrie 2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj și a Statului Român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu A., ca pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, pârâtul să fie obligat să plătească suma de 500.879 RON reprezentând debite cu stopaj la sursă neachitate, cu accesoriile aferente, în condițiile arătate în procesul-verbal nr. x din 5 martie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Sălaj.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 1349 coroborate cu cele ale art. 1381 C. civ., precum și de art. 119, art. 120 și art. 120

1

din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 1302 din 18 iulie 2016, Judecătoria Zalău a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârât. A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Sălaj, potrivit criteriului valoric reglementat prin art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința nr. 1776 din 22 decembrie 2016, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. A admis cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul A. pe care l-a obligat la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 500.879 RON, asupra căreia se calculează majorări de întârziere de la scadență și până la achitarea efectivă a debitului restant, potrivit art. 119, art. 120 și art. 120

1

din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 271 din 22 noiembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., arătând că fapta ilicită identificată este aceea a inacțiunii de a nu lua măsurile necesare pentru a efectua virarea sumelor aferente reținerilor la sursă și că acest aspect al situației invocată de instanța de fond și preluat fără rezerve de către instanța de apel nu a fost supus discuției părților. A menționat că acțiunile proprii au fost în fapt multiple, continue, pe durata întregii perioade de referință și pe durata întregului mandat de administrator.

Recurentul a susținut că fiscul a datorat societății sume de bani importante, rezultate din sentințe definitive și irevocabile, pe care a refuzat să le aplice sau le-a aplicat incomplet, ceea ce a presupus coordonarea proprie, cu efort, a acțiunilor.

Astfel, prin demers propriu, în anul 2003, a fost oferit și constituit ca garanție imobiliară, un imobil pentru realizarea unei convenții de eșalonare a tuturor debitelor societății de la acea vreme, conform Ordonanței Guvernului nr. 40/2002. Bunul a fost evaluat ulterior la o valoare de cca. 1,20 mil., în condițiile în care debitul total al societății nu depășea 0,4 mil. euro. Cu toate acestea, respectivul imobil nu a fost supus executării silite, deși există o ipotecă asupra acestuia (dosar nr. x/2013).

În continuare, recurentul s-a referit la expertiza întocmită de conf. dr. B.. care a pus în aplicare, în conformitate cu reglementările fiscale în materie, sentințele judecătorești existente, suma rezultată depășind cu cca. 165.000 RON sumele datorate de către C., cu titlu de rețineri la sursă.

A solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, reținând cauza spre soluționare, schimbarea sentinței tribunalului, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrate Fiscală pentru Statul Român s-a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Excepția nulității recursului a fost invocată prin prisma dispozițiilor art. 486 alin. (1) și a celor ale art. 489 C. proc. civ., cu trimitere la art. 488 din cod, respectiv pentru nemotivarea și nesemnarea cererii.

Pe fondul cauzei, intimata - reclamantă a arătat, cu privire la fapta ilicită, că instanța de apel a reținut, în mod întemeiat, că potrivit procesului-verbal necontestat de pârât, obligațiile cu reținere la sursă datorate de S.C. C. S.R.L. la data de 31 decembrie 2009, nevirate în termen, sunt în cuantum de 500.879 RON.

A mai arătat că din dosarul penal nr. x/2013 a rezultat că recurentul, în calitate de administrator, era singurul care avea deplină putere de decizie asupra acțivității societății, controla rulajul banilor, cât și celelalte acte de administrare, iar prin conduita sa de a nu lua măsuri pentru a efectua virarea sumelor, a determinat producerea unui prejudiciu bugetului consolidat.

Cu privire la susținerea recurentului că nu există prejudiciu (invocată și în fața instanței de apel), potrivit raportului de expertiză, intimata - reclamantă a considerat că în mod corect curtea de apel a reținut că respectivul raport nu poate fi valorificat în prezentul demers judiciar.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul a depus răspuns la aceasta, prin care considerat ca fiind motivat demersul judiciar, urmând a fi respinsă excepția invocată.

În continuare a făcut referire, pe larg, la condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, în conformitate art. 998-999 C. civ., pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 4 martie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 9 iunie 2020, constatându-se îndeplinită cerința semnării cererii, s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport, iar prin rezoluția din 7 iulie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 14 octombrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speța dedusă judecății, se constată că motivele de recurs nu au fost circumscrise niciunui motiv din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se a face referiri la situația de fapt și la aspecte, precum existența unui raport de expertiză și a unei garanții imobiliare, prin care tinde a demonstra că nu are de plată suma stabilită în sarcina sa.

Afirmația potrivit căreia instanța de apel n-ar fi pus în discuția părților împrejurarea că fapta ilicită ar fi constat într-o inacțiune nu îmbracă forma unei critici de nelegalitate care să fie adusă deciziei din apel, câtă vreme acest aspect se regăsea în chiar motivarea acțiunii de primă instanță, făcuse obiect de analiză la fond și fixase limitele judecății în apel în cadrul devoluțiunii determinate de exercitarea căii de atac.

Ca atare, invocarea încălcării principiului contradictorialității este una pur formală, fără să respecte exigențele unei critici de nelegalitate care să facă posibil controlul în calea extraordinară de atac a recursului.

Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie formulate critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 271 din 22 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.