ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Zalău a solicitat instanței obligarea pârâtului A. la plata către reclamant a sumei de 47.000 Euro (echivalent în RON, la cursul oficial al BNR din data plății), reprezentând despăgubiri (daune morale) acordate părților civile din dosarul penal nr. x/2015 al Judecătoriei Zalău, prin sentința penală nr. 183/05.10.2016, la care Spitalul Județean de Urgență Zalău a fost obligat, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul A. și pentru care s-a început față de Spital, executarea silită în dosarele execuționale nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017 și nr. w/2017 ale Biroului Executorului Judecătoresc B.; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare achitate de reclamant în dosarul penal nr. x/2015; actualizarea sumei de 47.000 euro cu dobânda legală penalizatoare, de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 183/05.10.2016 până la data recuperării integrale a despăgubirilor; actualizarea sumei de 2.000 RON cu dobânda legală penalizatoare, de la data plății acesteia, 26.05.2017, până la data recuperării integrale a despăgubirilor.

Reclamantul a indicat ca temei de drept a acțiunii dispozițiile art. 254 alin. (1) Codul muncii, art. 281-291 Codul muncii.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin sentința penală nr. 183/2016 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr. x/2015 (rămasă definitivă prin decizia nr. 310/28.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin respingerea apelurilor formulate), s-a dispus condamnarea pârâtului inculpat A., în baza art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

De asemenea, în baza art. 397 alin. (1), art. 25 și art. 86 C. proc. pen. raportat la art. 1373, art. 1390 și art. 1391 C. civ., cu aplicarea art. 655 alin. (2) din Lg. nr. 95/2006, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile, și a fost obligat pârâtul inculpat A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Județean de Urgență Zalău la plata de daune morale și materiale către rudele victimei, respectiv un total de 47.000 euro (despăgubiri morale); 2.000 RON (cheltuieli judiciare).

Sub aspectul laturii civile, instanța penală a reținut dispozițiile art. 1373 alin. (1) C. civ., art. 166 alin. (2), art. 653 alin. (2), art. 655 alin. (2), art. 656 din Lg. nr. 95/2006. S-a arătat că, la momentul săvârșirii infracțiunii (07.12.2012), inculpatul pârât era angajat al Spitalului Județean de Urgență Zalău în calitate de medic primar în specializarea anestezie și terapie intensivă, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, în calitate de prepus, în solidar cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, în calitate de comitent, existând raportul de prepușenie, izvorât din contractul de muncă, iar inculpatul (pârâtul) a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

Prin sentința civilă nr. 262/15.02.2018 Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței sale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea acestei soluții s-a reținut faptul că prezenta cauză reprezintă o acțiune civilă în regres, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului.

Astfel învestit, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 381/25.05.2018, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea soluției de declinare, Tribunalul Sibiu a reținut dispozițiile art. 1350 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile, cele ale art. 1373 alin. (1) C. civ., care prevăd obligația comitentului de a repara prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, precum și cele ale art. 1382 C. civ., potrivit cărora, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat.

Chiar dacă prin hotărârea penală, reclamantul și pârâtul au fost obligați în solidar la repararea prejudiciului produs, aceasta s-a dispus pentru faptul că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1373 alin. (1) C. civ.

Însă, conform art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Prin urmare, izvorul răspunderii pârâtului prepus față de reclamantul comitent este contractul individual de muncă încheiat între cei doi, urmând ca la analizarea acțiunii în regres formulate să se aibă în vedere, printre altele, și procedura jurisdicțională corespunzătoare.

Între victimă și medic a fost activată răspunderea delictuală, fiind pronunțată în acest sens hotărârea penală, însă în prezenta cauză, temeiul acțiunii are la bază contractul individual de muncă încheiat între părți, acesta fiind singurul raport juridic existent între reclamant și pârât.

În consecință, Tribunalul Sibiu a apreciat că, în ce privește competența instanței în soluționarea cauzei aparține secției specializate în dreptul muncii a Tribunalului Sălaj, cu respectarea dispozițiilor art. 262 Codul muncii, raportat la locul situării sediului reclamantului.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2018, fiind fixat termen pentru soluționare la 14 iunie 2018.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele care succed.

Prezentul conflict de competență a fost generat de aprecierea diferită a obictului acțiunii deduse judecății, prima instanță învestită, respectiv Tribunalul Sălaj, reținând că este o acțiune în regres, în timp ce Tribunalul Sibiu a avut în vedere temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile din Codul muncii.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor pe care le-a plătit, în calitate de comitent, în baza sentinței penale nr. 183/05.10.2016, indicând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile Codului muncii.

Prin urmare, în raport de voința părții exprimată prin cererea de chemare în judecată, rezultă că instanța a fost învestită cu o cerere prin care angajatorul solicită de la salariat restituirea sumelor reprezentând paguba produsă în legătură cu munca acestuia, desfășurată în baza contractului individual de muncă.

Conform dispozițiilor art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, izvorul răspunderii pârâtului prepus față de reclamantul comitent fiind contractul individual de muncă.

Deși în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, aceasta nu poate opera peste voința părții exprimată în cererea de chemare în judecată, deoarece s-ar încălca principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Așa fiind, față de obiectul și temeiul juridic al acțiunii de față, prin care reclamantul, în calitate de angajator, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului, în calitate de angajat, la plata unor sume, devin incidente dispozițiile din Codul muncii, respectiv cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora, competența în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, competența de soluționare a cauzei aparține instanței în circumscripția căreia se află sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Sălaj, în temeiul dispozițiilor art. 256 alin. (1) raportat la art. 269 din Codul muncii.