ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 544 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere, fără drept în țară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, și trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Iași.

Prin decizia penală nr. 63 din 18 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Iași, împotriva sentinței penale nr. 544 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a desființat, în tot, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

În baza disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul disp. art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data la care pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul disp. art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data la care pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul disp. art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa închisorii cea mai grea, de 7 (șapte) ani, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani și 8 (opt) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În temeiul disp. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul disp. art. 45 alin. (5) C. pen., raportat la art. 45 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsă care se va executa pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului de la 01.10.2020 la 07.10.2020.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în condițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ.

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În baza disp. art. 274 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul judecății din primă instanță și al urmăririi penale

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluționarea apelului parchetului au fost lăsate în sarcina statului.

****

Împotriva deciziei penale nr. 63 din 18 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales.

Prin încheierea din data de 21 martie 2024, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație, numai în limitele criticilor care se circumscriu, formal, cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și care, în esență, vizează lipsa de tipicitate obiectivă a celor două infracțiuni, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen. și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată (în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 45/2023), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul A..

Celelalte critici formulate în recurs în casație (referitoare la lipsa elementului de tipicitate subiectivă propriu celor două infracțiuni și greșita interpretare a probatoriului de către instanța de apel) au fost cenzurate în procedura de filtru, pentru argumentele detaliat expuse în încheierea anterior menționată.

Dezbaterile pe fondul recursului în casație au avut loc în ședința din data de 16 mai 2024, concluziile formulate de apărătorul ales al recurentului inculpat și de reprezentantul Ministerului Public fiind fidel redate în partea introductivă a prezentei decizii.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin decizia penală recurată, instanța de apel a valorificat, în esență, următoarea stare de fapt:

La data de 25.09.2020, împreună cu coinculpatul B., inculpatul A. a expediat din Bruxelles, Belgia, un colet (geantă) care conținea mai multe produse, printre care și 3 sticle de balsam de rufe în care se afla disimulată cantitatea de 1450 comprimate MDMA, drog de mare risc prevăzut de Tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000, furnizând firmei de coletărie, ca număr de contact, numărul său de telefon și ca destinatar, numele unei alte persoane pe care o cunoștea, scoțând cartela din telefon și aruncând-o în momentul în care, în timpul unui control al bagajelor, a realizat că s-ar putea face legătura între respectivul colet și persoana sa și supraveghind, în același timp, în perioada 25-27.09.2020, coletul, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iași.

În acest sens, instanța de apel a reținut, cu titlu definitiv, că, deși predarea efectivă a genții în care au fost disimulate drogurile de mare risc, către firma de transport, a fost realizată de coinculpatul B., această acțiune s-a derulat în prezența și cu știința inculpatului A., care a perceput-o ca fiind realizată și în interesul său, astfel că expedierea coletului s-a realizat, în fapt, de către ambii inculpați.

A mai reținut că, în concret, contribuția inculpatului A. la expedierea coletului a constat în: găsirea unui destinatar interpus, furnizarea datelor acestuia de identitate, precum și a propriului său număr de telefon, ca număr de contact pentru firma de coletărie, în vederea ridicării coletului; supravegherea coletului pe parcursul călătoriei, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iași; distrugerea cartelei sale de telefon în vederea împiedicării identificării unei legături între inculpat și B., pe de o parte, și colet, pe de altă parte.

Raportat la aceste elemente factuale, instanța de apel a concluzionat că faptele anterior descrise întrunesc elementele de tipicitate obiectivă proprii infracțiunilor de introducere fără drept în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În actualul cadru procesual, invocând incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că faptele pentru care a fost condamnat în mod definitiv nu corespund tiparului obiectiv al infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În acest sens, arătând că, în condițiile în care, pe parcursul călătoriei efectuate în perioada 25-27.09.2020, împreună cu coinculpatul B., pe ruta Bruxelles-Suceava-Iași, coletul în care au fost disimulate drogurile de mare risc s-a aflat în custodia societății de transport, astfel că supravegherea acestuia nu a presupus acțiuni concrete, în plan fizic [în raport fie cu drogurile, fie cu geanta în care se aflau acestea], recurentul inculpat a susținut că activitatea sus-menționată nu se circumscrie variantei normative alternative a "transportului" de droguri, reținută de instanța de apel ca element material al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, ca, de altfel, nici celorlalte modalități normative alternative prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, neavând relevanță penală.

Deopotrivă, a susținut că împrejurarea că ar fi perceput expedierea coletului realizată de coinculpatul B. ca fiind făcută și în interesul său, fără a participa în mod efectiv la această operațiune, nu justifică reținerea în sarcina sa a infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, câtă vreme contribuția sa concretă a constat doar în faptul că a pus la dispoziție numărul său de telefon - ca număr de contact al destinatarului și a furnizat numele complet al persoanei menționate pe colet la rubrica "destinatar".

Evaluând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.

În cauza de față, s-a stabilit cu titlu definitiv că, la data de 25.09.2020, de conivență și împreună cu coinculpatul B., recurentul inculpat A. a expediat din Bruxelles (Belgia) către România un colet (geantă) care conținea mai multe produse, printre care și 3 sticle de balsam de rufe în care se afla disimulată cantitatea de 1450 comprimate MDMA (drog de mare risc prev. de Tabelul-anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000).

Contribuția recurentului inculpat la expedierea coletului s-a concretizat în prezența sa, la momentul predării coletului de către coinculpatul B. firmei de coletărie, în furnizarea, cu aceeași ocazie, a numărului de telefon aferent unei cartele pre-pay folosită de recurent - ca număr de contact - și a numelui destinatarului, respectiv, C. (persoană pe care o cunoștea și pe care o interogase, în prealabil, cu privire la numele său complet), informații în lipsa cărora coletul nu ar fi putut fi expediat.

După realizarea formalităților necesare expedierii coletului în care se aflau droguri de mare risc și predarea acestuia firmei de coletărie, recurentul inculpat A. (împreună cu inculpatul B.) s-a îmbarcat în autocarul în care urma să fie transportat ilicit coletul în România, iar, pe toată durata călătoriei efectuate, în perioada 25-27.09.2020, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iași, a supravegheat coletul (alături de coinculpat), coborând de fiecare dată când vehiculul a oprit, deschizând compartimentul în care se aflau bagajele și urmărind cu multă atenție coletul în discuție.

Totodată, în urma controlului amănunțit al bagajelor efectuat de polițiștii de frontieră la intrarea autocarului în România prin P.T.F. Borș, pentru a preîntâmpina posibilitatea identificării vreunei legături între numărul de telefon al destinatarului indicat pe colet și numărul de telefon al recurentului inculpat, la solicitarea numitului B., A. a scos din telefon cartela telefonică pre-pay care avea alocat numărul trecut pe colet și a aruncat-o.

În baza propriului examen, având în vedere elementele de diferențiere dintre infracțiunile de trafic intern de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, astfel cum acestea au fost consacrate normativ și jurisprudențial, Înalta Curte constată că, în reperele factuale definitiv stabilite în cauză, faptele anterior descrise întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea normativă a introducerii în țară, fără drept, de droguri de mare risc, realizată prin expedierea coletului și, respectiv, ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea normativă alternativă a altor operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, constând în supravegherea coletului pe durata deplasării sale pe teritoriul țării, aflate în concurs real.

În acest sens, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte reține că expedierea unui colet conținând droguri, ca modalitate prin care se concretizează varianta alternativă a elementului material al introducerii în țară, fără drept, de droguri de mare risc, a fost consacrată unitar în jurisprudența națională, inclusiv prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017).

Prin această decizie obligatorie, plecând de la propria jurisprudență, care a stabilit că legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu sancționează, prin intermediul art. 3 alin. (1), numai persoana care introduce, în mod nemijlocit, drogurile de risc în țară, ci și persoana care le expediază, precum și cea căreia îi sunt destinate (Decizia nr. 3547 din 4 noiembrie 2008), Înalta Curte a statuat că introducerea în țară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane.

Fără a contesta aceste statuări jurisprudențiale, recurentul inculpat A. a susținut, în actualul cadru procesual, că în sarcina sa nu se poate reține infracțiunea analizată, deoarece simplul fapt că, asistând la predarea coletului de către B., a pus la dispoziție numărul său de telefon - ca număr de contact al destinatarului și a furnizat numele complet al persoanei menționate pe colet la rubrica "destinatar", nu poate fi echivalat cu acțiunea de "expediere" a drogurilor, care a fost realizată exclusiv de către coinculpatul sus-menționat.

Altfel spus, recurentul inculpat invocă faptul că simpla oferire a informațiilor vizând numele destinatarului coletului și numărul de contact al acestuia (în lipsa cărora nu se putea realiza operațiunea de predare/expediere), fără participarea sa activă la predarea pachetului, nu ar putea fi circumscrisă unei activități de "expediere".

Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat reflectă, în esență, contestarea semnificației penale a acțiunilor întreprinse de acesta cu prilejul predării drogurilor de mare risc către firma care a realizat în mod efectiv transportul acestora, atât sub aspectul tipicității obiective a infracțiunii (în sensul în care respectivele acțiuni nu ar corespunde, în opinia recurentului, unei expedieri), cât și sub aspectul tipicității sale subiective (chestiune cenzurată, însă, cu ocazia examinării admisibilității în principiu a căii de atac și care nu mai poate fi readusă în discuție în acest cadru).

Or, ansamblul demersurilor întreprinse de inculpatul A. la data de 25.09.2020, cu ocazia predării drogurilor de mare risc firmei de coletărie, respectiv identificarea unui destinatar interpus și furnizarea datelor acestuia din urmă și a propriului număr de telefon firmei transportatoare, constituie acte prin care s-a concretizat operațiunea de expediere a drogurilor și, astfel, de introducere a acestora în țară.

Împrejurarea că, astfel cum s-a statuat în mod definitiv, inculpatul nu a acționat singur, ci în coautorat cu numitul B. (căruia i-a revenit sarcina de a remite în mod efectiv coletul) nu lipsește de relevanță penală propriile acțiuni întreprinse de recurent. Expedierea, ca modalitate de realizare a introducerii în țară, nu se limitează la simpla remitere a drogurilor, ci implică și acele operațiuni strict necesare inițierii și finalizării sale prin intermediul unui terț, cum este cazul indicării explicite a destinatarului și a tuturor datelor sale personale, apte a permite predarea coletului la destinație.

Atunci când, așa cum s-a reținut în speță, expedierea este rezultatul acțiunii conjugate a două persoane, care, de conivență, își împart rolurile și sarcinile ce le revin și contribuie nemijlocit, deși prin acte cu o configurație factuală diferită, la realizarea aceleiași acțiuni unice specifice elementului material, participația fiecăreia dintre acestea îmbracă forma coautoratului la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului inculpat, acțiunile obiective desfășurate de acesta cu prilejul remiterii coletului în care se aflau droguri de mare risc se circumscriu unei operațiuni de expediere și, implicit, elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000. Chestiunile referitoare la pretinsa inaptitudine a probatoriului administrat în cauză de a demonstra cunoașterea de către recurent a conținutului coletului nu aduc în discuție aspecte de legalitate a hotărârii definitive, ci constituie critici aduse temeiniciei acestei hotărâri, în mod particular, concluziilor instanței de apel privind elementului subiectiv intențional.

Or, astfel cum s-a argumentat în precedent, instanța de casație nu poate reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, fiind îndrituită a statua numai asupra chestiunilor de legalitate ce se circumscriu cazurilor de casare expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că activitatea recurentului inculpat A. de supraveghere a coletului pe toată durata transportului efectuat, în perioada 25-27.09.2020, pe ruta Bruxelles-Suceava-Iași, așadar, inclusiv pe teritoriul României, se circumscrie elementului material al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalitatea normativă alternativă a altor operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, iar nu a transportului, la care a făcut trimitere recurentul.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 poate consta în efectuarea ilicită, fără drept, a oricăreia dintre acțiunile enumerate alternativ în cuprinsul alin. (1) al normei de incriminare, respectiv: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc.

Înțelesul ce trebuie atribuit sintagmei anterior menționate a fost clarificat inclusiv în jurisprudența Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 639 din 17 octombrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 110 din 5 februarie 2018), a reținut că "sintagmei criticate trebuie să îi fie atribuit sensul ce rezultă din ansamblul dispoziției legale din care face parte. Or, interpretând sistematic expresia "ori alte operațiuni", în contextul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că aceasta este urmată de expresia "privind circulația drogurilor de risc", ce restrânge sfera noțiunii de "alte operațiuni" la operațiunile ce privesc circulația drogurilor de risc".

Ca urmare, Curtea Constituțională a concluzionat că "orice operațiune referitoare la circulația unor asemenea droguri, alta decât cele enumerate, în mod expres, în cuprinsul normei criticate, poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000".

În contextul acestor statuări, Înalta Curte reține că, în sfera de incidență a modalității normative alternative prevăzute de teza finală a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002, intră, prin urmare, orice acțiune ilicită (alta decât cea de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare și deținere) privind circulația drogurilor de mare risc, deci inclusiv acțiunile care, deși nu implică un contact nemijlocit continuu cu drogurile de mare risc, sunt menite să asigure circulația acestora.

În cauza de față, elementele factuale stabilite de instanța de apel cu autoritate de lucru judecat – constând în aceea că, după ce l-a expediat din Belgia, în circumstanțele anterior descrise, recurentul inculpat a supravegheat permanent coletul în care se aflau droguri de mare risc, pe toată durata transportului efectuat ulterior prin intermediul unui terț, încercând, totodată, să înlăture orice posibilă conexiune între persoana sa și cea a destinatarului, prin intermediul numărului de telefon menționat pe colet – relevă o concordanță deplină între fapta concret reținută în sarcina inculpatului A. și elementele de tipicitate obiectivă proprii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru argumentele prezentate, constatând nefondate criticile formulate în actuala procedură, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 63 din data de 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2024.