ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 447 din 28 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași s-au hotărât următoarele:

În baza disp. art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin decizia penală nr. 6 din 5 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 447 din 28 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași, care a fost desființată, în integralitate, iar în rejudecare:

S-a constatat că prin încheierea din 9 august 2021 a Curții de Apel Iași s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute de instanța de fond, după cum urmează:

- pentru inculpatul A., din infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- pentru inculpatul B., din infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de complicitate la conflict de interese, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Conform art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969, care constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese.

Conform art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 81 C. pen. din 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. .(1) C. pen. din 1969, care constituie termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. din 1969.

La data de 28 ianuarie 2022, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 6 din 5 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, la data de 7 februarie 2022, inculpatului B. a formulat recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale, prin avocat C..

Ambii recurenți inculpați și-au fundamentat demersul judiciar exclusiv pe cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 12 iulie 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în formă continuată, a două infracțiuni de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 21.01.2010-10.12.2013, în calitate de membru al Comisiei de Autorizare, ar fi votat desemnarea soției sau a fiicei sale pentru a face parte din comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județul Iași, favorizând prin aceasta obținerea de foloase materiale ca urmare a prestațiilor desfășurate.

Judecătoria Iași a dispus achitarea sa întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, la pronunțarea acestei soluții avându-se în vedere faptul că prin Legea nr. 193/2017 au fost modificate dispozițiile art. 301 și art. 308 din C. pen., după cum urmează:

Art. 301 C. pen.. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane:

"(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta."

Art. 308. alin. (1) C. pen.:

"(1) Dispozițiile art. 289 - 292, 295. 297 - 300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice."

Or, ca urmare a eliminării din conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen. a faptei de "participare la luarea unei decizii" și a eliminării art. 301 din conținutul art. 308 C. pen., faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost, în mod cert, dezincriminate.

În pofida susținerilor apărării, instanța de apel a refuzat să aibă în vedere prevederile art. 301 și art. 308 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2017, care, prin eliminarea din conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen. a faptei de "participare la luarea unei decizii" și eliminarea prevederilor art. 301 C. pen. din conținutul art. 308 alin. (1) C. pen., practic, a dezincriminat comiterea infracțiunii de conflict de interese de către categoria funcționarilor asimilați funcționarilor publici.

Or, deși din cuprinsul motivării deciziei penale atacate rezultă că instanța de apel a analizat fapta reținută în sarcina sa prin raportare la noul C. pen., încercând a demonstra că dispozițiile art. 301 și art. 308 C. pen. incriminează fapta care i se impută, soluția de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare a fost dată în temeiul dispozițiilor din C. pen. din 1969, respectiv art. 253 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 81 din același cod. Ca urmare, Curte de Apel Iași a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens a mai arătat că, după ce, prin Legea nr. 193/2017 au fost modificate dispozițiile art. 301 și 308 alin. (1) C. pen. în modalitatea arătată, prin Decizia nr. 412/2017 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate anterior intrării în vigoare a legii, a respins toate excepțiile de neconstituționalitate invocate, arătând că:

"53. Raportând legea supusă analizei la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, prin prisma considerentelor Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, mai sus invocate, Curtea constată că, spre deosebire de prevederile art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din C. pen. din 1969, aceasta nu reglementează în domeniul stabilirii subiectului activ al infracțiunii de conflict de interese. Prin urmare, norma de incriminare vizează toate persoanele care au calitatea de funcționar public, fără excepții, astfel încât, în cadrul acestei categorii de persoane, subiectul activ calificat al infracțiunii este apreciat în funcție de criteriile de drept comun cuprinse în art. 175 din C. pen.. Așadar, nu se creează niciun regim juridic privilegiat sau diferențiat în privința persoanelor care pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, în sensul excluderii sau exceptării anumitor funcții publice de sub incidența prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen., din moment ce această infracțiune poate fi săvârșită, conform legii supuse controlului de constituționalitate, de către orice funcționar public. Astfel, modificările propuse de inițiatori vizează doar sfera elementului material al laturii obiective al infracțiunii de conflict de interese, prin eliminarea din cuprinsul normei de la art. 301 alin. (1) din C. pen. a anumitor fapte ce intră sub incidența dispozițiilor legale anterior menționate. Or, restrângerea categoriei faptelor ce fac obiectul incriminării este, conform art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, de competența exclusivă a legiuitorului care, în aplicarea politicii sale penale, are dreptul de a emite acte normative care prevăd infracțiuni, pedepse și regimul executării acestora, cu respectarea exigențelor prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității în domeniul corupției, Parlamentul este abilitat să intervină, prin dispoziții legale de domeniul legii organice, stabilind faptele ce constituie obiectul incriminării infracțiunilor de corupție și de serviciu, în vederea adecvării legislației penale la nevoile de protecție existente în societate."

Din cuprinsul acestor considerente rezultă cu evidență faptul că legiuitorul, în aplicarea politicii sale penale, a decis să excludă de la răspundere penală atât fapta de participare la luarea unei decizii, cât și infracțiunea prevăzută de art. 301 C. pen. din categoria faptelor prevăzute de art. 308 C. pen., săvârșite de funcționarii asimilați.

Or, instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat că inculpatul A. are calitatea de funcționar public.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 129/2000, comisiile de autorizare sunt constituite din 5 membri, printre care un reprezentant al asociațiilor patronale reprezentative la nivel județean, propus prin consens. Ca urmare, inculpatul nu era desemnat/numit/subordonat, putând fi revocat doar de cei care l-au numit, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Așa fiind, acesta nu avea calitatea de funcționar public în sensul prevăzut de art. 147 alin. (1) C. pen.

De altfel, în situația absurdă în care s-ar aprecia că, în calitatea sa de membru în Comisia de Autorizare, desemnat de persoana juridică privată Asociația Patronatelor, ar fi putut fi funcționar, inculpatul ar putea fi încadrat, cel mult, în categoria funcționarilor publici asimilați, conform art. 147 alin. (2) C. pen., raportat la art. 258 C. pen. din 1969. Or, infracțiunea prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 nefiind menționată în cuprinsul art. 258 C. pen. din 1969, nu poate fi reținută în cazul funcționarului public asimilat.

Făcând parte dintr-o asociație patronală, activitatea inculpatului din Comisia de Autorizare (care avea doar rolul formal de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare de către specialiștii propuși de Secretariatul Tehnic) nu poate fi apreciată ca fiind "de interes public", acesta neavând atribuții de serviciu stabilite obligatoriu și putând fi revocat doar de asociația care l-a propus.

Pe de altă parte, presupunându-se că ar avea calitatea de funcționar public sau funcționar public asimilat, fapta reținută în sarcina sa a constat în aceea că "a participat la luarea în cadrul comisiei a deciziilor prin care au fost desemnate, în numeroase comisii de specialiști, soția și fiica sa". Or, prin Legea nr. 153/2017, din conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 301 C. pen. a fost înlăturată această faptă, rămânând incriminată doar modalitatea normativă a "îndeplinirii unui act".

În speță, achiesând total punctului de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, instanța de apel a reconfigurat nepermis fapta incriminatoare reținută în sarcina sa, apreciind că "termenul de act este folosit în descrierea conținutului conflictului de interese în înțelesul de operație care trebuie efectuată de funcționarul public conform atribuțiilor acestuia de serviciu, manifestare a activității umane, acțiune ori fapta. Ca atare, modificarea legislativă invocată de inculpați nu a condus la dezincriminarea faptelor reținute în sarcina acestora, întrucât conduita reproșată prin rechizitoriu constă în participarea la ședințele comisiei de autorizare". Așa fiind, instanța de apel a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu mai este prevăzută de art. 301 C. pen., fiind dezincriminată.

De altfel, chiar apreciind că fapta care i se impută ar constitui infracțiunea prev. de art. 301 C. pen., această infracțiune a fost exclusă din categoria infracțiunilor prevăzute de art. 308 C. pen., respectiv din categoria faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Relevantă și obligatorie în acest sens (cum corect a reținut instanța de fond) este Decizia nr. 603/2015, prin care Curtea Constituțională a statuat că:

"31. Curtea reține că, de altfel, expunerea de motive a Legii nr. 278/2006 arată, referitor la incriminarea faptelor de conflict de interese, că aceasta a avut ca scop sancționarea penală a funcționarului public care, în mod conștient și deliberat, își satisface interesele personale prin îndeplinirea atribuțiilor publice și înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la conduita funcționarilor publici. În mod evident, au fost excluse din acest demers al incriminării faptelor de conflict de interese restul persoanelor, care își desfășoară activitatea în sistemul privat, acestea neîndeplinind atribuții publice în realizarea activităților pe care le desfășoară.

În plus, rațiunea legiuitorului atunci când a reglementat infracțiunea de conflict de interese prin art. 2531 din C. pen. din 1969, care a fost introdus prin pct. 61 al art. I din Legea nr. 278/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 601 din 12 iulie 2006, a fost aceea că, în vederea eficientizării acțiunilor de prevenire și sancționare a faptelor de corupție, prin incriminarea "conflictului de interese se urmărește sancționarea penală a funcționarului public care, în mod conștient și deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuțiilor publice [...], înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcționarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. În prezent, există întemeiat suspiciunea că funcționarul public nu va depune toate diligențele în vederea satisfacerii interesului public, ci va încerca să satisfacă interesul său ori al uneia dintre persoanele sus-arătate".

Or, pronunțând o soluție de condamnare în temeiul legii vechi, deși legea nouă dezincrimina fapta reținută în sarcina sa, în mod cert, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 4 C. pen., relevante sub acest aspect fiind statuările Curții Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea nr. 24 din ianuarie 2017, pronunțată în cauza Koprivnikar c. Sloveniei:

"Curtea reamintește că art. 7 din Convenție nu garantează doar principiul neretroactivității legilor penale mai stricte, dar și, implicit, principiul retroactivității legilor penale mai favorabile, cu alte cuvinte, în cazul în care există diferențe între legea penală în vigoare la momentul comiterii unei infracțiuni și legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile inculpatului".

Ca urmare, în speță, dezincriminarea avea drept efect inutilitatea examinării legii penale mai favorabile din perspectiva întinderii pedepselor, legea penală mai favorabilă fiind în mod neechivoc cea prin care s-a dezincriminat fapta obiect al acuzației.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate, iar pe fond, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

- a calificat drept lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969, fără să ia în considerare ansamblul instituțiilor reglementate de legile penale succesive, ci doar limitele de pedeapsă prevăzute de acestea pentru infracțiunea de referință;

- a adăugat la lege, incluzând în latura obiectivă a infracțiunii forma participării la luarea unei decizii, deși legiuitorul a făcut clar distincția între îndeplinirea unui act și participarea la luarea unei decizii.

Or, chiar în condițiile în care instanța de apel a considerat că este aplicabil C. pen. din 1969, creând astfel premisele neluării în seamă a dezincriminării faptei și a instituției renunțării la aplicarea unei pedepse, nu se poate face totuși abstracție de faptul că, în privința laturii obiective a infracțiunii, modalitatea normativă a participării la luarea unei decizii a fost dezincriminată.

Astfel, în rechizitoriu, elementul material al infracțiunii ce constituie obiectul acuzației adusă autorului A. constă în aceea că acesta, "membru în comisia de autorizare a furnizorilor de formare profesională din județul Iași, a participat la luarea în cadrul comisiei a deciziilor prin care au fost desemnate în numeroase comisii ca specialiști soția și fiica sa".

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 193/2017, intervenită după momentul sesizării instanței cu verificarea regularității rechizitoriului, infracțiunea cu aproximativ același conținut s-a modificat, în sensul dezincriminării uneia dintre modalitățile de săvârșire ale acesteia, și anume participarea la luarea unei decizii. Înainte de modificare, textul prevedea că este infracțiune "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii...", similar celui din art. 2531 C. pen. din 1969, care avea următorul conținut:

"fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat . . . . . . . . . .".Ca urmare, o eventuală incluziune a participării la luarea unei decizii în categoria îndeplinirii unui act excede textului și interpretării oficiale, fiind, oricum, de competența, în primul rând, a legiuitorului.

Or, legiuitorul, prin reglementare a înțeles să facă distincție între îndeplinirea unui act și participarea la luarea unei decizii, relevante în acest sens fiind considerentele subscrise pct. 53 din Decizia nr. 412/2017 a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, în speță, desemnarea rudelor inculpatului A. s-a făcut cu unanimitate, votul acestuia nefiind hotărâtor. Altfel spus, chiar în situația în care acesta nu ar fi participat sau s-ar fi abținut, desemnarea rudelor sale s-ar fi făcut.

Relevantă în acest sens este și soluția de scoatere de sub urmărire penală a celorlalți membri ai comisiei, care, de asemenea, au luat parte la luarea deciziei. Or, votul acestora avea aceeași pondere, legea nefăcând nicio diferență între valoarea votului membrilor comisiei.

De altfel, dincolo de interpretarea legiuitorului, diferența este clară:

- actul este un fapt personal; persoana care îl emite trebuie să fie competentă în a-l emite, iar efectele juridice ale acestuia se produc direct;

- decizia este actul unui organ colectiv (în cazul speței, format din 5 membri), în care opțiunea personală doar se reflectă în decizia finală, neproducându-și rezultatul direct.

A mai arătat că principiul legalității, care include legalitatea incriminării, este fundamental procesului penal, la fel ca și principiul retroactivității legii penale mai favorabile, relevante în acest sens fiind statuările Curții Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea nr. 24 din ianuarie 2017, pronunțată în cauza Koprivnikar c. Sloveniei.

Totodată, a arătat că aplicarea greșită a legii s-a făcut de către instanța de apel și în privința atribuirii calității de funcționar public inculpatului A., reprezentantul patronatelor în comisiile de autorizare, apreciere care are relevanță și în ceea ce privește stabilirea legii mai favorabile.

În speță, însă, comisia funcționa într-un cadru instituțional, cu delimitarea clară a competențelor, iar opinia asupra potențialului conflict de interese aparținea juristului instituției sau altor servicii tehnice. Nu s-a demonstrat însă că aceste servicii i-ar fi adus la cunoștință inculpatului B. incompatibilitatea inculpatului A. și că acesta nu ar fi luat nicio măsură în acest sens. Or, având în vedere că organele competente în a sesiza și remedia situația, printre care se numără și Agenția Națională a Funcționarilor Publici și persoanele specialiste din aparatul tehnic, nu au avertizat președintele comisiei cu privire la incompatibilitatea inculpatului Scripcaru, inculpatul B. nu poate fi acuzat că ar fi acționat cu intenție.

Inculpatul A. ocupa poziția de reprezentant al asociației patronatelor, nefiind desemnat de A.J.P.I.S. Iași. Prin urmare, acesta putea fi înlocuit doar de Asociația patronatelor, președintele comisiei neavând nicio influență în acest sens. De altfel, nici nu există vreo procedură în privința participării supleanților în comisie.

Calitatea inculpatului A. aduce în discuție și chestiunea calificării drept funcționar public a acestuia, în condițiile în care, în reglementarea C. pen. din 2009, funcționarii publici asimilați nu pot fi subiecții infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

Identificarea incompatibilității inculpatului A. și soluția ținea însă mai mult de aprecierea acestuia și a asociației, iar nu de președintele comisiei, care nu avea posibilitatea nici să desemneze, nici să-l înlocuiască pe reprezentantul asociației patronatelor, relevante în acest sens fiind considerentele subscrise pct. 31-36 din deciziei Curții Constituționale nr. 603/2015.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate, iar pe fond, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 03 mai 2022, Înalta Curte, constatând că aspectele invocate de inculpații A. și B. în recurs în casație, vizând, în esență, lipsa calității de funcționar public a inculpatului A. și, implicit, a calității acestuia de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, respectiv, dezincriminarea infracțiunii de conflict de interese ca efect al modificărilor aduse art. 301 și art. 308 alin. (1) C. pen. prin Legea nr. 193/2017, se circumscriu, formal, ipotezei prevăzute de cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar cererile respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpați împotriva deciziei penale nr. 6 din data de 5 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Analizând recursurile în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpații au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora dintre elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, inculpatul A. a participat în mod activ la ședințele Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională din județul Iași ce au avut loc în perioada 21.01.2010 - 27.11.2013, în calitate de membru votant, ședințe în cadrul cărora soția sa, numita D., a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/monitorizare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (234 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați și, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat în mod activ la toate ședințele Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională din județul Iași ce au avut loc în perioada 25.10.2010 - 10.12.2013, în calitate de membru votant, în cadrul cărora fiica sa, numita E., a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/monitorizare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (69 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați.

În privința inculpatului B. s-a reținut că, în conformitate cu prevederile ce reglementează activitatea Comisiei de Autorizare Iași, înainte de începerea ședințelor, acesta, în calitate de președinte, în perioada 27.05.2010 - 09.08.2013, a formulat pe ordinea de zi propunerile de desemnare a specialiștilor înscriși pe listă pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională și ca membru/președinte al comisiei de examinare din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională a furnizorilor de formare profesională, propuneri care au fost supuse votului membrilor CAJ Iași. După ședințele CAJ Iași, președintele acesteia a emis pentru fiecare desemnare o decizie, comunicată ulterior furnizorului de formare profesională. Deși cunoștea împrejurarea că inculpatul A., membru în cadrul Comisiei de Autorizare Iași, este soțul numitei D. și tatăl numitei E., persoane înscrise pe lista specialiștilor CAJ Iași, inculpatul B., anterior ședințelor comisiei, le-a propus/desemnat pe acestea ca specialist pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională și/sau ca membru/președinte al comisiei de examinare, din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională ale furnizorilor de formare profesională, a supus propunerile formulate votului membrilor comisiei, inclusiv inculpatului A., nu a solicitat înlocuirea acestuia din urmă și a participat activ la desemnarea celor două, alături de inculpatul A., precum și de ceilalți membri ai comisiei, prin exprimarea votului, emițând ulterior și deciziile de desemnare.

Înalta Curte reține că, în actuala reglementare, potrivit dispozițiilor art. 301 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori afin până la gradul al doilea inclusiv.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că subiectul activ al infracțiunii este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de funcționar public, noțiune definită de dispozițiile art. 175 alin. (1) și (2) C. pen.

Modificările aduse art. 301 C. pen. prin Legea nr. 193/2017 clarifică sfera de aplicare a normei de incriminare, ea devenind incidentă doar în măsura în care funcționarul public îndeplinește actul în cadrul unei proceduri favorizante. Cu alte cuvinte, este vorba de acele proceduri sau activități aparent legale și obiective, cărora nu li s-ar putea reproșa nimic din punct de vedere al respectării cerințelor de legalitate, dar care maschează scopul urmărit de funcționarul public, respectiv acela de a obține un folos material pentru sine sau pentru una dintre persoanele prevăzute în norma de incriminare. Potrivit legii, funcționarul are obligația de a se abține atunci când actul pe care urmează să îl îndeplinească îl vizează pe el, pe soțul său ori o rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv.

În reglementarea anterioară (incidentă la data comiterii faptelor), art. 2531 alin. (1) C. pen. 1969 definea infracțiunea de conflict de interese ca fiind fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Analizând comparativ textele de lege, se poate observa, sub un prim aspect, că legiuitorul a procedat la modificarea denumirii marginale a infracțiunii din "Conflictul de interese" în "Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane" și la eliminarea din cuprinsul art. 308 C. pen. a trimiterii la art. 301 din același cod, astfel încât faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate să nu mai fie pedepsite atunci când sunt săvârșite de către funcționari care își desfășoară activitatea în mediul privat.

Noul text a adus o serie de alte modificări substanțiale ce reflectă noua viziune a legiuitorului asupra infracțiunii de conflict de interese, respectiv eliminarea sintagmei "ori a participat la luarea unei decizii", eliminarea sintagmei "direct sau indirect" eliminarea sintagmei "sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură", ceea ce are ca efect restrângerea sferei de aplicare a normei de incriminare, în acord cu Decizia nr. 603/2015 a Curții Constituționale;

Așadar, actuala formă dispozițiilor a art. 301 C. pen. modifică atât structura, cât și conținutul infracțiunii de "conflict de interese" sub aspectul întinderii incriminării. Așa cum chiar Curtea Constituțională a constatat în cuprinsul Deciziei nr. 412/2017, modificările aduse acestui text vizează sfera elementului material al laturii obiective al infracțiunii de conflict de interese, prin eliminarea din cuprinsul normei de la art. 301 alin. (1) C. pen. a anumitor fapte ce intrau sub incidența dispozițiilor legale anterior menționate. Forma anterioară a infracțiunii prevedea ca element material al laturii obiective fie îndeplinirea unui act, fie participarea la luarea unor decizii - acțiuni care trebuie să se săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Îndeplinirea unui act este o acțiune exclusiv personală a funcționarului public, în timp ce participarea la luarea unei decizii este, de regulă, un act colectiv, fiind incriminată în măsura în care prin aceasta se urmărește obținerea unui folos material.

Analizând modificările legislative în materia infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (denumită conflict de interese în legislația penală anterioară) și deciziile pronunțate atât de către Curtea Constituțională, cât și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în această materie (Decizia 603/2015 și Decizia 6/2017), Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, acestea din urmă nu sunt incidente, faptele pentru care au fost condamnați inculpații A. și B. fiind în continuare incriminate.

Astfel, se constată că prin Decizia nr. 603/2015 a Curții Constituționale, s-a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 alin. (1) din C. pen. și sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispozițiilor art. 308 alin. (1) din C. pen., cu raportare la art. 301 din C. pen., sunt neconstituționale. Prin Decizia nr. 6/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale.

Prin urmare, în raport cu aceste două decizii, rezultă că fapta de conflict de interese a fost dezincriminată în varianta obținerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană cu care inculpații s-au aflat în raporturi comerciale, respectiv, în cazul în care autorul faptei exercită o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice (altele decât cele la care se referă art. 176 C. pen.), însă, în speță, nu este incidentă vreuna dintre aceste ipoteze.

Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în calitatea sa de funcționar public, membru votant în Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților Iași, a participat la ședințele comisiei în cadrul cărora soția și fiica sa au fost desemnate să participe în comisii de evaluare/monitorizare/examinare, cu consecința obținerii, de către acestea, în mod repetat, a unor sume de bani. Participând la ședințele în cadrul cărora s-a votat desemnarea celor două persoane, inculpatul A. a îndeplinit acte în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, fiind irelevant dacă activitățile comisiei s-au desfășurat cu respectarea reglementărilor în vigoare, căci ceea ce legea penală sancționează este conduita făptuitorului care, prin exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau, a determinat obținerea unor foloase materiale de către persoanele avute în vedere în norma incriminatoare (soția și o rudă apropiată, fiica sa).

Prin urmare, conduita reproșată inculpatului A., pentru care a primit ajutor de la inculpatul B., constă în îndeplinirea unor acte în cadrul unei entități - comisia de autorizare - aflate sub controlul unei autorități publice (Autoritatea Națională pentru Calificări sau Ministerul Muncii în subordinea cărora s-a aflat succesiv comisia de autorizare județeană), prin care și-a favorizat soția și fiica în obținerea de sume de bani consistente.

Totodată, inculpatului B. i se impută propunerea de către acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Autorizare Iași, a soției și a fiicei inculpatului A., pentru a fi desemnate ca specialiști pentru evaluarea/monitorizarea programelor de formare profesională depuse de furnizorii de formare profesională și ca membru/președinte al comisiei de examinare, din partea comisiei de autorizare, pentru organizarea și desfășurarea examenului de absolvire a programelor de formare profesională, înlesnind inculpatului A. manifestarea de voință în sensul numirii celor două persoane apropiate ca specialiști și membri ai unor comisii, cu consecința obținerii unor sume de bani de către soția și fiica sa.

În analiza îndeplinirii condiției ca subiectul activ al infracțiunii să fie funcționar public, se reține că, potrivit art. 175 alin. (2) C. pen. de asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145.

Rezultă astfel că, pe lângă categoria de funcționari publici a căror calitate rezultă cu evidență din înseși funcțiile deținute, a căror salarizare este realizată din fondurile publice de stat, există și o categorie de funcționari publici asimilați care exercită un serviciu de interes public, pentru care au fost învestiți de autoritățile publice sau care sunt supuși controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Înalta Curte reține, similar instanței de apel, că pe lângă Agenția de Plăți și Inspecție Socială Iași, s-a înființat Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților (CAJ), care a preluat toate sarcinile legate de formarea profesională a adulților. Comisia de Autorizare Iași a luat ființă ca urmare a hotărârii Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, care s-a reorganizat, înființându-se Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), ce monitorizează, evaluează și controlează sistemul de educație continuă și formare profesională continuă.

Conform art. 25 lit. a) din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, Autoritatea Națională pentru Calificări are obligația de control asupra comisiilor de autorizare și a secretariatelor tehnice.

Obiectul de activitate al acestei comisii este legat de formarea profesională a adulților, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 129/2000, iar această formare profesională finalizată cu eliberarea unor certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale, reprezintă o activitate de interes general care face parte din sistemul național de educație și formare profesională.

Activitatea de formare profesională a adulților, în conformitate cu legea de reglementare, este desfășurată fie de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, fie de către furnizori de formare profesională privați, autorizați să desfășoare programe de formare profesională de către comisia de autorizare județeană, iar activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională este coordonată de către Autoritatea Națională pentru Calificări prin instituțiile înființate în subordinea sa, comisii de autorizare județene.

Se mai reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 129/2000, comisiile de autorizare județene sunt constituite din 5 membri, după cum urmează: directorul agenției pentru plăți și inspecție socială județene (în cauză, inculpatul B.); un reprezentant al inspectoratului școlar județean; un reprezentant al agenției pentru ocuparea forței de muncă județene; un reprezentant al asociațiilor patronale reprezentative la nivel județean (inculpatul A.); un reprezentant al organizațiilor sindicale reprezentative la nivel județean.

Pentru activitatea desfășurată, membrii comisiilor de autorizare sau, după caz, supleanții acestora, care participă la ședințele comisiei, sunt remunerați de agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, pe baza unor tarife stabilite de Autoritatea Națională pentru Calificări, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, membrul Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților este un funcționar public în accepțiunea legii penale, atât în raport cu dispozițiile art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, sub imperiul căruia s-au comis faptele deduse judecății, cât și în raport cu art. 175 alin. (2) C. pen.

Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ, ci are un înțeles mai larg, datorită caracterului relațiilor sociale protejate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, dar și faptului că exigențele de apărare a avutului public și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Înalta Curte reține că realizarea serviciului prestat de inculpați în cadrul Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților Iași a urmărit satisfacerea unui interes general, implicând în mod direct, o autoritate publică, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 3 din O.G. nr. 129/2000 (art. 21 în forma de la data comiterii faptelor), formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul național de educație și formare profesională.

Deși învestirea inculpatului A. pentru îndeplinirea serviciului nu s-a făcut de către o autoritate publică, activitatea Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților Iași, al cărei membru a fost, era supusă controlului Autorității Naționale pentru Calificări, conform art. 25 lit. a) din O.G. nr. 129/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), iar în prezent este supusă controlului Ministerului Muncii, fiind îndeplinite exigențele ambelor codificări penale cu privire la sfera de aplicare a noțiunii de "funcționar public".

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților inculpați, Înalta Curte reține ca fiind nerelevante modificările aduse dispozițiilor art. 308 C. pen., care vizează infracțiunile comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către alte persoane, în afara funcționarilor publici, cu consecința atenuării răspunderii penale, căci inculpații, la momentul comiterii faptelor, activau în cadrul unei comisii care exercita un serviciu de interes public, iar activitatea comisiei era supusă controlului unei instituții de interes public și era remunerată din fonduri publice, având astfel calitatea de funcționar public asimilat, astfel cum este definită această noțiune în cuprinsul art. 175 alin. (2) C. pen.

Analizând, în continuare, criticile recurenților inculpați privind dezincriminarea faptei pentru care au fost condamnați ca urmare a modificărilor aduse laturii obiective a infracțiunii, prin înlăturarea din conținutul acesteia a sintagmei "ori a participat la luarea unei decizii", Înalta Curte le constată neîntemeiate, întrucât, în acord cu cele reținute în considerentele deciziei de apel, ceea ce le este imputat inculpaților este un act propriu, concretizat în participarea (respectiv sprijinirea) activă la ședințele comisiei și desemnarea, prin vot, a soției și fiicei inculpatului A. în diverse comisii, cu consecința obținerii de către acestea a unor sume de bani.

Împrejurarea că desemnarea celor două persoane a fost consecința votului exprimat și de către ceilalți membri ai comisiei nu lipsește de semnificație penală propria conduită activă a inculpatului A..

Contrar susținerilor recurenților inculpați, Înalta Curte reține că sintagma "îndeplinirea unui act" din conținutul art. 301 C. pen. vizează nu doar ipoteza care funcționarul public acționează ca decident exclusiv, ci și situația în care acesta își exercită atribuțiile în cadrul unui organ decizional colectiv (ipoteză regăsită în speță); esențial este, așadar, nu numărul decidenților, ci valența decizională a propriei acțiuni a făptuitorului, a cărui conduită (chiar alături de cea a altor persoane) trebuie să conducă la obținerea unor foloase patrimoniale de către persoanele prevăzute de lege.

Nefiind reglementat expres în legislația penală, termenul "act" trebuie î