CASE OF KOPRIVNIKAR v. SLOVENIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Koprivnikar v. Slovenia

-

67503/13

Hotărârea din 24.1.2017 [Secția a IV-a]

Articolul 7

Articolul 7-1

Pedeapsă mai dură

Nulla poena sine lege

Contopirea pedepselor în cazul reclamantului:

încălcare

În fapt

– Reclamantul fusese condamnat prin hotărâri separate pentru comiterea a trei infracțiuni separate la pedepse de cinci luni, patru ani și, respectiv, treizeci de ani de închisoare. În consecință, reclamantul a cerut, în fața Curții de district, în baza articolului 53 § 2 (2) din Codul penal din 2008, contopirea pedepselor. Această prevedere stabilea că rezultatul contopirii pedepselor trebuia să depășească fiecare pedeapsă în parte, însă nu trebuia să exceadă totalului pedepselor sau pedeapsa închisorii de douăzeci de ani. Având în vedere faptul că legislativul nu a urmărit să adopte legi care le permit infractorilor condamnați la pedeapsa închisorii de treizeci de ani pentru o anumită infracțiune să beneficieze de pe urma unei condamnări generale mai mici cu zece ani decât pedepsele adunate, Curtea de district a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii de treizeci de ani, ca urmare a contopirii celor trei pedepse la care fusese condamnat reclamantul. În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns că pedeapsa generală care i-a fost impusă a încălcat articolul 7 din Convenție.

În drept

– Articolul 7: Prevederile legale relevante pe care le-au invocat tribunalele naționale ofereau o bază juridică deficitară pentru stabilirea pedepsei. În special aplicarea formulării din Codul penal din 2008 la situația reclamantului a condus la rezultate contradictorii. De vreme ce, potrivit formulării acelei prevederi, reclamantul nu trebuia să fi fost condamnat, ca urmare a contopirii pedepselor, la o pedeapsă mai mare de douăzeci de ani, pedeapsa generală trebuia să depășească fiecare pedeapsă aparte, una dintre care presupunea, în cazul reclamantului, executarea a treizeci de ani de închisoare. Singura modalitate pentru asigurarea respectării principiului potrivit căruia doar legea poate defini o infracțiune și prescrie o pedeapsă, precum și de a diminua efectele unei legi imprevizibile în acest caz de către tribunalele naționale ar fi fost să se interpreteze prevederile deficitare în mod restrictiv, adică în favoarea reclamantului.

Prevederea relevantă putea fi aplicată în cazul reclamantului fie prin ignorarea limitei inferioare, care cerea ca pedeapsa generală să depășească fiecare pedeapsă aparte, fie prin ignorarea limitei superioare, care stabilea că pedeapsa generală nu trebuia să depășească limita maximă de douăzeci de ani prevăzută expres de legislație. Tribunalele naționale au interpretat prevederea deficitară făcând apel la anumite reguli de interpretare și au conchis că aceasta ar trebui înțeleasă ca stabilind o pedeapsă de treizeci de ani, în ciuda faptului că pedeapsa rezultantă era mai dură decât maximul prevăzut în mod explicit și că, având în vedere formularea actuală a prevederii, ea era în mod clar în detrimentul reclamantului.

Prin urmare și date fiind considerentele de mai sus, tribunalele naționale au eșuat să asigure respectarea principiului legalității stabilit de articolul 7 din Convenție. Pedeapsa generală aplicată în cazul reclamantului a încălcat principiul potrivit căruia doar legea poate stabili o pedeapsă și principiul retroactivității legii penale mai blânde.

Concluzie

: încălcare (șase voturi la unu).

Articolul 41: Stabilirea unei încălcări a constituit în sine o satisfacție echitabilă suficientă.