ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul prevederilor art. 432 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 966/16.12.2019 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că prin Decizia penală nr. 966/16.12.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Iași precum și de inculpații A., B., C., D. împotriva Sentinței penale nr. 517/2018 din 22 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. x/2016, desființând-o integral, cu excepția mențiunii referitoare la onorariile apărătorilor din oficiu pe care a păstrat-o și rejudecând cauza a dispus, în ceea ce îl privește pe contestatorul A., următoarele:

- în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul comiterii a 7 infracțiuni de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoanele vătămate E., F., G., H., I., J. și K.), prev. de art. 220 alin. (1), (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- în baza dispozițiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (4) C. proc. pen., încetarea procesul penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârșirii a 7 (șapte) infracțiuni de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoanele vătămate L., M., N., O., P. și Q.), prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale;

- în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori" în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (15 acte materiale în raport de persoanele vătămate: L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K.) la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K.) pe o durată de 3 ani, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi prevăzute în art. 66 lit. a), b), n) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute în art. 65 C. pen.

- în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoana vătămată S.) prev. de art. 220 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. la pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), n (dreptul de a comunica cu victima S.) pe o durată de 3 ani, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi prevăzute în art. 66 lit. a), b), n) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute în art. 65 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 9 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de minori" în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. cu pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "act sexual cu un minor" în formă continuată prev. de art. 220 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare (reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite), inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 11 (unsprezece) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K., S.) pe o durată de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (2) C. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K., S.), de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În ceea ce privește infracțiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 220 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, termen care începe să curgă de la data de 25.09.2010, conform dispozițiilor art. 154 alin. (4) C. pen., adică de când persoana vătămată S. a devenit majoră.

Și în ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, termen care începe să curgă tot de la data de 25.09.2010, conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., când persoana vătămată S. a devenit majoră.

Așa cum s-a stabilit prin Deciziile CCR nr. 358/26.05.2022 și nr. 297/2018 și prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituția prescripției răspunderii penale este o instituție de drept material, supusă exigențelor principiului legalității incriminării deoarece produce efecte asupra regimului răspunderii penale, precum și principiului aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În aceste condiții, incidența prescripției răspunderii penale trebuie verificată atât din perspectiva termenului general de prescripție, cât și din cea a termenului special de prescripție, prev. de art. 155 alin. (4) din C. pen., care se află în strânsă legătură cu instituția juridico-penală a întreruperii cursului prescripției reglementată în art. 155 alin. (1) din C. pen.

Prescripția specială a răspunderii penale presupune existența unor întreruperi ale termenului general de prescripție, care determină o dilatare a duratei de timp în care se prescrie răspunderea penală pentru o faptă concretă, aceste întreruperi fiind determinate de îndeplinirea unor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Cu privire la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, așa cum rezultă din succesiunea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma sa inițială ("Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză"), s-a ajuns la situația în care între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018, și până la intervenirea legiuitorului în sensul modificării dispoziției legale cuprinsă în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., adică până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 în data de 30.05.2022, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate însă termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (paragrafele 73 și 74 din Decizia nr. 358/2022).

Altfel spus, în intervalul de timp cuprins între 25.06.2018 și 30.05.2022, nu a existat vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție, neputând fi astfel luată în analiză prescripția specială a răspunderii penale reglementată în art. 155 alin. (4) din C. pen., ci doar prescripția generală a răspunderii penale cu termenele reglementate în art. 154 din C. pen.

Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, supusă exigențelor principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex) prev. de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Din această perspectivă, "Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituțională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituționalității ei (integral sau parțial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile.

Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, într-o jurisprudență constantă s-a arătat că acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura conținutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispozițiile constatate ca neconstituționale fiind eliminate din fondul activ al legislației. Or, prin eliminarea unei dispoziții sau a unei părți dintr-o dispoziție legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituționalității ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parțială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile."

În ce privește acuzația de act sexual cu un minor, Curtea a constatat că situația juridică a condamnatului contestator A. a fost tranșată definitiv la data Deciziei penale nr. 966/16.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2016, în sensul că instanța de apel a analizat incidența prescripției în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de victima S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, constatând că nu s-a împlinit termenul de prescripție penală calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (4) C. pen. 143 din decizia penală în discuție, în acest sens nemaifiind posibilă reanalizarea acestui aspect în cadrul contestației în anulare, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., tocmai datorită faptului că, în cauză s-a reținut forma continuată a infracțiunii și în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, termenul de prescripție a răspunderii penale care este de 10 ani începe să curgă tot de la data de 25.09.2010, conform dispozițiilor art. 154 alin. (4) C. pen., când persoana vătămată S., care este persoana vătămată cea mai mică ca vârstă, a devenit majoră. În cauză s-a făcut aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 368/2017, prin care aceasta a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor alin. (1) este neconstituțională. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Prin urmare, a primi argumentele contestatorului ar presupune ca pentru fiecare dintre actele materiale ale unei infracțiuni continuate să curgă un termen de prescripție a răspunderii penale separat, pentru fiecare victimă de la data majoratului acesteia, ceea ce ar face pur teoretică și lipsită de o bună parte a finalității avute în vedere de legiuitor reținerea unității legale a infracțiunii continuate. Caracterul unitar al modalității de calculare a termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea continuată nu poate fi afectată de dispozițiile speciale în materia unor infracțiuni anume, cum este cea de față, dispoziții care au în vedere tocmai situația specială a victimelor, nicidecum dorința legiuitorului de a fragmenta termenul de prescripție a răspunderii penale după câte acte materiale s-ar reține, în mare măsură finalitatea reglementării unității legale constând tocmai în unitatea termenului în care organele judiciare pot urmări și realiza tragerea la răspundere penală a unui făptuitor a cărui activitate infracțională s-a întins pe o anumită durată de timp.

Astfel, în cazul infracțiunii continuate, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) al aceluiași articol, încep să curgă de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, aceste dispoziții coroborându-se cu cele de la alin. (4) al aceluiași articol din C. pen.:

"În cazul infracțiunilor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile (...), săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului." Deși fiecare acțiune/act material are caracter infracțional, prescripția răspunderii penale nu se analizează separat pentru fiecare dintre acestea, ci prin raportare la momentul ultimei acțiuni sau inacțiuni ce intră în unitatea legală, în speța de față, prin raportare la persoana vătămată S. și data la care aceasta a devenit majoră, fiind persoana vătămată cea mai mică, din punct de vedere al vârstei.

Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) C. pen. (15 acte materiale) este de 10 ani, termen calculat de la data de 25.09.2010, acest termen nefiind împlinit la data pronunțării Deciziei penale nr. 966/16.12.2019, de către Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2016.

Așadar, Curtea a constatat că instanța de control judiciar, pe perioada judecării căii de atac a apelului, în Dosarul nr. x/2016, nu s-a aflat în eroare procedurală, în sensul că nu s-ar fi pronunțat cu privire la o cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) - intervenirea prescripției - din C. proc. pen., pentru care ar fi existat probe în acest sens.

În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 10/HP/2017, a statuat următoarele:

"cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare".

Împotriva acestei decizii, a formulat apel contestatorul condamnat A., solicitând admiterea apelului formulat, desființarea deciziei penale atacate și pe cale de consecință, admiterea contestației în anulare formulate.

Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv dispozițiile art. 408 din C. proc. pen. potrivit cărora calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac; dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care prevăd că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În acest context, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul prevederilor art. 432 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 966/16.12.2019 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, decizia pronunțată fiind definitivă.

O hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă și hotărârea atacată era susceptibilă de o asemenea cale de atac, or în cauză contestația în anulare formulată de contestatorul A. a vizat Decizia penală nr. 966/16.12.2019 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, decizie definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2023.

GGC - NN