ÎCCJ, Decizia nr. 86/2023

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 4131 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzelor C-74/23 și C-131/23 înregistrate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Suspendarea facultativă", "Instanța poate suspenda judecata: (...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară".

De asemenea, consacrând aplicabilitatea generală a C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din acest act normativ prevede că "(...) dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare".

Or, de vreme ce Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții derogatorii sub aspectul suspendării judecării unei cauze penale în situația sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, rezultă că normele de procedură civilă antereferite se aplică în mod corespunzător și în materie penală.

Cazurile de suspendare a judecării unei cauze penale, reglementate de legea procesual penală, sunt circumscrise, fie unor impedimente factuale, ce țin exclusiv de situația medicală sau procesuală a unui inculpat ori de desfășurarea procedurii de mediere [art. 367 alin. (1) și (3) și art. 368 C. proc. pen.], fie unor impedimente juridice, ce derivă din declanșarea unor mecanisme de unificare a practicii judiciare [art. 476 alin. (2) și (4) C. proc. pen.].

Caracteristica tuturor acestor impedimente temporare la desfășurarea procesului este aceea că prerogativa cenzurării și valorificării lor aparține exclusiv autorităților judiciare române.

Spre deosebire de aceste situații, ipoteza sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară constituie un eveniment procesual a cărui soluționare transgresează limitele procesului penal, aparținând domeniului distinct al dreptului comunitar.

Soluționarea acestei chestiuni prejudiciale implică întotdeauna, indiferent de ramura de drept în care se produce, intervenția unei autorități judiciare comunitare, exclusiv competentă să se pronunțe asupra validității sau interpretării uniforme a dreptului uniunii. Tocmai de aceea, regulile aplicabile în ipoteza sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene de către instanțele naționale sunt prevăzute de o lege specială - Legea nr. 340/2009 - care se completează, pentru restul situațiilor generate de formularea sesizării, și în măsura în care nu există dispoziții contrare, cu reglementarea de drept comun, general aplicabilă, respectiv C. proc. civ.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, în cauza nr. C-74/23, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul nr. x/2018, cu următoarele întrebări preliminare:

"1. Articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE și cu articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF și cu articolul 2 și articolul 12 din Directiva PIF, precum și cu Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, cu referire la principiul consacrării unor sancțiuni efective și disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzații solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile în situația în care o decizie a instanței constituționale naționale a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urmă cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale - cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanței constituționale și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză?

În Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov, care, în prezent, se află pe rolul Curții de Apel Ploiești, ca urmare a strămutării cauzei, instanța națională este învestită, în faza căii ordinare de atac a apelului, cu judecarea următoarelor infracțiuni de corupție propriu-zisă și asimilate acestora, presupus comise de inculpații trimiși în judecată, respectiv: luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Problematica ce a stat la baza acestei sesizări a fost generată de pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/30.05.2018 și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, la data de 09.06.2022, ulterior acestui moment inculpații invocând, în baza principiului legii penale mai favorabile, intervenirea prescripției răspunderii penale, ca urmare a declarării neconstituționale, prin Decizia nr. 297/2018 (publicată la data de 25.06.2018) și decizia sus-menționată ale Curții Constituționale, a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., care prevedeau întreruperea cursului acestei prescripții prin îndeplinirea unui act de procedură în cauză.

În cauza nr. C-131/23, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul nr. x/2022, cu următoarele întrebări preliminare:

"1. Prevederile articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf [TUE], articolul 325 [alin. (1)] TFUE, articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF1 și Decizia 2006/928/CE a Comisiei2, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a constatat retroactiv lipsa cazurilor de întrerupere a cursului prescripției, în condițiile existenței unei jurisprudențe generalizate și de durată a instanțelor naționale, inclusiv a instanței supreme, și dacă prin aplicarea respectivei decizii s-ar ajunge la un risc sistemic de impunitate prin redeschiderea unui număr semnificativ de cauze penale judecate definitiv și pronunțarea, într-o cale extraordinară de atac, a unei soluții de încetare a procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripției?

În Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Brașov, instanța națională este învestită, în faza căii extraordinare de atac a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cu judecarea unei cauze (conexe celei anterioare) în care contestatorii invocă intervenirea prescripției răspunderii penale, ca urmare a declarării neconstituționale, prin deciziile nr. 297/2018 (publicată la data de 25.06.2018) și nr. 358/2022 (publicată la data de 09.06.2022) ale Curții Constituționale, a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cu privire la următoarele infracțiuni de corupție propriu-zisă și asimilate acestora pentru care au fost condamnați definitiv, respectiv: luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Conform informațiilor publicate pe site-ul Curții de Justiție a Uniunii Europene (https:/x/), ambele cauze se află pe rolul acestei instanțe, într-o faza incipientă a procedurii.

În cauza pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost învestită, ca instanță de apel, cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, de apelanții intimați inculpați A., B. și C. și de apelanta parte civilă SC D. SA împotriva Sentinței penale nr. 33 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015.

Printre chestiunile ce trebuie analizate în cadrul apelurilor formulate în cauză instanța de apel a constatat că este chemată să evalueze și soluția de încetare a procesului penal dispusă prin Sentința penală nr. 33 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 131 din C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. și cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, față de inculpații A., B. și C., pentru săvârșirea, în diferite forme de participație, a infracțiunii continuate de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen., reținută ca fiind săvârșită în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, raportat la obiectul lor, prezenta cauză și cele două anterior menționate ale Curții de Apel Brașov (Curții de Apel Ploiești, în prezent, în ceea ce privește Dosarul nr. x/2018) ridică o problemă de drept similară sub aspectul chestiunii intervenției prescripției răspunderii penale în materia infracțiunilor de corupție și asimilate lor [categorie din care, prin chiar efectul legii, face parte și infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 din C. pen., ce face obiectul cauzei pendinte] ca efect al deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, motiv pentru care a apreciat că dezlegările pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene este chemată să le dea chestiunilor prejudiciale cu care este învestită în cele două cauze sus-menționate sunt utile și soluționării cauzei pendinte.

De asemenea, s-a apreciat că împrejurarea că dosarul în care s-a făcut sesizarea ce face obiectul cauzei nr. C-131/23 a Curții de Justiție a Uniunii Europene se află într-o fază procesuală distinctă (contestație în anulare) de cea a cauzei pendinte nu are nicio relevanță asupra concluziei exprimate, câtă vreme, fiind destinată asigurării aplicării unitare, de către instanțele naționale, a legislației Uniunii Europene astfel cum aceasta este interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cerința similarității dintre cauza în care se ridică chestiunea suspendării și cauza în care a fost formulată trimiterea, impusă de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., se raportează, în mod esențial, la problema de drept asupra căreia ar avea incidență directă interpretarea ce urmează a fi dată de Curtea de Justiție, iar nu la cadrul procesual în care aceasta este decelată.

În raport cu împrejurarea că, atât în cauza pendinte, cât și în cele două cauze anterior menționate în care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, problema intervenirii prescripției răspunderii penale, ca urmare a declarării neconstituționale, prin deciziile nr. 297/2018 (publicată la data de 25.06.2018) și nr. 358/2022 (publicată la data de 09.06.2022) ale Curții Constituționale, a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., care prevedeau întreruperea cursului acestei prescripții prin îndeplinirea unui act de procedură în cauză, s-a apreciat că aceasta constituie o chestiune esențială justei lor soluționări, indiferent de cadrul procesual caracteristic fiecăreia dintre ele.

Deciziile autorității constituționale invocate, ca și Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt norme de drept penal material, sunt obligatorii în toate cauzele pendinte de la data publicării lor, astfel că interpretarea ce urmează a fi dată dreptului comunitar în contextul prezentat este aplicabilă, la rândul său, în toate aceste cauze.

În considerare dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție (imperativul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene), s-a apreciat că pentru evitarea pronunțării unei hotărâri aflată într-o posibilă contradicție cu dreptul comunitar, astfel cum urmează să fie interpretat acesta de C.J.U.E., în cauzele C-74/23 și C-131/23,s-ar impune suspendarea cauzei.

În acest sens a fost invocată cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato și Simmenthal SA, hotărârea din 09.03.1978, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat: "(...) faptul de a recunoaște o anumită eficiență juridică unor acte normative naționale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea își exercită atribuția legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispozițiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privință, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiționat și irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, și ar pune astfel în discuție înseși fundamentele Comunității".

În acest context, s-a apreciat că imposibilitatea suspendării judecării cauzei în care este aplicabil dreptul Uniunii, până la pronunțarea de către C.J.U.E. a unei decizii preliminare prin care se interpretează normele comunitare pertinente, ar reprezenta o negare a supremației dreptului Uniunii.

În plus, s-a apreciat că, în măsura în care hotărârea instanței naționale ar fi contradictorie cu dreptul comunitar, astfel cum ar urma a fi interpretat prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, și s-ar cauza prejudicii persoanelor particulare, ar deveni aplicabil principiul răspunderii unui stat membru, care este "valabil în orice ipoteză de încălcare a dreptului comunitar și oricare ar fi organul din statul membru a cărui acțiune sau omisiune a determinat încălcarea" (cauza C-224/01, Gerhard Kobler împotriva Republicii Osterreich, hotărârea din 30.09.2003).

Împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, au formulat recurs inculpații C., B. și A., dosarul fiind înregistrat la data de 8 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători, Penal 1-2023, sub numărul x/2023, primul termen fiind stabilit, în mod aleatoriu, la data de 15 ianuarie 2024.

Prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2023, președintele completului, după consultarea celorlalți membri, în baza art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., a dispus preschimbarea termenului pentru data de 4 decembrie 2023, dată la care au avut loc susținerile apărătorilor inculpaților, reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului prezent, fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând încheierea atacată, atât potrivit criticilor formulate, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Procedura de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de suspendare a cauzelor în care se dispune sesizarea este reglementată prin Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 "Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.", iar potrivit alin. (3) "În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie."

Din interpretarea acestor dispoziții legale, se constată că obligativitatea suspendării cauzei intervine doar în situația în care cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, iar în situația în care cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre este supusă căilor ordinare, suspendarea este facultativă.

Ca atare, suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor Legii nr. 340/2009 poate interveni doar în situația în care în cauza respectivă s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De altfel, instanța de fond, constatând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 340/2009, a dispus suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.", iar potrivit art. 2 alin. (2) din C. proc. civ." (...) dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Astfel, pentru ca dispozițiile din C. proc. civ. să fie aplicabile în cadrul unui proces penal este necesar ca situația ce ar impune suspendarea să fie compatibilă cu dispozițiile procesual penale și C. proc. pen. să nu cuprindă reglementari în materie.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că instituția suspendării este reglementată în C. proc. pen., cazurile de suspendare fiind expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 367.

Astfel, potrivit art. 367 din C. proc. pen., suspendarea judecății intervine "(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea judecății până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. (...) (3) Suspendarea judecății se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii.", iar potrivit art. 51 din C. proc. pen. "Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecata se suspendă."

Ca atare, în condițiile în care C. proc. pen. cuprinde dispoziții exprese și limitative referitoare la instituția suspendării, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., care institute cazuri de suspendare facultativă a judecății, nu pot fi aplicate în cadrul procesului penal.

Dispozițiile enunțate relevă intenția legiuitorului ca în procesul penal, suspendarea judecații să nu se producă decât în cazurile expres prevăzute, tocmai pentru a se evita tergiversarea soluționării cauzei.

De altfel, pct. 11 al art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. a fost introdus, în 2018, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Or, dacă legiuitorului ar fi intenționat ca această dispoziție să se aplice și în materie penală, ar fi putut să introducă printre cazurile de suspendare prevăzute de C. proc. pen. și acest caz, în condițiile în care cazurile de suspendare în materie penală sunt limitativ prevăzute de C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a suferit numeroase modificări de la momentul intrării în vigoare până în prezent (în acest sens fiind de menționat Ordonanțele de urgență nr. 3/2014, nr. 82/2014, nr. 24/2015, nr. 6/2016, nr. 18/2016 și nr. 70/2016 și Legile nr. 228/2020, nr. 284/2020, nr. 130/2021, nr. 230/2022, nr. 230/2022, nr. 51/2023, nr. 201/2023, nr. 214/2023 și nr. 217/2023), însă niciuna dintre acestea nu a vizat dispozițiile care reglementează cazurile de suspendare în materie penală, context în care se apreciază că, în ceea ce privește suspendarea cauzelor penale ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării, cu titlu preliminar, asupra unei întrebări, intenția legiuitorului a fost aceea de a se aplica strict cazurile de suspendare prevăzute de Legea nr. 340/2009.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzelor C-74/23 și C-131/23 înregistrate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care va admite recursurile formulate de inculpații C., B. și A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, va desființa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei instanței de apel în vederea continuării judecății.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursurilor formulate de inculpații C., B. și A. vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată C., în cuantum de 340 RON, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 85 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de inculpații C., B. și A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, desființează încheierea atacată și dispune trimiterea cauzei instanței de apel în vederea continuării judecății.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursurilor formulate de inculpații C., B. și A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată C., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și A., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2023.

GGC - ED