ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 91/2020

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 91/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Rechizitoriul nr. x/2012 din data de 25 iunie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, printre altele, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea:

- infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de Secretar al Consiliului Local al Municipiului Iași, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, - la data de 18.09.2007 a întocmit și avizat pentru legalitate proiectul de hotărâre ce viza scutirea la plată pentru sumele datorate la bugetul local de către SC "B." S.A., înscrisul făcând parte din documentația pusă la dispoziția membrilor Comisiei Economică, Buget, Finanțe și respectiv Comisia juridică, dar și consilierilor locali pentru ședința de plen din data de 19.09.2007, când a fost adoptată H.C.L. nr. 145/2007 prin care a fost scutită la plată, în mod nelegal, debitul pe care SC "B." S.A. îl avea față de bugetul local al Municipiului Pașcani în baza Contractului nr. x/06.10.1997; - la data de 19.09.2007 nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în legătură cu obligația de a nu contrasemna Hotărârea nr. 145/19.09.2007, prin care s-a aprobat în mod ilegal "scutirea la plată pentru sumele datorate de SC "B." S.A. PAȘCANI, JUDEȚUL IAȘI bugetului local al municipiului Pașcani reprezentând chiria datorată pentru anii 2002, 2003, 2005 și 2007 și a tuturor majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a obligațiilor din contractul de închiriere nr. x/1997". Ulterior exercitării controlului de legalitate de către Prefectul Județului Iași, în cunoștință de cauză, responsabilii Consiliului Local Pașcani nu au repus pe rol debitul pe care SC "B." S.A. PAȘCANI, JUDEȚUL IAȘI îl avea față de bugetul local, astfel încât, la data de 08.09.2011 (data intervenirii termenului de prescriere a dreptului la acțiune pentru recuperarea debitului) societatea amintită a obținut un folos necuvenit în cuantum total de 2.045.950 RON (echivalentul sumei de 481.887,56 euro la un curs de 4,2457 RON/euro valabil la data de 08.09.2011), care constituie în același timp și paguba adusă bugetului local Pașcani;

- participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., constând în aceea că la data de 31.10.2007, în calitate de Secretar al Consiliului Local al Municipiului Pașcani, în ședința Consiliul Local, cu intenție, a indus în eroare pe inculpatul C. (ordonator principal de credite și funcționar însărcinat cu urmărirea veniturilor unității administrativ teritoriale pe care o reprezenta) informându-l că a notificat Serviciul Finanțe Publice Locale (dar și Serviciul Financiar, Buget, Contabilitate) cu privire la suspendarea de drept a dispozițiilor cuprinse în HCL nr. 145/19.09.2007, deși nu a făcut acest lucru, determinându-l astfel pe C. să nu dispună măsuri de urmărire a veniturilor pe care bugetul local al Municipiului Pașcani trebuia să le realizeze în baza Contractului nr. x/06.10.1997 încheiat cu SC "B." S.A.. Urmare a faptului că inculpatul A. nu a notificat Serviciul Finanțe Publice Locale cu privire la această situație de fapt, nu au fost dispuse măsuri de repunere pe rol și de urmărire a debitului respectiv, iar la data de 08.09.2011 s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune pe care îl avea Consiliul Local al Municipiului Pașcani față de debitorul SC "B." S.A. în baza Contractului nr. x/1997, astfel încât, pe de o parte, bugetul local al Municipiului Pașcani a fost păgubit cu suma de 2.045.950 RON, din care 15.000 reprezentând debit curent și 2.030.950 RON reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului menționat, iar, pe de altă parte, SC "B." S.A. a obținut un folos corelativ patrimonial necuvenit;

- instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie - mai 2012, cu intenție, a determinat pe inculpata D., inspector în cadrul Primăriei Municipiului Pașcani - Biroul Administrație Publică - compartiment registratură să falsifice condica de evidență a corespondenței Serviciului Finanțe Publice Locale Pașcani pentru a crea aparența comunicării către acest serviciu a Adresei nr. x din 31.10.2007, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

II. Prin Sentința penală nr. 89 din 22 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. și instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 și aplic.art. 5 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic.art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic.art. 5 C. pen. a contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 și pedeapsa de 1 an închisoare aplicate anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. din 1969 cu aplic.art. 5 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de săvârșire de noi infracțiuni sau de nerespectare a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse de instanță sau a neexecutării obligațiilor civile.

În baza dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de U.A.T. Pașcani și l-a obligat pe inculpatul A., la plata despăgubirilor civile în cuantum de 132.544 RON, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități, până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura asiguratorie instituită prin Ordonanța nr. 71/P/2012 din 02.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași asupra pe numele inculpatului A. (proces-verbal de aplicare a sechestrului filele x) asupra unui teren intravilan, în suprafață de 1295 m.p., situat în municipiul Pașcani, strada x nr. 19, județul Iași, având număr cadastral x, înscris în CF x UAT Pașcani - valoarea de piață estimată 13.000 euro; precum și măsura popririi pe conturile identificate pe numele aceluiași inculpat la SC "E.", S.A. F.

A obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 17.716,67 RON reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Pașcani.

III. Prin Decizia penală nr. 119 din 04 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, între altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, în ceea ce îl privește pe acesta, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 și pedeapsa de 1 an închisoare aplicate prin sentința penală apelată, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. din 1969 referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de săvârșire de noi infracțiuni sau de neîndeplinire cu rea-credință a măsurilor de supraveghere impuse de instanță sau a neexecutării obligațiilor civile.

A redus cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul A. de la 20.000 RON la 2.000 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contraveneau deciziei pronunțate în apel.

Totodată, prin decizia penală antemenționată au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpatul G. și de partea civilă Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Pașcani împotriva aceleiași sentințe.

IV. Împotriva Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a formulat contestație în anulare contestatorul condamnat A., prin apărător ales, avocat H., la data de 4 noiembrie 2019, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019 sub nr. x/2019, cu prim termen la data de 09 decembrie 2019.

În motivarea contestației în anulare formulate contestatorul condamnat a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen. și a susținut, în esență, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluționat cauza în apel, considerând că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce privește modul de desemnare al unuia dintre membrii acestui complet, mai concret a președintelui de complet, care nu a fost desemnat aleatoriu prin tragere la sorți, ci numit direct pe cale administrativă, în virtutea funcției administrative de conducere pe care o exercita.

Prin încheierea penală din 09 decembrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători din cadrul instanței supreme a admis în principiu contestația în anulare formulată, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de admisibilitate prevăzute de lege și a fixat termen la data de 12 februarie 2020.

Prin Decizia penală nr. 17 din 10 februarie 2020, instanța supremă, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită de condamnatul A., a constatat, cu majoritate, că aceasta este fondată, astfel că a admis-o și a desființat decizia penală contestată numai cu privire la contestatorul inculpat A.

A dispus rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani împotriva Sentinței penale nr. 89 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și a fixat termen la 9 martie 2020, ora 9:00 Sala secției penale.

Pentru a dispune astfel, instanța, analizând pe fond motivele contestației în anulare cu a cărei soluționare a fost învestită, prin raportare la dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și la considerentele Deciziei nr. 685 din 2018 a Curții Constituționale, a reținut că, în cauză, contestatorul a reclamat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013, în condițiile în care doar patru din cei cinci membri ai completului de apel au fost desemnați prin tragere la sorți, fiind astfel vorba despre încălcarea unor norme juridice de ordine publică sancționate cu nulitatea absolută.

Decizia menționată a fost pronunțată cu opinia separată a doamnelor judecător I. și J., în sensul că se impunea suspendarea cauzei în baza art. 2 alin. (2) și art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele înregistrate sub nr. C-357/19 și C-547/19, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă și în prezenta cauză.

V. Procedura de rejudecare în apel după desființarea deciziei penale contestate:

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 9 martie 2020, primul termen stabilit pentru rejudecarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani, după admiterea contestației în anulare, a admis cererea de amânare formulată de apelanta parte civilă, pentru pregătirea apărării și a acordat termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluția din camera de consiliu din data de 29 aprilie 2020, având în vedere dispozițiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la Decretul Președintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și Ordinul nr. 71 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 31 martie 2020, constatând existența unor motive obiective ce pun instanța în imposibilitatea desfășurării ședinței de judecată la termenul din data de 11 mai 2020, s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflate pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2-2020 din ședința de judecată cu termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluția din camera de consiliu din data de 19 mai 2020, având în vedere încetarea, începând cu data de 15 mai 2020 a stării de urgență instituite pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României și prelungită prin dispozițiile art. 1 din Decretul Președintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS- Cov-2, emisă de Guvernul României- Comitetul Național pentru Situații de Urgență, potrivit cărora, începând cu data de 15 mai 2020 se declară Starea de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, precum și dispozițiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, potrivit cărora, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată și citarea părților, s-a stabilit termen la data de 22 iunie 2020.

La termenul din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a pus în discuție, din oficiu, suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzelor C-811/2019 și C-840/2019, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu termen la data de 8 septembrie 2020, precum și, în virtutea considerentelor Deciziei nr. 417/2019, pronunțată de Curtea Constituțională, vizând lipsa completelor specializate la secția penală a Înaltei Curți de Casație, trimiterea cauzei spre rejudecare. Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al apelantului inculpat A. au fost detaliate, în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

VI. Cu titlu preliminar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători va analiza cererea de suspendare a soluționării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., prevăd că instanța poate suspenda judecata:

"când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară."

Totodată, art. 2 alin. (2) C. proc. civ. prevede că: "(…) dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Pentru ca dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. să fie aplicabile în cadrul unui proces penal este necesar ca situația ce ar impune suspendarea să fie compatibilă cu dispozițiile procesual penale și C. proc. pen. să nu cuprindă reglementari în materie.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că instituția suspendării este reglementată în C. proc. pen., cazurile de suspendare fiind expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 367.

Astfel, potrivit art. 367 C. proc. pen. suspendare judecății intervine "(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea judecății până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. (…) (3) Suspendarea judecății se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii." Totodată, potrivit art. 51 C. proc. pen. "Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecata se suspendă."

Ca atare, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. care institute cazuri de suspendare facultativă a judecății sunt incompatibile cu fizionomia procesului penal. De altfel, dispozițiile enunțate relevă intenția legiuitorului ca în procesul penal, suspendarea judecații să nu se producă decât în cazurile expres prevăzute, tocmai pentru a se evita tergiversarea soluționării cauzei.

Completul de 5 judecători din cadrul instanței supreme amintește și că instanța de contencios constituțional învestită cu analizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. a constatat, prin Decizia nr. 676 din 2019, (publicată în M. Of. nr. 36/20.01.2020) că, " prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voința legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepției de neconstituționalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituție și lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părți a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reținut că intervenția legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepții de neconstituționalitate, constituie tocmai expresia asumării și respectării obligației ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiție, atât la instanța de drept comun, cât și la instanța constituțională, părțile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege și, implicit, de posibilitatea de a-și realiza, în mod real, drepturile și a-și satisface interesele în fața justiției. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime (parag. 19).

Totodată, instanța de control constituțional a reținut în considerente că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoțită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. (parag. 20)

În același sens sunt și Deciziile Curții Constituționale nr. 814 din 7 decembrie 2017, (publicată în M. Of. nr. 169/22.02.2018), respectiv nr. 449 din 22 iunie 2017, (publicată în M. Of. nr. 872/6.11.2017), în considerente cărora s-a reținut că rațiunea pentru care legiuitorul a abrogat măsura se întemeia pe faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în majoritate, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

VII. Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, prin prisma aspectelor puse în discuție din oficiu de instanță la termenul din 22 iunie 2020 și invocate și în cuprinsul motivelor de apel (dosar), Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în majoritate, va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani împotriva Sentinței penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre competentă soluționare secției penale a Înaltei Curți, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că prin Decizia penală nr. 119 din 04 iulie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, între altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune Iași;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În timpul scurs de la pronunțarea Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 și până la data comunicării acesteia, 14 octombrie 2019, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 417/2019 din 03 iulie 2019 (publicată în M. Of. nr. 825/10.10.2019) prin care, cu majoritate, a admis sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților și a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003", apreciind că "pentru perioada 21 aprilie 2003 - 22 ianuarie 2019 nu pot fi considerate toate completurile de 3 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind specializate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum se acreditează prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019. Această hotărâre, prevăzând faptul că "aprobă funcționarea în continuare a completurilor specializate", nu face altceva decât să înființeze pentru viitor completuri specializate; în schimb, această hotărâre este de natură a induce în eroare justițiabilii prin faptul că acreditează ideea potrivit căreia ar fi existat o constituire anterioară a acestor completuri pentru a susține ideea de continuitate a lor, mai exact că ele ar fi existat și în trecut, ceea ce, în mod evident, este fals (parag. 158), or "o asemenea poziționare instituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție afectează rolul și competența Parlamentului, fiind contrară art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (1), (2) și (4) din Constituție" (parag. 155).

Totodată, instanța de control constituțional a reținut în considerente, cu referire la aceeași perioadă, că Înalta Curte de Casație și Justiție "a nesocotit prevederile constituționale ale art. 61 alin. (1) și ale art. 126 alin. (1), (2) și (4) și implicit, ale art. 1 alin. (4), iar modul atipic de poziționare a instanței supreme față de Parlament denotă o nesocotire atât a obligației de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție, cât și a exigențelor statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituție, mai exact a loialității constituționale - element intrinsec al acestuia - de care instanța supremă trebuie să dea dovadă" (parag. 161) și (…) prin neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanță, a infracțiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-și misiunea constituțională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituție, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanței judecătorești. În consecință, judecarea în primă instanță a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casație și Justiție a acestei competențe de judecată către completurile cu competență generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voința contra legii a puterii judecătorești, reprezentată, în cazul de față, de Înalta Curte de Casație și Justiție." (parag. 167).

În cuprinsul motivelor de apel (depuse la data de 22 iunie 2020) inculpatul A. a solicitat, în esență, să se constate că Decizia nr. 417/2019 din 03 iulie 2019 a Curții Constituționale este obligatorie și produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunțat Sentința penală nr. 89 din 22 februarie 2017 în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți, secția penală nu a fost specializat în materie de corupție, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituțională, sancțiunea nulității absolute a sentinței atacate.

Instanța supremă reține că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Textul constituțional nu distinge în funcție de tipul de decizie sau în funcție de atribuția în exercitarea căreia a fost pronunțată.

Ca urmare, și deciziile prin care Curtea Constituțională soluționează un conflict juridic de natură constituțională au același regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunțată.

Așadar, în raport de considerentele și dispozitivul deciziei instanței de control constituțional mai sus menționate, în opinie majoritară, se constată că Sentința penală nr. 89 din 22 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015 a fost dată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători Penal 2-2019, în majoritate, apreciază necesară iterarea câtorva considerații teoretice cu privire la natura și efectele juridice pe care le produce decizia penală de trimitere spre rejudecare pronunțată de instanța de control judiciar.

Astfel, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., instanța, admițând apelul, dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. Din redactarea normei anterior menționate, precum și din interpretările doctrinare reiese că nulitatea absolută, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., poate fi invocată ca motiv de apel numai dacă încălcările acestor dispoziții au avut loc în fața instanței de judecată, după ce s-a parcurs procedura camerei preliminare.

Potrivit dispozițiilor art. 424 alin. (4) C. proc. pen., "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desființate de drept", prin urmare, se constată că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței.

În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a Încheierii penale nr. 646 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, ca urmare a admiterii, prin Încheierea nr. 248 din 20 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 2 judecători de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2015 a contestațiilor formulate de inculpații K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., C., U., SC "B." S.A. Pașcani, V., W., X. și A. împotriva Încheierii nr. 646 din 7 septembrie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, desființării, în parte, a încheierii atacate și anulării procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale din 14.08.2015 orele 13:00, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași în Dosarul nr. x/2012.

În plus, procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal și nu o etapă a judecății, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale. Funcțiile judiciare distincte (funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și funcția de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicție, ce intră în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia reluării judecării cauzei în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității și în urma exercitării rolului activ.

Totodată, instanța de fond va avea în vedere împrejurarea că împotriva Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018 a formulat contestație în anulare doar inculpatul A., astfel că soluțiile dispuse cu privire la inculpații Y., G., Z., K., L., AA., M., N., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., O., P., Q., R., S., T., C., JJ., U., S.C. B. S.A. Pașcani, V., W., KK., X. și LL. au intrat în puterea lucrului judecat, dispozițiile menționate fiind definitive.

Principiul autorității de lucru judecat, astfel cum se desprinde din prevederile legii procesual-penale și din jurisprudența constituțională, cu trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, se opune ca hotărârea care se bucură de asemenea autoritate să facă obiectul oricăror rectificări din partea judecătorului în cadrul judecății în primă instanță sau al căilor ordinare de atac.

Astfel, prin Decizia nr. 365/25.06.2014 (parag. 38 - 40), Curtea Constituțională a reținut că:

"rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat."

Prin urmare, judecarea cauzei în fond va privi exclusiv faptele reținute în sarcina inculpatului A., astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul nr. x din data de 25 iunie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

Referitor la competența după calitatea persoanei, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în opinie majoritară, consideră că stabilirea instanței competente, în funcție de dispozițiile art. 38, art. 40, art. 41 și art. 48 C. proc. pen., presupune analizarea unor împrejurări suplimentare cu privire la competența primei instanțe, inclusiv din perspectiva calității inculpatului, survenite ulterior judecării cauzei în primul ciclu procesual, urmând a fi analizate de completul specializat căruia îi va fi repartizată cauză spre rejudecare, acesta având obligația de a își verifica propria competență.

Pentru considerentele mai sus menționate, prin raportare și la jurisprudența relevantă a instanței de control constituțional referitoare la procedura prealabilă a camerei preliminare, ale căror efecte nu sunt incidente în prezenta cauză, în raport cu conduita de urmat stabilită prin Decizia Curții Constituționale nr. 417 din 03.07.2019 (publicată la 10.10.2019 în Monitorul Oficial nr. 825, partea I), Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani împotriva Sentinței penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Va desființa în parte sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la inculpatul menționat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

I. Respinge ca inadmisibilă cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea cauzelor preliminare conexate înregistrate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. C-811/19 și C-840/19, invocată din oficiu.

II. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul A. și partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani împotriva Sentinței penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Desființează în parte sentința penală apelată și trimite cauza spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la inculpatul menționat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2020.

Opinia Separată

Cu opinia separată a doamnelor judecător J., Președintele completului și I. în sensul suspendării judecării prezentei cauze, în baza art. 2 alin. (2) și art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele preliminare conexate înregistrate sub nr. C-811/19 și C-840/19.

În dezacord cu soluția pronunțată în majoritate, considerăm că instanța de apel ar fi trebuit să dispună suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzelor înregistrate sub înregistrate sub nr. x/2019 și y/2019, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă și în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata: (...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară".

De asemenea, consacrând aplicabilitatea generală a C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din acest act normativ prevede că "(...) dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare".

Totodată, se reține că Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții derogatorii sub aspectul suspendării judecării unei cauze penale, în situația sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, astfel că normele de procedură civilă antereferite se aplică în mod corespunzător și în materie penală.

C. proc. pen., la art. 367 alin. (1) și (3) reglementează cazurile de suspendare a judecării unei cauze penale ce țin de situația medicală sau procesuală a unui inculpat, iar art. 368 reglementează suspendarea judecării unei cauze penale, ce poate interveni datorită unor impedimente juridice, în cazul formulării unei cereri de extrădare. De asemenea, la art. 476 alin. (2) și (4) din C. proc. pen. este prevăzută posibilitatea suspendării unei cauze în situația declanșării unor mecanisme de unificare a practicii judiciare, caracteristica tuturor acestor impedimente temporare la desfășurarea procesului fiind aceea că prerogativa cenzurării și valorificării lor aparține exclusiv autorităților judiciare române.

Spre deosebire de aceste situații, ipoteza sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară constituie un eveniment procesual a cărui soluționare transgresează limitele procesului penal, aparținând domeniului distinct al dreptului comunitar.

Soluționarea acestei chestiuni prejudiciale implică întotdeauna, indiferent de ramura de drept în care se produce, intervenția instanței comunitare exclusiv competentă să se pronunțe asupra validității sau interpretării uniforme a dreptului uniunii. Tocmai de aceea, regulile aplicabile în ipoteza sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene de către instanțele naționale sunt prevăzute de o lege specială (Legea nr. 340/2009) care se completează, pentru restul situațiilor generate de formularea sesizării și în măsura în care nu există dispoziții contrare, cu reglementarea de drept comun general aplicabilă, respectiv C. proc. civ.

Așadar, în lipsa unei prevederi exprese aplicabile în procesul penal în situația sesizării Curții de Justiție cu o trimitere preliminară a cărei rezolvare ar avea înrâurire în cauza pendinte, considerăm aplicabile dispozițiile C. proc. civ., dispoziții ce nu sunt contrare vreunei prevederi procesual penale. O diferență de tratament în cazul sesizării instanței europene de o instanță care judecă în materie penală nu poate fi justificată în mod rezonabil, de vreme ce finalitatea trimiterii preliminare este identică indiferent de natura procedurii interne aflate în derulare în fața instanței naționale de trimitere.

Curtea de Justiție a subliniat, în cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato și Si

§ Cauze similare