ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra plângerii penale de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele :

Prin ordonanța nr. 1594/P/2013

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind plângerea prin care petentul C.B. a solicitat

efectuarea de cercetări față de C.G. și R.N., în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a faptului că persoanele

cercetate dobândiseră calitatea de deputați în Parlamentul României în urma

alegerilor legislative din anul 2012.

Prin ordonanța

din data de 18 noiembrie 2013 adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 617/P/2013

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.G. și R.N.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.,

întrucât fapta săvârșită de aceștia nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, prin aceeași rezoluție s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de R.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., întrucât în cauză a

intervenit prescripția răspunderii penale, precum și disjungerea cauzei față de

A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 249 C.

pen. și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pașcani.

Pentru a dispune astfel,

s-a reținut că petentul C.B. a solicitat

efectuarea de cercetări față de C.G. și R.N. care, în calitate de președinți ai

Comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Pașcani, precum și alți

membri ai Comisiei Locale de aplicare a Legilor Fondului Funciar Pașcani și ai

Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Iași, au tergiversat,

în mod nejustificat, întocmirea documentelor și emiterea actelor necesare în

vederea eliberării titlului de proprietate în favoarea numitei M.A., pentru

suprafața de 1,75 ha de teren situat în intravilanul și extravilanul

municipiului Pașcani.

În urma solicitărilor moștenitorilor

legali au fost întocmite documente prin care aceștia erau puși în posesie

inițial cu suprafața de 1,4 ha, pentru diferența de teren neexistând o

justificare concretă în ceea ce privește refuzul reconstituirii dreptului de

proprietate de către autoritățile locale.

Toate demersurile legale ale

moștenitoarei M.A. au fost întreprinse de numitul C.B., începând cu data de 28

octombrie 2008 acesta fiind împuternicit printr-un mandat general legalizat

notarial.

Urmare a demersurilor întreprinse de C.B.,

autoritățile locale, din care făceau parte în diferite momente și făptuitorii C.G.

și R.N., în calitate de președinți ai acestora, au constatat că moștenitoarei

legale, reprezentată de acesta, nu i se poate reconstitui dreptul de

proprietate decât pentru 1,40 ha teren, justificând faptul că nu au

reconstituit dreptul de proprietate și pentru diferența de 0,35 ha, prin adresa

nr. 20079 din 31 octombrie 2013, astfel: „în - procedura Legii nr. 247/2005,

doamna M.A. a solicitat prin cererea nr. 78 din data de 30 august 2005,

reconstituirea dreptului

de proprietate

pentru suprafața de 0,35 ha, reprezentând procentul de diminuare cu

20%

reținut în procedura Legii nr. 18/1991, având motivația lipsă teren

”

.

În aceeași adresă, Comisia Municipală

de Fond Funciar Pașcani precizează faptul că: „Prin adresa nr. 21403108

decembrie 2011, domnul C.B. a fost notificat să se prezinte la Comisia

Municipală de Fond Funciar Pașcani pentru semnarea procesului-verbal de punere

în posesie. . La documentația înaintată către O.C.P.I. Iași, în vederea

emiterii titlului de proprietate, s-a solicitat

prin adresa de respingere, completarea documentației și refacerea

procesului-verbal

de punere în posesie. Comisia Municipală de Fond

Funciar Pașcani a refăcut documentația și a solicitat petentului C.B. să se

prezinte la comisie pentru semnarea procesului-verbal de punere în posesie,

împreună cu ceilalți moștenitori, pentru a retransmite documentația la O.C.P.I.

Iași. întrucât petentul C.B. și ceilalți moștenitori nu s-au prezentat la

Comisia Municipală de

Fond Funciar Pașcani

pentru semnarea documentației (procesului-verbal de punere

în posesie),

refăcută, nu s-a putut înainta documentația la O.C.P.I. Iași în vederea

titlului de proprietate”.

Față de aceste împrejurări, având în

vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată,

procurorul a apreciat că se poate prezuma o culpă a comisiilor locale de

aplicare a Legii 18/1991, din care făceau parte și făptuitorii C.G. și R.N.,

precum și faptul că petentul C.B., ca reprezentant al numitei M.A., nu ar fi

depus diligentele legale necesare pentru a i se elibera titlul de proprietate.

In aceste condiții, procurorul a apreciat că se impune a se dispune măsura

neînceperea urmăriri penale față de făptuitorii menționați, întrucât fapta

săvârșită nu este prevăzută de legea penală, constituind contravenție.

Referitor la aspectul declarat de C.B.,

în declarația dată organelor judiciare la data de 24 octombrie 2013, conform

căruia în anul 1995 R.N., deputat din Circumscripția Electorală Pașcani, în

calitate de primar ar fi falsificat o cerere de punere în posesie formulată de

o persoană al cărei nume este E.M.P., prin modificarea cifrei care viza strada

în raport de care persoana dobândea calitatea de posesor al unui teren situat

în intravilanul municipiului Pașcani, faptă prev. și ped. de art. 289 C. pen.,

procurorul a constatat că în cauză a intervenit prescripția generală a

răspunderii penale, întrucât infracțiunea la data săvârșirii avea limite de

pedeapsă cuprinse între 6 luni și 5 ani, iar în conformitate cu dispozițiile art.

122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general de prescripție se împlinește

după 5 ani. In raport de acest aspect, procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale față de R.N.

Totodată,

reținând posibilitatea ca alți membri ai comisiilor locale de aplicare a

legilor fondului funciar din municipiul Pașcani, respectiv județul Iași, să fi

comis acte culpabile în raport de care să existe aspecte pentru care instrucția

penală să fie continuată, procurorul a dispus disjungerea și declinarea cauzei

față de A.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 249 C.

pen., urmând ca actele de urmărire penală să fie continuate de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pașcani.

Împotriva acestei

ordonanțe - petentul C.B. a formulat plângere;

susținând că a depus o serie de înscrisuri care probează

abuzurile pe care le-a sesizat.

Prin Rezoluția

din data de 20 decembrie 2013 dispusă în dosarul nr. 3135/11-212013, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică,

a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petentul C.B. împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 617/P/2013

al aceluiași Parchet.

Pentru a se pronunța astfel,

Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că din examinarea actelor dosarului a rezultat

că, în anul 1991, M.A., soacra numitului C.B. (mandatar al acesteia), în

calitate de moștenitor legal al defuncților T.I. și C., a solicit

reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1,75 ha de

teren situat în raza teritorială a municipiului Pașcani.

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991,

susnumitei și fraților acesteia V.J. și T.M. le-a fost reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața de 1,40 ha, prin aplicarea procentului de

diminuare de 20% din terenul deținut în proprietate de T.C. anterior anului

1962.

Ulterior, potrivit prevederilor Legii nr.

247/2005, M.A. a solicitat, prin cererea înregistrată la 30 august 2005, sub nr.

78 la Comisia municipală de aplicare a legii fondului funciar Pașcani,

reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 0,35 ha de

teren.

Comisia municipală a propus validarea

cererii, ce a fost, însă, respinsă prin Hotărârea nr. 1441 din 25 martie 2008 a

Comisiei județene Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor, apreciindu-se că numitei M.A. i-a fost reconstituit dreptul de

proprietate pentru întreaga suprafață de teren înscrisă în registrul agricol

aferent anilor 1959-1963, aspect ce i-a fost comunicat reprezentantului

acesteia.

Procesul verbal de punere în posesie nr.

18440, pentru suprafața de 1,40 ha, a fost întocmit la 11 noiembrie 2011, iar

la 20 decembrie 2011 documentația a fost înaintată Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Iași în vederea emiterii titlului de proprietate.

S-a mei reținut că Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Iași a restituit documentația pentru înscrierea la

rubrica „Observații" din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie

a faptului că parcela A213/6 din tarlaua T26 reprezintă teren situat în

administrația comunei S.P., fiind preluat prin protocol.

După refacerea procesului verbal de

punere în posesie, la 19 aprilie 2012, i s-a comunicat numitului C.B. să se

prezinte pentru semnarea actului susmenționat, urmând ca, ulterior, să se

procedeze la înaintarea documentației la Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Iași în vederea întocmirii titlului de proprietate (adresa nr. 7597/7785

din 30 mai 2012 a Primăriei Municipiului Pașcani).

Față de cele reținute, procuror șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că soluția de neurmărire penală

dispusă prin ordonanța nr. 617/P/2013 din 18 noiembrie 2013 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică, în mod corect fiind reținută de către

procuror incidența prevederilor art. 10 lit. b) și g) C. proc. pen.

Astfel, s-a avut în vedere că actele

dosarului nu au evidențiat indicii privind exercitarea abuzivă de către C.G. și

R.N. a atribuțiilor de serviciu în contextul menționat, întârzierile

intervenite în emiterea titlului de proprietate al numitei M.A. putând

constitui contravenția reglementată de art. 110

1

din Legea nr. 18/1991,

în condițiile stabilirii culpei membrilor comisiei municipale sau județene de

aplicare a legii fondului funciar.

De asemenea, s-a mai reținut că și în

ceea ce privește susținerea referitoare la falsificarea unui înscris în cursul

anului 1995, soluția procurorului este corectă, fiind aplicabile dispozițiile art.

10 lit. g) C. proc. pen., încă de la sesizarea organelor de urmărire penală

fiind

împlinit termenul de prescripție a

răspunderii penale în cazul acestei infracțiuni.

Pentru aceste

motive, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a fost

respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.B. împotriva

ordonanței nr. 617/P/2013 din 18 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Împotriva acestei soluții, în temeiul art.

278

1

din C. proc. pen. anterior, petentul C.B. a formulat plângere

în instanță, cauza fiind

înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17

ianuarie

2014, sub nr. 234/1/2014.

În motivarea scrisă a plângerii sale

(filele 2-5 din dosarul Înaltei Curți), petentul a criticat soluțiile

pronunțate ca fiind nelegale și netemeinice, solicitând admiterea plângerii,

arătând că, deși soacra sa M.A. avea adeverință, toți cei enumerați în

plângerea sa nu au emis procese-verbale de punere în posesie și au aprobat în

curtea acesteia titlu de proprietate pe numele E.M.P. în anul 1995 în mod

abuziv și nelegal. A mai arătat petentul că nici până în prezent nu a fost

întocmit procesul-verbal de punere în posesie și nu s-au identificat în teren

loturile și tarlalele aferente, pentru 1,40 ha teren intravilan și extravilan.

Examinând plângerea formulată, în baza

actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile formulate, înalta

Curte constată că aceasta este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în

continuare:

Prioritar, Înalta Curte constată că

sunt incidente în cauză dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013

care prevăd că „plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în

judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi,

continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi,

conform regulilor prevăzute de aceeași lege.

”

În acest sens, se constată că

plângerea petentului împotriva ordonanței din 18 noiembrie 2013 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, a fost formulată la data de 16 ianuarie 2014 și înregistrată pe

rolul instanței la data de 17 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare, la

01 februarie 2014, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,

fiind așadar incidente prevederile legale anterior menționate, plângerea urmând

a fi soluționată conform regulilor prevăzute de legea penală veche.

Înalta Curte constată că situația de

fapt criticată de petent constă în faptul că numiții C.G. și R.N., în calitate de

președinți ai Comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Pașcani, dar

și alți membri ai Comisiei Locale de aplicare a Legilor Fondului Funciar

Pașcani și ai Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Iași, au

tergiversat, în mod nejustificat, întocmirea documentelor și emiterea actelor

necesare în vederea eliberării titlului de proprietate în favoarea numitei M.A.,

pentru suprafața de 1,75 ha de teren situat în intravilanul și extravilanul

municipiului Pașcani.

De asemenea, petentul a mai criticat

faptul că în anul 1995 R.N., deputat din Circumscripția Electorală Pașcani, în

calitate de primar, ar fi falsificat o cerere de punere în posesie formulată de

o persoană al cărei nume este E.M.P., precum și că alți membri ai comisiilor

locale de aplicare a legilor fondului funciar din municipiul Pașcani, respectiv

județul Iași, ar fi comis infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. anterior.

Prin ordonanța din data de 18

noiembrie 2013 adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 617/P/2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de C.G. și R.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

anterior, întrucât fapta săvârșită de aceștia nu este prevăzută de legea

penală, neînceperea urmăririi penale față de R.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior, fiind împlinit termenul de

prescripție al răspunderii penale, precum și disjungerea și declinarea

competenței față de A.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249

C. pen. anterior.

Așadar, nemulțumit de această soluție

petentul C.B. a formulat plângere ce a format obiectul rezoluției procurorului

șef de secție prin care soluțiile dispuse au fost menținute, iar ulterior

petentul a formulat plângere pe rolul instanței, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen. anterior, potrivit cărora după respingerea

plângerii formulate

în temeiul art. 275-278 C.

proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale,

persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de

la data comunicării de către procuror a modului

de rezolvare la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Instanța de judecată realizează un

control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției

date. Date fiind limitele în care operează controlul instanței, nu vor putea fi

cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane

sau fapte decât cele față de care s-au întocmit aceste acte.

Conform dispozițiilor legale, în baza art.

278

1

C. proc. pen. anterior, pot fi atacate cu plângere soluțiile

Ministerului Public, respectiv rezoluția de neîncepere a urmăririi penale,

ordonanța sau, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale.

Actele atacate

de petentul C.B. sunt ordonanța din 18 noiembrie 2013 prin care s-a dispus,

printre altele, neînceperea urmăririi penale, respectiv rezoluția procurorului

șef de respingere a plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Deși petentul a solicitat și

desființarea rezoluției nr. 3135/II-2/2013 din data de 29 decembrie 2013, având

în vedere natura actului procedural, care are la bază controlul ierarhic al

activității procurorului, cât și faptul că obiectul cenzurii instanței conform art.

278

1

C. proc. pen. anterior este, în speță, ordonanța procurorului,

Înalta Curte va cenzura ordonanța din data de 18 noiembrie 2013 adoptată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 617/P/2013.

Faptele pentru care s-au făcut

cercetări sunt prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. anterior - abuz în

serviciu contra intereselor - persoanelor în ceea ce privește pe numiții C.G.

și R.N.; de art. 289 C. pen. - fals intelectual în ceea privește pe numitul R.N.;

249 C. pen. - neglijență în serviciu în ceea ce privește A.N. (alți membri ai

comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar din municipiul

Pașcani, respectiv din județul Iași), intimații în cauză - C.G. și R.N. - având

calitatea de deputați în Parlamentul României.

Procedura penală impune judecătorului

să soluționeze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate

de petent.

În cursul judecății plângerii,

petentul C.B. nu a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conțină

date utile sub aspectul faptelor sesizate, nemulțumirea acestuia față de

soluția dispusă de procuror nu este probă pertinentă și utilă și nu are

aptitudinea de a declanșa un proces penal împotriva intimaților vizați.

Având în

vedere argumentele invocate de petent, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că, din situația de fapt expusă nu se conturează elemente concrete ale

vreunei infracțiuni anume, din care să rezulte in concreto indiciile săvârșirii

vreunei infracțiuni, cu atât mai puțin ale infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor - persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior în ceea ce

privește pe numiții C.G. și R.N. sau a celei de fals intelectual prev. de art. 289

C. pen. anterior in ceea privește pe numitul R.N.

Așadar, împrejurarea că petentul este

nemulțumit de modul și durata în care au fost soluționate cererile sale, precum

și simplele afirmațiile făcute la adresa membrilor comisiilor în cauză, nu

poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea

infracțiunilor susținute de petent.

Înalta Curte constată că în

considerentele soluției dispuse în Dosarul nr. 617/P/2013 au fost analizate, în

mod detaliat, toate aspectele invocate de petentul C.B. cu privire la faptele

pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se, în esență,

că faptele săvârșite de aceștia nu sunt prevăzute de legea penală, în mod

corect fiind apreciate incidente prevederile art. 10 lit. b) și g) C. proc.

pen. anterior, întrucât actele dosarului nu au evidențiat indicii privind

exercitarea abuzivă de către C.G. și R.N. a atribuțiilor de serviciu în

contextul descris în cauză.

De altfel, se are în vedere că din

chiar cuprinsul plângerii sale, petentul critică faptul că intimații se fac

vinovați de tergiversarea, în mod nejustificat, la întocmirea și emiterea

documentelor necesare eliberării titlului de proprietate, aceste împrejurări

fiind analizate de către procuror care a concluzionat că în situația în care

s-ar reține vreo culpă a intimaților în cauză, ar constitui eventual o

contravenție reglementată de art. 110

1

din Legea nr. 18/1991, și

nicidecum o faptă cu caracter penal în sensul dispozițiilor legale penale

menționate de petent.

Totodată, se mai reține că în mod

corect procurorul a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii

penale cu privire la fapta prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen. anterior

în condițiile în care petentul a solicitat cercetarea faptei menționând că a

fost săvârșită de intimatul R.N. în anul 1995, constatându-se că a fost depășit

termenul de prescripție prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

anterior.

Întrucât în conținutul plângerilor

sale, petentul C.B. nu a învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze

conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și fals

intelectual, Înalta Curte constată că nu au fost evidențiate indicii în sensul

exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu, astfel că învinuirile aduse

intimaților nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale

petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În consecință, ordonanța contestată de

petentul C.B. în prezenta cauză este legală și temeinică, soluția de neîncepere

a urmăririi penale dispusă în privința intimaților întemeindu-se, în mod

corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârșirea de către aceștia a vreunei

fapte cu caracter penal, în accepțiunea temeiurilor legale arătate în plângerea

petentului.

Nefiind reținută așadar nicio

încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării întregului material

probator aflat la dosarul cauzei, constatându-se că faptele penale cu privire

la care s-a solicitat a fi cercetați intimații nu sunt prevăzute de legea

penală, se constată că ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând

temeiuri pentru desființarea acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

de Casație și Justiție, in temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondată plângerea petentului C.B.

împotriva ordonanței din 18 noiembrie 2013 dispusă în Dosarul nr. 617/P/2013 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, rezoluție care va fi menținută.

Totodată, va obliga petentul la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul C.B. împotriva ordonanței din 18 noiembrie 2013 dispusă

în Dosarul nr. 617/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

mai 2014.