ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1538/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În temeiul art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Curtea a analizat rezoluțiile contestate pe baza actelor și lucrărilor dosarului, reținând următoarele aspecte: Plângerea petentului V.M. vizează nemulțumirea acestuia față de soluția procurorului, arătând că procurorul nu a făcut o analiză obiectivă a hotărârilor emise de Comisia Județeană de Fond Funciar și ale sentinței civile depuse - acesta confirmând soluția propusă de polițist; petentul susținând că i-au fost sustrase anumite înscrisuri depuse, cât și faptul că procurorul și polițistul ce au instrumentat plângerea sa, au săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a verificat temeinic toate aspectele susținute de petent, vizând modalitatea efectuării cercetărilor prealabile de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și de polițistul ce a întocmit referatul în cauză. Inițial, petentul a formulat o plângere penală la Judecătoria Pașcani prin care contestă Rezoluția din 26 martie 2010 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani (P.C.), plângere îndreptată și față de polițistul P.G., plângere soluționată prin Sentința penală nr. 335 din 22 noiembrie 20101 a Judecătoriei Pașcani, definitivă prin Decizia penală nr. 221 din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Iași.

Ulterior, petentul formulează plângere față de procurorul - magistrat P.C. vizând infracțiunea de sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen. Față de această infracțiune, analizând susținerile petentului, în mod corect procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a constatat că înscrisurile la care se referă petentul V.M. stau la baza Rezoluției 423/4/2/2010 ce a fost menținută prin sentința penală definitivă sus-menționată. De asemene, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a analizat probele (respectiv înscrisurile la cer se referă petentul) sub aspectul fiecărui element constitutiv al infracțiunii reclamate: art. 242 C. pen.

și al infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzut art. 249 C. pen. (față de ofițerul de poliție P.G.). În privința infracțiunii de neglijență în serviciu, din probele administrate nu rezultă nici un indiciu cu privire la încălcarea vreunei atribuții de serviciu de către magistratul procuror sau de către ofițerul de poliție. Faptul că petentul V.M. se declară nemulțumit de rezultatul demersului său judiciar nu conduce la existența unei culpe în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către organele de urmărire sau de cercetare penală. La fel ca și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., și pentru existența infracțiunii de neglijență în serviciu, este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, așa cum a susținut petentul, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală. Din ansamblul materialului de cercetare penală rezultă că, magistratul procuror și ofițerul de poliție și-au desfășurat în mod legal atribuțiile de serviciu cu ocazia administrării probelor și soluționării cauzei penale nr. 4912/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani fapt demonstrat de respingerea plângerilor petentului și menținerea soluției de către conducătorul parchetului și de instanțele de control judiciar.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, petentul V.M. a contestat, în termenul legal, Rezoluțiile procurorului nr. 591/P/2011 și nr. 1273/II/2011. Prin Sentința penală nr. 13 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dată în Dosarul nr. 591/P/2011 din 9 noiembrie 2011 și a rezoluției procurorului general dată în Dosarul nr. 1273/UU/2/15 decembrie 2011, rezoluții pe care le-a menținut. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul V.M., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea în judecată a organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen., sustragerea de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

și încălcarea art. 62 și art. 3 C. proc. pen. La termenul din 11 mai 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petent. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petent ca inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii micii reforme”, respectiv la data de 6 ianuarie 2012, și, drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul V.M. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.M. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2012. Procesat de GGC - LM