ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1538/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În temeiul art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen. Curtea a analizat rezoluțiile contestate pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, reținând următoarele aspecte:

Plângerea petentului

V.M. vizează nemulțumirea acestuia față de soluția procurorului, arătând că

procurorul nu a făcut o analiză obiectivă a hotărârilor emise de Comisia

Județeană de Fond Funciar și ale sentinței civile depuse - acesta confirmând

soluția propusă de polițist; petentul susținând că i-au fost sustrase anumite

înscrisuri depuse, cât și faptul că procurorul și polițistul ce au instrumentat

plângerea sa, au săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu. Procurorul

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a verificat temeinic

toate aspectele susținute de petent, vizând modalitatea efectuării cercetărilor

prealabile de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pașcani și de polițistul ce a întocmit referatul în cauză.

Inițial, petentul a

formulat o plângere penală la Judecătoria Pașcani prin care contestă Rezoluția

din 26 martie 2010 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Pașcani (P.C.), plângere îndreptată și față de polițistul P.G.,

plângere soluționată prin Sentința penală nr. 335 din 22 noiembrie 20101 a

Judecătoriei Pașcani, definitivă prin Decizia penală nr. 221 din 12 aprilie

2011 a Tribunalului Iași.

Ulterior, petentul

formulează plângere față de procurorul - magistrat P.C. vizând infracțiunea de

sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen.

Față de această

infracțiune, analizând susținerile petentului, în mod corect procurorul din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a constatat că înscrisurile

la care se referă petentul V.M. stau la baza Rezoluției 423/4/2/2010 ce a fost

menținută prin sentința penală definitivă sus-menționată.

De asemene,

procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a analizat

probele (respectiv înscrisurile la cer se referă petentul) sub aspectul

fiecărui element constitutiv al infracțiunii reclamate: art. 242 C. pen. și al

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzut art. 249 C. pen. (față de

ofițerul de poliție P.G.).

În privința

infracțiunii de neglijență în serviciu, din probele administrate nu rezultă

nici un indiciu cu privire la încălcarea vreunei atribuții de serviciu de către

magistratul procuror sau de către ofițerul de poliție.

Faptul că petentul

V.M. se declară nemulțumit de rezultatul demersului său judiciar nu conduce la

existența unei culpe în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către organele

de urmărire sau de cercetare penală.

La fel ca și în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., și pentru existența infracțiunii de

neglijență în serviciu, este necesar ca funcționarul public să-și exercite

abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui

act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie

să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Pronunțarea unei

soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o

îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate

interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, așa cum a

susținut petentul, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al

vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.

Din ansamblul

materialului de cercetare penală rezultă că, magistratul procuror și ofițerul

de poliție și-au desfășurat în mod legal atribuțiile de serviciu cu ocazia

administrării probelor și soluționării cauzei penale nr. 4912/P/2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani fapt demonstrat de respingerea

plângerilor petentului și menținerea soluției de către conducătorul parchetului

și de instanțele de control judiciar.

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, petentul V.M. a contestat, în termenul legal, Rezoluțiile procurorului

nr. 591/P/2011 și nr. 1273/II/2011.

Prin Sentința penală

nr. 13 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M.

împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

dată în Dosarul nr. 591/P/2011 din 9 noiembrie 2011 și a rezoluției

procurorului general dată în Dosarul nr. 1273/UU/2/15 decembrie 2011, rezoluții

pe care le-a menținut.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul V.M., solicitând casarea hotărârii atacate

și trimiterea în judecată a organelor de cercetare penală pentru infracțiunea

de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen., sustragerea de înscrisuri

prev. de art. 242 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

și încălcarea art. 62 și art. 3 C. proc. pen.

La termenul din 11

mai 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac

exercitată de petent.

Examinând cauza sub

acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petent ca inadmisibil

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins

plângerea, ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea

instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii

micii reforme”, respectiv la data de 6 ianuarie 2012, și, drept urmare,

hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor

procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi

care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de

netrimitere în judecată de organul de urmărire se face doar într-un singur grad

de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența

să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre

modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la

accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de

atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul

dispozitivului sentinței atacate.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petentul V.M. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea

recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.M. împotriva Sentinței penale

nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 mai 2012.

Procesat de GGC - LM