ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2742/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 357 din 05 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibil recursul formulat de

petenta R.M. împotriva sentinței penale nr. 68 din data de 28 februarie 2011,

pronunțată de Judecătoria Pașcani, hotărâre pe care a menținut-o.

A obligat recurenta să plătească statului

suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 68 din 28

februarie 2011, Judecătoria Pașcani a respins ca neîntemeiată plângerea petentei

R.M. împotriva rezoluției procurorului din 20 mai 2010 dată în dosarul penal

nr. 1389/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, menținută prin rezoluția

prim-procurorului adjunct din 23 noiembrie 2010, soluții pe care le-a menținut.

Petenta R.M. a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut că prin plângerea

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5328/866/2010 la data de 14

decembrie 2010, petenta R.M. a contestat rezoluția din data de 20 mai 2010 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Pașcani, menținută prin rezoluția din data de 23

noiembrie 2010 a prim procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pașcani, motivând că este persecutată de către procuror, faptele au fost falsificate,

anchetatorii au furat dovezile oferite lor, inclusiv declarația petentei din dosar,

cei de la electricitate nu aveau motiv legal să vină la ușa ei.

S-a reținut că prin rezoluția din data

de 20 mai 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a dispus, în baza

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de numiții C.L. și I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt

calificat” prev. și ped. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), i) C.

pen., întrucât fapta nu există și neînceperea urmăririi penale față de R.A.P. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe” prev. și ped. de

art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.

În motivarea rezoluției s-a reținut următoarea

situație de fapt:

La data de 06 aprilie 2010, numita R.M.

s-a adresat cu o plângere la organele de cercetare penală, prin care a adus la cunoștință

că în ziua de 04 martie 2010, persoane necunoscute au agresat-o fizic și i-au sustras

din locuință mai multe bunuri, iar una dintre acestea i-ar fi relatat că a venit

să-i ia contorul din locuință și, totodată, arătând că a fost agresată de un vecin.

Din actele premergătoare efectuate în cauză

a rezultat că în data de 04 martie 2010, numiții C.L. și I.I., salariați în cadrul

SC A.U. SRL București, secția Pașcani, s-au deplasat la blocul situat în mun. Pașcani,

cu scopul de a schimba contoarele de energie electrică de la consumatorii casnici.

În momentul în care i-au solicitat numitei R.M. acceptul de a intra în locuință

pentru a-i schimba contorul, aceasta a refuzat, începând să țipe și să înjure din

interior.

Cu ocazia cercetării la fața locului, realizată

de către organele de cercetare penală în data de 04 martie 2010, s-a constatat că

ușa de acces în locuința petentei nu prezintă urme de forțare și distrugere și nici

cele două yale, iar în interior nu s-au constatat urme de răvășire a bunurilor.

A fost identificat și locatarul de la apartamentul

vecin în persoana numitului R.A., care a declarat că în ziua respectivă nu a agresat-o

pe R.M. întrucât se afla la serviciu.

Numita R.M. a refuzat să lămurească organele

de cercetare penală cu privire la cele susținute în plângere. Aceasta a declarat

doar că tot ce a avut de reclamat a prezentat în respectiva plângere.

S-a concluzionat că din actele premergătoare

nu au rezultat indicii că s-ar fi comis vreo faptă prevăzută de legea penală, plângerea

numitei R.M. nefiind susținută de alte elemente de fapt în prezenta cauză.

În termen legal, petenta R.M. a formulat

plângere, însă la instanța de judecată, respectiv Judecătoria Pașcani, care, prin

sentința penală nr. 222 din 13 iulie 2010 dată în Dosarul nr. 2481/866/2010, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 674 din 06 septembrie 2010 a Tribunalului Iași,

în baza art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., a înaintat plângerea împotriva

rezoluției din data de 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Prin rezoluția din data de 23

septembrie 2010, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pașcani a dispus, în conformitate cu art. 275-278 C. proc. pen., respingerea plângerii

lui R.M., ca fiind neîntemeiată. S-a reținut că petenta și-a motivat plângerea într-un

stil confuz și prin exercitarea abuzivă a acestui drept procesual, rezultând în

esență că cercetarea penală a fost incompletă, iar persoana sa a fost afectată,

suferind importante vătămări de natură materială și morală. Examinându-se actele

premergătoare administrate în cauză, s-a reținut că în cauză nu poate fi antrenată

răspunderea penală, acuzarea nefiind susținută cu probe, iar petenta nici prin plângerea

împotriva soluției nu propune mijloace de probă concludente și utile cauzei.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere

petiționara R.M.

Prin sentința penală nr. 68 din data de

28 februarie 2011, Judecătoria Pașcani a respins plângerea ca neîntemeiată, petiționara

fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că, imediat după comiterea

așa-ziselor fapte penale reclamate de către petenta R.M., s-au administrat probe,

respectiv s-a efectuat o cercetare la fața locului, nefiind constatate urme ale

comiterii vreunei infracțiuni. În același timp, au fost identificate persoanele

reclamate de către persoana vătămată R.M., constatându-se că numiții C.L. și I.I.

sunt salariați în cadrul SC A.U. SRL București, secția Pașcani, și s-au deplasat

la domiciliul petentei în interes de serviciu. De asemenea, a fost audiat și numitul

R.A., vecinul petentei, precum și soția acestuia, constatându-se că acesta nu se

afla la domiciliu la ora la care reclamanta pretinde că ar fi fost agresată.

S-a mai reținut că plângerea formulată

de către numita R.M. este redactată într-un stil confuz, aduce acuzații grave mai

multor persoane împotriva cărora nu a formulat plângeri, conține cuvinte injurioase

la adresa procurorilor și a altor persoane. Indică faptul că ar fi fost sustrase

mai multe probe de la dosar, dar aceste probe nu reies că ar fi fost ridicate de

către organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la fața locului și nici

nu ar fi fost predate de către reclamantă acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petenta R.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia penală nr. 357 din data de

05 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibil recursul declarat

de petenta R.M.

S-a reținut că, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă, modificarea fiind introdusă prin art. 18 pct. 39 din

Legea nr. 202/2010, care a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs petiționara R.M.

Recursul este inadmisibil.

Examinând hotărârea recurată, astfel cum

impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte,

în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată

că recursul formulat de recurenta-petiționară este inadmisibil, având în vedere

că decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași e definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și

în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală,

ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc.

pen., enumeră hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, respectiv:

a) sentințele pronunțate de judecătorii

în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele pronunțate de tribunalele

militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate

de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de Curțile de

apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d

1

) sentințele privind infracțiunile

pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă

a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de

apel, de Tribunale, Tribunale militare teritoriale, Curți de apel și Curtea Militară

de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării

hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind

reabilitare”.

De asemenea, potrivit art. 417C. proc.

pen., „hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării acesteia

când:

a) recursul a fost admis și procesul a

luat sfârșit în fața instanței de recurs, fără rejudecare;

b) cauza a fost rejudecată de către instanța

de recurs, după admiterea recursului;

c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor

judiciare, în cazul respingerii recursului.”

Având în vedere dispozițiile mai sus arătate,

care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând

că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte urmează

să respingă ca inadmisibil recursul declarat de petiționara R.M. împotriva sentinței

penale nr. 357 din 05 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligându-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționara R.M. împotriva sentinței penale nr. 357 din 05 aprilie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta-petiționară la plata sumei

de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.