ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2009

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petiționarul a formulat plângeri prin

care a contestat măsurile și actele procedurale. A susținut că reținerea și

arestarea sa au fost nelegale, că nu i s-a acordat dreptul la apărare atât la

reținere cât și la audiere, că avocatul nu a fost înștiințat la efectuarea

actelor procedurale după arestarea sa, percheziția imobiliară s-a făcut cu

încălcarea normelor de procedură și că trebuiau efectuate expertize tehnice și

contabile în legătură cu bunurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare

pentru a proba proveniența acelor bunuri, față de care a cerut efectuarea

cercetării penale față de cei vinovați sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 246 și art. 266 C. pen.

Prin rezoluția din 5 martie 2008

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus în dosarul nr. 348/P/2007 neînceperea

urmăririi penale față de intimații P.G. și B.F. sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 și art. 266 alin. (1) C. pen., ofițeri de poliție

identificați de către procuror, ca fiind cei ce au efectuat acte de cercetare

în cauza în care a fost urmărit penale petiționarul.

Împotriva rezoluției, petentul a formulat

plângere iar prin rezoluția din 7 aprilie 2008 procurorul general în dosarul

nr. 263/II/2/2008 a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva rezoluției petiționarul a

formulat plângere la instanță cu motivarea că nu a beneficiat de asistență

juridică la luarea măsurii arestării, că percheziția domiciliară s-a făcut în

lipsă, că la luarea măsurii arestării preventive procurorul și judecătorul au

fost intimați de polițiștii care i-au obligat să dispună arestarea sa, că nu a

avut posibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului și nu a avut

posibilitatea de a se apăra.

Prin sentința penală nr. 134 din 11

noiembrie 2008 Curtea de Apel Iași, analizând plângerea petentului în raport de

actele dosarului, a dispus respingerea plângerii, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe petiționarul a

declarat recurs, reiterând motivele invocate în plângeri dar și prin cererea de

recurs scrisă susținând abuzurile săvârșite cu ocazia reținerii și arestării

sale, a percheziției imobiliare și că nu a beneficiat de asistență juridică,

organele judiciare neavând la baza efectuării cercetării intimaților pe care

i-a reclamat, întreaga documentație și solicită casarea sentinței și admiterea

plângerii sale.

Recursul este nefondat.

În adevăr, în raport de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Folosirea căii de atac împotriva

rezoluției procurorului în speță, impune instanței, potrivit legii, competența

să judece cauza în primă instanță, să procedeze la examinarea soluției

procurorului în cadrul acestor acte procedurale sub aspectul cerințelor de

legalitate și temeinice.

Or, din materialul probator aflat la

dosar reiese că petentul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat iar prin sentința penală nr. 1171

din 28 iunie 2008, sentință rămasă definitivă, Judecătoria Pașcani a dispus

condamnarea la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În ce privește

reținerea sa în data de 23 octombrie 2005, s-a înfăptuit după ce petiționarul a

fost audiat de organele de cercetare penală cu respectarea dispozițiilor legale

în vigoare la acea dată, iar verificarea legalității măsurii arestării a fost

analizată de instanță ca urmare a recursurilor declarate de acesta.

Referitor la dreptul de apărare încălcat,

rezultă din declarațiile de audiere că i s-a adus la cunoștință dreptul de a-și

angaja apărător, dar acesta nu a dorit. La momentul arestării preventive se

constată că petiționarul a fost asistat de apărător atât în fața procurorului

dar și a instanței.

În ce privește percheziția domiciliară,

s-a stabilit corect că s-a făcut în baza autorizației emisă de judecător cu

respectarea dispozițiilor legale în materie.

Corect s-a stabilit de instanța de fond, de

asemenea, că celelalte aspecte invocate (nelegala citare, neaducerea la

cunoștință de existența dosarului la momentul liberării condiționate, modul

abuziv de arestare dar și pretinsele presiuni ale polițiștilor asupra

magistraților la luarea măsurii arestării) nu sunt activități care să intre în

competența organelor de cercetare împotriva căreia s-a formulat plângere iar că

respectarea normelor de procedură de ofițerii de poliție reclamați a fost

verificată de magistrați și procurori.

În consecință, rezultând că nu există

elemente care să justifice admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror

în vederea redeschiderii urmăririi penale sau reținerea cauzei pentru judecarea

intimaților sub aspectul infracțiunilor sus-menționate, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, cu obligarea petiționarul să plătească statului

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul L.G. împotriva sentinței penale nr. 134 din 11 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Iași, secția minori și familie.

Obligă

recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 martie 2009.