ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul a formulat plângeri prin care a contestat măsurile și actele procedurale. A susținut că reținerea și arestarea sa au fost nelegale, că nu i s-a acordat dreptul la apărare atât la reținere cât și la audiere, că avocatul nu a fost înștiințat la efectuarea actelor procedurale după arestarea sa, percheziția imobiliară s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură și că trebuiau efectuate expertize tehnice și contabile în legătură cu bunurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare pentru a proba proveniența acelor bunuri, față de care a cerut efectuarea cercetării penale față de cei vinovați sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 266 C. pen.

Prin rezoluția din 5 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus în dosarul nr. 348/P/2007 neînceperea urmăririi penale față de intimații P.G. și B.F. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 266 alin. (1) C. pen., ofițeri de poliție identificați de către procuror, ca fiind cei ce au efectuat acte de cercetare în cauza în care a fost urmărit penale petiționarul. Împotriva rezoluției, petentul a formulat plângere iar prin rezoluția din 7 aprilie 2008 procurorul general în dosarul nr. 263/II/2/2008 a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva rezoluției petiționarul a formulat plângere la instanță cu motivarea că nu a beneficiat de asistență juridică la luarea măsurii arestării, că percheziția domiciliară s-a făcut în lipsă, că la luarea măsurii arestării preventive procurorul și judecătorul au fost intimați de polițiștii care i-au obligat să dispună arestarea sa, că nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de actele dosarului și nu a avut posibilitatea de a se apăra. Prin sentința penală nr. 134 din 11 noiembrie 2008 Curtea de Apel Iași, analizând plângerea petentului în raport de actele dosarului, a dispus respingerea plângerii, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe petiționarul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în plângeri dar și prin cererea de recurs scrisă susținând abuzurile săvârșite cu ocazia reținerii și arestării sale, a percheziției imobiliare și că nu a beneficiat de asistență juridică, organele judiciare neavând la baza efectuării cercetării intimaților pe care i-a reclamat, întreaga documentație și solicită casarea sentinței și admiterea plângerii sale. Recursul este nefondat. În adevăr, în raport de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Folosirea căii de atac împotriva rezoluției procurorului în speță, impune instanței, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, să procedeze la examinarea soluției procurorului în cadrul acestor acte procedurale sub aspectul cerințelor de legalitate și temeinice.

Or, din materialul probator aflat la dosar reiese că petentul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat iar prin sentința penală nr. 1171 din 28 iunie 2008, sentință rămasă definitivă, Judecătoria Pașcani a dispus condamnarea la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În ce privește reținerea sa în data de 23 octombrie 2005, s-a înfăptuit după ce petiționarul a fost audiat de organele de cercetare penală cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, iar verificarea legalității măsurii arestării a fost analizată de instanță ca urmare a recursurilor declarate de acesta. Referitor la dreptul de apărare încălcat, rezultă din declarațiile de audiere că i s-a adus la cunoștință dreptul de a-și angaja apărător, dar acesta nu a dorit.

La momentul arestării preventive se constată că petiționarul a fost asistat de apărător atât în fața procurorului dar și a instanței. În ce privește percheziția domiciliară, s-a stabilit corect că s-a făcut în baza autorizației emisă de judecător cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Corect s-a stabilit de instanța de fond, de asemenea, că celelalte aspecte invocate (nelegala citare, neaducerea la cunoștință de existența dosarului la momentul liberării condiționate, modul abuziv de arestare dar și pretinsele presiuni ale polițiștilor asupra magistraților la luarea măsurii arestării) nu sunt activități care să intre în competența organelor de cercetare împotriva căreia s-a formulat plângere iar că respectarea normelor de procedură de ofițerii de poliție reclamați a fost verificată de magistrați și procurori.

În consecință, rezultând că nu există elemente care să justifice admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale sau reținerea cauzei pentru judecarea intimaților sub aspectul infracțiunilor sus-menționate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea petiționarul să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.G. împotriva sentinței penale nr. 134 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 martie 2009.