ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2716/2012

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 25 din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția

I penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C.

proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul persoană

vătămată F.Ș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub

nr. 10322/2/2011 din 05 decembrie 2011, petentul F.Ș. a solicitat infirmarea

rezoluției emise în Dosarul nr. 1017/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât procurorul ce a

instrumentat cauza nu a analizat motivele reiterate, de altfel, și în cuprinsul

plângerii ce face obiectul prezenței judecăți.

La

dosarul cauzei au fost anexate lucrările penale nr. 1017/P/2011 și nr. 3057/II-2/2011,

finalizate prin rezoluția atacată de petentul F.Ș.

Analizând

actele și lucrările prin prisma criticilor formulate și a textelor de lege

incidente acestei cauze, Curtea reține și constată următoarele:

La

data de 06 mai 2011, l

a

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, sub nr. 1017/P/2011, s-a înregistrat

ordonanța nr. 16151/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3

București, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei

având ca obiect plângerea formulată de petentul F.Ș. împotriva procurorilor din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București, învederând

că aceștia au sustras înscrisuri din Dosarul nr. 11212/P/2007.

Motivându-și plângerea, petentul a susținut

că au fost sustrase din Dosarul nr. 11212/P/2007 lista cu cheltuieli pe luna

august 2003, extrasul din listele de întreținere pentru perioada august

2003-decembrie 2004, sentința civilă din Dosarul nr. 9345/3/2009 a Tribunalului

București, plângerea împotriva procurorului de caz, adresa către el cu privire

la soluția de neîncepere a urmăririi penale și

„documentul pe care procurorul mi l-a arătat în ședința din Dosar

nr. 8374/301/2009 privitor la semnătura mea de primire a rezoluției”.

Fiind audiat de către organele de Parchet,

petentul a arătat că actele a căror sustragere o invocă au fost depuse de el la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București ori au i-au fost comunicate de

această unitate de parchet, menționând și dispariția

înscrisului pe care procurorul de ședință i l-a arătat în

ședința de judecată din Dosarul nr. 8374/301/2009

și

că procurorul de caz a sustras înscrisurile întrucât acestea s-au aflat în

dosar la înaintarea de către organele de poliție la Parchet.

În urma actelor premergătoare efectuate, prin

rezoluția din data de 28 septembrie 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul R.T. - procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București, sub aspectul infracțiunilor de

reținere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 272 C. pen. și abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deoarece

din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii

temeinice și concludente privind existența faptelor.

În motivarea soluției, s-a reținut că

afirmația petentului nu este susținută de niciun mijloc de probă, în condițiile

în care respectiva soluție din dosar a făcut și obiectul verificării instanței,

care a respins definitiv plângerea petentului.

Prin

rezoluția nr. 3057/II/2/2011 din data de 15 noiembrie 2011, Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petentul F.Ș. împotriva rezoluției nr. 1017/P/2011 din

data de 28 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

reținând că faptele reclamate de petent nu există.

În

conținutul plângerii adresate acestei instanțe, deși nu sunt arătate critici,

ci doar este exprimată nemulțumirea petentului (ca și în cazul plângerii

adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București), cu privire la soluțiile adoptate de Parchet, instanța a procedat la

o analiză a acestor din urmă acte ale procurorului, după cum urmează:

În

plângere,

se

menționează că soluția Parchetului este nelegală și netemeinică, reiterându-se

aceleași alegații susținute în plângerea penală cu privire la afirmații

nesusținute de probe și implicit, vinovăția magistratului. De asemenea, cu

privire la mijloacele de probă, petentul menționează că:

„mai am detalii de dat, dar consider că ar trebui să fie secrete și am

să le dau la momentul potrivit”.

După cum a statuat Înalta Curte de Casație și

Justiție (

sentința penală nr. 653 din

30 martie 2009),

indicarea în cuprinsul plângerii a

tuturor mențiunilor prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., constituie o

condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut

precis, necesar pentru ca organul de cercetare penală să poată face încadrarea

juridică a faptelor ce fac obiectul plângerii, constituind, totodată, o

precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Mai mult, în etapa actelor premergătoare,

etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate

mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte

penale, procurorul fiind singurul care apreciază asupra oportunității

efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente în vederea

atingerii scopului acestora, respectiv începerea urmăririi penale ori soluția

de neurmărire penală. (

decizia

penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de casație și Justiție).

Cât privește existența infracțiunii de abuz

în serviciu este necesar ca magistratul să-și exercite abuziv atribuțiile de

serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o

acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare

vătămarea intereselor legale ale unei persoane; în speță, petentul a criticat

soluția dată de magistrat, fără a preciza, în concret, în ce au constat faptele

acestuia,organele de cercetare penală constatând, în mod just, că acesta și-a

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.

Firesc și în acord cu legile în vigoare,

interpretarea și evaluarea probelor este atributul exclusiv al magistratului,

iar împotriva unor măsuri considerate ca nelegale și netemeinice, atât

dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale prevăd posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac și, nicidecum,

posibilitatea de a formula plângere penală.

În opinia petentului, emiterea sau

pronunțarea unei soluții, în detrimentul său echivalează cu o îndeplinire

defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, și nici nu se circumscrie conținutului

constitutiv al unor fapte prevăzute de legea penală, susțineri lipsite de orice

fundament.

În plus, în conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanța de judecată, respinsă

prin sentința penală nr. 64/2010 a Judecătoriei sector 3 București, urmare a

renunțării la plângere de către petent.

În aceste condiții, se constată că petentul,

după renunțarea la plângerea împotriva soluției, a formulat plângere penală în

care sunt prezentate argumente ce țin de plângerea împotriva rezoluției

procurorului și nicidecum de existența unor eventuale fapte de natură penală.

Calea formulării unor plângeri împotriva

magistraților reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta

nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluțiilor pronunțate.

Pe

cale de consecință, Curtea, în temeiul prevăzut de art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

F.Ș. împotriva rezoluțiilor pronunțate în speță, de Ministerul Public.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul F.Ș.,

motivat în scris.

Recursul este inadmisibil.

Examinând

actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 714/26.10.2010, cu referire la art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil.

Potrivit

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. (modificat) „hotărârea

judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu

recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală

sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei

interese legitime sunt vătămate”.

Potrivit

alin. (13) al aceluiași articol „plângerea greșit îndreptată se trimite

organului judiciar competent”.

Prin

Legea nr. 202/2010 la art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen.

s-au modificat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.

(8) este definitivă”.

Raportat

la disp. art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârile

pronunțate în cauzele penale, înainte de intrarea în vigoare a legii, rămân

supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a

început procesul, precum și de faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată

la data de 25 ianuarie 2012, deci ulterior intrării în vigoare a legii

sus-menționate (25 noiembrie 2010), constată că recursul petentului este

declarat împotriva hotărârii definitive.

Așa

fiind, văzând dispozițiile art. 385

15

pct.1 lit. a) teza a II-a C.

proc. pen., cu referire la art.385

1

C. proc. pen., urmează a se

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul F.Ș. împotriva

sentinței penale nr. 25 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurentul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.Ș.

împotriva sentinței penale nr. 25 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 10322/2/2011 (3983/2011).

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2012.