ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1686/2013

Asupra

recursului penal de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București -

Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012), definitivă, în

baza art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol

plângerea formulată de petentul C.D. și a fost trimisă, pe cale administrativă,

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre competentă soluționare.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel

București - Secția a II-a Penală cu numărul 8667/2/2012, petentul C.D. a

formulat plângere împotriva actelor de cercetare penală ce au făcut obiectul

lucrării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În

motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că judecătorii împotriva

cărora a făcut plângere au încălcat legea și că nu a beneficiat de un apel

efectiv, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

În

vederea soluționării cauzei, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 1520/P/2005

și lucrarea nr. 3419/VIII-1/2012, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Curtea

a reținut că plângerea aflată pe rolul acestei instanțe vizează soluția

adoptată de către procuror în lucrarea nr. 3419/VIII-1/2012, în care, prin

referatul din data de 09 noiembrie 2012 s-a propus atașarea plângerii formulate

de către petentul C.D. la dosarul nr. 1520/P/2005, cu un obiect similar.

S-a

argumentat că nefiind dispusă una din soluțiile enumerate de prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., dispoziția atacată nu poate fi cenzurată de către

instanța de judecată, ci este supusă controlului în condițiile prevăzute de art.

278 C. proc. pen., procurorul general fiind cel care are competența de a evalua

legalitatea și temeinicia măsurii criticate.

Curtea

a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 278

1

alin. (13) C.

proc. pen. în conformitate cu care plângerea greșit îndreptată, cum este cea

analizată de instanța de fond, se trimite pe cale administrativă organului

judiciar competent.

În

considerarea acestor dispoziții legale, instanța de fond a făcut aplicarea

corespunzătoare a textului invocat din oficiu și a dispus scoaterea cauzei de

pe rol și trimiterea ei, pe cale administrativă, către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

Împotriva

acestei încheieri, la 26 aprilie 2013, prin poștă, a declarat recurs petentul C.D.

Recursul

nu a fost motivat.

Cu

ocazia dezbaterilor asupra admisibilității recursului desfășurate în Camera de

Consiliu potrivit dispozițiilor art. 385

10a

C. proc. pen., din

oficiu, înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității căii de atac

formulată de recurentul petent, aceasta fiind îndreptată împotriva unei

hotărâri definitive.

Concluziile

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent C.D. și ale

reprezentantului Ministerului Public față de excepția invocată au fost

menționate în partea introductivă a hotărârii astfel încât nu vor mai fi

reluate.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând excepția inadmisibilității căii de atac

declarate, invocată din oficiu, reține următoarele:

Prin

încheierea din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București -

Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012), definitivă, în

baza art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol

plângerea formulată de petentul C.D. și a fost trimisă, pe cale administrativă,

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre competentă soluționare.

În

conformitate cu dispozițiile art. 385

10a

C. proc. pen., introdus prin art. I pct. 18

din Legea nr. 2 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie

2013, „La înalta Curte de Casație și Justiție, completul de judecată examinează

admisibilitatea recursului în camera de consiliu, fără citarea părților. În

cazul în care constată că cererea de recurs este formulată împotriva unei

hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, dispune, prin încheiere,

respingerea cererii ca inadmisibilă."

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine,

așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în

condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a

provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II,

Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac

este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii

procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi

supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare

și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Limitând

calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

În

cauză, se constată că petentul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri

nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul

declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul

unicității acestei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte

condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare

a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit

dispozițiilor exprese ale art. 385

10a

C. proc. pen., în situația în

care, examinând admisibilitatea recursului, înalta Curte constată că acesta

este îndreptat împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de

atac, va dispune respingerea recursului, ca inadmisibil.

Pentru

considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul a formulat recurs

împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi

de atac, având în vedere incidența art. 385

10a

C. proc. pen., înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.D. împotriva încheierii din 19

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în

dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012).

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata

sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiție

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul C.D. împotriva încheierii din 19

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în

dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012).

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 mai 2013.