ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1686/2013

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012), definitivă, în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol plângerea formulată de petentul C.D. și a fost trimisă, pe cale administrativă, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre competentă soluționare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală cu numărul 8667/2/2012, petentul C.D.

a formulat plângere împotriva actelor de cercetare penală ce au făcut obiectul lucrării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că judecătorii împotriva cărora a făcut plângere au încălcat legea și că nu a beneficiat de un apel efectiv, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil. În vederea soluționării cauzei, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 1520/P/2005 și lucrarea nr. 3419/VIII-1/2012, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Curtea a reținut că plângerea aflată pe rolul acestei instanțe vizează soluția adoptată de către procuror în lucrarea nr. 3419/VIII-1/2012, în care, prin referatul din data de 09 noiembrie 2012 s-a propus atașarea plângerii formulate de către petentul C.D.

la dosarul nr. 1520/P/2005, cu un obiect similar. S-a argumentat că nefiind dispusă una din soluțiile enumerate de prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., dispoziția atacată nu poate fi cenzurată de către instanța de judecată, ci este supusă controlului în condițiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen., procurorul general fiind cel care are competența de a evalua legalitatea și temeinicia măsurii criticate. Curtea a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. în conformitate cu care plângerea greșit îndreptată, cum este cea analizată de instanța de fond, se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent. În considerarea acestor dispoziții legale, instanța de fond a făcut aplicarea corespunzătoare a textului invocat din oficiu și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei, pe cale administrativă, către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei încheieri, la 26 aprilie 2013, prin poștă, a declarat recurs petentul C.D. Recursul nu a fost motivat. Cu ocazia dezbaterilor asupra admisibilității recursului desfășurate în Camera de Consiliu potrivit dispozițiilor art. 385 10a C. proc. pen., din oficiu, înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulată de recurentul petent, aceasta fiind îndreptată împotriva unei hotărâri definitive. Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent C.D. și ale reprezentantului Ministerului Public față de excepția invocată au fost menționate în partea introductivă a hotărârii astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, invocată din oficiu, reține următoarele: Prin încheierea din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012), definitivă, în baza art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., a fost scoasă de pe rol plângerea formulată de petentul C.D. și a fost trimisă, pe cale administrativă, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București spre competentă soluționare. În conformitate cu dispozițiile art. 385 10a C. proc. pen., introdus prin art. I pct. 18 din Legea nr. 2 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of.

nr. 89 din 12 februarie 2013, „La înalta Curte de Casație și Justiție, completul de judecată examinează admisibilitatea recursului în camera de consiliu, fără citarea părților. În cazul în care constată că cererea de recurs este formulată împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, dispune, prin încheiere, respingerea cererii ca inadmisibilă." Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia. În cauză, se constată că petentul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 385 10a C. proc.

pen., în situația în care, examinând admisibilitatea recursului, înalta Curte constată că acesta este îndreptat împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, va dispune respingerea recursului, ca inadmisibil. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, petentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, având în vedere incidența art. 385 10a C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.D. împotriva încheierii din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiție

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.D. împotriva încheierii din 19 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală în dosarul nr. 8667/2/2012 (3540/2012). Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 mai 2013.