ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 529/P/2013 din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L., D.A.M., C.T.A.A. și T.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. Partea vătămată A.I. a solicitat cercetarea penală a magistraților P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L. și D.A.M., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, C.T.A.A., magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și T.C., grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fapte care ar fi fost comise în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 2362/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 144 din 03 iunie 2013. S-a constatat că prin hotărârea respectivă a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată împotriva Sentinței penale nr. 1536 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2934/1/2012, motivat de faptul că potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege, potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea pronunțată de judecător potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. fiind definitivă, deși obiectul cererii sale ar fi fost solicitarea ca instanța să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se constata neconstituționalitatea textului art. 385 C. proc. pen. Având în vedere faptul că activitatea magistraților circumscrisă înfăptuirii actului de justiție nu poate fi cenzurată prin formularea unor plângeri penale împotriva acestora, nemulțumirile cu privire la soluțiile dispuse pot fi valorificate numai prin promovarea căilor de atac prevăzute de legislația procesual penală. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul A.I. și prin rezoluția nr. 3235/11-2/2013 din 13 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii constatându-se că rezoluția adoptată este legală și temeinică, fiind fundamentată pe o cercetare completă a faptelor sesizate și motivată în fapt și în drept.

Nemulțumit de soluția adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 ianuarie 2014. Petentul a solicitat, în esență, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea începerii urmăririi penale, motivele fiind expuse în notele scrise depuse aflate la filele 28-29 din dosar. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Preliminar, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 ianuarie 2014, deci anterior intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege. Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are, între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză soluția adoptată de parchet față de intimații P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L., D.A.M., C.T.A.A. și T.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. este legală și temeinică, având în vedere dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât faptele nu există. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi. concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Se constată că în mod corect s-a reținut că modul de interpretare de către magistrați a prevederilor legale incidente într-o anumită materie, în absența unor indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte penale, nu este de natură a angaja răspunderea penală a acestora, scopul cercetării penale în cazul infracțiunilor de serviciu fiind acela de a identifica un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu și nu de a reforma hotărâri judecătorești. Pentru considerentele expuse, având în vedere că rezoluția atacată este legală și temeinică și, totodată, că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. anterior, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 529/P/2013 din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o va menține. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 529/P/2013. Obligă petentul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 2 septembrie 2014.