ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rezoluția nr. 529/P/2013 din 11

septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, în

temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.A.R., B.I., D.A.,

Z.L.L., D.A.M., C.T.A.A. și T.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Partea vătămată A.I. a solicitat

cercetarea penală a magistraților P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L. și D.A.M.,

judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, C.T.A.A., magistrat asistent

la Înalta Curte de Casație și Justiție și T.C., grefier la Înalta Curte de

Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fapte care

ar fi fost comise în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 2362/1/2013 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 144 din 03 iunie 2013.

S-a constatat că prin hotărârea

respectivă a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată

împotriva Sentinței penale nr. 1536 din 19 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2934/1/2012, motivat de faptul că

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe

calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege, potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., hotărârea

pronunțată de judecător potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. fiind definitivă, deși obiectul cererii sale ar fi fost solicitarea

ca instanța să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se constata

neconstituționalitatea textului art. 385 C. proc. pen.

Având în vedere faptul că activitatea

magistraților circumscrisă înfăptuirii actului de justiție nu poate fi

cenzurată prin formularea unor plângeri penale împotriva acestora,

nemulțumirile cu privire la soluțiile dispuse pot fi valorificate numai prin

promovarea căilor de atac prevăzute de legislația procesual penală.

Împotriva acestei rezoluții a formulat

plângere petentul A.I. și prin rezoluția nr. 3235/11-2/2013 din 13 ianuarie

2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a

plângerii constatându-se că rezoluția adoptată este legală și temeinică, fiind

fundamentată pe o cercetare completă a faptelor sesizate și motivată în fapt și

în drept.

Nemulțumit de soluția adoptată,

petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 ianuarie 2014.

Petentul a

solicitat, în esență, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și

trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea începerii urmăririi penale, motivele fiind expuse în notele

scrise depuse aflate la filele 28-29 din dosar.

Examinând actele și lucrările

dosarului,

Înalta Curte

constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare:

Preliminar, în cauză, se constată că

dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 28 ianuarie 2014, deci anterior intrării în vigoare la data de 1

februarie 2014 a noului Cod de procedură penală.

Conform art. 15

alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor

acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, plângerile împotriva

soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor

la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către

instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de

aceeași lege.

Plângerea adresată instanței de

judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost

soluționată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are,

între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul

judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că în prezenta

cauză soluția adoptată de parchet față de intimații P.A.R., B.I., D.A., Z.L.L.,

D.A.M., C.T.A.A. și T.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246

C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. este legală și temeinică, având

în vedere dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a

determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât faptele nu există.

Persoanele care îndeplinesc o

activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, având

obligația să-și îndeplinească atribuțiile

ce le revin, prin

pronunțarea unor soluții legale și temeinice, ce pot fi verificate și

desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de

jurisdicție nu poate fi. concepută fără independența și autonomia acelora care

realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în

Statutul Magistraților.

Se constată că în mod corect s-a

reținut că modul de interpretare de către magistrați a prevederilor legale

incidente într-o anumită materie, în absența unor indicii temeinice privind

săvârșirea unei fapte penale, nu este de natură a angaja răspunderea penală a

acestora, scopul cercetării penale în cazul infracțiunilor de serviciu fiind

acela de a identifica un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu și nu

de a reforma hotărâri judecătorești.

Pentru considerentele expuse, având în

vedere că rezoluția atacată este legală și temeinică și, totodată, că din

actele premergătoare efectuate rezultă că intimații nu au comis vreo faptă care

să atragă răspunderea penală, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge ca

nefondată plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 529/P/2013

din 11 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o va

menține.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 11 septembrie 2013 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 529/P/2013.

Obligă petentul să plătească suma de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2

septembrie 2014.