ÎCCJ, Decizia nr. 68/2014

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 6 februarie

2013 dată în Dosarul nr. 713/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale față de C.C.A., L.G. și L.V.,

judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, și față de D.G., judecător la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

La

data de 04 martie 2013, petentul H.G. a formulat plângere împotriva rezoluției anterior

menționate, respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 569/II-2/2011 din 20

martie 2013 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul H.G. a

formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2336/1/2013, solicitând admiterea

plângerii, desființarea rezoluției nr. 713/P/2012 din 06 februarie 2013 și trimiterea

cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale față de intimații D.G.,

C.C.A., L.G. și L.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

La

termenul de judecată stabilit pentru soluționarea plângerii, 29 octombrie 2013,

petentul H.G. a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru ca, în baza actelor

atașate (rezoluțiile procurorului, înscrisuri și hotărâri judecătorești), această

instanță să verifice și să constate dacă instanțele de judecată care au soluționat

litigiul civil au respectat sau nu legile și Constituția României.

Prin sentința penală

nr. 926 pronunțată la 29 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2336/1/2013 Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare

a Curții Constituționale formulată de petentul H.G., motivat de faptul că solicitarea

acestuia viza, în realitate, verificarea legalității unor rezoluții ale procurorului,

înscrisuri și hotărâri judecătorești, fără ca petentul să indice vreun articol din

C. pen. sau din C. proc. pen. care să contravină cu o dispoziție din Constituția

României.

De

asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 6 februarie 2013 dată în

Dosarul nr. 713/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, pe care a menținut-o ca fiind legală

și temeinică.

Examinând

recursul declarat de către petent, prin prisma excepției invocate din oficiu, Înalta

Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că este tardiv,

pentru următoarele considerente:

Fiind

stabilit cadrul procesual și normele procesual penale aplicabile la judecarea cauzei,

prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013, se constată

că prin sentința penală nr. 926 pronunțată la 29 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2336/1/2013

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul H.G., dispoziție

ce putea fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din

conținutul părții introductive a hotărârii penale recurate rezultă ca petentul a

fost prezent la data la care instanța a soluționat plângerea formulată și a solicitat

sesizarea Curții Constituționale, pentru ca această instanță să stabilească dacă

judecătorii și procurorii implicați în această cauză au respectat sau nu legea și

Constituția României.

De

asemenea, din conținutul hotărârii rezultă că dispoziția de respingere, ca inadmisibilă,

a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul s-a pronunțat,

după deliberare, în ședință publică, prin urmare, termenul de 48 de ore prevăzut

de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de declarare a recursului a început să

curgă pentru petent de la data pronunțării.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, aplicabil în speță, „Dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge

printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48

de ore de la pronunțare. (…)”.

Or,

în cauză, din verificarea actelor dosarului rezultă că petentul H.G. a formulat

mai multe cereri de recurs succesive, înregistrate la date diferite, pe rolul unor

instituții distincte - prima înregistrată la 29 noiembrie 2013 pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, următoarele două înregistrate la 3 decembrie 2013

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, la 13

ianuarie 2014 la Consiliul Superior al Magistraturii, iar ultimele două fiind înregistrate

la 16 ianuarie și, respectiv, 14 ianuarie 2014 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - toate fiind declarate după expirarea termenului de 48 de

ore.

În

raport de considerentele anterior menționate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 5 Judecători, va admite excepția invocată din oficiu și va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de petentul H.G. împotriva dispoziției de respingere,

ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în sentința

penală atacată.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor

de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de recurentul H.G. împotriva dispoziției de respingere,

ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în sentința

penală nr. 926 din 29 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală în Dosarul nr. 2336/1/2013.

Obligă

recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 19 mai 2014.