ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 10 aprilie

2012, P.G.G. a formulat pl

ângere împotriva procurorului E.I.O., pe care a adresat-o

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând să fie efectuate cercetări

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen.,

art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen., constând în aceea că magistratul

și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, cu ocazia instrumentării Dosarului

nr. 2311/P/2010, constituit ca urmare a unei plângeri formulate tot de către P.G.G.

Sesizarea persoanei v

ătămate a făcut obiectul

Dosarului nr. 1143/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Cu ocazia actelor premerg

ătoare începerii urmăririi

penale efectuate în această cauză, persoana vătămată și-a completat plângerea, arătând

că dorește să fie efectuate cercetări, atât față de judecătorii de la Judecătoria

Murgeni, de la Tribunalul Vaslui și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care

au soluționat, în

perioada 1998-2011, mai multe cauze,

în care P.G.G. a fost parte, cât și față de S.N.,

din cadrul Administrației Finanțelor Publice Bârlad și T.E., din cadrul Băncii R.D.,

pe care i-a acuzat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Prin ordonan

ța nr. 1143/P/2011, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul E.I.O., pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C.

pen. și art. 289 C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus și disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou constituit în favoarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce-i privește

pe ceilalți făptuitori.

S-a

înregistrat astfel în

evidențele secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul nr. 153/P/2012.

Prin rezolu

ția nr. 153/P/2012 din

data de 28 septembrie 2012, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., față de: judecătorii din cadrul Judecătoriei

Murgeni, Tribunalului Vaslui și Înaltei Curți de Casație și Justiție (care s-au

pronunțat în dosarele în care P.G.G. a fost parte, în perioada 1998-2011), S.N.,

Banca R.D. și T.E., din cadrul aceleiași bănci, întrucât fapta nu există, în cauză

fără a se putea reține săvârșirea vreunei fapte penale în sarcina persoanelor reclamate.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere conform art. 278 C. proc.

pen., P.G.G., în cuprinsul căreia a precizat că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este nelegală, deoarece făptuitorii sunt vinovați de infracțiunile care au

fost sesizate.

Prin rezolu

ția nr. 3743/11/2/2012

din 13 noiembrie 2012, procurorul șef, secție de urmărire penala și criminalistică,

din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul

art. 278 alin. (1) C. proc. pen, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii

formulate de P.G.G. împotriva rezoluției nr. 153/P/2012 din 28 septembrie 2012 dispusă

de secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul cu același număr, reținându-se,

în esență, că, din analiza actelor dosarului, nu au rezultat date, indicii ori dovezi,

care să demonstreze comiterea vreunei infracțiuni de serviciu de către cei împotriva

cărora a fost îndreptată plângerea penală, precum și că la dosar nu există dovezi,

care să conducă la concluzia comiterii faptelor sesizate de către P.G.G. împotriva

funcționarilor arătați în cuprinsul plângerii sale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., petentul P.G.G. s-a adresat cu pl

ângere la Înalta Curte

de Casație și Justiție, iar la data de 20 martie 2013, a fost înregistrat pe rolul

secției penale, sub nr. 1768/1/2013, plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluției

nr. 153/P/2012 din 28 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, astfel cum a fost

motivată și atașată la dosarul cauzei împreună cu o serie de documente.

Plângerea este tardiva.

Analizând plângerea prin

prisma excepției invocate de reprezentantul parchetului, Înalta Curte constată că

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau a

ordonan

ței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice

alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen

de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit

art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece

cauza în primă instanță.”

Verific

ând actele aflate la dosar,

Înalta Curte constată că la Dosarul nr. 3743/II-2/2012 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

din cadrul se găsește dovada de comunicare către petiționar a rezoluției nr. 3743/II-2/2012

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, cu data de 26 noiembrie 2012, dovada semnată de soția

acestuia, care a primit-o semnând și legitimându-se cu seria și nr. CI, în fața

agentului procedural.

La dosar se află pl

ângerea petiționarului

adresată instanței, purtând mai multe ștampile ale Registraturilor Generale ale

Ministerului Public cu datele de 5, 8 și respectiv 15 martie 2013.

La dosarul Înaltei Curți

se află plicul în care petentul a trimis pl

ângerea către instanță, având imprimată pe ștampila

poștei data de 28 februarie 2013.

Se constată a

șadar, că rezoluția de

respingere, ca neîntemeiată a plângerii i-a fost comunicată petentului la data de

26 noiembrie 2012, iar acesta s-a adresat instanței la data de 28 februarie 2013,

data poștei, deci cu depășirea termenului procedural de 20 de zile prevăzut de dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., enunțat anterior.

Conform dispoziților

art. 186 C. proc. pen.,

„la

calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul,

nici ziua în care acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen cade într-o

zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează”.

Se constată astfel, că

nu are importanță ziua din care începe să curg

ă termenul și numai dacă ultima zi ar fi

fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârșitul primei zile

lucrătoare care ar fi urmat.

În spe

ța de față, rezultă faptul

că termenul a început să curgă din data de 27 noiembrie 2012, iar ultima zi în care

petentul se putea adresa instanței fiind 17 decembrie 2012, zi de luni, termen prelungit,

întrucât ultima zi ar fi fost într-o zi de duminica.

Or, petentul s-a adresat

instan

ței

cu plângere la data de 28 februarie 2013, cu mult peste depășirea termenului procedural.

Așa fiind,

Înalta Curte va respinge,

ca tardivă, plângerea formulată de petentul P.G.G.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare c

ătre

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca tardivă,

plângerea formulată de petentul P.G.G. împotriva rezoluției nr. 153/P/2012 din 28

septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 septembrie 2013.