ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 757/PI/27.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 386 din C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă A. din două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în mai multe infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în concurs.

De asemenea, în baza art. 386 din C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă A. din două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în mai multe infracțiuni de ultraj judiciar, în concurs, prev. de art. 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 din C. pen.

Totodată, în baza art. 386 din C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă A. din cele două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunile de ultraj judiciar raportat la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 alin. (1), (2) din C. pen. cu privire la numiții B., C., D., E., F., G., H., I. și infracțiunea de ultraj judiciar raportat la inducerea în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. cu privire la numitul J..

Deopotrivă, în baza art. 386 din C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă A. din cele două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciar, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 268 alin. (2) din C. pen. și art. 297 din C. pen. de inducere în eroare a organelor judiciare și abuz în serviciu cu privire la denunțurile formulate după data de 01.02.2014, respectiv cu privire la numitul I..

În baza art. 386 din C. proc. pen., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2014) și infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2015), într-o singură infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. și rap. la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K., vârsta 54 ani, ocupația avocat, fără antecedente penale, starea civilă divorțat, stagiu militar satisfăcut, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a dispus interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, urmând ca executarea pedepsei complementare să aibă loc potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Caraș Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Caraș Severin sau organizat- în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze, pe o durată de 80 zile, o muncă neremunerată în folosul comunității, la una din următoarele instituții: Primăria Oravița sau Primăria Comunei Răcășdia, județul Caraș Severin.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen., se comunică Serviciului de Probațiune Caraș Severin.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 25, art. 19, art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă A. împotriva inculpatului K. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 euro sau echivalentului în RON la cursul BNR din ziua plății, către partea civilă cu titlu de daune morale. S-au respins celelalte pretenții ale părții civile ca nefondate.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul K. la plata sumei de 1200 RON cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 130 RON, avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 14.07.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 268 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului București a depus în perioada 2010 - 2015, în continuarea aceleiași rezoluții infracționale plângeri penale care au făcut obiectul dosarelor nr. x, cunoscând că faptele reclamate împotriva părții civile A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, sunt nereale.

De asemenea, prin rechizitoriul nr. x/2016 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 09.09.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 268 alin. (1) din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului București a formulat (în numele lui I., dar fără a avea mandat în acest sens) o plângere față de magistratul procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, reclamând săvârșirea infracțiunilor prevăzute de prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 283 alin. (2) din C. pen., art. 205 alin. (1) din C. pen. și art. 47 din C. pen. rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1din C. pen., plângere care a fost înregistrată la data de 10.09.2015 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2015 și în care s-a dispus soluția de clasare prin ordonanța din 01.04.2016, cunoscând că faptele reclamate sunt nereale.

Prin încheierea penală din data de 07.09.2016, dată în dosarul nr. x, în procedura de cameră preliminară, în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile privind nelegalitatea actelor de urmărire penală, administrării probelor și sesizarea instanței invocate de inculpatul K. și persoana vătămată A., iar, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul și s-a dispus începerea judecății cauzei, hotărâre care a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 1339 din 19.10.2016, a contestațiilor formulate în cauză.

De asemenea, prin încheierea penală din data de 14.10.2016, dată în dosarul nr. x, în procedura de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul și s-a dispus începerea judecății cauzei, hotărâre care a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 1465 din 23.11.2016, a contestației formulate în cauză de către inculpat.

Ulterior, prin încheierea din 09.02.2016, dată în dosarul nr. x, în baza art. 45 rap. la art. 43 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus reunirea dosarului nr. x al Curții de Apel Timișoara la dosarul numărul nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, având în vedere faptul că obiectul celor două dosare este infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată, vizând perioada 2010-2015 și aceleași părți (inculpatul K. și partea civilă A.) și pentru o mai bună judecare a cauzei s-a apreciat că se impune reunirea celor două cauze, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În faza cercetării judecătorești, a fost audiată persoana vătămată A. care s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale.

Prin încheierea din 09.02.2016, s-a încuviințat proba solicitată de procuror privind audierea martorului I., menționat în rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și a martorilor B., C., D., E. și F., menționați în rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a constatat că numiții G., H. și J., ce au fost trecuți în citativul rechizitoriului nr. 974/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nu au fost martori audiați în faza de urmărire penală, întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul rechizitoriului la secțiunea mijloace de probă precum și din dosarele de urmărire penală, procurorul nu și-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpatului pe depozițiile acestor persoane în condițiile în care nu au fost audiați la urmărire penală.

Au fost audiați martorii din faza de urmărire penală D., E., B., C., I., iar prin încheierea din 06.04.2016 s-a constatat imposibilitatea audierii martorului din faza de urmărire penală, F., potrivit art. 383 alin. (4) din C. proc. pen.

La termenul din data de 04.05.2017, a fost audiat inculpatul K., care nu s-a prezentat în instanță până la această dată, deși a fost citat pentru fiecare termen telefonic, la adresa activă, la sediul instanței și cu mandat de aducere.

A fost încuviințată și administrată proba cu depozițiile martorilor L., M. și N. pentru partea civilă A., martori care au fost reaudiați pentru a da posibilitatea inculpatului să formuleze întrebări; a fost încuviințată proba cu martorii H. și O. pentru inculpatul K., fiind administrată proba cu depoziția martorului O. și s-a constatat imposibilitatea audierii martorului H. potrivit art. 383 alin. (3) din C. proc. pen., prin încheierea din 09.06.2017.

De asemenea, prin încheierile din 09.06.2017 și, respectiv, din 05.10.2017, a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru inculpat, s-a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul Curții de Apel Timișoara pentru a depune la dosar în copie conformă cu originalul, declarațiile date de I., B., C., E. și D., în calitate de persoane vătămate în cadrul dosarelor în care au avut această calitate, în legătură cu prezenta cauză.

Prin aceeași încheiere din 09.06.2017, în baza art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă proba cu audierea martorului P. solicitată de inculpat, întrucât proba nu este relevantă raportat la obiectul cauzei și teza probatorie formulată de inculpat, respectiv pentru a dovedi că nu este adevărat ce a declarat în fața instanței partea civilă în legătură cu acest martor, că el ar fi încercat să o amenințe pe partea civilă A. și că acesta ar fi fost sunat de brigada antitero. În baza art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă proba solicită de partea civilă privind depunerea unui înscris, întrucât aceasta nu este relevantă în raport cu teza probatorie formulată și de obiectul cauzei, nefiind contestat faptul că între părți există o relație tensionată.

De asemenea, prin încheierea din 07.09.2017, a fost respinsă cererea părții civile privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice asupra inculpatului, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 184 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere comportamentul inculpatului în fața instanței, modul în care și-a susținut apărările în scris și în fața instanței, precum și raportat la expertiza medico-legală efectuată asupra inculpatului la data de 18.05.2016 în dosarul nr. x, în baza căreia s-a concluzionat că inculpatul are discernământ. Astfel, s-a constatat că nu sunt îndeplinite preved. art. 184 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. pentru admiterea cererii părții civile. Instanța a dispus, însă, atașarea unei copii a expertizei medico - legale psihiatrice a inculpatului efectuată în dosarul nr. x .

La dosarul cauzei a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului .

I. Cu privire la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin încheierea din 09.02.2016, s-a pus în discuție, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul K., ca urmare a reunirii celor două dosare, din infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2014) și infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2015) într-o singură infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen.

De asemenea, partea civilă, la termenul din 09.03.2017, a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, în mai multe infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, în concurs, raportat la intervalul de timp privind activitatea infracțională.

La aceeași dată, partea civilă a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în mai multe infracțiuni de ultraj judiciar în concurs prev. de art. 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 din C. pen. având în vedere mobilul urmărit de inculpat, respectiv acela de a se răzbuna pe activitatea profesională a persoanei vătămate și de a-l intimida.

La termenul din data de 06.04.2017, aceeași parte civilă a formulat, în scris, o cerere de schimbare a încadrării juridice menționând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (2) din C. pen., mobilul comiterii faptelor fiind acela prevăzut de art. 279 alin. (2) din C. pen., ultraj judiciar. A solicitat să se aibă în vedere timpul îndelungat de depunere a denunțurilor și distanța dintre un denunț și altul, astfel că, în opinia sa, nu poate fi reținută forma continuată a infracțiunii, existând elemente de fapt ce nu puteau fi prevăzute din anul 2010. A considerat că, doar cu privire la martorul Q., poate fi reținută forma continuată a infracțiunii. A mai solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de ultraj judiciar raportat la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 alin. (1), (2) din C. pen. cu privire la numiții B., C., D., E., F., G., H., I. și infracțiunea de ultraj judiciar raportat la inducerea în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 279 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 268 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. cu privire la numitul J..

De asemenea, la același termen, partea civilă a formulat oral o cerere de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 268 alin. (2) din C. pen. și art. 297 din C. pen. de inducere în eroare a organelor judiciare și abuz în serviciu, având în vedere prevederile art. 39 din Legea de organizare a profesiei de avocat, considerând că, în mod corect, încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis inculpatul în judecată, ar fi aceea de abuz în serviciu, cu privire la denunțurile formulate după data de 01.02.2014, respectiv cu privire la numitul I..

Curtea, după punerea în discuție a cererilor de schimbare a încadrării juridice, a dispus, potrivit art. 386 din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2014) și infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. (rechizitoriul nr. x/2015) într-o singură infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. și a respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către partea civilă.

Astfel, având în vedere faptul că obiectul celor două dosare este infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată, vizând perioada (2010 - 2015) și aceleași părți (inculpatul K. și partea civilă A.), iar inculpatul K., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp în perioada menționată, a formulat mai multe plângeri penale împotriva aceleiași persoane vătămate A., cunoscând că faptele imputate sunt nereale, s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată cu aplicarea art. 5 din C. pen., raportat la perioada săvârșirii activității infracționale.

S-a apreciat că nu poate fi reținută solicitarea părții civile privind reținerea concursului de infracțiuni raportat la fiecare plângere formulată de către inculpat, cu excepția plângerilor formulate în numele numitului Q., deoarece raportat la materialul probator a rezultat faptul că inculpatul a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale și la diferite intervale de timp.

În ceea ce privește solicitarea părții civile privind reținerea infracțiunii de ultraj judiciar prevăzută de art. 279 alin. (2) din C. pen., instanța de fond a constatat că săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui procuror în scop de intimidare sau răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu poate fi reținută doar în situația în care fapta imputată nu este incriminată distinct în legea penală, or, în prezenta cauză, fapta săvârșită de inculpat, astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare al instanței, este incriminată, potrivit art. 268 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din C. pen., instanța a constatat că starea de fapt descrisă prin actul de sesizare, precum și în baza probatoriului administrat, conturează elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, aceasta având o reglementare distinctă, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu ca urmare a formulării de către un avocat a unor plângeri împotriva unui procuror, deși știa că cele imputate nu sunt reale, așa cum a solicitat partea civilă. Instanța a avut în vedere și faptul că prin rechizitoriul nr. x/2014 s-a dispus clasarea cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu și ultraj judiciar, infracțiuni cu privire la care partea civilă a solicitat schimbarea încadrării juridice. De altfel, prin aceste cereri de schimbare a încadrării juridice, partea civilă tinde spre o extindere a cercetărilor în cauză, având în vedere numeroasele plângeri pe care părțile le-au formulat reciproc, or în faza cercetării judecătorești nu mai este posibilă extinderea acțiunii penale.

II. Cu privire la fondul cauzei, având în vedere materialul probator administrat, instanța de fond a constatat faptul că starea de fapt reținută prin rechizitoriu este confirmată de probele administrate. Astfel, partea civilă A. avea, la data săvârșirii faptelor de către inculpatul K., calitatea de magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, iar prin natura funcției pe care o exercita, a interacționat cu inculpatul K., care are calitatea de avocat.

Plângerile formulate de către inculpatul K., împotriva părții civile A. au avut ca punct de plecare activitatea acestuia de serviciu, respectiv faptul că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, a cercetat mai multe persoane ce se ocupau cu contrabanda de țigări și care erau "consiliați" de către acesta, iar în cursul anului 2012, a instrumentat un dosar în cadrul căruia a fost reținut și ulterior arestat preventiv, fiul acestuia K. jr. și care a fost ulterior condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.

În acest sens, așa cum rezultă din materialul probator în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a avut același mod de operare cu privire la toate actele materiale. Astfel, motivat de relația tensionată existentă între acesta și partea civilă, inculpatul a formulat cu fiecare ocazie cu care a interacționat prin prisma relațiilor de serviciu cu magistratul procuror A., una sau mai multe plângeri penale împotriva acestuia, fie în nume propriu, fie în numele altor persoane deși nu avea mandat în acest sens din partea persoanelor a căror interese le-a reprezentat până la acel moment sau cu care doar discutase.

De altfel, așa cum rezultă din declarația dată de către inculpat în fața instanței, acesta cunoștea faptul, fiind avocat, că plângerile formulate împotriva părții civile nu vor determina o soluție de trimitere în judecată, dar inculpatul și-a motivat demersul juridic prin prisma comportamentului pe care partea civilă l-ar fi avut față de fiica inculpatului.

Apărarea inculpatului cu privire la acest aspect nu a fost reținută, deoarece nu a fost justificată prin probe, iar pe de altă parte, inculpatul, având profesia de avocat, cunoștea consecințele faptelor sale. De asemenea, faptele pretins a fi săvârșite de către partea civilă A. împotriva fiicei inculpatului K., ar fi avut loc în anul 2013, fără a fi probate, or primele acte materiale din conținutul infracțiunii continuate imputate inculpatului au avut loc în anul 2010.

Astfel, niciuna din plângerile formulate de către inculpat în nume propriu sau în numele altor persoane, nu a determinat o soluție de trimitere în judecată.

Acțiunile inculpatului care se integrează în structura infracțiunii continuate sunt reprezentate de plângerile penale pe care acesta le-a formulat în nume propriu sau în numele altor persoane, fără a avea mandat în acest sens, împotriva părții civile A., deși cunoștea faptul că aceste fapte imputate prin plângere sunt nereale. Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală inculpatul a formulat următoarele plângeri:

În dosarul nr. x, la data de 08.11.2014, acesta a reclamat faptul că magistratul procuror A. ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, testarea ulterioară cu alcooltestul stabilind că acest lucru nu este adevărat (plângerea fiind înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița sub nr. x/2014 și ulterior, în urma declinării de competență, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2014).

În dosarul nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x):

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2011 din 20.01.2011, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 16.02.2011, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 259 alin. (2) din C. pen., art. 246 din C. pen., art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 260 alin. (1), art. 261 alin. (1) din C. pen., precum și față de alte persoane (lucrători de poliție);

- plângerile formulate în numele lui O., fără a exista vreun contract în acest sens, înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013 (la care a fost conexat și dosarul cu nr. x/2013 având același obiect), din data 01.11.2013 și nr. 47/P/2014, din data de 22.01.2014 și soluționate prin rezoluțiile din data de 08.01.2014, respectiv 23.01.2014, prin neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., art. 250 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995;

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013, din data de 20.12.2013, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 22.01.2014, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen. și art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

În dosarul nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x):

- plângerile înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012, din data de 20.07.2012 (în care au fost conexate 4 plângeri formulate de numitul K.) și în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 20.02.2013, neînceperea urmăririi penale fața de magistratul procuror A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 246 din C. pen., art. 264 din C. pen., art. 266 alin. (1) din C. pen., art. 268 din C. pen., art. 288 din C. pen. și art. 289 din C. pen., precum și față de alte persoane (lucrători de poliție);

- plângerile înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012 (la care a fost conexat și dosarul cu nr. x/2012 având același obiect), din data de 21.08.2012, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 26.10.2012, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. și față de judecătorul R. din cadrul Judecătoriei Oravița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 259 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 246 din C. pen., art. 261 din C. pen. și art. 261

1

din C. pen.

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012 din data de 04.12.2012, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 05.02.2013, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., art. 268 din C. pen.

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013 din data de 27.02.2013 în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 04.03.2013, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., art. 268 din C. pen.

În dosarul nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x):

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012 din data de 15.05.2012, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 07.06.2012, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K. în calitate de reprezentant al numitei C., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de aceasta;

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013, din data de 15.02.2013, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 29.03.2013, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K. în calitate de reprezentant al numitei B., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de aceasta;

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012 din data de 03.09.2012 în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 15.10.2012, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., art. 249 din C. pen. și art. 250 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K., în calitate de reprezentant al numitului F., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de acesta (Nota de informare depusă de avocatul K. prin care renunța la susținerea plângerii nu echivalează unei recunoașteri că aceasta este nereală în condițiile în care se precizează că renunțarea s-a făcut "de frica urmărilor și răzbunărilor făptuitorului care este procuror");

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012 din data de 21.08.2012 în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 10.01.2013, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K., în calitate de reprezentant al numitului D., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de acesta;

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013, din data de 11.03.2013, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 05.04.2013, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K. în calitate de reprezentant al numitei G., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de aceasta, dosar nr. x (conexat ulterior la dosar nr. x);

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2012, din 26.10.2012, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 20.12.2012, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen. și art. 268 din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K. în calitate de reprezentant al numitului H., fară a exista un mandat în acest sens și fară ca plângerea să fie însușită de acesta.

În dosarul nr. x:

- plângerile înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2010, din 29.11.2010, nr. x/2010, din 22.12.2010, nr. x/2011, din data 21.01.2011, nr. x/2011, din 21.01.2011 și nr. x/2012, din 26.10.2012, în care s-a dispus, prin rezoluțiile din datele de 16.12.2010, 14.03.2011, 21.02.2011, 22.02.2011 și 28.11.2012, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 din C. pen., art. 193 alin. (1) din C. pen., art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) din C. pen., art. 246 din C. pen., art. 250 alin. (2) din C. pen., art. 266 alin. (2) din C. pen. și art. 20 rap. 266 alin. (1) din C. pen., art. 246 din C. pen., art. 246 și art. 266 alin. (2) din C. pen., art. 246, art. 266 și art. 268 din C. pen., ca urmare a plângerilor depuse de avocatul K., în calitate de reprezentant al numitului J., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerile să fie însușite de acesta.

În dosarul nr. x:

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2013, din 21.11.2013, în care s-a dispus, prin rezoluția din data de 21.01.2014, neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 265 din C. pen. ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K., în calitate de reprezentant al numitului E., fără a exista un mandat în acest sens și fără ca plângerea să fie însușită de acesta.

Dosarele cu nr. x/2015 și y/2015:

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2015, din 26.06.2015, în care s-a dispus, prin ordonanța din data de 16.06.2015, clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de K. împotriva magistratului procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 375 din C. pen.

Dosarul cu nr. x/2015:

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2015, din 17.04.2015, în care s-a dispus, prin ordonanța din data de 23.04.2015, clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de K. împotriva magistratului procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Dosarul nr. x:

- plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2015 din data de 10.09.2015, în care s-a dispus soluția de clasare, prin ordonanța din 01.04.2016, față de magistratul procuror A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 283 alin. (2) din C. pen., art. 205 alin. (1) din C. pen. și art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen., ca urmare a unei plângeri depuse de avocatul K. (în numele martorului I., dar fără a avea mandat în acest sens).

S-a apreciat de către instanța de fond că înscrisurile din dosarul de urmărire penală dovedesc depunerea plângerilor de către inculpat, aspect recunoscut de către acesta, prin declarația dată, atât în nume propriu cât și în numele altor persoane fără a avea mandat în acest sens. Inculpatul nu a negat faptul că a depus plângerile și în numele altor persoane. așa cum s-a reținut prin cele două rechizitorii, dar a considerat că a avut mandat de la acestea, atât verbal cât și scris, întrucât avea încheiat contract de asistență juridică cu acestea, având ca obiect "afaceri judiciare", contract încheiat în dosarele penale în care acele persoane erau cercetate penal chiar de către partea civilă, la acea dată procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, iar în aceste condiții inculpatul a considerat că era împuternicit să formuleze astfel de plângeri.

Susținerile inculpatului nu sunt susținute de probe, în opinia instanței de fond, în condițiile în care martorii audiați în faza de urmărire penală și-au menținut declarațiile date în instanță și au confirmat faptul că nu i-au solicitat niciodată inculpatului să formuleze plângere penală împotriva procurorului A. și nici nu au încheiat cu inculpatul un contract de asistență juridică sau vreo procură judiciară pentru reprezentare în acest sens. De asemenea, inculpatul nu a făcut dovada mandatului de reprezentare, procura judiciară depusă la dosar nefiind încheiată în vederea formulării unei plângeri penale, ca de altfel și contractele de asistență juridică, iar această procură a fost încheiată în anul 2015, or, plângerea formulată în numele numitei G. a fost depusă în anul 2013.

Astfel, s-a arătat că vinovăția inculpatului rezultă și din declarațiile martorilor, persoane care au fost, la un moment dat, cercetate în cadrul unor dosare instrumentate de partea civilă în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, dar care, chiar dacă au fost nemulțumite de soluțiile date în dosarele penale sau de anumite măsuri luate în cadrul acestora, nu au intenționat să formuleze plângeri penale împotriva procurorului de caz, respectiv partea civilă A..

Martorului I. a declarat în faza de urmărire penală că nu l-a mandatat pe avocatul K., care l-a reprezentat pentru o scurtă perioadă de timp în cadrul unui dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, să formuleze vreo plângere penală împotriva magistratului procuror A., nu a avut cunoștință de această plângere și nu i-a fost comunicată soluția (inculpatul K. a menționat, în plângerea formulată, ca domiciliu procedural ales al lui I. sediul cabinetului său de avocat). În faza cercetării judecătorești acest martor și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală .

De asemenea, martorul C., în declarația dată în faza de urmărire penală, menținută în faza cercetării judecătorești a arătat că avocatul K. nu a fost împuternicit de acesta să depună plângere împotriva procurorul A. și nici nu a avut cunoștință de plângerea respectivă până la discuția cu partea civilă, care i-a arătat rezoluția nr. 183/P/07.06.2012 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din care rezulta faptul că ar fi depus plângere penală, prin intermediul avocatului K., dar nu a primit această rezoluție acasă, întrucât avocatul K. a indicat ca domiciliu procedural, domiciliul său din Oravița.

Martora B. a declarat în faza de urmărire penală că "...în cursul anului 2010, locuința mea a fost percheziționată de către organele Poliției de Frontieră, măsură dispusă în cadrul unui dosar înregistrat la PJ Oravița. Cu ocazia percheziției mi-a fost ridicată suma de 3800 RON iar ulterior eu am discutat cu avocatul K., întrebându-l ce aș putea face pentru a-mi recupera bani, însă nu l-am angajat ca avocat și nici nu l-am împuternicit să efectueze vreun demers legal. În cursul anului 2013, am fost citată și audiată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ocazie cu care am fost întrebată dacă am depus sau dacă îmi însușesc plângerea ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2013, plângere formulată de către avocatul K. împotriva procurorului A.. La momentul respectiv i-am explicat procurorului de caz care m-a audiat că nu l-am împuternicit pe avocatul K. să formuleze vreo plângere împotriva procurorului A.", în faza cercetării judecătorești martora și-a menținut declarația de la urmărire penală .

Aceleași aspecte privind lipsa împuternicirii inculpatului pentru a formula plângeri penale în numele altor persoane împotriva părții civile A. au relatat și martorii D., E., F. .

Faptul că inculpatul avea reprezentarea acțiunilor sale rezultă, în opinia Curții, și din declarația acestuia, care a arătat în fața instanței că știa că nu va obține o soluție de trimitere în judecată a procurorului A., de unde rezultă și reaua-credință a inculpatului în formularea acestor plângeri.

De asemenea, având calitatea de avocat, inculpatul cunoștea prevederile legale, astfel încât nu s-a reținut faptul că aceste plângeri au fost introduse în apărarea clienților pe care îi reprezenta în calitate de avocat, cunoscând astfel că faptele reclamate sunt nereale.

În cauză, atitudinea culpabilă a inculpatului a fost reținută și din limbajul ireverențios folosit la adresa procurorului A., la pretinsele fapte imputate, repetitivitatea acestora, ori de câte ori inculpatul interacționa cu procurorul A. în activitatea profesională.

Sesizările mincinoase care invocă săvârșirea unor fapte inexistente determină atât afectarea reputației unei persoane căreia i se impută în mod nereal săvârșirea unei infracțiuni cât și afectarea ideii de justiție, prin posibila cercetare penală a unei persoane nevinovate, ceea ce presupune risipă de timp, energie, personal și resurse în instrumentarea unei cauze sortite eșecului din start.

În principiu, s-a arătat că nu este necesar pentru existența infracțiunii ca actul de sesizare in personam să respecte toate condițiile prevăzute în legea procesual penală, atâta timp cât este apt să conducă la sesizarea organelor de urmărire penală; fapta este tipică doar în măsura în care caracterul inform al sesizării nu conduce la o soluție de clasare ori la una de restituire pe cale administrativă care nu a fost urmată de realizarea unei noi sesizări conforme cu exigențele legale, or în cauză nu au fost date astfel de soluții.

Cerința legii referitoare la săvârșirea infracțiunii prin plângere sau denunț este împlinită chiar dacă plângerea sau denunțul nu s-au făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de C. proc. pen.. Este necesar doar ca denunțul sau plângerea să cuprindă suficiente elemente de natură a se putea începe urmărirea penală. A condiționa existența infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare de îndeplinirea cerințelor prevăzute de C. proc. pen. cu privire la plângere sau denunț presupune a se restrânge conținutul infracțiunii, prevăzând condiții pe care legiuitorul nu le-a dorit.

În același timp relațiile sociale privind înfăptuirea justiției sunt lezate nu numai atunci când plângerea sau denunțul îndeplinesc cerințele prevăzute de C. proc. pen., dar și atunci când aceste cerințe nu sunt îndeplinite, întrucât, și în această din urmă situație, organul judiciar, fiind sesizat de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, va lua măsurile legale pentru stabilirea vinovăției și, în mod automat, pentru stabilirea răspunderii penale, motiv pentru care nu au fost reținute apărările inculpatului potrivit cărora plângerile acestuia erau informe, deoarece nu era anexat mandatul special pentru a reprezenta alte persoane. Instanța de fond a constatat că în cauză soluțiile date de procuror nu au vizat restituirea pe cale administrativă a plângerilor formulate de către inculpat, aceste soluții au fost atacate cu plângere și în instanță, unde au fost menținute soluțiile date de către procuror, astfel încât nu se poate susține faptul că plângerile erau informe și trebuiau restituite pe cale administrativă de către procuror. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a formulat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, plângeri penale împotriva părții civile atât în nume propriu cât și în numele altor persoane.

Solicitarea inculpatului privind achitarea sa, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pe motiv că nu a avut intenția să inducă în eroare organele judiciare s-a apreciat a fi nefondată.

Accesul liber la justiție consacrat prin art. 21 din Constituție ca drept fundamental trebuie exercitat cu bună credință, potrivit art. 54 din legea fundamentală, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Or, această bună credință este exclusă în cazul persoanei care învinuiește în mod mincinos o altă persoană de săvârșirea unei infracțiuni. Reaua - credință presupune că făptuitorul, având cunoștință că afirmațiile cuprinse în sesizarea sa sunt neadevărate sau false realizează hotărârea luată pentru a lovi în interesele persoanei pe nedrept învinuite.

Faptul că în concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică a inculpatului, efectuat în dosarul nr. x (vizând aceleași părți, aflat în apel la Î.C.C.J.) se arată că inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare mixtă de personalitate (de tip histrionic și paranoid) având discernământul păstrat nu îl exonerează de răspundere penală cu privire la infracțiunea imputată.

Având discernământul faptelor sale, nu s-a reținut că inculpatul nu a avut intenția de a induce în eroare organele judiciare, ci doar "de a-l șicana" pe inculpat, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, întrucât acesta a fost de rea-credință cunoscând că faptele imputate persoanei vătămate în plângerile formulate sunt nereale.

Apărarea inculpatului potrivit căreia scopul acestuia a fost acela de a se răzbuna pentru o alegată ofensă adusă de partea civilă A. fiicei inculpatului, aspecte menționate și în raportul de expertiză medico - legală psihiatrică, nu a fost reținută, deoarece așa cum rezultă din cuprinsul raportului această motivație a fost expusă de către inculpat comisiei de medici, iar nu reținută în concluziile raportului de expertiză.

Nu s-a reținut nici cauza de nepedepsire prevăzută de art. 268 alin. (3) din C. pen., așa cum a solicitat inculpatul, deoarece plângerile formulate de către inculpat în perioada 2010-2015, care fac obiectul acestui dosar au fost soluționate prin soluții de neîncepere a urmăririi penale, respectiv clasare, soluții menținute de către instanță, iar pretinsul autodenunț a intervenit după ce au fost date aceste soluții și după ce inculpatul a fost pus sub inculpare în acest dosar. Astfel, autodenunțul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 268 alin. (3) din C. pen.

În cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată raportat la materialul probator analizat, astfel încât solicitarea inculpatului privind achitarea sa a fost apreciată ca nefondată.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului, avocat în cadrul Baroului București, care a depus în perioada 2010 - 2015, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, plângeri penale care au făcut obiectul dosarului nr. x, dosarului nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x), dosarului nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x), dosarului nr. x (conexat ulterior la dosarul nr. x), dosarului nr. x, dosarului nr. x, dosarului nr. x, dosarului nr. x, dosarului nr. x, dosarului nr. x, cunoscând că faptele reclamate împotriva părții civile A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița sunt nereale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen.

În ceea ce privește latura obiectivă, s-a reținut că aceasta constă în formularea de plângeri cu privire la existența unei fapte penale de către partea civilă cunoscând că aceasta este nereală.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de înfăptuire a justiției.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție a intenției directe, acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și l-a urmărit prin introducerea plângerilor, astfel cum rezultă și materialul probator administrat.

Raportul de cauzalitate există în mod implicit și rezultă din însăși săvârșirea faptelor, starea de pericol fiind generată în mod direct de activitatea infracțională a inculpatului.

În ceea ce privește forma continuată a infracțiunii în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece inculpatul, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, motivat de relația tensionată existentă între acesta și partea civilă A. a formulat mai multe plângeri penale, la diferite intervale de timp împotriva părții civile, fiecare plângere penală formulată prezentând în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că parte din actele materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate au fost comise înainte de data intrării în vigoare a Noului C. pen., respectiv 01.02.2014, dar infracțiunea s-a epuizat sub incidența C. pen. în vigoare, instanța de fond a constatat că actuala reglementare prevăzută de art. 268 din C. pen. este mai favorabilă inculpatului în mod global față de vechea reglementare a denunțării calomnioase prev. de art. 259 din C. pen. 1969 raportat la sancțiune, închisoare alternativ cu amendă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 din C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, caracterul continuat al infracțiunii, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Criteriile legale, generale și cumulative prev. de art. 74 din C. pen. conturează gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului în dimensiuni ce permit executarea pedepsei în libertate, dar sub imperiul unui ansamblu de obligații și măsuri de supraveghere al căror scop este de a asigura atât finalitatea pedepselor - prevenirea săvârșirii în viitor a altor infracțiuni, dar și funcțiile acestora - sancționare, eliminare temporară din câmpul exercițiului unor drepturi subiectiv civile, exemplaritate atât față de propria persoană cât și pentru toți ceilalți cetățeni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Analizând datele ce caracterizează gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului, astfel cum sunt ele relevate de probele administrate și valorificate prin intermediul criteriilor prev. de art. 74 din C. pen., s-au constatat următoarele: modalitatea și împrejurările în care inculpatul a recurs la