ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației la executare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25/F din 12 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis schimbările de încadrare juridică formulate cu privire la faptele din data de 23.04.2010 - A., astfel:

- solicitarea formulată de Ministerul Public privind schimbarea încadrării faptei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen.;

- schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție de instanță din oficiu cu privire la infracțiunea de încăierare din art. 322 alin. (1), (2) vechiul C. pen. în art. 322 alin. (1) vechiul C. pen.

Prin aceeași hotărâre s-a respins ca neîntemeiată solicitarea Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen. (faptele din 29.01.2011 - B.).

S-a admis schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție din oficiu de instanță cu privire la infracțiunea de încăierare din art. 322 alin. (1), (2) vechiul C. pen. în art. 322 alin. (1) vechiul C. pen. (faptele din 29.01.2011 - B.).

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice din data de 06.01.2008 - C. din art. 321 alin. (1) vechiul C. pen. în art. 321 alin. (1), (2) vechiul C. pen.

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați.

Cu aplicarea art. 5 C. pen.;

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București, secția I penală, a hotărât condamnarea mai multor inculpați, printre care și inculpatul D., astfel:

În baza art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta din 31.10.2011 - persoana vătămată E.).

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior prin sentința penală nr. 704/2012 a Tribunalului București, definitivă prin nerecurare la data de 02.11.2012 reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.

În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menționată mai sus, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare la care s-a adăugat un spor de 43 zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.

În baza art. 61 C. pen. anterior s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare menționată mai sus și s-a contopit restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat-.

În baza art. 39 alin. (2) rap. la art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani menționată mai sus, respectiv 3 ani 10 luni și 28 zile închisoare și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția în cauză, respectiv 22.02.2013 - 11.11.2013 și de la 23.09.2015 la zi.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea pronunțată în prezenta cauză la data de 11.09.2015, definitivă prin decizia penală nr. 1264/23.09.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, cu privire la inculpatul D., că la data de 31.10.2011, cu ocazia unei convorbiri telefonice cu persoana vătămată E., a formulat în mod indirect amenințări la adresa acesteia, făcând referire la renumele său și obișnuința sa cu mediul penitenciar, urmărind intimidarea acestuia în scopul diminuării pretențiilor formulate de persoana vătămată în legătură cu un accident de circulație în care fusese implicată și fiica inculpatului.

S-a reținut că la data de 29.09.2011, persoana vătămată E. a fost implicată într-un accident de circulație care a presupus un impact între modelul folosit de acesta și autoturismul condus de numita F., din accident rezultând vătămarea corporală a persoanei vătămate, iar pentru a o determina pe aceasta să renunțe la pretențiile civile, inculpații G. și H., acționând la solicitarea inculpatului D., au urmărit persoana vătămată, au lovit-o și au amenințat-o, transmițându-i că ar fi bine să nu mai ceară nici un ban sau să fie mulțumit cu suma de 500 RON.

Constatând că persoana vătămată nu este de acord cu suma oferită de inculpați, inculpatul I. l-a apelat telefonic pe tatăl său, aflat la acel moment în penitenciarul Jilava, care la rândul său a discutat în mod direct cu persoana vătămată la telefon, recurgând la amenințări și folosindu-se de renumele său în lumea interlopă, pentru a-l determina pe E. să renunțe la pretențiile civile.

În sarcina inculpatului D. s-a reținut și infracțiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire. În acest sens, există la dosar convorbiri purtate de inculpatul D. cu alte persoane, din conținutul cărora reiese implicarea directă în activitatea de dare de bani cu camătă, și, în plus, la locul acestuia de detenție a fost identificată agenda în care erau trecuți datornicii, inclusiv persoanele menționate în cuprinsul prezentei hotărâri.

Față de probele administrate în cauză, Curtea a reținut că inculpații D. și I., împreună, în perioada 24.11.2011- decembrie 2011, au acordat împrumuturi cu dobândă mai multor persoane fizice, banii aparținând lui D. care, de la locul de detenție, exercita controlul acestei activități, inculpatul I. fiind cel care preda banii persoanelor solicitante și proceda la încasarea sumelor datorate de acestea.

În opinia instanței de fond, caracterul de obișnuință al activității rezultă din numărul mare de acte realizate într-un interval scurt de timp, dar și de datele existente la dosar care indică faptul că atât anterior perioadei menționate cât și ulterior inculpații au desfășurat activități similare.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului D. că împreună cu inculpații J., K., L., M., N., O., I., P., Q., începând cu anul 2010, au făcut parte din gruparea R. condusă de inculpații J. și D., grupare constituită în vederea săvârșirii de infracțiuni grave, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în prezent art. 367 alin. (1) C. pen.

Instanța a reținut că, astfel cum rezultă din probele de la dosar, scopul grupului l-a vizat inițial săvârșirea de infracțiuni de șantaj, respectiv obținerea de sume de bani, prin constrângere, de la diferite persoane, în strânsă legătură cu activitatea de împrumuturi de bani realizată de liderii grupării. Cu toate acestea, pe fondul dezvoltării relațiilor de grup dar și a rivalității cu alte grupări de pe raza mun. București, activitatea grupului s-a diversificat, trecându-se și la acțiuni violente, concretizate în scandaluri publice în care s-au folosit inclusiv arme de foc - membrii grupării săvârșind și infracțiuni vizând nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și infracțiuni contra persoanei, acest tip de infracțiuni trecând și ele în scopul grupului care a acceptat apelarea la astfel de fapte în vederea obținerii de foloase materiale.

Împotriva sentinței penale nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat apel și inculpatul D., solicitând:

În esență, apărarea inculpatului a susținut că instanța de fond a ignorat, în analiza convorbirii telefonice purtate de inculpat cu persoana vătămată, că inculpatul nu a amenințat în niciun fel persoana vătămată, nu a exercitat presiuni psihice, intenția fiind doar de a negocia pretențiile solicitate de acesta ca urmare a unui incident în trafic în care a fost implicată fiica inculpatului, F., reieșind fără putință de tăgada că inculpatul a fost de acord să îi fie oferită persoanei vătămate o contraprestație bănească pentru suferințele sale, iar în cazul în care nu se vor înțelege amiabil va apela la calea legală, afirmând că va angaja 10 avocați.

S-a susținut că demersurile inculpatului nu au fost menite a intimida victima, cum greșit a reținut prima instanță, nefiind de natură a insufla persoanei vătămate o stare de temere care să o determine să acționeze în sensul dorit de inculpat.

În susținerea acestui motiv de apel s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011, reținând că activitatea a fost derulată atât anterior incriminării acestor fapte dar și ulterior, în perioada 25.11.2011 - decembrie 2011, întrucât împreună cu fiul său I. au acordat mai multe împrumuturi, cu dobândă lui S., T., posibil și lui U.

În esență, prin motivele de apel se arată că, deși se reține că grupul infracțional organizat- s-a constituit în scopul săvârșirii infracțiunii de șantaj și dare de bani cu camătă, nu s-a menționat care este persoana șantajată, care este structura grupării în raport de această infracțiune.

În ceea ce privește cea de a doua infracțiune scop a grupului, cea de dare de bani cu camătă, apărarea a susținut că o atare încadrare nu poate fi reținuta, în condițiile în care implicarea a doua persoane, tată și fiu, nu constituie un grup infracțional organizat-, conform art. 367 alin. (6) C. pen.

Pe de alta parte, s-a învederat că sunt descrise conflicte între cele doua grupări, precum și alte clanuri, vorbindu-se generic de membrii grupării, fără ca în această succesiune de evenimente violente să fie identificat ca participant numitul D., aspecte care nu au nicio relevanță în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata.

Apărarea a arătat că, pentru a retine săvârșirea acestei infracțiuni, era necesar ca procurorul să releve existența unei rezoluții infracționale unice a inculpatului și așa-zișilor membrii ai grupării în vederea săvârșirii infracțiunii de șantaj, raportul de subordonare, continuitatea grupării, care erau rolurile și atribuțiile prestabilite ale membrilor grupării în raport de săvârșirea infracțiunii de șantaj a persoanei vătămate E.

Mai mult, a menționat avocatul ales al inculpatului, acțiunile inculpaților nu s-au desfășurat după o organizare propriu-zisă care să existe pentru o perioadă și să acționeze în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

S-a precizat că, la dosarul cauzei, se afla o serie de transcrieri a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D., dar nu există nici măcar o singură convorbire cu fratele său J., considerat cel de al doilea lider al acestui grup infracțional, sau cu orice alt coinculpat din prezenta cauză.

Argumentele din rechizitoriu, a arătat apărarea, cu care instanța a fost învestită nu sunt suficiente pentru a creiona cu claritate rezoluția infracțională unică a membrilor, probele administrate la urmărirea penală și în mod nemijlocit de instanța de judecata nu pot conduce către concluzia rezonabilă ca cei doi inculpați au constituit sau aderat la un grup infracțional.

S-a apreciat că baza acestor acuzații o constituie o serie de transcrieri a convorbirilor telefonice aflate în dosarul de urmărire penala purtate între inculpatul D. și coinculpatul I. (fiul său) referitoare la o presupusă faptă de șantaj asupra persoanei vătămate E.

Raportat la modalitatea de descriere a infracțiunii de șantaj, inculpatul a arătat că nu există niciun beneficiu financiar sau material care ar fi putut fi obținut de inculpați, negocierea cuantumului pretențiilor solicitate de persoana vătămată E. fiind singurul aspect vizat în discuțiile avute cu aceasta.

De asemenea, a criticat greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 - art. 35 C. pen. anterior prin reținerea stării de recidivă raportat la sentința penală nr. 114/2009 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care urma a se constata că faptele sunt săvârșite în concurs.

S-a precizat că, prin sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 13 ani închisoare, iar față de această hotărâre trebuie să se rețină starea de recidivă, menționându-se că instanța a dispus ca, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen. anterior să fie dedusă durata executată, respectiv 01.11.2011-19.11.2011 și 13.05.2012 - 23.11.2012, omițând să deducă și perioada de la 02.05.2004 până la 19.12.2011.

Totodată, apărarea a solicitat să se constate concursul de infracțiuni întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului se rețin a fi săvârșite anterior datei de 11.05.2012 moment în care a rămas definitivă sentința penala nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului București, prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând a deduce perioada executată în mandatul anterior și durata arestului preventiv din prezenta cauză.

Apărarea a criticat argumentul instanței referitor la reținerea recidivei raportat la sentința penală nr. 114/2009 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Avocatul ales al inculpatului a menționat că, ulterior datei de 11.05.2012 nu se poate identifica nici un act material al infracțiunii de camătă, iar în atare situație urmează a se constata că toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt săvârșite anterior rămânerii definitive a sentinței în legătură cu care s-a solicitat a se constata concurența.

În subsidiar, inculpatul D. a solicitat redozarea pedepselor aplicate în sensul reducerii cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat- de la 6 ani la 4 ani închisoare, constatând nelegalitatea cuantumului acestei pedepse ce depășește maximul prevăzut de lege pentru infracțiunile scop, în condițiile în care scopul acestui grup îl constituie infracțiunile de camătă și șantaj, ambele având un maxim special de pedeapsă de 5 ani închisoare.

Apărarea a învederat că, în mod eronat a reținut instanța de fond că, la stabilirea limitelor de pedeapsă, prin raportare la alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu referire la inculpații pentru care a fost ales C. pen. din 1969, ca și lege penala mai favorabil, respectiv D., K. și L., urmează a se avea în vedere limitele pentru infracțiunea cea mai gravă care a intrat în scopul grupului, respectiv cea prevăzuta de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, sancționată cu închisoare de la 2 ani la 8 ani închisoare.

Sub acest aspect, s-a arătat că niciun moment nu s-a reținut în sarcina inculpatului D. o atare infracțiune precum cea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.

Totodată, s-a susținut că nu există periculozitatea necesară pentru aplicarea unei pedepse exemplare orientate spre maxim, solicitând aplicarea unei pedepse orientate spre minim.

Prin decizia penală nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și inculpații D., K., L., P., V., W., X., Y., I., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. și avocat UU. împotriva sentinței penale nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a desființat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, cu privire la inculpatul D. s-a dispus următoarele:

S-a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicată inculpatului D. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată E.).

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului București, secția a II-a Penală definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 4 ani și 17 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 17 zile închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 11 luni și 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat- prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 704 din 16.10.2012 a Tribunalului București, secția a II-a Penală definitivă prin nerecurare la 02.11.2012, respectiv 3 ani, 9 luni și 26 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul D. urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției în cauză, respectiv de la 22.02.2013 la 11.11.2013 și de la 23.09.2015 la 07.04.2016.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc fără nicio îndoială că inculpații G., H., I. și D. sunt persoanele care au săvârșit infracțiunea de șantaj împotriva persoanei vătămate E., fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, a constatat că situația de fapt reținută de instanța de fond privind faptele de dare de bani cu camătă a fost corect stabilită pe baza probatoriului administrat, care dovedește fără echivoc că, în perioada 25.11.2011 - decembrie 2011, inculpatul D., deși se afla în penitenciar în executarea unei pedepse a desfășurat activități de acordare de împrumuturi cu dobândă mai multor persoane fizice prin intermediul fiului său I.

Înalta Curte a mai constatat că situația de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește acțiunile inculpaților J., D., K., L., M., N., O., VV., Q. (gruparea R.), respectiv a inculpaților V., W., X., Y., AA., BB. (gruparea WW.) de constituire și aderare la un grup infracțional organizat- este susținută de materialul probator administrat în cauză.

În ce privește individualizarea pedepsei pentru infracțiunile săvârșite de inculpatul D., instanța de apel a apreciat că prima instanță a dat eficiența cuvenită criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. anterior, pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj din octombrie 2011 și, respectiv, 4 ani închisoare pentru infracțiunea de dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire, reflectând gradul de pericol social al faptelor ce derivă din modalitatea de comitere, scopul urmărit și datele ce caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist.

Având în vedere aceleași criterii, Înalta Curte a apreciat, că pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat-, raportat la scopul acestui grup și perioada în care acesta a acționat, în pofida rolului inculpatului în cadrul grupului, o pedeapsă de 5 ani închisoare este aptă să asigure scopul preventiv-educativ și punitiv al pedepsei.

De asemenea, instanța de apel a redus sporul de pedeapsă de un an închisoare, aplicat de prima instanță, la 6 luni închisoare, apreciind că un spor de pedeapsă în acest cuantum exprimă gravitatea concursului de infracțiuni dată de numărul acestora, varietatea lor, perioada relativ scurtă în care au fost comise.

Analizând antecedentele penale ale inculpatului care atrag starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. anterior și datele comiterii infracțiunilor pentru care inculpatul D. este cercetat în prezenta cauză, instanța de apel a constatat că apelul inculpatului D. se impune a fi admis pentru a se stabili, în mod corect, regimul sancționator.

Astfel, față de antecedentele penale ale inculpatului și data comiterii infracțiunilor de șantaj (31.10.2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (07.12.2011) și constituirea unui grup infracțional organizat- (14.06.2012), instanța de apel, în acord cu prima instanță, a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, prin sentința penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului București, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. Totodată, a reținut că, din această pedeapsă, inculpatul a executat perioadele 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.

În consecință, a apreciat că, prima instanță a reținut ca fiind îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.

Ținând seama de tratamentul sancționator prevăzut pentru recidivă în conținutul art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de șantaj săvârșită împotriva persoanei vătămate E., la data de 31.10.2011, cu restul din pedeapsa de 13 ani neexecutat la momentul comiterii noii infracțiuni, respectiv 4 ani și 17 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-31.10.2011), și a apreciat că restul neexecutat a fost calculat corect de prima instanță, astfel că inculpatul a urmat să execute pedeapsa de 4 ani și 17 zile închisoare.

Având în vedere data comiterii ultimei acțiuni de dare de bani cu dobândă, respectiv 07.12.2011, instanța de apel a contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, pedeapsa aplicată pentru această infracțiune în cuantum de 4 ani închisoare cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracțiuni, respectiv restul de 3 ani, 11 luni și 10 zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-07.12.2011), și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

De asemenea, față de data comiterii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat- (14.06.2012), pedeapsa de 5 ani închisoare ce a fost aplicată pentru această infracțiune a fost contopită, în baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior, cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare la data comiterii noii infracțiuni, respectiv restul de 3 ani, 9 luni și 26 de zile (fiind scăzute din pedeapsa de 13 ani perioadele executate 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-14.06.2012), stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

În aceste condiții, s-a constatat ca fiind nefondată apărarea inculpatului care a solicitat să se constate că prezentele infracțiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, săvârșite în perioada 2002-2003 și la 15.11.2005.

Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 1523/11.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, urmare a reținerii concursului de infracțiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.

Ulterior, prin sentința penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului București, pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 114/03.02.2009 au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, precum și cu pedepsele vizate prin sentința de contopire nr. 3332/2005 a Judecătoriei Sectorului 4 București (pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, prin sentința penală nr. 204/2003 și sentința penală nr. 2089/1995).

Pe de altă parte, în mod evident, infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat- din 14.06.2012, este săvârșită după data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 114/03.02.2009 a Tribunalului București(11.05.2012), situație care împiedică constatarea concursului de infracțiuni între această infracțiune și infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 114/03.02.2009.

Împotriva deciziei nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, inculpatul D. a formulat contestație la executare solicitând lămurirea dispozitivului deciziei contestate în sensul în care se mențin dispozițiile instanței de fond prin care "în baza art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior deduce din pedeapsă durata executată, respectiv 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012- 23.11.2012".

În motivarea contestației la executare s-a arătat că prin sintagma "menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei hotărâri", acestea nu înlătură dispozițiile instanței de fond cuprinse în sentința penală nr. 25/F din data de 12.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București ci este în acord cu dispozițiile acesteia.

S-a arătat că, la data de 21.11.2018 a fost înregistrat dosarul nr. x/2018 ce avea ca obiect îndreptare eroare materială a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2016 din data de 11.12.2017 emis de către Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2013, întrucât din eroare nu s-au menționat în Mandatul de executare a pedepsei închisorii, perioadele deduse prin sentința penală nr. 25/F din data de 12.02.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală și, anume, 01.11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, în baza art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior, deducându-se doar perioadele 22.02.2013 - 11.11.2013 și 23.09.2015 - 07.04.2016, deduse în baza art. 88 C. pen.

S-a apreciat că judecătorul delegat are calitatea de a îndrepta eroarea strecurată în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 32/2016 din data de 11.12.2017 în sensul reținerii ca fiind deduse și perioadele 01-11.2011 - 19.12.2011, 13.05.2012 - 23.11.2012, așa cum au fost ele reținute atât prin sentința penală nr. 25/F din 12.02.2016 pronunțată de Curtea de el București, secția I penală, cât și prin decizia penală nr. 424/A din 11.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Examinând contestația la executare formulată de condamnatul D. în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce țin exclusiv de executarea hotărârilor judecătorești definitive, fără a se putea modifica dispozițiile din hotărâre care au intrat în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte, având în vedere motivele invocate de contestatorul condamnat și întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciază, contrar celor susținute de reprezentantul parchetului, că ne aflăm în prezența unei cauze de lămurire a înțelesului hotărârii întrucât împrejurările invocate nu au apărut după pronunțarea hotărârii contestate dar și în raport de mențiunile făcute de apărătorul condamnatului în sensul că instanța de apel nu a menționat nimic în legătură cu perioadele ce urmează a fi deduse pentru D., în condițiile în care în dispozitiv s-a precizat că s-au menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Prin urmare, ceea ce se solicită este lămurirea înțelesului deciziei în sensul că menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței se referă și la deducerea perioadei de timp executată din durata pedepsei aplicate, în contextul în care, în opinia apărătorului contestatorului, faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare.

Analizând contestația din această perspectivă a lămuririi dispozitivului deciziei, Înalta Curte a precizat prin hotărârea contestată că, față de antecedentele penale ale inculpatului și data comiterii infracțiunilor de șantaj (31.10.2011), dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire (07.12.2011) și constituirea unui grup infracțional organizat- (14.06.2012), acestea sunt fapte comise în timpul executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 996/2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 769/04.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pedeapsă care a fost ulterior contopită cu pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, prin sentința penală nr. 704/16.10.2012 a Tribunalului București, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă tot de 13 ani închisoare. În acest context, instanța de apel a constatat că inculpatul a executat perioadele 11.03.1994-16.03.1994, 29.09.1994-09.12.1994, 21.09.2001-17.12.2002, 02.05.2004-19.12.2011, 13.05.2012-23.11.2012, când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit ca fiind îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 13 ani închisoare.

Raportat la cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este clară și neechivocă și nu necesită vreo lămurire suplimentară în condițiile în care nu a stabilit existența unui concurs de infracțiuni, așa cum se invocă de apărare și a constatat că inculpatul a executat perioadele astfel cum au fost menționate anterior, sens în care a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Astfel, argumentele apărătorului ales al contestatorului privind la existența unei nelămuriri a înțelesului hotărârii în sensul că ar trebui deduse din pedeapsa aplicată și alte perioade deja executate, nu pot fi primite.

Prin urmare, contestația la executare formulată de condamnatul D. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2013 este nefondată, urmând a fi respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. va fi obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat D. împotriva deciziei penale nr. 424/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.