ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 690/A din 6 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din 11 martie 2021 a aceleiași instanțe (dosar nr. x/2013).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 680 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. B.), să fie avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, mai întâi Curtea a prezentat pe larg conținutul deciziei penale nr. 329/A din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2013, prin care, printre altele, a fost respins apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 111 din 10 mai 2019 a Tribunalului Brăila, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în dauna părții civile S.C. C. S.R.L. (săvârșită în luna mai 2011), prevăzută de art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., și de folosire cu rea-credință, de către administratorul societății, a creditului de care se bucura societatea pentru a favoriza o altă societate, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect în dauna părții civile S.C. C. S.R.L. (săvârșită în luna mai 2011), prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În continuare, Curtea a constatat că, din motivarea contestației formulate de condamnat, rezultă că, în esență, acesta este nemulțumit de faptul că nu s-a pus în discuție prescripția generală a răspunderii penale și nu s-a ținut cont de faptul că infracțiunile reținute în sarcina sa au fost săvârșite în mai 2011, astfel că nu au fost aplicate dispozițiile art. 155 C. pen., așa cum au fost interpretate prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Totodată, a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., text de lege pe care contestatorul condamnat A. și-a întemeiat contestația în anulare, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, printre altele, când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Din examinarea actelor dosarului, Curtea a reținut că faptele pentru care contestatorul a fost condamnat în cauza în care a fost pronunțată decizia penală nr. 329/A din 11 martie 2021 din dosarul nr. x/2013 sunt infracțiunile de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., și folosire cu rea-credința, de către administratorul societății, a creditului de care se bucura societatea pentru a favoriza o altă societate, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prevăzută de în art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., care au fost săvârșite în luna mai 2011.

Curtea a constatat că prin decizia nr. 329/A din 11 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2013 a fost respins apelul formulat de contestatorul condamnat împotriva sentinței penale nr. 111 din 10 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. x/2013, și a reținut că instanța de apel a pus în discuție și a analizat in extenso prescripția răspunderii penale în cauză, unul dintre motivele de apel ale contestatorului fiind cel privind incidența prescripției, reținând totodată că nu a fost împlinit termenul prescripție.

Astfel, s-a constatat că, în considerentele deciziei date în apel, Curtea a motivat neîndeplinirea condiției prescripției răspunderii penale, prin referire clară la decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale și a arătat următoarele:

"Contrar susținerilor inculpatului, Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu înlătură norma de drept referitoare la prescripția specială și nici nu are ca efect inaplicabilitatea prevederilor art. 155 alin. (1) și alin. (4) C. pen.

Prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, s-a constatat că - soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Din considerentele deciziei Curții Constituționale, rezultă că este necesar ca legea să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

Astfel, Curtea a reținut că prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestuia, are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că - soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau de inculpat.

În speță, inculpatul A. a fost încunoștințat cu privire la desfășurarea urmăriri penale, i s-a adus la cunoștință Ordonanța de punere în mișcare a acțiuni penale din data de 29.08.2012, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, astfel încât sunt pe de plin respectate condițiile de previzibilitate.

Așa cum am arătat mai sus, prevederile art. 154, art. 155 C. pen. își produc efectul, nefiind înlăturate ca urmare a Decizie Curții Constituționale.

Având în vedere data săvârșirii infracțiunilor (11.05.2011 - când a fost achiziționată autoutilitara, respectiv 11.06.2011 când au fost achitate echipamentele), prin raportare pedeapsa prevăzută de art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., respectiv art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 187/2012, s-a constatat că nu a fost depășit termenul prescripției speciale a răspunderi penale.

În concret, pentru infracțiunea prev. de art. art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen. - limita maximă specială este de 4 ani și 8 luni închisoare; iar pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 187/2012 - limita maximă specială este de 3 ani închisoare; astfel încât, raportat la art. 154 lit. d) C. pen. - termenul prescripție răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 155 alin. (4) C. pen., prin depășirea cu încă odată a terenului prev. de art. 154 lit. d), se) ajunge la concluzia că pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului A., termenul prescripției speciale a răspunderi penale este d e10 ani și s-ar împlini la data de 11.05.2021 respectiv la data de 11.06.2021.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că nu se impune încetarea procesului penala, nefiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.."

În raport cu acest aspect, Curtea a apreciat ca fiind inadmisibilă contestația în anulare formulată, sens în care a avut în vedere decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că:

"în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de întrerupere a procesului penal", precum și decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a stabilit că "instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".

Împotriva acestei decizii, la data de 30 iunie 2023, a declarat apel contestatorul condamnat A., susținând, pe de o parte, că, întrucât sentința penală nr. 111 din 10 mai 2019 a fost pronunțată de Tribunalul Brăila, acestei instanțe îi revenea competența de a soluționa contestația în anulare formulată și nu Curții de Apel Galați, iar, pe de altă parte, că, în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce privește accesul liber la justiție (art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale), curtea a soluționat un alt obiect al cererii, cu care nu a fost învestită (reținând că a fost declarată împotriva deciziei penale nr. 329/A din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 26 septembrie 2023, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Examinând apelul declarat de condamnatul A., prin prisma excepției invocate de parchet și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din 11 martie 2021 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2013, ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește întemeiată contestația în anulare, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum și că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentințele nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile și în ceea ce privește decizia pronunțată în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare, cum este cazul în speță, care, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării acesteia și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiții, raportat la prevederile legale anterior menționate și la aspectele statuate prin decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare formulată împotriva unei alte decizii dată în apel, la rândul ei definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 690/A din 06 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul condamnat se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 340lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 690/A din 06 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2023.

GGC - MM