ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2021

Deliberând asupra contestației penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la Sentința penală nr. 146/F din 10.10.2019 a Curții de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat B.) în sumă de 313 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată persoana condamnată A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 12.04.2021 pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. x/2021, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 146/F din 10.10.2019 a Curții de Apel Galați, arătând în motivarea acesteia că instanța trebuia să adapteze pedeapsa rezultantă pentru care a dispus executarea în România în sensul de a contopi pedepsele aplicate prin hotărârile recunoscute conform dispozițiilor art. 39 C. pen.

În drept, au fost invocate art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că, prin Sentința penală nr. 146/F din 10.10.2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

S-au recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea: hotărârea penală pronunțată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP x/2017 (rămasă definitivă la data de 19.04.2017) și hotărârea penală pronunțată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x (rămasă definitivă la data de 16.11.2018).

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunțată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP x/2017, la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 628 alin. (3) nr. 1 și nr. 2, alin. (3) bis și art. 110, 81 alin. (1), (58)2, 585, 576 nr. 1 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din C. pen. al României.

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunțată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x/2016, la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1), (2) și 3 nr. 1, alin. (3) bis, art. 582, 585, 576, 61 nr. 2 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din C. pen. al României.

S-a constatat că prin Ordinul nr. SIEP 1815/2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Roma, numitul A. are de executat o pedeapsă totală de 11 ani și 6 luni închisoare (4195 zile).

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate A..

S-a dedus din pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare perioada executată de persoana condamnată A. de la 20.09.2014 la zi, precum și 225 zile liberare anticipată, urmând ca pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, să fie executată complet până la 06.08.2025.

S-a constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată.

Curtea a constatat că, prin contestația la executare pot fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Pe cale de consecință, s-a arătat că o contestație făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă. Pe această cale nu se pot invoca nevinovăția, greșita condamnare a contestatorului în lipsa unor probe temeinice, descoperirea unor probe noi, greșita încadrare juridică a faptei sau individualizare a pedepsei sau orice alte aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În opinia Curții, motivul invocat de către contestator nu se circumscrie cazului prevăzut de art. 598 lit. c) din C. proc. pen., neexistând o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Totodată, s-a constatat că aceleași aspecte, ce se constituie în critici vizând legalitatea/temeinicia hotărârii, au fost invocate și cu prilejul soluționării apelului exercitat de inculpat, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată. S-a reținut, astfel, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la aplicabilitatea art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 că natura pedepsei aplicate de instanța străină corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, iar pedeapsa aplicată de organele judiciare străine este în limitele prevăzute de legea română, nefiind astfel necesară adaptarea acesteia.

Față de aceste dispoziții, Curtea a apreciat că prezenta contestație la executare este inadmisibilă având în vedere că persoana condamnată nu a invocat motive care s-ar putea încadra în cazurile prevăzute de lege, pe această cale neputând fi readusă în discuție modalitatea în care s-a realizat recunoașterea hotărârii și s-a stabilit cuantumul pedepsei rezultante.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A., solicitând admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar, pe cale de consecință, instanța să dispună adaptarea pedepsei rezultante de 11 ani și 6 luni închisoare aplicate prin contopirea pedepselor stabilite prin cele două hotărâri recunoscute de instanțele române, conform dispozițiilor art. 39 C. pen.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. în baza motivelor de contestație și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să fie vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

În speță, contestatorul condamnat a indicat drept temei de drept pe care se fundamentează contestația la executare art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În cauză, prin Sentința penală nr. 146/F din 10.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu privire la transferul persoanei condamnate A. condamnat de către autoritățile judiciare din Italia la pedeapsa rezultantă de 11 ani și 6 luni închisoare. S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunțată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP 75/2017 (rămasă definitivă la data de 19.04.2017), la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 628 alin. (3) nr. 1 și nr. 2, alin. (3) bis și art. 110, 81 alin. (1), (58)2, 585, 576 nr. 1 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233-234 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din C. pen. al României.

De asemenea, aceeași persoană a fost condamnată prin hotărârea penală pronunțată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x/2016 (rămasă definitivă la data de 16.11.2018), la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1), (2) și 3 nr. 1, alin. (3) bis, art. 582, 585, 576, 61 nr. 2 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233-234 alin. (1) lit. f) și alin. (3) din C. pen. al României.

Totodată, s-a constatat că prin Ordinul nr. SIEP 1815/2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Roma, numitul A. are de executat o pedeapsă totală de 11 ani și 6 luni închisoare (4195 zile).

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate A. și s-a constatat că natura pedepsei aplicate de instanța străină corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, iar pedeapsa aplicată de organele judiciare străine este în limitele prevăzute de legea română, nefiind astfel necesară adaptarea acesteia.

Prin contestația la executare formulată, contestatorul A. aduce critici cu privire la raționamentul instanței avut în vedere la momentul recunoașterii hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Italia în sensul adaptării pedepsei rezultantei de 11 ani și 6 luni închisoare, prin contopirea pedepselor aplicate prin cele două hotărâri străine recunoscute, conform dispozițiilor legale române, potrivit art. 39 C. pen.

Amintim că infracțiunile pentru care a fost judecat condamnatul constituie în legislația română tâlhărie calificată și prevăd pedepse cu un maxim special de 10 ani închisoare, situație ce a exclus adaptarea pedepsei la momentul recunoașterii hotărârii de condamnare.

Înalta Curte constată că diminuarea pedepsei de executat poate fi consecința adaptării sancțiunii (conform art. 166 din Legea nr. 302/2004), deducerii, contopirii, incidenței unui act de clemență, însă aplicabilitatea instituțiilor menționate în faza executării, prin intermediul contestației la executare, este o chestiune distinctă.

Indiferent de jurisprudența dezvoltată în jurul admisibilității contestației la executare în ipotezele menționate, în prezenta cauză, față de persoana condamnată, nu ar fi incidentă instituția adaptării pedepsei.

Se reține că, în faza executării pedepsei recunoscute ori în procedura recunoașterii hotărârii străine nu pot fi aplicate contestatorului dispozițiile legii penale române cu privire la contopirea pedepselor în cazul concursului de infracțiuni, pedeapsa rezultantă putând fi doar adaptată, în procedura specială a recunoașterii hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare străine, reglementată de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) (...) durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În cauză, natura pedepsei corespunde sub aspectul regimului de executare cu pedepsele reglementate de legea penală română (închisoarea), iar durata pedepsei recunoscute (11 ani și 6 luni închisoare) nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente (11 ani și 6 luni închisoare rezultat din cumulul pedepselor de 4 ani și 10 luni închisoare cu 6 ani și 8 luni închisoare) sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen.).

Prin urmare, dispozițiile legale [art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată] nu permit instanței române aplicarea regulilor din C. pen. român în situația concursului de infracțiuni, ci doar adaptarea pedepsei rezultante în situații strict și limitativ prevăzute de legea specială.

Înalta Curte constată că aceste critici ale contestatorului, de adaptare a pedepsei rezultante de 11 ani și 6 luni închisoare, prin contopirea pedepselor stabilite prin cele două hotărâri recunoscute de instanțele române, conform dispozițiilor legale române, au fost formulate în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanță și în calea de atac a apelului privind recunoașterea hotărârilor pronunțate de autoritățile italiene, neputând face obiectul contestației la executare. Adaptarea pedepsei nu presupune contopirea pedepselor conform legii penale române, astfel cum a solicitat contestatorul, ci doar reducerea cuantumului de executat în urma transferului, în maniera și în condițiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește contopirea pedepselor, cumulul juridic efectuat de autoritatea judiciară străină nu este supus cenzurii instanței romane, în procedura recunoașterii hotărârii decât în limita instituției adaptării pedepsei.

În plus, aspectele invocate de contestatorul A. reprezintă chestiuni de fond care au intrat în puterea lucrului judecat, prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 146/F din 10.10.2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. x/2019, la data de 10.12.2019, și nu pot fi examinate, pe calea contestației la executare, în absența unor modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În condițiile în care pe calea contestației la executare se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără ca pe această cale să fie readusă în discuție modalitatea în care s-a realizat recunoașterea hotărârii și s-a stabilit cuantumul pedepsei rezultante, se constată că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de persoana condamnată A..

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinței penale nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinței penale nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2021.

GGC - GV