ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 606/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curții de Apel Galați (dosar nr. x/2019).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 313 RON, a fost virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. Codreanu Cristina).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curții de Apel Galați, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în tâlhărie urmată de moartea victimei, întrucât a urmărit luarea bunurilor iar victima a murit la spital după 6 zile de insuficiență renală, precum și schimbarea încadrării juridice faptei din tentativă de omor în lovire, deoarece persoana vătămată a fost lovită cu pumnul în față și a necesitat 3 zile de spitalizare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că prin sentința penală nr. 2/F/06.01.2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 20.07.2020 prin neapelare, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul laturii penale sentința penală nr. 409/2016 pronunțată de Tribunalul din Ferra, definitivă prin decizia nr. 2/2018 pronunțată de Curtea de Apel Bologna - Italia, pe numele persoanei condamnate A..

S-a constatat că prin sentința penală mai sus-menționată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 30 ani închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni prevăzute de C. pen. italian respectiv:

- art. 110 din C. pen., art. 574 din C. pen., art. 576 alin. (1) în referire la art. 61 nr. 2 din C. pen.

- art. 110 din C. pen., art. 56 din C. pen., art. 575 din C. pen., art. 576 nr. 1 în referire la art. 61 din C. pen.

- art. 110 din C. pen., art. 628 alin. (1) și (3) nr. bis și nr. 3 B. din C. pen.

S-a constatat că încadrarea juridică prevăzută de legea penală română pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate A. sunt:

- infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 lit. d) din C. pen.

- infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 în referire la art. 234 alin. (2) lit. d) și f) din C. pen.

- infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1)în referire la art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 30 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. perioada executată în statul emitent de la 13.05.2014 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța a reținut că prin sesizarea nr. 8464/II/5/2019 din data de 16.12.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a solicitat Curții de Apel Galați, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, să se pronunțe asupra cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare din Italia, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Italia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea de către instanța de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate a condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută și pusă în executare în România dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, respectiv:

1) hotărârea este definitivă și executorie.

Din actele și lucrările dosarului a reieșit faptul că sentința penală nr. 409/15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Ferrara, privind persoana condamnată A., este definitivă prin sentința nr. 2/24.01.2018 a Curții de Apel cu Jurați din Bologna și a fost pusă în executare.

2) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte.

Condiția aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracțiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Italia fiind prevăzute de legea penală română.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă principală de 30 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de C. pen. italian respectiv:

- art. 110 din C. pen., art. 574 din C. pen., art. 576 alin. (1) în referire la art. 61 nr. 2 din C. pen., respectiv că în data de 20 februarie 2019 în localitatea C., acesta împreună cu un alt inculpat, după ce au reușit să intre în interiorul unei locuințe, au lovit pe una dintre cele două persoane aflate acolo, provocându-i numeroase leziuni ce i-au determinat decesul;

- art. 110 din C. pen., art. 56 din C. pen., art. 575 din C. pen., art. 576 nr. 1 în referire la art. 61 din C. pen., respectiv că împreună cu un alt inculpat, după ce au reușit să intre în interiorul locuinței au lovit-o pe cealaltă persoană aflată acolo cauzându-i leziuni care nu au dus însă la decesul acestei persoane.

- art. 110 din C. pen., art. 628 alin. (1) și (3) nr. bis și nr. 3 B. C. pen. - în sensul că împreună cu un alt inculpat au pătruns în locuința mai sus-menționată de unde au sustras prin violență suma de 90 Euro și bijuterii în valoare de 1.110 Euro.

S-a constatat că încadrarea juridică prevăzută de legea penală română pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate A. sunt:

- infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 lit. d) din C. pen., pedepsită cu detențiune pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani;

- infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) în referire la art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni;

- infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 în referire la art. 234 alin. (2) lit. d) și f) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

3) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele aflate la dosarul cauzei a rezultat fără dubiu îndeplinirea condiției referitoare la cetățenia persoanei condamnate A., datele inserate confirmând acest aspect .

4) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

Din certificatul emis în baza prevederilor art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene,a rezultat că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România și a solicitat în mod expres acest lucru. Astfel cum a rezultat din dispozițiile menționate anterior consimțământul nu este necesar în situația în care persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României, condiție îndeplinită în cazul persoanei condamnate. Conform datelor aflate la dosarul cauzei A. are domiciliul activ în municipiul Brăila și nu a dovedit că ar locui pe teritoriul altui stat.

5)nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 163 din Legea nr. 302/2004, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;e)pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată,cu excepțiile prevăzute expres de lege. (2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege. (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă: a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Verificând actele și lucrările dosarului,Curtea a constatat că recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene cu privire la numitul A. respectă ordinea de drept a statului român.

Numitul A. nu a fost urmărit penal în România și, în consecință, nici condamnat pentru aceleași fapte penale (cazier judiciar, dosar instanță). Totodată, s-a constatat că nu există date că acesta ar fi fost condamnat într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, în fișa de cazier judiciar a acesteia figurând doar condamnarea care face obiectul prezentei recunoașteri.

Totodată, pedeapsa nu constă într-o măsură ce presupune asistență psihiatrică sau medicală, nici nu prevede un tratament medical sau terapeutic care să nu poate fi supravegheat în România.

Din verificările efectuate a rezultat că numitul A. nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, acesta răspunzând penal potrivit legii române.

În fine, s-a reținut că în cauză nu există date nici în sensul că numitul A. și-ar fi stabilit domiciliul într-un alt stat, legăturile sale cu statul român rămânând semnificative.

În altă ordine de idei, s-a mai reținut că în cauză nu există indicii obiective în sensul că hotărârea judecătorească pronunțată împotriva persoanei condamnate ar fi fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentele, acesta având cunoștință de procedurile desfășurate în fața autorităților judiciare italiene la care - de altfel - a și participat, având asigurată o apărare calificată.

Totodată, pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul A. prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, potrivit legii române nu a intervenit prescripția, amnistia, grațierea și nici dezincriminarea faptei.

În speța de față, Curtea a apreciat că în privința pedepsei principale nu sunt incidente dispozițiile vizând adaptarea pedepsei,dat fiind faptul că pedeapsa aplicată de către autoritățile italiene corespunde ca natură și durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea.

Revenind la prezenta cauză, s-a arătat că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., se poate face contestația la executare în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Instanța de fond a reținut că motivele invocate de contestatorul-condamnat în susținerea contestației la executare, respectiv că faptele penale comise în Italia nu constituie infracțiunile de omor calificat și de tentativă de omor ci de tâlhărie urmată de moartea victimei și, respectiv, lovire, nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de lege în care se poate face contestație la executare.

Aceste motive ar fi putut constitui critici într-o eventuală cale de atac ordinară (apel) împotriva sentinței penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curții de Apel Galați, cale pe care contestatorul nu a promovat-o, hotărârea rămânând definitivă la data de 20.07.2020 prin neapelare.

Totodată, s-a reținut că această sentință i-a fost comunicată petentului la data de 08.07.2020 acesta precizând în mod expres că nu formulează vreo cale de atac împotriva hotărârii fiind de acord cu cele constatate și cele dispuse de către Curtea de Apel Galați .

De asemenea, instanța a menționat că pe calea contestației la executare nu se poate obține o nouă apreciere a materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei ori reindividualizarea pedepsei,în lipsa vreunui caz din cele prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond, precum și al instanței învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului, cale pe care contestatorul-condamnat a epuizat-o (neexercitând apelul împotriva sentinței de recunoaștere a hotărârii străine).

Față de cele arătate, a fost respinsă ca fiind nefondată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale sus-menționate și văzând și dispozițiile art. 272 și art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În susținerea căii de atac, în esență, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în tâlhărie urmată de moartea victimei.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatorul condamnat nu a indicat temeiul de drept pe care se fundamentează contestația la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare promovată de condamnatul A., neputându-se reține criticile acestuia, întrucât pe calea contestației la executare nu se poate obține o nouă apreciere a materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei ori reindividualizarea pedepsei,în lipsa vreunui caz din cele prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond, precum și al instanței învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului, cale pe care contestatorul-condamnat a epuizat-o (neexercitând apelul împotriva sentinței de recunoaștere a hotărârii străine).

În plus, cu prilejul soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Italia, Curtea a apreciat că în privința pedepsei principale nu sunt incidente dispozițiile vizând adaptarea pedepsei,dat fiind faptul că pedeapsa aplicată de către autoritățile italiene corespunde ca natură și durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că motivele contestației invocate de către contestatorul condamnat nu se circumscriu cazurilor strict și limitativ prev.de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., ci ar fi putut constitui veritabile critici în calea de atac a apelului ce putea fi declarat împotriva sentinței penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Sub acest aspect se constată însă, că sentința susmenționată a rămas definitivă prin neapelare la data de 20.07.2020, întrucât contestatorul nu a exercitat calea de atac a apelului, acesta precizând în mod expres că nu formulează vreo cale de atac împotriva hotărârii, fiind de acord cu cele constatate și cele dispuse de către Curtea de Apel Galați .

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 46/F din data de 07 aprilie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2021.