ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1008/16.06.2021 pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. x/2019, a fost stabilită față de inculpatul A. pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (2) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată B.).

Aceluiași inculpat i-a fost aplicată pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată C.).

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost stabilită față de inculpatul A., pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 83 alin. (1) și (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune Galați.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 19 în referire la art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1391 din C. civ., au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile B. și C. și s-a dispus obligarea inculpatului către fiecare dintre aceste părți civile la plata sumei de câte 1500 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1008 din 16.06.2021 a Judecătoriei Galați.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. D. - 868 RON) s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, întrucât a fost condamnat pentru două fapte de purtare abuzivă, fapte care, în forma reținută, nu sunt prevăzute de legea penală motivat de faptul că acestea reclamă un subiect activ calificat, aspect ce nu se regăsește în cauză.

Astfel, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a precizat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 18.03.2019 pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., față de persoana vătămată B.) și lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. față de persoana vătămată C.), constând în aceea că, în data de 22.11.2016, în intervalul orar 1330 - 1400, pe fondul unui conflict verbal, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale și, în aceeași împrejurare, ar fi lovit-o cu pumnul pe persoana vătămată C. care s-a dezechilibrat și a căzut, fiind lovită în continuare cu pumnii și picioarele.

A arătat că prin încheierea din data de 16.07.2020, prima instanță de judecată a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de loviri și alte violențe față de cele două persoane vătămate, fapte prevăzute de art. 193 alin. (1) și (2) C. pen. în două infracțiuni de purtare abuzivă, fapte prevăzute de art. 296 alin. (2) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. și art. 296 alin. (2) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a mai precizat că încadrarea juridică pentru care a fost condamnat nu are corespondent în materialul probator administrat în dosar, motiv pentru care a solicitat atât în fața primei instanțe de judecată, cât și în fața instanței de apel, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a susținut de către Curtea de Apel Galați că actele de violență exercitate împotriva celor două persoane vătămate ar fi fost săvârșite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Fiind analizate toate elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (1) și (2) C. pen., referitor la condiția imperativă a calității calificate a subiectului activ, instanța a făcut referire la modul general (prin trimiterea la Legea nr. 31/1990 și C. civ. - art. 1894 - 1902), fără însă a indica probele concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că era angajat/salariat sau administrator al societății comerciale.

Recurentul a menționat că simplele afirmații ale persoanelor vătămate, conform cărora ar fi avut calitatea de administrator nu sunt în măsură să înlăture dincolo de orice dubiu că într-adevăr avea acea calitate.

De fapt, a precizat că aceste afirmații sunt contrazise de alte probe de la dosarul cauzei, din care rezultă neîndoielnic faptul că în perioada respectivă avea calitatea de angajat la o altă societate (SC E. SRL), conform adresei ITM Galați, depusă la dosarul cauzei.

De asemenea, a susținut că instanța nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 1961 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că: "Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitată al cărui asociat unic este", articol care instituie o posibilitate și nu o certitudine, cum a precizat instanța.

Art. 296 C. pen. sancționează fapta persoanei care, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, exercită violențe față de alte persoane.

Prin raportare la textul de lege precizat supra, doctrina în materie a precizat că "esențial pentru reținerea infracțiunii de purtare abuzivă este ca subiectul activ la momentul comiterii faptei să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu". De asemenea, tot doctrină a mai precizat "criteriul de stabilire a persoanelor care pot fi subiect activ al infracțiunii de purtare abuzivă va fi dat de existența unui raport de serviciu între acesta și angajator, supus regulilor stabilite de Codul muncii."

Cu toate acestea, Curtea de Apel Galați, în motivare a arătat că: "pentru a fi subiect activ al infracțiunii de purtare abuziv, nu trebuie ca persoana respectivă să aibă în mod exclusiv calitatea de salariat al acelei societăți. Cerința legii este ca fapta să fie săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, or inculpatul a săvârșit faptele din prezenta cauză în calitate de administrator al acelei societăți, fiind deranjat de atitudinea presupus ofensatoare a persoanelor vătămate.", însă, pentru a se putea reține calitatea de administrator, Curtea de Apel Galați ar fi trebuit să indice probe din care să rezulte că era angajat sau administrator la respectiva societate și care nu se regăsesc la dosarul cauzei. Curtea de Apel Galați, în susținerea hotărârii de condamnare, s-a axat doar pe afirmațiile persoanelor vătămate, contrazise de actele depuse la dosarul cauzei, de către ITM Galați și ONRC, de unde a rezultat în mod cert că nu avea nici calitatea de administrator și nici de angajat al societății SC F. SRL Galați, ci figura cu contract de muncă la o altă societate.

Suplimentar, a arătat că din declarația martorei G. a rezultat că aceasta era persoana care avea atribuții cu privire la primirea și plata mărfurilor.

În aceste condiții, a susținut că în mod eronat a fost condamnat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă, întrucât din probele administrate în dosar nu rezultă dincolo de orice dubiu că în calitatea de unic asociat avea și calitatea de administrator/salariat al respectivei societăți. A precizat că fără această calitate a subiectului activ, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, motiv pentru care infracțiunile imputate, în forma dedusă judecății, nu sunt prevăzute de legea penală.

A se menține hotărârea contestată ar echivala cu faptul că orice persoană despre care se crede că e administrator ori angajat la o societate comercială, care lovește un client al societății în timpul programului de lucru, ar fi tras la răspundere pentru purtare abuzivă.

Prin urmare, a solicitat admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărârii atacate cu consecința achitării, temeiul de drept fiind prevăzut în dispozițiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - faptele inculpatului care, fără să aibă calitatea de administrator sau salariat în cadrul societății SC F. SRL, a lovit două persoane în timpul orelor de program, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă și deci, nu sunt prevăzute de legea penală în forma reținută.

Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 27 aprilie 2022.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casație referitoare la tipicitatea infracțiunii de purtare abuzivă, în sensul că a fost condamnat pentru două fapte de purtare abuzivă care, în forma reținută, nu sunt prevăzute de legea penală motivat de faptul că acestea reclamă un subiect activ calificat, aspect ce nu se regăsește în cauză, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (2) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată B.), precum și de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată C.), se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel și analizând, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 296 C. pen., (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de purtare abuzivă se realizează prin acțiune, în cel puțin una dintre modalitățile prevăzute de text: întrebuințarea de expresii jignitoare, amenințare sau lovire și alte violențe; urmarea imediată este atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu în instituțiile și autoritățile publice ale statului, precum și a relațiilor sociale privind integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar existența raportului de cauzalitate rezultă din faptul că atingerea adusă acestor relații nu s-ar fi produs în lipsa activității infracționale a inculpatului, rezultatul produs fiind consecința directă a acțiunilor sale.

Sub aspectul laturii subiective, purtarea abuzivă se comite cu intenție directă sau indirectă.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că fără să aibă calitatea de administrator sau salariat în cadrul societății SC F. SRL, faptele sale de a lovi două persoane în timpul orelor de program, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă și deci, nu sunt prevăzute de legea penală în forma reținută.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța de apel a reținut că, în calitate de administrator al SC F. SRL, în timp ce se afla în incinta barului "H.", aparținând societății menționate, pe fondul nemulțumirilor modului în care se realiza livrarea băuturilor alcoolice de către persoanele vătămate B. și C., inculpatul a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale și a lovit cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată C. care s-a dezechilibrat și a căzut.

Înalta Curte reține din hotărârea atacată existența faptelor și împrejurarea că atitudinea, comportamentul inculpatului în modalitățile reținute în considerentele hotărârii se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor de purtare abuzivă.

De asemenea, cu caracter definitiv aceeași instanță a subliniat că sub aspectul laturii obiective elementul material al infracțiunilor de purtare abuzivă a fost reprezentat de acțiunea inculpatului constând în întrebuințarea de acte de violență față de persoanele vătămate; există o acțiune de lovire a persoanei vătămate de către inculpat care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, între acțiunea de lovire și urmarea socialmente periculoasă existând legătură de cauzalitate; urmarea imediată a infracțiunilor ... constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, precum și relațiile sociale privind onoarea, demnitatea, reputația, integritatea corporală a persoanei, atingere care nu s-ar fi produs în lipsa activității infracționale desfășurată de inculpat.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat detaliat, a stabilit cu titlu definitiv activitatea infracțională în sarcina inculpatului.

Înalta Curte are în vedere aspectele reținute de instanța de apel referitoare la calitatea de subiect activ al infracțiunii de purtare abuzivă, în sensul că cerința legii este ca fapta să fie săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, or inculpatul a săvârșit faptele din prezenta cauză în calitate de administrator al SC F. SRL, fiind deranjat de atitudinea presupus ofensatoare a persoanelor vătămate, care ar tulbura clienții respectivului local prin modalitatea de livrare a mărfii.

Critica recurentului că la momentul la care se reține că ar fi săvârșit infracțiunile de purtare abuzivă, nu îndeplinea condițiile pentru a fi subiect activ al acestei infracțiuni, întrucât figura angajat în baza unui contract individual de muncă la o altă societate, nu înlătură calitatea acestuia de asociat unic al SC F. SRL și care îndeplinea, la data de 22.11.2016, atribuțiile de administrare ale societății și în această calitate, în exercitarea acestor atribuții a lovit cele două persoane vătămate, B. și C.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de purtare abuzivă, sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile referitoare la încadrarea juridică, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casație, fiind critici de temeinicie și, așa cum s-a menționat anterior, în calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Practic, prin criticile formulate, se tinde, în esență, la reevaluarea materialului probator care nu poate fi valorificat în contextul cazului de recurs în casație în conformitate cu art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2022.

GGC - ED