ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., persoană privată de libertate, în prezent încarcerată în Penitenciarul Giurgiu, a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor prin care a solicitat obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor să răspundă delictual (art. 1357 C. civ.), respectiv la plata sumei de 400 de milioane de RON cu titlu de daune morale, pentru că ar fi beneficiat de condiții de cazare necorespunzătoare în care a fost cazat începând cu data de 01.01.2020 - la zi, astfel cum a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București:

Prin sentința civilă nr. 1656 din 05 noiembrie 2021 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1656 din 05 noienbrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 252 raportat la art. 253 C. civ., recurentul-reclamant a arătat că Administrația Națională a Penitenciarelor nu și-a recunoscut obligațiile ce îi revin în calitate de administrator al sistemului penitenciar din România, în temeiul legii.

Totodată, a precizat că hotărârea atacată i-a fost adusă la cunoștință la data de 09 februarie 2023, fără a i se comunica mai înainte întâmpinările depuse de intimate-pârâtă.

A menționat că suprafața camerelor din Penitenciarul Galați este de aproximativ 24 mp, în care sunt cazați 10 persoane privative de libertate, astfel că spațiul conferit unei persoane este de 2,4 mp, sub 4 mp cât ar fi normal.

A precizat că produsele: 152 kg detergent pardoseală, 200 kg detergent obiecte sanitare, 41 mopuri, 40 mături, 223 kg detartrant, în medie 33 perii wc, în medie 33 coșuri de gunoi, sunt distribuite pe secție pentru dotarea unui număr de 32 de camere de deținere și pentru un efectiv de 320 de persoane privative de libertate, astfel că asigurarea condițiilor de igienă și întreținerea camerelor este aproape imposibil.

Datorită supraaglomerării camerelor, mirosul de încălțăminte face ca aerul să fie irespirabil, există igrasie, mucegai și insecte, ținând cont că ferestrele sunt blocate cu gratii de siguranță din oțel dublate cu o sită metalică ce blochează aerisirea și opturează vizibilitatea și iluminatul natural, ce sunt interzise prin lege.

A menționat că în Penitenciarul Giurgiu a fost supus torturii și tratamentelor degradante, drept consecință a nerespectării condițiilor de detenție corespunzătoare impuse de instanța europeană.

A invocat încălcarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind modul de executare al pedepselor și al măsurilor privative de libertate dispuse de organele de cercetare judiciară, în cursul procesului penal, cu acordul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

A susținut că la data de 01 februarie 2020, din dispoziția Administrației Naționale a Penitenciarelor, în solidar cu Penitenciarul Giurgiu, a fost transferat la o distanță mai mare de domiciliu și de familie pentru a fi supus torturii, cu încălcarea art. 3 din Convenția Europeană și Carta O.N.U.

A arătat că suprafața camerelor de detenție este de 20 mp, fiind configurate cu un hol la intrare cu lungimea de 1,80 mp și circa 1,20 mp lățime; ușa băii situate pe holul camerei este din termopan, baia are lungimea de 1,8 mp și lățimea de 2 mp și delimitează camera de detenție locuibilă, în care se află recurentul împreună cu alte 3 persoane privative de libertate, suprafața sa de 13 mp fiind redusă de spațiul destinat magaziei de alimente, de cca 0,8 mp, de masa din beton încastrat în perete, cu o lățime de 0,5 mp și lungime de cca 3 mp, camera având o lungime de cca 41,1 mp lungime și cca 3,2 lățime.

A precizat că suprafața camerei de detenție nu corespunde minimului de 4 mp stabilit prin Ordinul Ministrului nr. 433/C/2010 și nici prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în sensul asigurării unui spațiu mai mare de 4 mp.

A solicitat extinderea cadrului procesual cu introducerea în cauză a Statului Român și a Penitenciarului Giurgiu în vederea atragerii răspunderii pentru executarea pedepsei la o distanță mai mare de domiciliul situat în județul Galați și pentru neasigurarea condițiilor de detenție, conform deciziei europene, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 9 alin. (1) din Anexa nr. 1 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 822/18.10.2017.

A menționat că art. 17 alin. (2) Anexa nr. 3 la O.M.J. nr. 2772/C/2017 prevede la fereastra camerei de deținere amplasarea unor gratii orizontale cu secțiunea dreptunghiulară și bare verticale din oțel cu secțiune rotundă cu ochiuri vertical de 100 mm și 300 mm; sita metalică cu ochiuri foarte mici și dese, care obturează iluminatul natural și împiedică ventilația corespunzătoare, este amplasată cu încălcarea normelor prevăzute de O.M.J. nr. 2772/C/2017 și a art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 30 martie 2023, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Adminstrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, netimbrarea cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 24 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., precum și nulitatea cererii de recurs, având în vedere că aceasta nu conține motivele de fapt și de drept pe care întemeiază recursul și nici probele invocate în susținerea acestuia, invocând incidența dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul se limitează la reiterarea unor argumente referitoare la condițiile necorespunzătoare de detenție evocate pe fondul cauzei, însă cererea de chemare în judecată a reclamantului este neîntemeiată, așa cum rezultă și din cuprinsul întâmpinării nr. 39181 din data de 25 iunie 2021, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cu privire la fondul cauzei, a apreciat că, în mod legal și temeinic, instanța de apel a respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat, constatând că este corectă statuarea primei instanțe în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1349 din C. civ. în raport de intimata-pârâtă.

Pe cale de consecință, a solicitat, în principal, admiterea excepțiile invocate, iar în subsidiar, respingerea cererii recurentului, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei atacate.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 12 aprilie 2023, prin poștă, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Adminstrația Națională a Penitenciarelor, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului și obligarea părții adverse la plata despăgubirilor în cuantum de 400 de milioane RON vechi începând cu data de 01 ianuarie 2020 la zi.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Adminstrația Națională a Penitenciarelor, se constată că prin rezoluția de primire a cererii de recurs din data de 06 martie 2023, s-a reținut că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin încheierea de ședință din 04 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca lipsită de obiect, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A., în considerarea faptului că recursul declarat în cauză este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Față de împrejurările relevate, Înalta Curte constată că este nefondată excepția netimbrării recursului, invocată de către intimata-pârâtă Adminstrația Națională a Penitenciarelor.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (2) din același act normativ prevede că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în raport de dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată a cauzei în fața primei instanțe și o rejudecare a acestei cauze în apel.

Examinând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte reține că nelegalitatea deciziei atacate a fost susținută prin prisma art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 252 raportat la art. 253 C. civ., în ceea ce privește neîndeplinirea de către Administrația Națională a Penitenciarelor a obligațiilor ce îi revin, în temeiul legii, în calitate de administrator al sistemului penitenciar din România, cu trimitere la circumstanțele ce relevă condițiile de detenție neadecvate (limitarea spațiului locuibil, cantitatea insuficientă a materialelor de curățenie, prezența mucegaiului, a igrasiei și a insectelor, supraaglomerarea camerelor de detenție, lipsa iluminatului și a ventilației naturale urmare a instalării unor gratii și site ce nu corespund normelor legale).

Instanța de apel, având în vedere faptele care, conform cererii formulate în fața primei instanțe, ar constitui, în opinia reclamantului, delictul ce ar fundamenta pretențiile deduse judecății, a constatat că este corectă statuarea primei instanțe în sensul că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1349 C. civ. în raport de intimata-pârâtă.

Astfel, a apreciat că susținerile făcute prin cererea de chemare în judecată cu privire la condițiile de detenție din penitenciare, din perspectiva supraaglomerării acestora ori a relelor tratamente au fost de ordin general, nefiind invocate condiții speciale care să se circumscrie situației personale a reclamantului și care să implice acțiunea ori inacțiunea Adminstrația Națională a Penitenciarelor în aplicarea normelor legale incidente în materia executării pedepselor privative de libertate, conform prerogativelor sale precizate prin H.G. nr. 756/2016 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel, cu referire la raționamentul expus de aceasta în justificarea soluției adoptate, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

Înalta Curte apreciază că, în speță, controlul judiciar nu se poate realiza, în contextul în care recurentul-reclamant nu a adus critici de nelegalitate punctuale ale deciziei atacate și nu a argumentat în ce constă în mod real încălcarea dispozițiilor din dreptul material prin care este reglementată instituția răpunderii civile delictuale, iar trimiterea pur formală la dispozițiile legale pretins a fi fost aplicate eronat de instanța care a pronunțat decizia recurată nu este suficientă pentru a considera îndeplinită condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și anume ca motivul de recurs invocat să fi fost dezvoltat.

Prin reproducerea stării de fapt și a nemulțumirii cu privire la condițiile improprii de detenție, recurentul-reclamant tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel.

Critica ce reclamă necomunicarea întâmpinărilor depuse de intimata-pârâtă nu configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, care să conducă la nulitatea hotărârii atacate, câtă vreme această chestiune nu a fost invocată pe calea apelului sau la primul termen la care s-a produs neregularitatea învederată, ci pentru prima oară în fața instanței de control judiciar.

În virtutea principiului non omisso medio, în recurs nu se pot formula critici, decât cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel și la aspectele criticate prin apel și analizate de instanță.

De asemenea, simpla enumerare în cuprinsul cererii de recurs a dispozițiilor legale naționale și a celor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului incidente în cauză, fără a se arăta în ce constă critica de nelegalitate adusă modului în care instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată în prezenta cauză, face imposibilă încadrarea acestor susțineri într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege, ceea ce echivalează cu o nemotivare a recursului.

În acest sens, se reține că, în cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind modul de executare al pedepselor și al măsurilor privative de libertate, a Ordinului Ministerului Justiției nr. 433/C/010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor privative de libertate, a art. 1 alin. (3), art. 4 și art. 9 alin. (1) din Anexa nr. 1 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, a art. 17 alin. (2) din Anexa nr. 3 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, a dispozițiilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în sensul că a fost transferat la o distanță mai mare de domiciliu și de familie pentru a fi supus torturii, nu i-a fost asigurat un spațiu vital de minim 4 mp, amplasarea la fereastra camerei de deținere a unor gratii și a unei site, care nu respectă normele legale, obturând iluminatul natural și împiedicând ventilația corespunzătoare.

În contextul expus, verificarea aspectelor invocate de parte în susținerea condițiilor inadecvate de executare a pedepsei privative de libertate este incompatibilă în faza recursului, întrucât pune în discuție împrejurări ce țin de fondul cauzei, de situația de fapt existentă în cauză, recurentul-reclamant tinzând să dovedească netemeiniciei deciziei recurate.

Înalta Curte reiterează observația că stabilirea situației de fapt, pe baza probelor administrate de instanțele de fond, este atributul exclusiv al acestora, instanței de recurs nefiindu-i permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situației de fapt și nici reaprecierea probatoriului cauzei.

Readucând în discuție caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, ce poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ indicate de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel, în legătură cu aspectele care se circumscriu obligației generale a statului de a asigura oricărui deținut condiții adecvate de detenție, a avut în vedere jurisprudența Curții Europeane a Drepturilor Omului, prin s-a pronunțat, deja, asupra condițiilor de detenție existente în penitenciarele din România, constatând încălcarea de către Statul Român a prevederilor art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se, în principal, supraaglomerarea locurilor de detenție (Karalevicius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005 citată în hotărârea din 11 octombrie 2011, în cauza Fane Ciobanu împotriva României, hotărârea din 24 iulie 2012 în cauza Iacov Stanciu împotriva României, Kudla împotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI).

Instanța de apel a mai reținut că nu poate fi stabilit caracterul licit al faptelor invocate decât în concret prin raportare la modalitatea prin care persoana juridică chemată în judecată a fost implicată în crearea ori menținerea condițiilor de detenție necorespunzătoare exigențelor Curții Europeane a Drepturilor Omului, reclamantului-apelant revenindu-i obligația de a proba, față de temeiul juridic invocat (ținând seama tocmai de caracterul subiectiv al răspunderii civile), implicarea culpabilă a acesteia în acțiunea pretins ilicită.

Or, Administrației Naționale a Penitenciarelor îi revine un rol secundar, care constă în aplicarea dispozițiilor cu caracter normativ și în gestionarea resurselor financiare care sunt puse la dispoziție în cadrul politicii financiare a Statului Român, iar în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a făcut trimitere la dispozițiile art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce impun statului printr-o obligație legală de a aplica măsurile generale și/sau individuale corespunzătoare pentru a garanta dreptul persoanelor aflate în detenție și drepturile cuvenite.

Înalta Curte constată că solicitarea recurentului privind extinderea cadrului procesual subiectiv prin introducerea în cauză a Statului Român și a Penitenciarului Girugiu în vederea atragerii răspunderii pentru neasigurarea condițiilor de detenție, echivalează cu o nouă cerere formulată direct în calea de atac a recursului și nicidecum cu o critică vizând hotărârea pronunțată în apel, prohibită de dispozițiile art. 478 raportat la art. 494 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de legiuitor în sensul de a formula critici apte să permită încadrarea lor în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rezumându-se la a relua situația de fapt ce a generat prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 4 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. f) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară, încheiat între Ministerul Justiției, sub nr. x/17.06.2022, și Uniunea Națională a Barourilor din România, sub nr. x/17.06.2022, va stabili onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, domnul B., la suma de 680 RON, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Stabilește onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, domnul B., la suma de 680 RON, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.