ÎCCJ, Decizia nr. 124/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 124/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia pronunțată în cauză
Prin decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. și C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), în dosarul nr. x/2021 și s-a casat în parte hotărârea atacată și, în consecință:
A fost admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, a domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași și a doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași.
În baza art. 100 lit. d)
1
) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" și continuarea activității în cadrul Judecătoriei Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) și lit. m) din același act normativ.
A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. m) din aceeași lege.
A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din același act normativ.
A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 52
1
alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancțiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu s-a mai executat.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. și C. împotriva încheierii de dezbateri și a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.
Contestația în anulare formulată
Împotriva hotărârii menționate anterior dar și împotriva încheierii din 26 septembrie 2022 pronunțate de Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 a formulat contestație în anulare contestatorul A., înregistrată la Completul de 5 judecători sub nr. x/2023.
Prin cererea formulată, contestatorul solicită admiterea contestației, anularea încheierii din 26 septembrie 2022 și anularea parțială a deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Completul de 5 judecători, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, respectiv a sancțiunii disciplinare constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. m) din aceeași lege.
Contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., susținând astfel că soluția pronunțată este rezultatul unor erori materiale și a neanalizării unor motive de recurs. Motivele de contestației în anulare astfel cum au fost prezentate de contestator sunt următoarele:
nu a fost analizat motivul de recurs privind audierea contestatorului în procedura derulată în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM ceea ce echivalează, în opinia contestatorului, cu încălcarea dreptului la apărare deoarece nu i s-a acordat posibilitatea să își exprime în fața instanței punctul de vedere asupra faptelor imputate;
neanalizarea motivului de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, sub forma asistenței juridice prin avocat sau prin asistarea de către soția sa care este magistrat;
instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs referitoare la recuzarea domnului judecător D. care s-ar fi antepronunțat în momentul în care a înaintat sesizarea petentelor E. și F. Inspecției Judiciare și a calificat faptele sesizate dând îndrumări pentru a se stabili dacă în cauză există indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), h), i) teza II, m) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată;
neanalizarea motivelor de recurs referitoare la recuzarea membrilor CSM despre care arată că și-au exprimat anterior punctul de vedere în sensul aprobării unui raport al Inspecției Judiciare ce cuprinde puncte comune și care aveau legătură directă cu cauza și care erau de natură a naște în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor afectând astfel dreptul la un proces echitabil și de acces la o instanță obiectivă și imparțială;
neanalizarea motivelor de recurs referitoare la nejudecarea cererilor de recuzare de către instanța superioară, respectiv de către Completul de 5 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale privind soluția referitoare la recuzarea domnului judecător D. prin prisma faptului că nu s-a retras de la soluționarea cererii de recuzare formulate;
nu a fost analizat motivul de recurs referitor la stabilirea de către secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a formei de vinovăție pentru fiecare abatere reținută;
contestatorul consideră că respingerea recursului pe motiv că secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a analizat apărările contestatorului formulate pe fondul cauzei este rezultatul unei erori materiale. Arată că hotărârea și încheierea recurate nu cuprind expunerea apărărilor mele de fond și nici analiza respingerii acestora secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nemotivând înlăturarea apărărilor sale de fond;
neanalizarea motivelor de recurs referitoare la individualizarea sancțiunii prin prisma circumstanțelor personale. Contestatorul apreciază că prin cererile adresate conducerii instanței unde funcționa a cerut respectarea unor drepturi legitime și a unor hotărâri judecătorești definitive în căile de atac, a respectat toate hotărârile și deciziile;
Faptul că și-a exercitat dreptul de a solicita revocarea unor hotărâri de colegiu și că în unele cazuri s-a adresat instanței, acest lucru reprezintă expresia unui drept legitim. S-a susținut că a formulat cereri prin care a spus că nu este de acord cu măsuri ale colegiului de conducere, dar menținerea este eronată întrucât nu s-a făcut referire și la data și contextul formulării acestor cereri. Arată că a formulat cereri prin care a spus că nu este de acord să fie planificat de permanență în zile în care avea stabilite ședințele de judecată însă nu s-a observat data cererilor;
neanalizarea motivelor de recurs referitoare la alte circumstanțe personale invocate și pe care instanța disciplinară trebuia să le aibă în vedere la individualizarea sancțiunilor, respectiv, preocupări ale recurentului pentru psihologie dar și elaborarea un studiu cu privire la tehnici de memorare și de mărire a vitezei de lectură;
soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale privind respingerea motivului de recurs referitor la repartizarea aleatorie a dosarului în sistemul ECRIS, instanța de recurs reținând că "nu au fost indicate și nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii";
Arată că lucrarea nr. 21-484 a fost repartizată domnului inspector judiciar G., aspect consemnat în fișa Ecris atașată la dosarul cauzei .
Mai învederează că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la sesiunea de repartizare din 8 februarie 2021 "procesarea curentă s-a finalizat cu eroare", existând un dubiu în ceea ce privește modalitatea în care a fost desemnat inspectorul judiciar G., deoarece nu a fost făcută nicio referire cu privire la modalitatea în care s-a ajuns la desemnarea acestui inspector judiciar și fără a fi expuse informații concrete referitoare la sesiunea de repartizare, respectiv inspectorii judiciari blocați la repartizare, alte situații de incompatibilitate, etc.
respingerea motivului de recurs referitor la repartizarea lucrării de inspecție unui singur inspector este rezultatul unei erori materiale întrucât deși la dosar existau înscrisuri din care rezultă că petenților li s-a produs un prejudiciu, acestea nu au fost examinate și s-a apreciat că repartizarea lucrării de inspecție unui singur inspector nu a produs niciun prejudiciu.
Arată că aceste motive prezentate pe larg și prin contestația în anulare au fost invocate prin cererea de recurs.
neanalizarea motivului de recurs referitor la caracterul nepublic al cererilor formulate de contestator, singur sau alături de alți colegi. Arată că cererile adresate conducerii Tribunalului Călărași nu aveau caracter public, au fost expresia unor drepturi legitime și nu reprezentau refuzul de a respecta dispozițiile cu caracter administrativ sau alte obligații ci au vizat buna funcționare a instanței;
neanalizarea motivelor de recurs referitoare la punerea în discuție a excepției de nelegalitate a unei hotărâri de colegiu despre care afirmă că era nelegală.
Subsumat acestui motiv de anulare, contestatorul prezintă pe larg aspectele referitoare la hotărârea colegiului de conducere privind constituirea permanenței pentru ședința din 10 noiembrie 2020, despre care afirmă că nu era semnată de toți membrii colegiului de conducere fiind nelegală, ca de altfel și completul de judecată constituit în această manieră.
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.) m din Legea nr. 303/2004, republicată.
Apărările părților
Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca prematură, deoarece la momentul depunerii contestației în anulare hotărârea instanței de recurs nu era comunicată părților.
Intimata arată că instanța de recurs a grupat în decizia pronunțată mai multe critici ale petenților și le-a răspuns acestora prin considerente comune.
Astfel, intimata arată că instanța de recurs a analizat motivul constând în lipsa audierii petentului în fața instanței de disciplinare, reținând, în esență, că au fost respectate dispozițiile legale care reglementează principiile nemijlocirii, contradictorialității și oralității, părților fiindu-le asigurat dreptul efectiv la apărare .
Nici susținerea potrivit căreia instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în încălcarea dreptului la apărare sub forma asistenței juridice prin avocat, consideră intimata că nu poate fi reținut deoarece instanța de recurs a confirmat că petentului i s-a asigurat posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului la apărare, fiind soluționate cererile acestuia .
Din lecturarea deciziei pronunțate, intimata arată că a constatat că o parte din argumentele petentului au fost analizate de instanță (de ex. antepronunțarea unor membri ai secției pentru Judecători în materie disciplinară, recuzarea domnului judecător D. ca urmare a antepronunțării, lipsa soluționării cererilor de recuzare de către instanța superioară), reținându-se în esență, că CSM este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță de judecată, astfel că nu au devenit aplicabile automat prevederile C. proc. civ. și că în realitate demersul petentului de a recuza mai mulți membri ai secției pentru judecători în materie disciplinară ar echivala cu o cerere de recuzare colectivă cu consecința deturnării dispozițiilor procedurale de la scopul lor .
Referitor la susținerea potrivit căreia din eroare instanța de recurs nu a reținut că procedura de repartizare aleatorie a fost viciată, iar lucrarea a fost repartizată în mod nelegal unui singur inspector judiciar, analizând hotărârea, intimata a constatat că argumentele privind repartizarea aleatorie a cauzei au făcut obiectul unei analize detaliate a instanței în care au fost menționate motivele ce au justificat soluția pronunțată în cauză.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în stabilirea formei de vinovăție, respectiv a motivelor de recurs constând în individualizarea sancțiunii prin prisma circumstanțelor personale, precum și a apărărilor de fond, din analiza hotărârii judecătorești a rezultat că instanța a analizat fiecare abatere disciplinară detaliind în mod amplu și lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunțarea soluțiilor în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancțiuni sau pentru care nu au fost reținute anumite abateri disciplinare în sarcina petentului .
Susține că, de altfel, argumentele invocate nu au reprezentat veritabile critici ale hotărârii, ci petentul a expus o situație de fapt ce a fost examinată de instanță la analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și căreia petentul i-a conferit o interpretare personală, însă raportat la stadiul procesual al cauzei, contestație în anulare, acesteia nu i s-ar putea acorda o altă relevanță juridică, fără a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat a hotărârii.
Împrejurarea că modalitatea de interpretare de către instanța de recurs a probelor și dispozițiilor legale nu a fost conformă punctului de vedere al petentului nu a determinat admiterea cererii formulate, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, petentul urmărind în realitate schimbarea hotărârii pronunțate prin intermediul exercitării acestei căi de atac.
Pentru aceste motive, apreciază că nu este incident vreunul dintre motivele de contestație în anulare invocate și pe cale de consecință, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 8 mai 2023, contestatorul a depus concluzii scrise prin care a reiterat motivele de contestație în anulare argumentate pe larg în cererea inițială.
La 10 mai 2023, contestatorul a depus concluzii scrise "suplimentare" prin care arată că în materie disciplinară, recursul nu este o cale extraordinară de atac, limitată strict la motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci este o cale de atac devolutivă.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății. În egală măsură, contestația în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situației de fapt sau la incidența altor prevederi legale.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina deschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai cu scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea.
Sintetizând expunerea motivelor contestației în anulare declarate în cauză, se observă că, în raport cu dispozițiile legale citate, criticile conținute se referă la o presupusă eroare materială cuprinsă în considerentele deciziei atacate, respectiv dezlegarea dată unuia dintre motivele de recurs care se refereau la eroarea de sistem informatic produsă la repartizarea lucrării disciplinare. De asemenea, criticile vizează omisiunea instanței de a cerceta motive de casare invocate prin cererea de recurs.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate în contestația în anulare, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., noțiunea de "eroare materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât are drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultând din confundarea unor elemente materiale importante sau ignorarea unor date esențiale, determinante pentru soluționarea pricinii.
Întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, având deci o reglementare de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi remediate eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește exclusiv îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Așa cum rezultă din expunerea hotărârii atacate cu contestație în anulare, instanța de recurs a analizat cele două aspecte subsumate de contestatoare unor erori materiale, rezultatul acestei analize fiind reprezentat de un raționament judiciar ce nu poate fi cenzurat în limitele căii de atac de retractare formulate.
Astfel, la fila x a considerentelor deciziei atacate se regăsește analiza împrejurării învederate de recurenți cu privire la nelegala repartizare a sesizării disciplinare pe motiv că procesarea informatică s-a finalizat cu indicația de eroare a sistemului. În acest sens, potrivit instanței de recurs: Criticile din recurs referitoare la repartizarea aleatorie cu mențiunea "eroare" sunt nefondate, în contextul în care procedura a fost efectuată în sistem informatic, nefiind indicate și nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii și care să atragă nulitatea procedurii.
Având în vedere considerentele redate, rezultă cu evidență că aspectele subsumate de contestator acestui motiv de contestație în anulare nu reprezintă greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține, deoarece verificarea lor tinde să pună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii. Astfel cum s-a arătat anterior, eroarea materială a instanței de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înțeles să interpreteze un text de lege sau situația de fapt, eroarea materială impunându-se a fi deosebită de eroarea de judecată, or, în cauză, raționamentul instanței de recurs nu are ca situație premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a datelor speței.
Totodată, instanța observă că, în cererea formulată, contestatorul a mai indicat ca fiind erori materiale și criticile vizând caracterul nepublic al cererilor formulate către conducerea Tribunalului Călărași și punerea în discuție a excepției de nelegalitate a unei hotărâri de colegiu, însă, asupra acestora, instanța de recurs s-a aplecat, dezlegarea dată motivelor de recurs nemaiputând fi criticată în prezenta cale extraordinară de atac.
Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005.
Cu referire la acest motiv de contestație în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul a relevat omisiunea instanței de recurs de a cerceta motive pe care susține că le-a dezvoltat în memoriul de recurs.
În verificarea acestei susțineri, este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci, astfel cum s-a arătat, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute expres și limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pre care se sprijină.
Procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că motivarea hotărârii judecătorești conține o amplă analiză a argumentelor relative la aspectele de nelegalitate și netemeinicie privind procedura disciplinară.
Aceste argumente au fost sistematizate pe categorii de principii și instituții de drept substanțial și procesual și subsumate tezelor de nelegalitate sau de netemeinicie susținute de recurentă, atât cu referire la faza administrativă, cât și la cea administrativ jurisdicțională a procedurii disciplinare, instanța de recurs răspunzându-le prin considerente comune, caz în care nu i se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivele de recurs, așa cum susține contestatoarea din prezenta cauză.
Sub pretextul neanalizării apărărilor și argumentelor invocate, contestatorul impută, de fapt, instanței că nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de acesta, urmărind, în realitate, a supune judecății în contestația în anulare elemente factuale ce țin de fondul cauzei, și nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, și care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat. Or, atare analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanța nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate.
Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății, concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.
Contestația în anulare nu poate fi primită dacă motivele de recurs formulate de contestator au fost cercetate de instanța de recurs care a motivat și de ce a considerat că nu sunt fondate. Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele acestei căi de retractare din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, legiuitorul nedorind să convertească contestația în anulare într-un recurs la recurs.
În același timp, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea cererii de recurs nu constituie temei pentru formularea unei contestații în anulare, întrucât instanța le-a grupat și le-a analizat într-un considerent comun.
Față de cele ce preced, reținând că niciuna din criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, Înalta Curte se va respinge, ca nefondată, contestația în anulare dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2023.