ÎCCJ, Decizia nr. 123/2023

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. și C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), în dosarul nr. x/2021 și s-a casat în parte hotărârea atacată și, în consecință:

A fost admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, a domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași și a doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași.

În baza art. 100 lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, republicată, a fost aplicată doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" și continuarea activității în cadrul Judecătoriei Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) și lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. m) din aceeași lege.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 52

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancțiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu s-a mai executat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. și C. împotriva încheierii de dezbateri și a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Împotriva hotărârii menționate anterior a formulat contestație în anulare contestatoarea C., înregistrată la Completul de 5 judecători sub nr. x/2023.

Contestatoarea critică decizia atacată prin prisma motivelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., după cum urmează:

"lucrarea nr. 21-484 a fost supusă unei singure sesiuni de repartizare, modul de distribuire consemnat este automat, data repartizării este 8 februarie 2021, utilizator D., detalii repartizare…. Procesarea curentă s-a finalizat cu eroare".

Având în vedere că repartizarea aleatorie a lucrării disciplinare nr. 21-484 a fost nelegală, contestatoarea arată că toate actele întocmite de inspectorul judiciar E. pe parcursul cercetării disciplinare, precum și acțiunea disciplinară sunt nule.

Contestatoarea arată că la pag. 43 din decizia atacată, instanța de recurs a analizat susținerile pârâtei B. cu privire la încălcarea acestor principii.

Mai arată că a invocat nulitatea absolută a hotărârii instanței disciplinare pentru încălcarea dispozițiilor art. 398 alin. (2), art. 401, art. 426 și art. 427 din C. proc. civ., care obligau să atașeze la dosar și sa îi comunice opiniile separate formulate pe fiecare motiv de nulitate absolută, dar și pe fondul acțiunii disciplinare, urmând să se constate că, în considerentele deciziei atacate nu s-a făcut referire la lipsa opiniei separate a judecătorului F. pe fondul acțiunii disciplinare exercitată de Inspecției Judiciare împotriva sa.

Or, acest motiv de recurs, consideră că trebuia analizat și din perspectiva încălcării dreptului la apărare, iar argumentele de fapt și de drept reținute de judecătorii aflați în minoritate trebuiau să fie cunoscute și de instanța de recurs pentru a putea efectua controlul judecătoresc al hotărârii recurate.

În concluzie, instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut că a formulat recurs împotriva opiniilor separate, întrucât motivul de nulitate absolută pe care l-a invocat, așa cum rezultă din cererea de recurs, se referă exclusiv la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la hotărâre, fiind incidentă sancțiunea nulității absolute, prezumându-se vătămarea care i-a fost produsă și care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea ei.

Cum instanța nu s-a pronunțat pe motivul de recurs așa cum l-a formulat, consideră că devin incidente și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., fiind evidentă omisiunea de a-l analiza, deși este determinant la soluționarea recursului, fiind apt prin el însuși să conducă la casarea în tot a hotărârii de sancționare.

5.dezlegarea dată recursului pe fondul cauzei, este rezultatul unei erori materiale, fiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Subliniază faptul că instanța de recurs nu a considerat că toate acuzațiile care i-au fost aduse de Inspecția Judiciară intră sub incidența abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, ci doar actele materiale reținute la pag. 64 ultimul paragraf și actele materiale reținute la pag. 65 par. 2 din decizia atacată.

În primul rând, în raport de conținutul încheierilor de ședință pronunțate la 18 decembrie 2019 aflate la dosar, care fac dovada că judecătorul C. nu a făcut parte din complet, fiind înlocuit de judecătorul de permanență G., apreciază că eroarea materială în care s-a aflat instanța de recurs la momentul soluționării recursului, se verifică prin prisma încheierilor interlocutorii prin care a fost desființată Hotărârea colegiului nr. 16/2019, prin care judecătorul C. a fost exclusă din compunerea completului de apel C35. Rezultă că instanța de recurs s-a aflat în eroare întrucât, în lipsa unei alte hotărâri de colegiu, contestatoarea nu mai putea intra în compunerea acestui complet de apel.

În al doilea rând, cu privire la actele materiale reținute la pag. 65 par. 2 din decizie arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs s-a raportat la data emiterii decretului de eliberare din funcția de judecător, 22 martie 2021, deși declarațiile de abținere le-a formulat în raport cu data la care a fost înscrisă demisia sa pe ordinea de zi de secției pentru judecători, respectiv 11 februarie 2021, fiind pe deplin justificată conduita sa.

În concluzie, contestatoarea apreciază că dezlegarea dată recursului în ceea ce privește reținerea în sarcina sa a abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, este rezultatul unei erori materiale, fiind evident că instanța de recurs nu a verificat apărările pe care le-a formulat în recurs și le-a dovedit cu încheierile de ședința din 18 decembrie 2019, precum și cele din 8 februarie 2021 și 10 februarie 2021, care au fost depuse la dosar de Inspecția Judiciară, motiv pentru, care apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Referitor la criticile potrivit cărora instanța nu a analizat mai multe motive de recurs, consideră că în realitate contestatoarea tinde să supună dezbaterii instanței motivele invocate de aceasta inițial, în scopul de a li se conferi o nouă interpretare care să corespundă punctului său de vedere.

Intimata învederează că instanța de recurs a grupat mai multe critici ale petenților și le-a răspuns acestora printr-un considerent comun.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în eroarea materială a instanței de recurs care nu a luat în considerare înscrisurile existente la dosar care atestau că a existat o eroare la repartizare, din analiza hotărârii, intimata a constatat că instanța a analizat această critică și a reținut că argumentele acesteia sunt nefondate în contextul în care procedura de repartizare s-a realizat în sistem informatic, nefiind indicate și identificate aspecte care să atragă vicierea repartizării aleatorii .

Intimata arată că susținerea potrivit căreia instanța de recurs nu a verificat motivul de amânare invocat în fața secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM prin prisma înscrisurilor existente la dosar, nu a fost reținută în mod corect întrucât chestiunile privind respingerea cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare au făcut obiectul analizei instanței de recurs, regăsindu-se la fila x din decizie, iar criticile privind citarea contestatoarei în cadrul cercetării disciplinare au fost amplu detaliate în cuprinsul hotărârii confirmându-se că la dosarul disciplinar se află toate înscrisurile care atestă demersurile de comunicare a actelor de procedură către contestatoare.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de recurs s-a aflat în eroare când a reținut că a formulat recurs împotriva opiniilor separate, intimata arată că în realitate contestatoarea invocând faptul că lipsa opiniilor separate formulate atrage nulitatea hotărârii, nu a putut fi reținută de vreme ce instanța a răspuns acestor critici, motivarea regăsindu-se la fila x din decizie.

Referitor la critica privind sancționarea contestatoarei, din analiza hotărârii judecătorești, intimata a constatat că instanța a analizat fiecare abatere disciplinară reținută în cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, detaliind în mod amplu și lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunțarea soluțiilor în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancțiuni sau pentru care nu au fost reținute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei .

De altfel, intimata consideră că argumentele invocate nu reprezintă veritabile critici ale hotărârii, ci contestatoarea a expus o situație de fapt ce a fost examinată de instanță la analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și cărora contestatoarea le-a conferit o interpretare personală, însă raportat la stadiul procesual al cauzei, contestație în anulare, acesteia nu i se poate acorda o altă relevanță juridică, fără a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat a hotărârii.

Tot în acest context, menționează că modalitatea de interpretare a instanței de recurs a probelor și a dispozițiilor legale nu este conformă punctului de vedere al contestatoarei dar acest lucru nu poate determina admiterea cererii formulate, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestatoarea urmărind în realitate schimbarea hotărârii pronunțate.

Pentru aceste motive, apreciază că, în cauză, nu sunt incidente motivele de contestație în anulare invocate și pe cale de consecință, se impune respingerea cererii ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia.

Sintetizând expunerea motivelor contestației în anulare declarate în cauză, se observă că, în raport cu dispozițiile legale citate, criticile conținute se referă la dezlegarea dată unora dintre motivele de recurs care se refereau la următoarele presupuse erori materiale cuprinse în considerentele deciziei atacate, respectiv eroarea de sistem informatic la repartizarea lucrării disciplinare, încălcarea dreptului la apărare prin prisma faptului că nu a fost legal citată în faza disciplinară, eroare ce privește dezlegarea recursului din perspectiva neîncadrării tuturor actelor materiale reținute ca fiind încadrabile în art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată. De asemenea, criticile vizează omisiunea instanței de a cerceta toate motivele de casare invocate prin cererea de recurs.

Astfel, la fila x a considerentelor deciziei atacate se regăsește analiza împrejurării învederate de contestatoare cu privire la nelegala repartizare a sesizării disciplinare pe motiv că procesarea informatică s-a finalizat cu indicația de eroare a sistemului. În acest sens, potrivit instanței de recurs: Criticile din recurs referitoare la repartizarea aleatorie cu mențiunea "eroare" sunt nefondate, în contextul în care procedura a fost efectuată în sistem informatic, nefiind indicate și nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii și care să atragă nulitatea procedurii.

De asemenea, cu privire la susținerea potrivit căreia instanța de recurs nu a verificat motivul de amânare invocat în fața secției pentru judecători în materie disciplinară prin prisma înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte constată că această chestiune privind respingerea cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare a făcut obiectul analizei instanței de recurs care se regăsesc la fila x din decizie, iar criticile privind citarea contestatoarei în cadrul cercetării disciplinare au fost detaliate în cuprinsul hotărârii confirmându-se că la dosarul disciplinar se află toate înscrisurile care atestă demersurile de comunicare a actelor de procedură către contestatoare.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de recurs s-a aflat în eroare când a reținut că a formulat recurs împotriva opiniilor separate, în realitate contestatoarea invocând faptul că lipsa opiniilor separate formulate atrage nulitatea hotărârii, nu poate fi reținută de vreme ce instanța răspuns acestor critici, motivarea regăsindu-se la fila x din decizie.

Referitor la critica privind sancționarea contestatoarei, din analiza hotărârii judecătorești se constată că instanța a analizat fiecare abatere disciplinară reținută în cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, detaliind în mod amplu și lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunțarea soluțiilor în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancțiuni sau pentru care nu au fost reținute anumite abateri disciplinare în sarcina contestatoarei .

Or, având în vedere criticile formulate, Înalta Curte reține că pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate pretinse greșeli de apreciere a probelor, de interpretare a unor înscrisuri depuse la dosar în probațiune, acestea constituind critici directe ale raționamentului instanței de control judiciar.

Față de temeiurile expuse, rezultă cu evidență că prin motivele formulate, contestatoarea nu vizează greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține, deoarece tinde să pună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii, de interpretarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune.

Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005.

Cu referire la acest motiv de contestație în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea a relevat omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv pe care l-a invocat în memoriul de recurs referitor la principiilor oralității și contradictorialității.

Înalta Curte constată că decizia contestată nu poate fi anulată nici din perspectiva criticii privind omisiunea de a cerceta unele dintre motivele de recurs invocate.

Sub pretextul neanalizării apărărilor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanței că nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de aceasta, urmărind, în realitate, a supune judecății în contestația în anulare elemente factuale ce țin de fondul cauzei, și nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, și care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat. Or, atare analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanța nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

După cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia, întrucât ține de esența judecății. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestației în anulare, s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Față de cele ce preced, reținând că niciuna din criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, Înalta Curte se va respinge, ca nefondată, contestația în anulare dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. împotriva deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2023.