ÎCCJ, Decizia nr. 211/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. și C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021 și s-a casat în parte hotărârea atacată și, în consecință:

A fost admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași, a domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași și a doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași.

În baza art. 100 lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" și continuarea activității în cadrul Judecătoriei Călărași, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) și lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița", pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. m) din aceeași lege.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călărași pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancțiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu s-a mai executat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. și C. împotriva încheierii de dezbateri și a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei menționate recurenta B. a formulat contestație în anulare, susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și că instanța a omis să se pronunțe pe anumite motive de recurs. Prin urmare, a solicitat admiterea contestației și anularea hotărârii atacate.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

În dosarul nr. x/2022, contestatoarea B. și intimații A. și C. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. a), c) și m) și a) art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor.

Petenții au solicitat să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor anterior menționate, precizând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează ca aducând atingere dreptului contestatorilor de acces la instanță și dreptului lor la petiționare, în situația în care dețin calitatea de judecători.

Ulterior, petenții au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu alte excepții de neconstituționalitate arătând că în măsura în care se procedează la o interpretare în maniera arătată anterior, invocă excepția de neconstituționalitate și a următoarelor dispoziții legale:

A art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 26, art. 124, art. 125 alin. (2) din Constituția României.

Neconstituționalitatea acestui test legal vizează trei aspecte: neconstituționalitatea soluției legislative care nu impune publicarea în Monitorul Oficial al României a Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, neconstituționalitatea prin delegarea reglementării într-un domeniu rezervat legii organice, neconstituționalitatea prin lipsa de previzibilitate.

A art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (4), art. 124 alin. (3), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (3) corelat cu art. 16 și art. 21 și art. 147 alin. (4) și art. 26 din Constituția României, în referire la principiul fundamental al separației puterilor în stat, ca principiu al statului de drept, prin aceea că este limitat rolul de instanță disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii și chiar împiedicând de facto, în unele cazuri, ca secția disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii să procedeze la individualizarea sancțiunilor disciplinare, element esențial al atributului disciplinar. Aceasta întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu are libertatea, pentru anumite abateri, să individualizeze sancțiunea proporțional cu gravitatea acestora, ci trebuie să opteze doar între retrogradarea din funcție și excludere, ambele definitive, în sensul că nu produc efecte limitate în timp.

A art. 100 alin. (1) lit. d)

1

din Legea nr. 303/2004 care nu prevede un termen sau o durată a sancțiunii de retrogradare în grad profesional, în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (4), art. 124 alin. (3), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (3) corelat cu art. 16, art. 21 și art. 26 din Constituția României, fiind transformată într-o sancțiune pentru tot restul carierei magistratului.

A art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 98 din Legea nr. 303/2004, care nu prevăd niciun termen de prescripție a răspunderii disciplinare a judecătorilor sau în măsura în care se interpretează că acest termen se aplică doar actului de sesizare a organului disciplinar, în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 16, art. 26 și art. 124 din Constituția României. Arată că nu este prevăzut nici un termen al prescripției răspunderii disciplinare a judecătorilor, transformând acest tip de răspundere în una similară răspunderii penale pentru crime împotriva umanității, un regim oricum mai defavorabil decât cel al răspunderii penale pentru orice alte infracțiuni. Astfel, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede un termen maxim doar pentru exercitarea acțiunii disciplinare, însă nu și pentru răspunderea disciplinară propriu-zisă, iar un astfel de termen nu este prevăzut nici în Legea nr. 304/2004.

A art. 50 din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 26 și art. 124 alin. (3) din Constituția României, în măsura în care se interpretează în sensul că, prin aceea că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători în materie disciplinară sau hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, trebuie să cuprindă temeiul de drept, aceasta permite ca temeiul de drept să poată fi stabilit pentru prima dată în cuprinsul acestor hotărâri, prin schimbarea încadrării juridice a abaterii disciplinare și reținerea altei abateri disciplinare decât cea pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară.

A art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 304/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 26, art. 124 alin. (3) și art. 126 alin. (5) din Constituția României. Neconstituționalitatea reiese din reglementarea relei-credințe care este, spre deosebire de cea a gravei neglijențe, diferită și deficitară, fiind lipsită de claritate și cu consecințe lipsite de predictibilitate rezultate din practică, de natură a încălca independența judecătorului și dreptul de acces la o instanță al părților, prin aceea că nu se pot adresa unui judecător care are deplină competență de a analiza cauza. Astfel, lipsa de predictibilitate a unei norme nu este doar o problemă teoretică, ci rezultă și din modul în care, în concret, este pusă în practică. Arată că Consiliul Superior al Magistraturii nu are o practică de interpretare precisă și coerentă, iar Înalta Curte nu are posibilitatea unui control efectiv, cel puțin din perspectiva individualizării sancțiunii în raport cu elementele concrete ale faptei imputate, în special gravitatea vătămării unui terț și circumstanțele personale ale magistratului.

A sintagmei "sau regulamente" cuprinsă în textul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 în raport de prevederile art. I alin. (3), art. 26, art. 124, art. 125 alin. (2) din Constituția României, deoarece textul face trimitere la obligații stabilite atât prin lege, ceea ce este conform exigentelor constituționale, cât și la obligații stabilite prin regulamente, acte administrative care nu au putere de lege organică, ceea ce nu este conform exigențelor constituționale, mai ales că din multitudinea acestor regulamente, unele nici nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Or, în acest mod, conținutul abaterii disciplinare nu mai este stabilit prin lege, ci prin acte cu caracter infralegal. Exemplifică, în acest sens, situația de încălcare a Codului deontologic, care, în prezent, nu mai constituie abatere disciplinară. Cu toate acestea, ROIIJ prevede ca obligație administrativă respectarea codului deontologic, iar art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 sancționează ca abatere disciplinară nerespectarea obligațiilor administrative cuprinse în Regulamente, de unde rezultă că nerespectarea Codului deontologic este tot o abatere disciplinară.

A art. I și art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2018, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) din Constituție și ale art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, întrucât afectează nu doar regimul Inspecției Judiciare, ci și pe cel al Consiliului Superior al Magistraturii, din care face parte ca structură Inspecția Judiciară, chiar dacă aceasta are personalitate juridică proprie. Astfel, prin modul de legiferare al acestei ordonanțe este afectat chiar regimul autorității judecătorești, fiind emisă fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii. În plus, limitează atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, introducând în circuitul juridic posibilitatea exercitării unei funcții de conducere pe o perioadă nedeterminată prin prelungirea unui mandat expirat, are un caracter discriminatoriu, reactivează un raport juridic epuizat, conferind unor persoane determinate beneficiul interimatului pe o perioadă nedefinită. Consideră că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2018 încalcă dreptul Uniunii Europene astfel cum este statuat prin Hotărârea CJUE din 18.05.2021.

Prin încheierea din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de petenții B., A. și C. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 lit. a), c) și m) și a) art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, a sintagmei "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. I și a art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În motivare, s-a arătat că nu este îndeplinită cerința referitoare la legătura dispozițiilor contestate cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

Instanța a subliniat că, în actualul stadiu procesual, este învestită cu soluționarea unei contestații în anulare formulate în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ. împotriva unei decizii pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat împotriva unei decizii disciplinare a secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Ca urmare, în această situație, instanța a apreciat că nu poate fi stabilită o legătură directă între cazurile de contestație în anulare invocate și presupus a fi incidente în cauză (eroarea materială și omisiunea cercetării unui motiv de casare) și textele legale împotriva cărora a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Cu alte cuvinte, instanța este învestită cu examinarea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, în timp ce dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au legătură fie cu stadiul procesual anterior, epuizat prin pronunțarea deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători, fie cu un stadiu procesual viitor, a cărui existență depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în contestația în anulare, de vreme ce vizează, exclusiv, acțiunea disciplinară, sub aspectul dispozițiilor de drept substanțial care reglementează conținutul abaterilor disciplinare și al normelor ce reglementează procedura disciplinară, atât în etapa administrativă, cât și în etapa jurisdicțională a acesteia.

Instanța a avut în vedere și că petenta a precizat că excepția de neconstituționalitate este ridicată în perspectiva admiterii contestației în anulare, cu consecința rejudecării procesului.

Prin Decizia nr. 54 din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

Prin Decizia nr. 55 din 20 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea de revizuire formulată de B., A. și C. împotriva Deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.

Împotriva încheierii din 20 martie 2023, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în termenul legal, petenții B. și A. au declarat recurs.

Au solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Au apreciat că măsura respingerii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional aduce atingere dreptului de acces la această instanță, fiind întrunite toate condițiile de admisibilitate și de fond, conform prevederilor legale.

Astfel, excepția a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești, avea ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, normele vizate au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost declarate neconstituționale anterior.

În plus, recurenții au arătat că au interes personal al rezolvării excepției de neconstituționalitate și că își vor completa cererea de recurs cu motive noi, după comunicarea încheierii recurate.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca atare, instanța de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj constituțional; (ii) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (iii) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauza de față, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu privire la dispozițiile art. 99 lit. a), c) și m) și a) art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 50 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, a sintagmei "sau regulamente" din cuprinsul art. 99 lit. m) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. I și a art. II din O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În deplin acord cu instanța care a pronunțat încheierea recurată, Înalta Curte reține, la rândul său că, în cauză, sunt îndeplinite parțial cerințele pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate:

(i) excepția este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători;

(ii) excepția vizează dispoziții cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care deși în prezent sunt abrogate, pot forma obiect al controlului de constituționalitate conform jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Deciziile CCR nr. 617/2018, nr. 261/2011, nr. 766/2011);

(iii) excepția a fost ridicară de recurenții B., A. și C., care sunt parte în dosarul sus menționat;

(iv) dispozițiile criticate nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța a arătat că nu este îndeplinită cerința referitoare la legătura dispozițiilor contestate cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual, cu motivarea că instanța este învestită cu examinarea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, în timp ce dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au legătură fie cu stadiul procesual anterior, epuizat prin pronunțarea Deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători, fie cu un stadiu procesual viitor, a cărui existență depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în contestația în anulare, de vreme ce vizează, exclusiv, acțiunea disciplinară, sub aspectul dispozițiilor de drept substanțial care reglementează conținutul abaterilor disciplinare și al normelor ce reglementează procedura disciplinară, atât în etapa administrativă, cât și în etapa jurisdicțională a acesteia.

Recurenții au criticat această motivare, apreciind că măsura respingerii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional aduce atingere dreptului de acces la această instanță, fiind întrunite toate condițiile de admisibilitate și de fond, conform prevederilor legale, inclusiv legătura normelor vizate cu soluționarea cauzei.

Aceste susțineri sunt nefondate și vor fi înlăturate de instanța de recurs.

Înalta Curte constată că recurenții au înțeles să solicite sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate anterior amintită, în cadrul unui litigiu ce are ca obiect contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători.

În raport cu înțelesul pe care doctrina și jurisprudența în materie l-au dat locuțiunii "care are legătură cu soluționarea cauzei", Înalta Curte apreciază că este legală măsura de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru că normele a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea litigiului, în circumstanțele particulare ale acestei cauze.

Cu referire la condiția de admisibilitate vizând legătura cu soluționarea cauzei, în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 aprilie 2018, par. 33), s-a reținut că "aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014,paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20)".

Instanța de recurs are în vedere prevederile art. 508 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă motivul de contestație este întemeiat, instanța va pronunța o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza. Dacă soluționarea cauzei la același termen nu este posibilă, instanța va pronunța o hotărâre de anulare a hotărârii atacate și va fixa termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat."

Așadar, în dosarul în care s-a invocat excepția de neconstituționaliatte, instanța de judecată era învestită cu verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare; abia ulterior depășirii acestei etape, în situația în care Hotărârea nr. 233/2022 a Completului de 5 judecători ar fi fost anulată, reluându-se judecata recursului declarat de recurenți împotriva hotărârii pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, s-ar fi putut pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unor prevederi legale ce se referă la procedura disciplinară a magistraților.

Cu alte cuvinte, în faza în care instanța este învestită cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se poate invoca o excepție de neconstituționalitate în legătură cu normele incidente și proprii acestei căi de atac, sub aspectul admisibilității, urmând ca numai dacă se admite calea de atac să se poată invoca o excepție de neconstituționalitate în legătură cu procedura care vizează fondul litigiului.

În aceste circumstanțe, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu ar avea nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, de vreme ce nu este depășit stadiul admisibilității contestației în anulare și nici nu sunt incidente dispozițiile legale pe care recurenții le critică pentru neconstituționalitate.

Astfel fiind, se reține că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura cu soluționarea cauzei, care trebuie să fie reală, exprimată prin însăși aplicarea și interpretarea efectivă de către instanță a normei pretins a fi neconstituțională.

Înalta Curte subliniază că împrejurarea că excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții procedurale care au legătură formală cu stadiul procesual - contestație în anulare declarată împotriva unei decizii prin care au fost sancționați disciplinar magistrați - nu determină în mod automat existența legăturii cu soluționarea cauzei, sub aspectul pertinenței în soluționarea cauzei, întrucât, așa cum s-a arătat în precedent, dispozițiile criticate din perspectiva conformității cu normele constituționale nu influențează soluția ce urmează a fi dată contestației în anulare.

În raport cu toate cele ce preced, constatând că niciuna din criticile formulate nu este fondată, iar încheierea recurată este legală, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenții B. și A. împotriva încheierii din 20 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.