ÎCCJ, Decizia nr. 55/2023

I.Circumstanțele cauzei

1.Decizia pronunțată în cauză

Prin decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. și C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021 și s-a casat în parte hotărârea atacată.

Astfel, a fost admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. – judecător în cadrul Tribunalului X., a domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. și a doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X.

În baza art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. sancțiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” și continuarea activității în cadrul Judecătoriei X., pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) și lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. sancțiunea disciplinară constând în „mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Y.”, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și lit. m) din aceeași lege.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua și lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X. sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din același act normativ.

A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 52

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancțiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu se mai execută.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. și C. împotriva încheierii de dezbateri și a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. și B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2021.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire B., A. și C., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuenții susțin că în hotărârea consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru judecători în materie disciplinară nr. 5J din 22 februarie 2021, definitivă prin decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în opinia majoritară, s-a reținut că procedura disciplinară în cauză a fost demarată ca urmare a memoriului transmis de conducerea Tribunalului X. și a sesizării formulate de președintele Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr.  317/2004, republicată.

Astfel, afirmă că în considerentele hotărârii s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că înscrisul înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din 4 februarie 2021, semnat de domnul judecător D., reprezintă sesizarea adresată Inspecției Judiciare pentru acest dosar, așa cum este definită de dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, revizuenții consideră că există autoritate de lucru judecat față de hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară din 30 septembrie 2021 nr. 14J prin care s-a reținut că sesizarea ar fi fost formulată de conducerea Tribunalului X., respectiv de către doamna E., președintele Tribunalului X. la data formulării sesizării și de către doamna F., președintele Secției civile a Tribunalului X., la acea dată, ambele fiind în prezent pensionare.

Revizuenții susțin că situația prezentată constituie totodată o încălcare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în privința art. 6, citând, cu titlu exemplificativ, hotărârea pronunțată în cauza Bernd c. României (Cererea nr. 23456/04).

Prin urmare,  în raport cu o chestiune care a fost deja soluționată și care a făcut obiectul unei decizii definitive, apreciază că a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din CEDO.

Apărările părților

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a arătat că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin raportare la motivele de revizuire invocate, dar și la actele dosarului arată intimata că cele două hotărâri la care revizuenții fac referire nu prezintă identitate de obiect și cauză, iar în ceea ce-l privește pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerința identității de părți.

Sub aspectul obiectului, dosarul nr. y/J/2021 al Secției pentru judecători în materie disciplinară, respectiv și dosarul nr. x/1/2021 aflat pe rolul Completului de 5 judecători au vizat suspendarea din funcție a magistraților C. și B., judecători în cadrul Tribunalului X., iar dosarul nr. x/J/2021 al Secției pentru judecători în materie disciplinară și, respectiv dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție au avut ca obiect soluționarea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară față de A., B. și C.

Sub aspectul cauzei, intimata arată că cererea având ca obiect suspendarea din funcție a magistraților B. și C. s-a întemeiat pe aspectele care puteau afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară a fost de natură a aduce o atingere gravă prestigiului justiției putând fi dispusă anterior soluționării acțiunii disciplinare și a avut ca premisă pretinsa săvârșire a unei abateri disciplinare, în timp ce dosarul având ca obiect abaterea disciplinară a magistraților a avut ca finalitate sancționarea disciplinară a magistraților și s-a întemeiat pe faptele reținute ca abateri disciplinare.

Prin urmare, cea dintâi hotărâre pronunțată nu constituie un reper pentru analiza contrarietății de hotărâri cerute de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în cauză, pentru că obiectul și cauza celor două dosare nu este identic, iar în ceea ce-l privește pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerința identității de părți, de vreme ce acesta nu a avut calitate de parte în dosarul nr. y/J/2021 al Secției pentru judecători în materie disciplinară  din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și nici în dosarul nr. x/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de judecători

Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, sens în care în cadrul acestei căi de retractare dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 509 alin. (1)  pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuenți ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. 2 al aceluiași articol reține, cu titlu de excepție, situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susținută și de principiul legalității căilor de atac, reglementat prin dispozițiile art. 457 din C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, se reține că, prin precizarea înregistrată la dosar la 13 februarie 2023, revizuenta B. a arătat că a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. y/J/2021 de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2021; prin urmare, Înalta Curte va analiza condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire în raport de ambele hotărâri invocate.

Sub un prim aspect, se constată că se solicită revizuirea deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022 în raport cu hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care nu este o instanță judecătorească în sensul art. 126 din Constituția României.

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. În aplicarea acestui text constituțional, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanțele judecătorești sunt: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii.

Astfel cum rezultă din economia dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituția României, coroborate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii realizează, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, o activitate cu caracter jurisdicțional, îndeplinind rolul unei instanțe de disciplină aflate, însă, în afara sistemului puterii judecătorești, singura care, în ordinea constituțională actuală, înfăptuiește justiția în România.

Prin natura sa juridică, prin modul de constituire, organizare și realizare a competențelor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate centrală autonomă, învestită cu atribuții administrative de organizare a executării legilor și de aplicare în concret a legilor din domeniul justiției, în scopul consacrat constituțional de garantare a independenței justiției și asigurare a  bunei funcționări a acesteia, fără a avea calitatea de instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care trebuie să cuprindă mențiunile enumerate în textul de lege evocat. În raport cu natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, în mod evident, hotărârea prevăzută de dispoziția menționată are natura unui act administrativ cu caracter jurisdicțional, supus căii de atac special prevăzute de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. y/J/2021 de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă o hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 509-510 din C. proc. civ., în raport de care să poată fi verificată existența autorității de lucru judecat într-o cale de atac de retractare.

Analizând cererea de revizuire pendinte prin raportare la decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, pronunțată în dosarul nr. x/1/2021, urmează a se avea în vedere că rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

În acest sens, verificând identitatea de obiect, se constată că decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a vizat contestația formulată de doamnele judecător C. și B. împotriva hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. y/J/2021 de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii privind  suspendarea acestora din funcție.

Prin această decizie au fost admise contestațiile împotriva hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, a fost desființată hotărârea atacată și respinsă sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcția de judecător a contestatoarelor, reținându-se că, în absența unei rezoluții motivate de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi decelate elementele factuale necesare pentru a se stabili dacă suspendarea din funcția de judecător conducea la atingerea scopului urmărit de legiuitor prin edictarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022, atacată cu revizuire în prezenta cauză, a avut ca obiect soluționarea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară față de A., B. și C.

Sub aspectul cauzei deduse judecății, cererea de suspendare din funcție a magistraților B. și C. s-a întemeiat pe aspectele care puteau afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară a fost de natură a aduce o atingere gravă prestigiului justiției, în timp ce dosarul având ca obiect abaterea disciplinară a magistraților a avut ca finalitate sancționarea disciplinară a magistraților și se întemeiază pe faptele reținute ca abateri disciplinare.

Prin urmare, cea dintâi hotărâre pronunțată nu poate constitui un reper pentru analiza efectului negativ al autorității de lucru judecat, pentru că obiectul și cauza celor două dosare nu sunt identice, iar în ceea ce-l privește pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerința identității de părți, de vreme ce acesta nu a avut calitate de parte în dosarul nr. x/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu poate fi reținut în cauză nici efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba chestiuni litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Aceasta întrucât, în cauză, hotărârea judecătorească ce a respins demersul administrativ prin care se solicita suspendarea din funcție, nu cuprinde o statuare cu valoarea unei dezlegări jurisdicționale cu privire la aspectele pentru care se invocă, în prezenta cauză, autoritatea de lucru judecat.

Pentru toate argumentele expuse în precedent, nu pot fi primite nici susținerile revizuenților referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a principiului securității juridice în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 din Constituție, art. 6 și art. 13 din Convenție și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât analiza acestora ar presupune repunerea în discuție, în afara unui cadru procesual reglementat de lege, a unor chestiuni de drept soluționate prin hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce contravine securității juridice și principiului ,,res judicata”, atașat caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de B., A. și C. împotriva deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2023.