ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2023

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, formulată de recurentul inculpat A.. A fost obligat recurentul inculpat plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 340 RON, a rămas în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin Decizia penală nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 203 din 23 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2022.1. A fost desființată, în parte, decizia atacată numai în ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. invocată de inculpatul A.. S-a dispus virarea sumei de 340 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Timiș, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare față de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, la data de 31 martie 2023, a declarat recurs inculpatul A.

Ca urmare, pe rolul instanței supreme, secția penală, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2022.1, ce a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2023, când recurentul a depus la dosar o cerere solicitând, pe de o parte, amânarea cauzei, iar, pe de altă parte, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, recurentul a învederat că dispozițiile menționate sunt neconstituționale în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac împotriva refuzului de a adresa o cerere de întrebare preliminară către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum cea invocată în cauză. A precizat că, din cuprinsul prevederilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, rezultă că poate fi declarată calea de atac a recursului numai împotriva încheierii prin care se dispune suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, partea având posibilitatea, potrivit normelor de drept comun (art. 408 C. proc. pen. și art. 466 C. proc. civ.), să atace încheierea prin care se refuză sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene numai când cauza se află în faza de judecată în fond, când este supusă apelului odată cu sentința, iar nu și dacă dosarul se află în fața unei instanțe de ultim grad. A apreciat că omisiunea legiuitorului de a prevede o cale de atac inclusiv împotriva unei soluții de respingere a cererii formulate de către una dintre părți înaintea instanței de ultim grad, de a adresa o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene, încalcă principiul echivalenței, recunoscut în ordinea juridică europeană, precum și dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

A subliniat că dreptul de a cere instanțelor naționale sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene este conferit justițiabililor de dreptul uniunii, precum și că, în dreptul intern, există o procedură similară atunci când se solicită sesizarea Curții Constituționale, legiuitorul reglementând posibilitatea atacării încheierii de respingere a cererii pe cale separată, cu recurs, drept de care partea trebuie să beneficieze și atunci când este vorba de o solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

În vederea soluționării solicitării de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 formulată de recurent, în conformitate cu prevederile art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 14 martie 2023, a fost format dosarul asociat nr. x/2022 în care s-a fixat termen la 02 mai 2023, când instanța a rămas în pronunțare asupra respectivei cereri.

Verificând, din perspectiva Legii nr. 47/1992, solicitarea recurentului inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte a constatat că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei cauze (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de recurent în speță și vizează un text de lege aflat în vigoare (art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009), care nu a fost anterior declarat neconstituțional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte a subliniat că, raportat la caracterul de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, relevanța excepției de neconstituționalitate trebuie analizată în concret în raport cu procedura și faza procesuală în care este invocată.

Din această perspectivă, s-a apreciat că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, s-a constatat că recurentul inculpat A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 în cauza nr. 653/832/2022/a1.1 a instanței supreme având ca obiect calea de atac a recursului promovată împotriva Deciziei penale nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, prin care, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost examinat recursul formulat de același inculpat împotriva Deciziei penale nr. 203 din 23 februarie 2023 a Tribunalului Timiș în același dosar (prin care, între altele, această din urmă instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 și art. 328 alin. (1) din C. proc. pen.).

De asemenea, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în cauza nr. x/2022 a Curții de Apel Timișoara recurentul nu a formulat nicio cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, o asemenea solicitare fiind făcută doar în fața Tribunalului Timiș.

S-a observat, astfel, că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în calea de atac a recursului formulat împotriva unei decizii penale date tot într-un recurs declarat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărâre care, față de dispozițiile art. 552 din C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării și pentru care legiuitorul nu a prevăzut nicio cale de atac.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul se poate exercita numai împotriva încheierii prin care se soluționează, prin respingere, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, iar calea de atac se epuizează prin exercitare. Prin urmare, în Dosarul nr. x/2022.1, ceea ce se verifică cu prioritate este admisibilitatea căii de atac (ce a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive prin care s-a examinat o altă cale de atac), iar nu legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

În atare situație, s-a constatat că, indiferent de soluția ce ar fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu va produce niciun efect cu privire la o cerere de recurs ab initio inadmisibilă, atâta timp cât nu se contestă conformitatea cu legea fundamentală a înseși dispozițiilor legale care determină inadmisibilitatea. Rezultă, astfel, că excepția de neconstituționalitate invocată de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, s-a pronunțat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, reținând că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepție de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992" (Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014, Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22, și Decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 6 martie 2018, paragraful 16).

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus respingerea cererii formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva încheierii penale din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1., a formulat recurs recurentul A., apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2022.1. aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect a recursului promovată împotriva Deciziei penale nr. 2 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, iar textul de lege invocat (art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009) nu au fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 reglementează formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Înalta Curte reține că, în speță, susținerile petentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, din actele dosarului nu rezultă că recurentul ar fi formulat vreo cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, se constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocate de recurentul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - ED