ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 583/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., susținând că această normă, care nu oferă judecătorilor de camera preliminară de la instanța de control judiciar posibilitatea să restituie cauza la instanța de fond, în cazul în care constată că hotărârea este nemotivată întrucât judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunțat pe solicitările părților, încalcă următoarele dispoziții constituționale: art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția sus-menționată, instanța a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate ca dispozițiile invocate să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă și după ieșirea lor din vigoare și să fie pretins contrare unor prevederi constituționale, excepția să fie invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial, iar prevederile normative să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, însă nu și pe cea vizând incidența normelor în soluționarea cauzei.

În acest sens, a notat că, în practica constantă a instanțelor naționale, s-a apreciat că norma pretins neconstituțională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei dedus judecății. Or, în cazul speței, o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 347 alin. (3) C. proc. pen. nu ar putea conduce la o soluționare diferită a cauzei întrucât, astfel cum rezultă din considerentele expuse în analiza contestațiilor formulate în procedura de cameră preliminară, instanța de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost suficient de motivată și că nu se impune restituirea cauzei, sub aspectul pronunțării exprese pe toate cererile și excepțiile părților.

Altfel spus, o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 347 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu criticile inculpatului, nu ar conduce la o soluționare diferită a cauzei, aceasta fiind de nerestituire a cauzei la prima instanță pentru reluarea judecății în faza camerei preliminare.

În raport cu argumentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală C. proc. pen., formulată de inculpatul A..

În argumentarea, în scris, a căii de atac formulate, reiterând fidel, în integralitate, aspectele invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, a arătat, în esență, că în speță este îndeplinită condiția legăturii textului invocat cu soluționarea cauzei întrucât, la data sesizării cu excepția de neconstitutionalitate, dosarul nr. x/2022 se afla pe rolul Curții de Apel Timișoara, în etapa contestației în procedura de cameră preliminară, fază procesuală în care inculpatul A. a contestatat încheierea nr. 29 din 16 martie 2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caras-Severin, prin care au fost respinse cererile și excepțiile cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cadrul dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Încheierea contestată este însă nemotivată, pe de o parte, întrucât considerentele ei cuprind o argumentare generală și abstractă, iar, pe de alta parte, pentru că judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalului Caras-Severin a omis să ofere dezlegare tuturor criticilor invocate de către inculpat.

Or, în contextul acestui viciu al încheierii atacate, care afectează chiar legalitatea ei, solicitarea firească ar fi de trimitere a dosarului spre rejudecare la instanța de fond, soluție care însă este suprimată de dispozițiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., care trimit la soluțiile oferite de textul art. 346 C. proc. pen., care nu prevăd o asemenea posibilitate.

Prin urmare, în etapa procedurii de cameră preliminară, partea nu poate invoca aspecte ce țin de legalitatea hotărârii judecătorești, neexistând un remediu procesual într-o astfel de ipoteză.

Pentru argumentele prezentate, apărarea recurentului inculpat A. a susținut că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă, astfel că se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 14 septembrie 2023, apărătorul ales al recurentului inculpat a susținut fidel motivele scrise de contestație, concluziile acestuia, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar Curții de Apel Timișoara, constată că excepția de neconstituționalitate formulată de inculpatul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora " contestația se soluționează în camera de consiliu, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. Dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător.", inculpatul A. susținând că teza finală a acestei norme, care face trimitere la soluțiile ce pot fi pronunțate în primă instanță în camera preliminară, prevăzute de art. 346 C. proc. pen., nu permite cenzurarea, în contestație, a nelegalității hotărârii judecătorului de cameră preliminară, decurgând din omisiunea pronunțării asupra tuturor cererilor și excepțiilor ori din lipsa sau insuficienta ei motivare, prin dispunerea unei soluții de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Art. 346 C. proc. pen. reglementează soluțiile finale care pot fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, stabilind că:

(1) Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.

(2) Dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu, în condițiile art. 345 alin. (1) și (2), prin aceeași încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este emis de un procuror necompetent după materie sau după calitatea persoanei ori este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.

(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

(4

2

) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută la art. 345 alin. (2).

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6) Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 și 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.

Această excepție este invocată de inculpatul A. în faza contestației prev. de art. 347 C. proc. pen. exercitate (de recurent, inculpata S.C. B. S.R.L. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin) împotriva încheierilor penale nr. 52 din 27 aprilie 2023 și nr. 29 din 16 martie 2023, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. x/2022, cale de atac în cadrul căreia recurentul a invocat, printre altele, nelegalitatea hotărârii prev. de art. 346 C. proc. pen., în parametrii argumentativi anterior menționați.

Or, astfel argumentată, excepția invocată de inculpatul A. urmărește, practic, cenzurarea judiciară a pretinsei omisiuni a judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond de a se pronunța asupra tuturor cererilor și excepțiilor invocate în procedura filtru de legalitate, respectiv a nemotivării sau insuficientei motivări a încheierilor prev. de art. 345 și 346 C. proc. pen., din perspectiva efectelor concrete ale acestor chestiuni în planul soluțiilor ce pot fi dispuse în contestația prev. de art. 347 C. proc. pen.

În concret, recurentul susține că, în condițiile în care face trimitere la art. 346 C. proc. pen. (care prevede soluțiile ce se pot pronunța în procedura de camera preliminară în fond), fără a avea în vedere particularitățile specifice căii de atac a contestației, dispoziția normativă criticată nu permite dispunerea unei soluții de trimitere a cauzei spre rejudecare la judecătorul primei instanțe, atunci când acesta a omis a se pronunța asupra unor cereri și excepții sau nu a motivat soluția dispusă, fiind astfel încălcate drepturile procesuale ale participanților la procesul penal garantate de Constituția României, prin lipsirea părții nemulțumite de o cale efectivă de atac.

Aceste aspecte aduc, însă, în discuție nu elemente de constituționalitate derivate din modalitatea de redactare a normei de procedură invocate, ci de interpretare și aplicare a acesteia în concret, recurentul inculpat fundamentându-și demersul judiciar pe premisa că dispozițiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., prin trimiterile la soluțiile prev. de art. 346 C. proc. pen., nu reglementează posibilitatea pronunțării unei soluții de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Soluțiile care pot fi pronunțate în contestația prev. de art. 347 C. proc. pen. (admitere/respingere lato sensu) sunt însă prevăzute de art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., iar nu de dispozițiile art. 347 alin. (3) C. proc. pen., care, prin ipoteză, sunt aplicabile în cazul în care s-ar pronunța o soluție conform art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., respectiv de desființare a hotărârii atacate și de soluționare a cauzei pe fond de către instanța de contestație.

Trimiterea cauzei spre rejudecare, ca o consecință a admiterii căii de atac, este în schimb o soluție prevăzută de art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. doar în cazul în care se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea, normă a cărei neconstituționalitate nu a fost, însă, invocată de către recurent.

Ca urmare, solicitarea recurentului excedează în mod vădit competenței Curții Constituționale, întrucât tinde nu la cenzurarea unor elemente de neconstituționalitate, ci la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a unui text de lege, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la tranșarea unei probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de acesta împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., formulată de inculpat, din cuprinsul încheierii penale nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2023.