ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2022

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la încheierea penală din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curții de Apel Timișoara, și cu privire la încheierea penală din data de 07.05.2019 și încheierea penală nr. 131/04.06.2019 ale Tribunalului Arad, pronunțate în Dosarul nr. x/2017, definitive prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 01.02.2021, revizuentul A., prin apărător ales, a formulat cerere de revizuire cu privire la încheierile penale anterior menționate, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 459 C. proc. pen., să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar, în temeiul art. 462 alin. (1) C. proc. pen., anularea hotărârilor individualizate mai sus și rejudecarea cauzelor cu consecința pronunțării unor hotărâri legale.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că este incident motivul de revizuire regăsit la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., în acest sens apreciindu-se că încheierile de cameră preliminară pronunțate în cele două cauze menționate mai sus (dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017) nu se pot concilia.

S-a arătat că hotărârile judecătorești a căror inconciliabilitate o învederează instanței în cadrul acestei cereri sunt toate definitive - încheierile judecătorilor de cameră preliminară din Dosarul nr. x/2015 și încheierile judecătorilor de cameră preliminară din Dosarul nr. x/2017 au rămas toate definitive în urma soluționării contestațiilor formulate, în 09.11.2015 și în 14.10.2019, și au fost pronunțate în cadrul unor procese penale, fiind hotărâri penale ce vizează latura penală a cauzei. Criticile invocate în procedura camerei preliminare au vizat neregularități ale actelor de sesizare a instanței și, respectiv, nelegalitatea administrării probelor.

S-a menționat că prin încheierea de cameră preliminară pronunțată în prima cauză, respectiv încheierea penală din 06.10.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea din 09.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile invocate cu privire la nelegalitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofițerii din cadrul Serviciului Român de Informații, în baza Protocolului de cooperare dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, încheiat la 04.02.2009, înregistrat la Parchet sub nr. x/2009, declasificat în 29.03.2018, și s-au menținut ca legal administrate mijloacele de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofițerii din cadrul Serviciului Român de Informații.

Prin încheierea penală nr. 131 din 07.05.2019, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin încheierea nr. 121/CO/CP din 14.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2019, judecătorii de cameră preliminară au admis cererile și excepțiile invocate cu privire la nelegalitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică și au exclus din materialul probator toate probele rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofițerii din cadrul Serviciului Român de Informații, în baza Protocolului menționat anterior.

S-a apreciat că mijloacele de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofițeri din cadrul Serviciului Român de Informații erau lovite de sancțiunea nulității de la momentul întocmirii lor și nu este admisibil ca într-o cauză judecătorul să constate că mijloacele de probă sunt lovite de nulitate absolută, iar în altă cauză să se constate că aceleași mijloace de probă sunt valabil administrate și să se întemeieze pe ele o hotărâre de condamnare, în condițiile în care sunt lovite de nulitate absolută. S-a arătat în acest sens faptul că, chiar dacă motivul de nulitate nu a fost cunoscut de instanță la momentul pronunțării, acesta a existat, "otrăvind" toate procedurile și actele ulterioare care s-au întemeiat pe actele lovite de nulitate absolută și este vădit nelegal ca într-un proces să se țină cont de mijloace de probă pentru care s-a constatat nulitatea absolută în alt proces.

S-a apreciat că menținerea în integralitate a încheierii finale de cameră preliminară din 06.10.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea din 09.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar în contextul în care s-a constatat în mod definitiv nulitatea absolută a celor trei procese-verbale mai sus indicate, înfrânge în mod indeniabil echitatea procedurilor desfășurate împotriva revizuentului în acel dosar, iar singurul remediu pe care legislația procesual-penală națională îl prevede este cererea de revizuire, legiuitorul reglementând pentru o astfel de situație cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 453 alin. (5) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, este determinată de existența a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și care, prin dispozițiile pe care acestea le conțin, se exclud între ele.

Tribunalul a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire, întrucât pretinsul caracter ireconciliabil vizează două hotărâri judecătorești care nu constituie hotărâri prin care s-a soluționat conflictul de drept penal substanțial și, prin urmare, nu pot face obiectul unei revizuiri.

Încheierile judecătorului de cameră preliminară prin care soluționează și se pronunță cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu sunt hotărâri care să conțină o rezolvare a raportului juridic de drept penal substanțial.

Față de aceste considerente, tribunalul a procedat la soluționarea cauzei potrivit dispozitivului sentinței penale atacate, expus în cele de mai sus.

Împotriva Sentinței penale nr. 316/2021 din 18.05.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Timiș, revizuentul a formulat contestație, arătând, printre altele, că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincție cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluționat sau nu conflictul de drept penal substanțial, invocând în acest sens și practica recentă a ICCJ, secția penală (încheierea nr. 37 din 19.01.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014 și încheierea nr. 1068 din 10.12.2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în majoritate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ridicată de A.

În baza art. 459 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 316/2021 din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2021.

A menținut sentința penală atacată.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara, în majoritate, a reținut, în esență, analizând cu prioritate chestiunea posibilității atacării în calea extraordinară a revizuirii, în condițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. și a hotărârilor penale ce nu soluționează pe fond acțiunea penală, că un asemenea demers este posibil. Respectiv pot fi supuse revizuirii și încheierile judecătorului de cameră preliminară, care se pronunță în condițiile 342 și art. 346 C. proc. pen. pe legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispunerii începerii judecății.

S-a arătat că în practica judiciară și în doctrină au fost exprimate în mod constant soluții și opinii conform cărora cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. vizează numai situația hotărârilor judecătorești definitive ireconciliabile prin care s-a soluționat conflictul de drept substanțial.

În raport cu motivele exprimate pe larg în considerentele hotărârii, curtea a arătat că nu există niciun raționament logico-juridic pentru care hotărârile judecătorești contradictorii și care nu soluționează fondul acțiunii penale să nu poată fi supuse revizuirii în condițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., mai ales că alin. (5) al art. 453 C. proc. pen. stipulează expres că "toate" hotărârile judecătorești care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, fără a face o nuanțare a obiectului acestora ca în cazurile de la alin. (1) lit. b) - d) și f), respectiv lit. a), nuanțare regăsită la alin. (4) al aceluiași articol.

Este de reținut că există inclusiv un interes public în rezolvarea situației existenței mai multor hotărâri penale contradictorii, deoarece o astfel de situație dăunează procesului de administrare a justiției, indiferent dacă aceste hotărâri au soluționat sau nu fondul acțiunii penale.

Curtea, analizând în continuare dacă încheierea penală din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curții de Apel Timișoara, este contradictorie față de încheierea penală din data de 07.05.2019 și încheierea penală nr. 131/04.06.2019 ale Tribunalului Arad, pronunțate în Dosarul nr. x/2017, definitive prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a constatat lipsa de contradictorialitate a acestor încheieri în înțelesul art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În acest sens, Curtea a reținut că pentru a fi ireconciliabile hotărârile judecătorești, dispozitivul acestor hotărâri trebuie să se excludă unul pe celălalt.

Este incontestabil că atunci când se soluționează un conflict de drept penal se stabilește, implicit, și o situație de fapt și un raport juridic, ambele în complexitatea lor, astfel că soluționarea definitivă și irevocabilă a conflictului implică recunoașterea definitivă și irevocabilă a conținutului acestui conflict, adică a situației de fapt și a raportului juridic.

Curtea, analizând în concret actele de la dosarul cauzei, a observat că, în cauza dedusă judecății, nu este îndeplinită condiția ca dispozițiile hotărârilor să nu se poată concilia, întrucât în cauză este vorba de fapte diferite, precum și de probe diferite, iar încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară este o încheiere prin care a statuat definitiv asupra legalității administrării probelor în două dosare distincte.

Sub acest aspect, s-a observat că, ulterior pronunțării încheierii penale din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiș, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curții de Apel Timișoara, a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 din 16 februarie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul oficial nr. 190 din 14 martie 2016.

Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 a fost avută în vedere la data pronunțării încheierii penale din data de 07.05.2019 de Tribunalul Arad, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Ca urmare, se observă că între cele două încheieri pretins contradictorii s-a modificat legislația în materia supravegherii tehnice, urmare a unei decizii a Curții Constituționale ce a influențat în mod direct și soluția din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Arad.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 651/2018, a constatat că soluția legislativă, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională; totodată a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

Față de cele anterioare, pronunțarea unei Decizii a Curții Constituționale poate afecta autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești numai dacă sunt declarate ca neconstituționale norme de drept substanțial și care ar putea atrage incidența art. 4 (aplicarea legii penale de dezincriminare) sau art. 6 (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei) C. pen. Când este declarată neconstituțională o normă de procedură penală, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești poate fi afectată numai în condițiile restrictive ale art. 453 alin. (1) lit. f). C. proc. pen.

În cazul de față, Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 a vizat neconstituționalitatea unei norme de procedură penală, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege declarată neconstituțională.

Ca urmare a celor de mai sus, văzând că între încheierile la care face referire contestatorul nu există contradictorialitate, s-a arătat că cererea de revizuire a acestuia apare ca fiind inadmisibilă.

Curtea, analizând în continuare excepția de neconstituționalitate invocată de contestator, a reținut că este inadmisibilă în raport cu următoarele considerente:

Revizuentul a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., considerând că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincție cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluționat sau nu conflictul de drept penal substanțial; dar cu toate acestea, practica judiciară dar și o parte a literaturii de specialitate a statuat că motivul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. poate fi invocat numai atunci când se supun revizuirii hotărâri care privesc fondul cauzei; situație în care adăugarea la textul legii a condiției ca hotărârea supusă revizuirii să privească fondul cauzei aduce atingere următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (1) și (3), art. 126 alin. (2) și art. 129.

Curtea de apel a arătat că admiterea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea condițiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 și în Decizia nr. 766/2011 a Curții Constituționale, respectiv: dispozițiile criticate să fie cuprinse într-o lege ori într-o ordonanță; aceste dispoziții să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă și după ieșirea lor din vigoare și să fie pretins contrare unor prevederi constituționale; declararea ca neconstituțională a prevederilor să determine o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Raportat la prima condiție enunțată, s-a constatat că aceasta este îndeplinită, dispozițiile pretins neconstituționale fiind cuprinse într-o lege, în speță în C. proc. pen.. Și a doua condiție este îndeplinită, dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. fiind în vigoare la data analizării cereri contestatorului. De asemenea, excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată și prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, s-a reținut în acord și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În practica constantă a instanțelor naționale, s-a apreciat că norma pretins neconstituțională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei dedus judecății. Or, în cazul de față s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu duce la o soluționare diferită a cauzei, în favoarea contestatorului.

Astfel, Curtea a reținut că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii, ci nu pe considerentul că hotărârile la care face referire revizuentul nu soluționează fondul acțiunii penale. Numai dacă cererea de revizuire ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul că hotărârile la care se face referire nu soluționează fondul acțiunii penale, atunci era admisibilă excepția de neconstituționalitate.

Ca urmare, s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în raport cu criticile revizuentului, nu ar fi dus la o soluționare diferită a cauzei (în favoarea contestatorului); în acest sens, s-a reținut că și în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate în sensul solicitat de contestator, soluția în cauză ar fi aceeași, respectiv inadmisibilitatea cererii de revizuire pentru considerentele de mai sus.

Față de cele arătate, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții, în majoritate, au pronunțat soluția conform dispozitivului expus anterior.

În opinie separată, judecătorul curții de apel a arătat, în esență, că, verificând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, a constatat că aceasta este admisibilă. Astfel, petentul A. a invocat în fața instanței de judecată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deci a unor dispoziții cuprinse într-o lege în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În consecință, soluția legală era aceea de sesizare a Curții Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A. în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește contestația formulată de petent, s-a arătat, în esență, că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Din dispozițiile art. 452 și art. 453 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar prin folosirea acestei căi se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași texte de lege, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute expres de art. 453 C. proc. pen., numai pentru aceste cazuri putându-se reexamina în fapt cauza penală.

Obiectul revizuirii îl reprezintă hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, adică acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penale.

În aceste condiții, revizuirea îndreptată împotriva unei alte hotărâri definitive decât aceea prin care s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă.

Potrivit art. 459 C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală prevăzută de lege, dacă cererea este motivată și dacă motivul pe care se sprijină este din cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dacă faptele sau mijloacele de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Efectuând această verificare, s-a constatat că hotărârile judecătorești în raport de care se solicită revizuirea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 452 C. proc. pen. și art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. referitoare la faptul că hotărârile ce nu se pot concilia să conțină o rezolvare a fondului, respectiv instanța să fi rezolvat acțiunea penală și să fi pronunțat după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penale.

S-a arătat că încheierile a căror revizuire se cere au fost pronunțate în procedura de cameră preliminară, neconținând o rezolvare a fondului cauzei și prin urmare nu pot face obiectul unei revizuiri.

Ca atare, cererea de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. care vizează, în cazul de față, două încheieri prin care s-a soluționat procedura de cameră preliminară, este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, s-a considerat că soluția legală era aceea de respingere, ca nefondată, a contestației formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2021, menținerea ca temeinică și legală a încheierii atacate, în temeiul art. 4521 alin. (7) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (5), art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a declarat recurs revizuentul A.

În memoriul transmis la dosar cu privire la motivele de recurs invocate, recurentul a arătat, în esență, în primul rând, că hotărârea Curții de Apel Timișoara este nelegală pe considerentul că aceasta s-a pronunțat asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale prin decizia prin care a soluționat contestația, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În al doilea rând, a considerat că hotărârea este nefondată, deoarece în cadrul dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 nu se prevede ca și condiție de admisibilitate ca norma pretins neconstituțională să aibă un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul litigiului.

A arătat că solicită Curții Constituționale să constate faptul că textul criticat este constituțional numai în măsura în care pot fi supuse revizuirii și acele hotărâri care afectează în mod indirect soluționarea pe fond a litigiului, cum sunt încheierile pronunțate în procedura de cameră preliminară. În acest sens, a apreciat că interpretarea corectă (și în acord cu rigorile constituționale) a textului art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie făcută într-un sens larg, prin includerea și a hotărârilor pronunțate în materie penală care influențează numai în mod indirect soluționarea pe fond a cauzei.

A susținut că, dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate și s-ar pronunța o decizie prin care s-ar constata că textul art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. este constituțional numai în măsura în care include și acele hotărâri pronunțate în materie penală care nu privesc în mod direct fondul cauzei, dar afectează în mod indirect soluționarea acestuia, cererea de revizuire formulată în Dosarul nr. x/2021 ar deveni în mod indubitabil admisibilă.

Examinând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă, așadar, că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, prin urmare, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Recurentul a criticat dispozițiile 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. considerând că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincție cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluționat sau nu conflictul de drept penal substanțial.

Curtea de apel a reținut că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii, iar nu pe considerentul că hotărârile la care face referire revizuentul nu soluționează fondul acțiunii penale, apreciindu-se, totodată, că numai dacă cererea de revizuire era respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul că hotărârile la care se face referire nu soluționează fondul acțiunii penale, excepția de neconstituționalitate ar fi fost admisibilă.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că o eventuală declarare ca neconstituțională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în raport cu criticile revizuentului nu ar fi dus la o soluționare diferită a cauzei (în favoarea contestatorului), iar în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate în sensul solicitat de contestator, soluția în cauză ar fi aceeași, respectiv a inadmisibilității cererii de revizuire din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sesizarea instanței de control constituțional nu poate produce un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța pe fondul cererii de revizuire.

Recurentul a susținut, în memoriul transmis la dosar, că nu se prevede ca și condiție de admisibilitate ca norma pretins neconstituțională să aibă un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei dedus judecății.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste critici, având în vedere că însăși instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește critica revizuentului, care a arătat că hotărârea curții de apel este nelegală pe considerentul că aceasta s-a pronunțat asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale prin decizia prin care a soluționat cauza, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele care atrag nulitatea absolută, prevăzute de art. 281 C. proc. pen. Totodată, nu poate fi vorba nici de existența unei nulități relative, prevăzute de art. 282 C. proc. pen., atât timp cât revizuentul nu a arătat care a fost vătămarea produsă prin pronunțarea unei decizii și nu a unei încheieri, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea hotărârii.

În plus, Înalta Curte observă că, din moment ce curtea de apel s-a pronunțat prin aceeași hotărâre și cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale și cu privire la contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 316/2021 din 18 mai 2021, nu ar fi putut să se pronunțe printr-o altă hotărâre decât printr-o decizie, întrucât nu ar fi putut soluționa contestația declarată împotriva unei sentințe printr-o încheiere.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2022.

GGC - ED