ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 203 din 23 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2022.1.

A fost desființată în parte decizia atacată numai în ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen. invocată de inculpatul A.

S-a dispus virarea sumei de 340 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Timiș, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare față de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen. formulată în fața Tribunalului Timiș hotărârea atacată este neîntemeiată, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, a constatat că excepția a fost invocată de o parte din dosar, în fața unei instanțe și vizează dispoziții legale aflate în vigoare, ce nu au fost declarate neconstituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei, dosarul fiind în procedura de cameră preliminară, procedură care are ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței (inclusiv din perspectiva existenței verificării ce trebuie realizată de procurorul ierarhic superior celui care a întocmit rechizitoriul), precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Ca urmare, a apreciat că sub acest aspect se impune admiterea recursului declarat de inculpat și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la cealaltă cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața Tribunalului Timiș, s-a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de la art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 neavând legătură cu soluționarea cauzei, întrucât respectivele prevederi vizează calea de atac împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății.

Împotriva acestei decizii, la data de 31 martie 2023, a declarat recurs inculpatul A., învederând că "la ultimul termen de judecată a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate și o cerere de sesizare a C.J.U.E. care nu au fost admise de către instanță".

Ca urmare, pe rolul instanței supreme, secția penală, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2022.1, ce a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2023, când recurentul a depus la dosar o cerere solicitând, pe de o parte, amânarea cauzei, iar, pe de altă parte, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009.

Pentru a da posibilitatea recurentului să își pregătească apărarea, Înalta Curte a încuviințat cererea acestuia de amânare a cauzei, fixând termen de judecată la 02 mai 2023, când a rămas în pronunțare asupra cererii de sesizare a Curții Supreme de Justiție și asupra recursului declarat.

Totodată, în vederea soluționării solicitării de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 formulată de recurent, în conformitate cu prevederile art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 14 martie 2023, a fost format dosarul asociat nr. x/2022

I. Deliberând asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată în cuprinsul memoriului depus la dosar la 18 aprilie 2023, recurentul inculpat A. a solicitat sesizarea acestei instanțe europene cu următoarea întrebare preliminară:

"Dacă principiul echivalenței se opune unei reglementări naționale care nu permite exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care pentru o procedură comparabilă (cerere de sesizare a Curții Constituționale) o astfel de cale de atac este recunoscută".

În susținerea cererii, a învederat că principiul echivalenței impune ca dreptul național să acorde oricărei acțiuni întemeiate pe dreptul comunitar un tratament procedural cel puțin la fel de favorabil precum cel prevăzut pentru o acțiune similară întemeiată pe dreptul național. Or, din analiza legislației naționale, rezultă că Legea nr. 340/2009, privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prevede la art. 2 alin. (5) că "încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părților; hotărârea este definitivă". Așadar, singurul mijloc procedural la îndemâna părților este cel al recursului, dar numai împotriva încheierii prin care se dispune suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, neputându-se uza de el în cazul unui refuz al instanței naționale de a formula trimiterea preliminară. A concluzionat că, în situația unei încheieri prin care se refuză sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, singura cale de atac, conform normelor de drept comun, ar fi apelul odată cu fondul, care poate fi declarat numai în cazul în care instanța în fața căreia s-a formulat cererea de sesizare nu este de ultim grad.

Cu toate acestea, în dreptul național există o procedură comparabilă, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, în cazul căreia se recunoaște posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care este refuzată sesizarea instanței de contencios constituțional.

Din analiza comparativă a celor două modalități procedurale, rezultă că cea care asigură aplicabilitatea acțiunilor ce urmăresc să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii este mai puțin favorabilă decât prevederile aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern. S-a subliniat că această inechivalență rezultă din omisiunea legiuitorului de a reglementa prin dispozițiile legii posibilitatea ca încheierea prin care o instanță națională de ultim grad respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene să poată fi atacată separat, așa cum este cazul în cazul procedurii naționale comparabile, prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând cererea formulată de recurentul inculpat A., prin raportare la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 340/2009 și la normele europene ce reglementează procedura trimiterilor preliminare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene menit să confere instanțelor naționale mijloacele de a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În acest sens, o instanță dintr-un stat membru poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unui litigiului aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Întrucât este chemată să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, numai instanța națională sesizată cu soluționarea unui litigiu are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare presupune îndeplinirea unor condiții de admisibilitate privitoare la calitatea procesuală activă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene putând fi sesizată cu o chestiune prejudicială numai de către o instanță a unui stat membru, la obiectul chestiunii prejudiciale, care se referă exclusiv la interpretarea sau validitatea normei comunitare, la momentul formulării unei astfel de cereri, precum și la pertinența și concludența chestiunii prejudiciale asupra soluționării fondului litigiului dedus judecății instanței naționale.

Din această perspectivă se constată, însă, că, dacă în ceea ce privește calitatea procesuală activă, Înalta Curte de Casație și Justiție întrunește condiția de jurisdicție națională competentă să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, îndeplinită fiind și cerința formulării chestiunii prejudiciale în cursul unei judecăți aflate în derulare la o instanță națională, în speță nu este îndeplinită condiția ca interpretarea Curții să fie necesară și pertinentă pentru soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, în fața Curții de Apel Timișoara, inculpatul A. nu a formulat nicio cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, singura solicitare în acest sens fiind cea susținută în fața Tribunalului Timiș.

Pe de altă parte, se observă că, prin încheierea de ședință din 28 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara a reținut că recursul cu care a fost învestită în Dosarul nr. x/2022.1 vizează numai soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpatul A.. Ca urmare, asupra respectivului recurs s-a pronunțat această instanță prin Decizia penală nr. 2/R din 29 martie 2023, atacată în cauza pendinte.

Or, atâta timp cât Curtea de Apel Timișoara nu a avut spre analiză și nu s-a pronunțat asupra vreunei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitarea formulată în același sens în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la întrebarea preliminară "Dacă principiul echivalenței se opune unei reglementări naționale care nu permite exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care pentru o procedură comparabilă (cerere de sesizare a Curții Constituționale) o astfel de cale de atac este recunoscută", nu se impune a fi admisă, de vreme ce răspunsul la întrebarea menționată nu poate avea niciun efect direct și imediat asupra soluției ce urmează a se da asupra căii de atac cu care instanța supremă a fost învestită în prezenta cauză.

De altfel, ceea ce urmărește, în realitate, recurentul prin întrebarea formulată nu este interpretarea unei norme comunitare, ci modificarea dreptului intern, prin introducerea în art. 2 din Legea nr. 340/2009 a posibilității de exercitare a unei căi de atac și împotriva hotărârii de respingere a unei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, aspect care, însă, excedează competenței instanței europene, singura entitate abilitată să legifereze în România fiind Parlamentul României.

În consecință, având în vedere că, raportat la obiectul cauzei, pronunțarea unei hotărâri preliminare nu este nici pertinentă și nici utilă soluționării cauzei, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul inculpat A.

II. Examinând, în continuare, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu un recurs formulat de recurentul inculpat A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care această instanță a soluționat un alt recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen. și art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009. Această decizie a rămas definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., la data pronunțării sale și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs ori cu o altă cale de atac.

Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului, se constată că, în fața Curții de Apel Timișoara, recurentul inculpat nu a invocat o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Or, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, doar încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că, în reglementarea în vigoare, legiuitorul a prevăzut doar două căi ordinare de atac, apelul, care, potrivit art. 408 C. proc. pen., poate fi exercitat doar împotriva unor sentințe și a unor încheieri, și contestația, ce poate fi exercitată, conform art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când legea prevede expres, niciuna dintre aceste situații nefiind incidentă în speță.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că inculpatul A. a promovat o cale de atac împotriva unei decizii pronunțată într-o cauză având ca obiect un recurs declarat împotriva unei alte hotărâri, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul inculpat A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.

Obligă recurentul inculpat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 mai 2023.

GGC - ED