ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 34/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 311 din data de 18 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în Dosarul nr. x/2013 s-a dispus, printre altele, menținerea măsurilor asigurătorii instituite prin Sentința penală nr. 319/2021, pronunțată de Tribunalul Cluj, față de inculpații A. și B..

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut că luarea măsurii asiguratorii este prevăzută de lege, respectiv art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 33 din Legea nr. 656/2002 și art. 249 și următoarele din C. proc. pen., care reglementează cadrul general al măsurilor asiguratorii. Curtea a constatat că prin sentința apelată a fost admisă acțiunea civilă și au fost obligați inculpații, în funcție de participația penală stabilită, în forma solidarității pasive, la plata unor sume de bani, la care se adaugă dobânzi și penalități.

În ceea ce privește motivul de critică formulat privind nerezonabilitatea termenului scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

Admițând acțiunea civilă și confirmând întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că soluția primei instanțe de menținere și de luare a măsurilor asiguratorii este făcută în vederea realizării scopului urmărit, respectiv asigurarea recuperării eventualului prejudiciu, la rămânerea definitivă a hotărârii și are caracter necesar, din perspectiva atingerii scopului prevăzut de lege. Curtea a reținut că simpla trecere a timpului nu justifică nici menținerea, nici ridicarea vreunei măsuri restrictive de drepturi sau libertăți, iar în cazul de față, trecerea a aproape 10 ani de la data săvârșirii presupuselor fapte nu este în măsură să justifice ridicarea măsurilor asiguratorii instituite în cursul urmăririi penale, având în vedere presupusul prejudiciu și presupusa modalitate de săvârșire a faptelor.

Soluția primei instanțe de luare a măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților C., D., E., F., A. și B. este întemeiată din perspectiva caracterului necesar al măsurilor asigurătorii în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În acord cu jurisprudența CEDO, a constatat că au fost respectate și exigențele de proporționalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 din Convenție (cauza Silickiene contra Lituaniei). În opinia primei instanțe, instituirea și menținerea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanelor acuzate de a se folosi de bunurile lor, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă (Decizia RIL nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Curtea a reținut că toate aceste exigențe au fost respectate, iar măsura este verificată în termenul legal de 1 an.

Împotriva acestei încheieri, inculpații A. și B. au formulat contestație.

În esență, inculpata A. a arătat că pretențiile materiale solicitate de către ANAF în acest dosar în ceea ce privește S.C. G. S.R.L. în urma inspecției fiscale sunt total eronate, incorecte, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/30.09.2013 și prin Raportul de inspecție fiscală x/30.09.2013.

A precizat că aceste pretenții materiale ar fi fost întocmite în urma Adresei nr. x/15.10.2012 primită de la ANAF - Grupul de lucru antifraudă fiscală, conform Procesului-verbal nr. x/16.10.2012 care specifică faptul că marfa achiziționată de la compania maghiară H. a fost vândută în România la I. S.R.L. și în urma Adresei nr. x/28.09.2012 primită de la Garda Financiara, secția Cluj care a stabilit în cuprinsul Procesului-verbal nr. x/27.09.2012 Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/28.09.2012 în valoare totală de 4.355.997 RON care trebuia încasată de la firmele: S.C. I. S.R.L. Baia Mare 272.718 RON, S.C. J. S.R.L. Reșița 100.000 RON, K. 3.521.539 RON și L. 461.740 RON.

În opinia inculpatei, ANAF denaturează realitatea și nu cuprinde în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere faptul că există o decizie de instituire a măsurilor asiguratorii stabilită de Garda Financiara Cluj care arată că G. în urma controlului efectuat avea de încasat de la cele patru societăți această sumă de bani. Mai menționează că societățile I. și M. nu se regăsesc nici în situația clienți prezentată de N. la ANAF, nici la clienții la care G. a revândut marfa achiziționată din import. Astfel, a apreciat că sumele pretinse de ANAF atât față de G., cât și față de inculpată sunt neîntemeiat calculate în expertiza efectuată în cauză doar pe baza probelor aduse de către ANAF și nu pe baza documentelor existente la societatea G..

Inculpata a arătat că nu este de acord cu învinuirea ce i se aduce de către Tribunalul Cluj în acest dosar penal privind faptul că a cunoscut activitatea concretă a firmei G. și a săvârșit cu intenție acțiuni repetate de coautorat la evaziune fiscală și nici cu sumele ce i se impune să le plătească, având în vedere că din declarațiile inculpatei N. rezultă că aceasta a administrat firma și ea se face vinovată de situația creată, fiind cea care a semnat mai multe documente în numele său, iar neînregistrarea acestora în contabilitate îi este imputabilă, la acea vreme inculpata neștiind să înregistreze actele contabile ale societății pentru a o putea verifica pe inculpata N. dacă proceda corect.

Inculpatul B. nu a formulat motive scrise de contestație, iar susținerile orale ale acestuia, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Verificând dacă contestațiile sunt declarate în termen de 48 de ore de la comunicare, Înalta Curte constată că inculpatul B. a declarat contestație la data de 31.10.2022, la momentul comunicării încheierii nr. 311 din data de 18.10.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. În ceea ce o privește pe inculpata A., se constată că acesteia i-a fost comunicată încheierea nr. 311 din data de 18.10.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la domiciliu în data de 20.10.2022, semnând pentru primirea acesteia o rudă, conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond și la domiciliul procedural ales, respectiv la Cabinet de Avocat O., la data de 10.11.2022, semnând pentru primirea acesteia apărătorul ales, conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond, iar contestația împotriva acestei încheieri a fost declarată de către inculpata A. la data de 24.10.2022, conform înscrisului aflat la dosar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpații au declarat în termen de 48 de ore de la comunicare contestațiile împotriva încheierii nr. 311 din data de 18.10.2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Examinând contestațiile formulate de inculpații A. și B. Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte precizează că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații, având în vedere și regimul măsurilor asigurătorii care se mențin, chiar și în caz de achitare, în condițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 319/2021 a Tribunalului Cluj, inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, iar inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.

Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF și obligați inculpații și părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către această parte civilă după cum urmează:

- inculpata N. în solidar cu inculpații A. și C. și cu partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L. la plata sumei de 936.314 RON (reprezentând TVA) cu dobânzi și penalități de la data epuizării activității infracționale (22.09.2012) până la data plății;

- inculpata N. în solidar cu inculpații A. și E. și cu partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L. la plata sumei de 915.908 RON (reprezentând TVA) cu dobânzi și penalități de la data epuizării activității infracționale (22.09.2012) până la data plății;

- inculpata N. în solidar cu inculpații A. și B. și cu partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L. la plata sumei de 380.328 RON (reprezentând TVA) cu dobânzi și penalități de la data epuizării activității infracționale (22.09.2012) până la data plății;

- inculpata N. în solidar cu inculpații P., F. și B. și cu partea responsabilă civilmente S.C. Q. S.R.L. la plata sumei de 292.944 RON (reprezentând TVA) cu dobânzi și penalități de la data epuizării activității infracționale (28.02.2013) până la data plății.

Totodată, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților A. și B. pentru repararea pagubei produse prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală (autorat sau complicitate în mod corespunzător), până la concurența prejudiciilor la repararea cărora a fost obligat fiecare din inculpat.

În ceea ce privește cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, în opinia Înaltei Curți aceasta nu se justifică în momentul de față, fiind o garanție pentru o posibilă plată a prejudiciului în contul ANAF, cu atât mai mult cu cât în cazul infracțiunii de evaziune fiscală pentru care au fost condamnați inculpații în primă instanță, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie și o garanție a plății cheltuielilor judiciare către stat.

Instituirea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaților prin sentința penală pronunțată în primă instanță de Tribunalul Cluj urmărește asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte amintește că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube. Având în vedere că presupusele prejudicii nu au fost recuperate și nu s-a depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 146/2018 "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficiență - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale - măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii." Așadar, luarea și menținerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiției.

Efectuând și o analiză a testului de proporționalitate al măsurilor asigurătorii prin raportare la Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, unde instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)", se constată că, în speță, este satisfăcută cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri în contextul în care, în ceea ce îi privește pe inculpații contestatori luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor ce le aparțin s-a dispus la data de 21.10.2021, prin Sentința penală nr. 319 a Tribunalului Cluj, astfel că nu se poate vorbi despre o restrângere excesivă a dreptului de proprietate al acestora.

Argumentele invocate de către inculpata A. prin motivele scrise ale contestației, referitoare la faptul că pretențiile materiale solicitate de către ANAF în ceea ce privește S.C. G. S.R.L. în urma inspecției fiscale sunt eronate pentru că nu este cuprins în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere faptul că există o decizie de instituire a măsurilor asiguratorii stabilită de Garda Financiară Cluj care arată că G. în urma controlului efectuat avea de încasat de la patru societăți suma de 4.355.997 RON, precum și că la data săvârșirii faptelor nu avea cunoștință despre modul de înregistrare a actelor contabile ale societății, astfel că nu o putea verifica pe inculpata N., nu pot fi primite în această procedură prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. Aceste aspecte invocate de către inculpată constituie apărări pe fondul cauzei, ce puteau fi materializate de judecători cu ocazia analizării și coroborării tuturor probelor.

Mai mult, se observă că în cauză hotărârea a rămas definitivă la data de 28 octombrie 2022 și au fost menținute dispozițiile privind obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, astfel că măsurile asiguratorii luate prin hotărârea primei instanțe sunt necesare acoperii acestor prejudicii stabilite cu titlu definitiv. Prin urmare, aspectele invocate de către inculpată în susținerea contestației nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

În concluzie, Înalta Curte reține că au fost respectate standardele ce impun și justifică luarea și menținerea măsurilor asiguratorii, criticile aduse de inculpați fiind nefondate.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva Încheierii nr. 311 din data de 18 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii nr. 311 din data de 18 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - NN