ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 730/2023

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. a fost constatată legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, printre alții, cu privire la inculpații A. și B..

A fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța cu nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, printre altele, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B. - teren în orașul Sinaia, județul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a orașului Sinaia, cu nr. cadastral x și ID electronic 21.977, în suprafață măsurată de 505 m

2

și în acte de 500 m

2

, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. București, str. x, înscris în CF nr. x a sectorului 6 București, având număr cadastral x și ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpat în conturile deschise la C. S.A., asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul A. - teren situat în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având număr cadastral x și ID electronic x; construcție situată în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpat în conturile deschise la D. S.A., E., F., G. S.A..

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 1145 din 12.10.2021 a Tribunalului București, secția I Penală, sub aspectul măsurilor asigurătorii, s-a dispus, printre altele, în temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., menținerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 a Tribunalului București, secția I penală, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B.: teren în orașul Sinaia, județul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a orașului Sinaia, cu nr. cadastral x și ID electronic 21.977, în suprafață măsurată de 505 m

2

și în acte de 500 m

2

, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. București, str. x, înscris în CF nr. x a sectorului 6 București, având număr cadastral x și ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul B. în conturile deschise la C. S.A. și menținerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul A.: teren situat în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având număr cadastral x și ID electronic x; construcție situată în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul A. în conturile deschise la D. S.A., E., F., G. S.A..

Astfel, s-a reținut că aceste măsuri au fost verificate în cursul judecății în apel, prin încheierea din data de 12.10.2022, iar în termenul legal instanța de apel, la termenul din data de 22.09.2023 a pus în discuție verificarea legalității și temeiniciei acestora.

S-a menționat că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

S-a făcut referire la dispozițiile art. 249 din C. proc. pen.

Având în vedere dispozițiile legale evocate s-a reținut că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deși, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.

Astfel de excepții sunt reglementate prin art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie" și de art. 32 din Legea nr. 656/2002 stipulând că "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", dispoziții aplicabile în cauză, raportat la infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora, ca și în cazul infracțiunii de spălarea banilor, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor. În aceste cazuri particulare, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Analizând în acest moment procesual măsurile asigurătorii dispuse față de inculpați prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a constatat că acestea sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, până la concurența sumelor ce reprezintă valoarea probabilă a obiectului infracțiunilor imputate inculpaților.

Prin urmare, măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză au ca scop garantarea presupusei pagube produse prin infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și protejarea bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, în eventualitatea stabilirii vinovăției acestora.

Curtea a menționat că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzații penale - în sensul în care această noțiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noțiune autonomă a Convenției", independent de conotația pe care o are în sistemele naționale de drept ale statelor contractante - a fost menționată de instanța europeană și în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmărește stabilirea unui grad de vinovăție raportat la o infracțiune săvârșită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzație în materie penală.

În acord cu jurisprudența C.E.D.O., Curtea a constatat respectarea, în prezenta cauză, a exigențelor de proporționalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracțiunilor.

Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise.

Contrar susținerilor apărării, instanța a constatat că nu a fost rupt justul echilibru dintre interesul statului de a obține repararea eventualului prejudiciu prin menținerea acestor măsuri asigurătorii și dreptul de proprietate al inculpaților de a se bucura, pe deplin, inclusiv de dreptul de dispoziție asupra acestor bunuri.

Totodată, s-a apreciat că, deși durata procedurilor a fost una îndelungată, există posibilitatea ca judecata în apel să se prelungească, având în vedere că se impune efectuarea anumitor acte procesuale, aceste elemente nu pot constitui factori determinanți în aprecierea acestei rupturi a justului echilibru.

De asemenea, la aprecierea proporționalității măsurilor asigurătorii dispuse în prezenta cauză, s-a avut în vedere complexitatea deosebită a cauzei, întinderea mare a prejudiciului reținut, precum și natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

În privința termenului rezonabil scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea a considerat că acest prag nu a fost atins, având în vedere complexitatea cauzei și natura acuzațiilor aduse inculpaților, consecințele produse asupra inculpaților nedepășind efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valorile care sunt garantate prin dispunerea acestora.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

Împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpații A. și B. au formulat contestație.

Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., Înalta Curte constată:

În susținerea contestațiilor, apărătorii aleși ai inculpaților au criticat lipsa motivării încheierii de către judecătorul de la prima instanță în raport cu condițiile privind necesitatea și proporționalitatea menținerii măsurilor asigurătorii.

Totodată, apărătorul ales al inculpatului A. a menționat că terenul situat în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având număr cadastral x și ID electronic x și construcția situată în București, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 București, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro, asupra cărora s-a menținut măsura sechestrului asigurător, nu s-au aflat în proprietatea inculpatului ci a tatălui său, precum și că au fost ridicate măsurile asigurătorii asupra acestor imobile de judecătorul de drepturi și libertăți.

Înalta Curte reține că încheierea din 6 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, are o motivare generală, or, prima instanță ar fi trebuit să analizeze în mod efectiv dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii, acordând o explicație specifică cu privire la argumentele pentru care acestea nu pot fi ridicate.

Este adevărat că există legi speciale, cum este cazul și în speță, care prevăd, prin excepție, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii, unde, necesitatea măsurilor asiguratorii a fost deja edictată de legiuitor, însă rămâne instanței să evalueze măsurile asigurătorii din perspectiva oportunității și proporționalității acestora și să motiveze soluția adoptată, având în vedere intruziunea pe care măsurile asigurătorii o interferează în dreptul de proprietate al persoanelor vizate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că lipsa motivării detaliate a încheierii este de natură a vătăma dreptul inculpaților, respectiv de a fi informați în mod corespunzător și pe deplin cu privire la situațiile care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii.

Având în vedere lipsa motivării încheierii de către prima instanță care nu a analizat oportunitatea și proporționalitatea măsurilor asigurătorii, Înalta Curte apreciază că acest aspect constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în vederea respectării intereselor procesuale ale inculpaților și asigurarea drepturilor acestora la un dublu grad de jurisdicție.

Or, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părții, garantat prin prevederile art. 6 din CEDO, a cărui încălcare impune cu necesitate reluarea judecății, în condiții de echitabilitate, în fața aceleiași instanțe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

Prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a Penală pentru a pronunța o încheiere motivată cu privire la măsurile asigurătorii, conform dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, va admite contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.

Va desființa, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpații A. și B. și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.

Desființează, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpații A. și B. și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2023.

GGC - NN