ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, printre altele, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.
Prima instanță a reținut că la data de 01.03.2023, sub nr. dosar x/2023, petentul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 737 din 05 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2018, invocând dispozițiile art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 21 și art. 23 din Constituția României, art. 6 CEDO raportat la dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., apreciind că există o cauză de încetare a procesului penal care nu a fost avută în vedere de către instanța de apel, respectiv prescripția răspunderii penale.
În motivele contestației în anulare, cu privire la temeiul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatorul a arătat că instanța de apel a dispus în mod greșit condamnarea sa prin Decizia penală nr. 737/A din 05.08.2020 a Curții de Apel Timișoara, deși în speță intervenise prescripția răspunderii penale.
De asemenea, s-a constatat că la data de 23 martie 2023, petentul a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 248 la data de 10.04.2015. Petentul a apreciat că în aceste condiții dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. și Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale și încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4), (5); art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 61, art. 73, art. 74, art. 124, art. 123 și art. 129 din Constituția României și art. 6, art. 13 CEDO.
Petentul a susținut că sunt neconstituționale dispozițiile prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a modifica norme instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative încălcându-se principiul separării puterilor în stat, consacrat de Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), conform căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării (Decizia nr. 132/04.12.20228).
Petentul a mai arătat că Decizia Curții Constituționale nr. 838/03.07.2009 prevede că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În aceste condiții, în opinia petentului, Înalta Curte de Casație și Justiție a legiferat în locul Parlamentului Românei, iar prin deciziile de interpretare pe care le-a emis a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 26, art. 28, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituția României și art. 6 și art. 13 CEDO, dată fiind pronunțarea Decizie nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care aceasta a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 CEDO.
Petentul a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 10/2017, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a depășit atribuțiile și competentele sale substituindu-se Parlamentului României și Guvernului României, încălcând astfel, dispozițiile art. art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 23, art. 26, art. 28, art. 51, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituția României și art. 6 și art. 13 CEDO, precum și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 CEDO. Decizia nr. 678/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este neconstituțională întrucât adaugă la Constituție și la Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022.
Petentul a arătat că prin Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen., și instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii, astfel, instigă și obligă instanțele din România să nu respecte Constituția României precum și Deciziile constituționale.
Curtea a statuat că reglementarea motivului de contestație în anulare criticat prin prezenta excepție (art. 426 lit. b) C. proc. pen.) nu este de natură de a încălca dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituția României. În acest sens, Curtea constată că dacă procedura reglementată prin textul criticat, ar putea presupune administrarea unor noi probe, sau reevaluarea unor probe existente, participanții la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispozițiile art. 431 și 432 C. proc. pen. de toate garanțiile procesuale care le presupune dreptul la un proces echitabil (Decizia nr. 514/07.07.2015).
Scopul reglementării competenței instanței supreme de a asigura interpretare unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești îl constituie promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme. Legiuitorul, având în vedere poziția Înalta Curte de Casație și Justiție în sistemul instanțelor judecătorești precum și rolul său prevăzut de Constituție a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta în scopul aplicării unitare de către instanțe judecătorești a unui text fără ca astfel instanța supremă să se substituie Parlamentului (Decizia nr. 585/05.11.2011).
Obligativitatea dezlegărilor dată problemelor de drept, prin soluționarea unui recurs în interesul legii înseamnă că judecătorul trebuie să se conformeze unei interpretări normative unitare date de instanța supremă (Decizia nr. 8/18.01.2011)
Curtea Constituțională decide asupra constituționalității legilor, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul recursului în interesul legii decide asupra modului de interpretare și aplicare a conținutului normelor juridice. Pe de altă parte, deciziile CCR sunt general obligatorii potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție pe cale recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanțele judecătorești.
Altfel spus, în aceste condiții, dezlegarea dată problemelor de drept judecate poate fi obligatorie pentru că uneori în aceste condiții poate exista o compatibilitate cu normele constituționale. Orice altă interpretare este în contradicție cu prev. art. 147 alin. (1) și (4) ale Constituției, deoarece lipsește de efecte deciziile Curții Constituționale.
Prin Decizia nr. 67/2022 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin punctul 2 diluează efectele juridice ale dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. și Deciziile Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și 358/26.05.2022 încălcând dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO.
Explicitatea deciziilor Curții Constituționale demonstrează substituirea Înaltei Curți de Casație și Justiție în atribuțiile și competențele Parlamentului României și o interpretate a deciziilor Curții Constituționale proprie după interese.
În aceste condiții, petentul a susținut că disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 67/25.10.2022 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 26, art. 28, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129, art. 147 din Constituția României și deciziile Curții Constituționale ale României mai sus menționate, motiv pentru care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. și art. 432 C. proc. pen., raportat la Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre a fi supuse controlului de constituționalitate efectuat de către Curtea Constituțională a României, care este unica autoritate de jurisdicție constituționale în România.
Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în scris, este motivată, și ridicată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel Timișoara.
În legătura cu cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și art. 432 alin. (4) C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea a reținut că petentul a susținut că sunt în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 23, art. 26, art. 28, art. 51, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituția României și art. 6 și art. 13 CEDO.
Prima instanța a analizat cererea din perspectiva condițiilor de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Curtea de apel a analizat aceste condiții, observând că în cauza nu este îndeplinită cerința de la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția nu are legătură cu cauza dedusă judecății.
În opinia Curții de apel, contestația în anulare formulată de petent este inadmisibilă, motivul principal pentru care a fost promovată fiind acela de a se crea un cadru procesual pentru sesizarea Curții Constituționale. Or, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324/14.05.2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86/31.01.2017, Curtea Constituțională a statuat că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce nici un efect cu privire la o astfel de cauză.
De asemenea, într-o altă speță, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sintagma "în legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.
Or, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate anterior referită, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată.
Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs A..
În dezbateri, recurentul A., beneficiind de asistența juridică a unui apărător desemnat din oficiu, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, susținând că textele de lege criticate încalcă Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată
"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin Decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 și nr. 67/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În speță, prin Încheierea nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 737 din 05 08 2020 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul nr. x/2018.
Înalta Curte constată că recurentul a înțeles să solicite sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a textelor legale mai sus menționate, într-o cale de atac inadmisibilă, iar dispozițiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, criticile invocate nu vizează dispoziții legale referitoare la admisibilitatea căii de atac formulate.
Sub acest aspect, astfel cum a reținut și prima instanță, se constată că, atât în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 203 din 06 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324/14.05.2012 și Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în M. Of. nr. 242/7.04.2011), cât și în doctrină, s-a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.
În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocate de recurentul contestator nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.
Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 și nr. 67/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu îndeplinește una din condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, și anume nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2023.