ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.

SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P., a județului Olt și Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Slatina solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Deciziei

nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă;

- anularea în parte a

Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de

cea de-a doua pârâtă, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574

lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. a Județului Olt a solicitat respingerea

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar).

În cauză au fost

administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă.

de Apel

Prin sentința nr.

514 din 24 octombrie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Slatina în contradictoriu cu

pârâtele D.G.F.P. a Județului Olt și Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Slatina, și, în consecință, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13

august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt și, în parte, Deciziile nr. 493

din 20 decembrie 2007 și nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P.

Slatina, în sensul că impozitul pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă

majorări de întârziere de 22.472 lei și penalități de 3.499 lei, T.V.A. în sumă

de 58.879 lei la care se adaugă majorările de întârziere de 45.001 lei și

penalități de 3.613 lei și impozit pe venit microîntreprinderi de 2426 lei, la

care se adaugă majorări de întârziere de 1.680 lei și penalități de 450 lei.

Curtea a mai

constatat că din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278

lei, din care 871 lei, în contul altor obligații necontestate, suma achitată în

contul obligațiilor contestate fiind astfel 92.387 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

- Începând cu data de

22 mai 2007, inspectorii A.F.P. Slatina au efectuat un control la sediul

reclamantei pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de

stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007.

Organele de inspecție

fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat sub nr. 29112 din 01 iunie 2007,

prin care s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare,

de evidență contabilă și că lipsesc unele formulare cu regim special ridicate

de la organele fiscal.

La data de 14 iunie 2007,

D.G.F.P. a Județului Olt a sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor

Fiscale din cadrul I.P.J. Olt cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991

și Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL.

În baza controlului

efectuat a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 58136 din 19

decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20

decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferențe de impozite și taxe în cuantum

de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea

bazei de impunere.

Reclamanta SC A. SRL

a formulat contestație împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin

Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P.a Județului Olt a dispus

suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții

definitive pe latură penală.

Prin raportul de

expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J.

Olt, s-a stabilit că obligațiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului

sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul

consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.

Prin ordonanța nr. 2722/P/2009,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, soluția fiind menținută prin Sentința

penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Slatina, iar apoi prin

Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt.

Prin Decizia nr. 757

din 13 august 2010, emisă după soluționarea cauzei penale, D.G.F.P. a Județului

Olt a respins contestația formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de

inspecție fiscală din 19 decembrie 2007 și a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din

20 decembrie 2007.

Examinând actele

contestate, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010

emisă de D.G.F.P. a Județului Olt nu a răspuns criticilor formulate de

reclamantă în contestație și nu a ținut cont de concluziile expertizei tehnice

contabile efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici

un fel de referire la modul de soluționare a dosarului penal și la incidența acestuia

asupra cauzei de față.

Curtea a apreciat că

prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul

dosarului de urmărire penală, confirmat, de altfel, și prin expertiza efectuată

în prezenta cauză.

De asemenea, pentru a

calcula cuantumul obligațiilor suplimentare, Curtea a reținut concluziile

expertizei dispuse și efectuate în speța de față.

Recursul declarat de

pârâta D.G.F.P. a Județului Olt,

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta D.G.F.P. a Județului

Olt, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

a ținut seama de rezultatele controlului efectuat la intimată, materializat în

actele administrativ-fiscale contestate în speță, care au evidențiat faptul că

societatea, prin operațiunile contabile efectuate, a diminuat baza impozabilă

privind obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A. și

impozit pe profit.

În concret, intimata

a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază un document

justificativ prin care să probeze efectuarea operațiunii sau intrării în

gestiune a mărfurilor. Agentul economic nu a făcut dovada provenienței

mărfurilor prin documente fiscale înregistrate în contabilitate, motiv pentru

care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au fost considerate

nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.

La inventarierea

documentelor cu regim special s-a constatat că petenta nu justifică un număr de

223 facturi fiscale, situație în raport cu care reprezentanții autorității

fiscale au procedat la estimarea bazei de impunere, în conformitate cu

prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. fisc.

De asemenea,

autoritatea de control a reținut faptul că există diferente între evidența

contabilă a societății intimate și deconturile de T.V.A. depuse la organul

fiscal teritorial, în sensul că acestea nu au fost completate în mod

corespunzător. Pe cale de consecință, reprezentanții fiscului au procedat la

estimarea bazei de impunere, în urma căreia au stabilit o diferență

suplimentară de T.V.A., la care au calculat majorări de întârziere.

Recurenta a precizat

că diferențele la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost

stabilite tot prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi

fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special.

respins în mod nejustificat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză

efectuat în cauză, reținând faptul că acestea se referă la interpretarea

dispozițiilor legale. În realitate, obiecțiunile au vizat operațiunile

contabile efectuate de intimată.

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând

în motivare, în esență, faptul că soluția instanței de fond a intrat în puterea

lucrului judecat, întrucât emitentul actelor administrativ-fiscale contestate

nu a formulat recurs (filele 10-12 dosar).

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului,

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt

și de drept relevante,

Obiectul litigiului

dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei

nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt, precum și

anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007,

ambele emise de și A.F.P. Municipiului Slatina, cu consecința menținerii

acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278

lei.

Înalta Curte

apreciază că sentința contestată este criticabilă din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de admitere

a acțiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la

legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât C.E.D.O. nu

are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi

concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv

decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect

examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 paragraful 1 din C.E.D.O. implică, mai ales în sarcina instanței, obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al

elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte

apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al

termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar apreciază că,

într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, curtea de

apel nu a analizat susținerile reclamantei, precum și apărările formulate de

pârâta D.G.F.P. a Județului Olt și nici nu a solicitat prezentarea

documentelor fiscale nominalizate în procesul-verbal de inspecție fiscală nr. 58136

din 19 decembrie 2007.

Așadar, prima

instanță nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt existentă în speța

dedusă judecății.

O parte consistentă a

motivării sentinței se referă la evoluția Dosarului penal nr. 11900/311/2009 al

Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în

sarcina administratorului societății reclamante pentru neînregistrarea în

contabilitate a tuturor operațiunilor comerciale efectuate de societate.

Totodată, judecătorul

fondului a reținut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost

soluționat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin.

(1) C. proc. pen., în cauza de față intervine autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte

apreciază că această concluzie este eronată, întrucât dezlegarea dată în cauza

penală nu are relevanță juridică pentru raportul de drept fiscal.

În concluzie,

instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de

esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea

sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată.

În raport de motivul

de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai

impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs,

Pentru toate

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), alin.

(2) și alin. (5) teza a I-a și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. a Județului Olt împotriva sentinței nr. 514 din 24

octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.