ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P., a județului Olt și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Slatina solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă; - anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de cea de-a doua pârâtă, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. a Județului Olt a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar). În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 514 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Județului Olt și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Slatina, și, în consecință, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt și, în parte, Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 și nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P.

Slatina, în sensul că impozitul pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 22.472 lei și penalități de 3.499 lei, T.V.A. în sumă de 58.879 lei la care se adaugă majorările de întârziere de 45.001 lei și penalități de 3.613 lei și impozit pe venit microîntreprinderi de 2426 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 1.680 lei și penalități de 450 lei. Curtea a mai constatat că din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278 lei, din care 871 lei, în contul altor obligații necontestate, suma achitată în contul obligațiilor contestate fiind astfel 92.387 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: - Începând cu data de 22 mai 2007, inspectorii A.F.P.

Slatina au efectuat un control la sediul reclamantei pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007. Organele de inspecție fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat sub nr. 29112 din 01 iunie 2007, prin care s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare, de evidență contabilă și că lipsesc unele formulare cu regim special ridicate de la organele fiscal. La data de 14 iunie 2007, D.G.F.P. a Județului Olt a sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor Fiscale din cadrul I.P.J. Olt cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL.

În baza controlului efectuat a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferențe de impozite și taxe în cuantum de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere. Reclamanta SC A. SRL a formulat contestație împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P.a Județului Olt a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală. Prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J.

Olt, s-a stabilit că obligațiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei. Prin ordonanța nr. 2722/P/2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, soluția fiind menținută prin Sentința penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Slatina, iar apoi prin Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt. Prin Decizia nr. 757 din 13 august 2010, emisă după soluționarea cauzei penale, D.G.F.P.

a Județului Olt a respins contestația formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală din 19 decembrie 2007 și a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din 20 decembrie 2007. Examinând actele contestate, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă în contestație și nu a ținut cont de concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici un fel de referire la modul de soluționare a dosarului penal și la incidența acestuia asupra cauzei de față. Curtea a apreciat că prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul dosarului de urmărire penală, confirmat, de altfel, și prin expertiza efectuată în prezenta cauză.

De asemenea, pentru a calcula cuantumul obligațiilor suplimentare, Curtea a reținut concluziile expertizei dispuse și efectuate în speța de față. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Județului Olt, Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta D.G.F.P. a Județului Olt, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: 1. Prima instanță nu a ținut seama de rezultatele controlului efectuat la intimată, materializat în actele administrativ-fiscale contestate în speță, care au evidențiat faptul că societatea, prin operațiunile contabile efectuate, a diminuat baza impozabilă privind obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A. și impozit pe profit. În concret, intimata a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază un document justificativ prin care să probeze efectuarea operațiunii sau intrării în gestiune a mărfurilor.

Agentul economic nu a făcut dovada provenienței mărfurilor prin documente fiscale înregistrate în contabilitate, motiv pentru care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au fost considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit. La inventarierea documentelor cu regim special s-a constatat că petenta nu justifică un număr de 223 facturi fiscale, situație în raport cu care reprezentanții autorității fiscale au procedat la estimarea bazei de impunere, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. fisc. De asemenea, autoritatea de control a reținut faptul că există diferente între evidența contabilă a societății intimate și deconturile de T.V.A. depuse la organul fiscal teritorial, în sensul că acestea nu au fost completate în mod corespunzător.

Pe cale de consecință, reprezentanții fiscului au procedat la estimarea bazei de impunere, în urma căreia au stabilit o diferență suplimentară de T.V.A., la care au calculat majorări de întârziere. Recurenta a precizat că diferențele la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost stabilite tot prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special. 2. Instanța de fond a respins în mod nejustificat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, reținând faptul că acestea se referă la interpretarea dispozițiilor legale. În realitate, obiecțiunile au vizat operațiunile contabile efectuate de intimată.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în motivare, în esență, faptul că soluția instanței de fond a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât emitentul actelor administrativ-fiscale contestate nu a formulat recurs (filele 10-12 dosar). Considerentele Înaltei Curți asupra recursului, Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Argumentele de fapt și de drept relevante, Obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P.

a Județului Olt, precum și anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de și A.F.P. Municipiului Slatina, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei. Înalta Curte apreciază că sentința contestată este criticabilă din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de admitere a acțiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât C.E.D.O. nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, curtea de apel nu a analizat susținerile reclamantei, precum și apărările formulate de pârâta D.G.F.P.

a Județului Olt și nici nu a solicitat prezentarea documentelor fiscale nominalizate în procesul-verbal de inspecție fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007. Așadar, prima instanță nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt existentă în speța dedusă judecății. O parte consistentă a motivării sentinței se referă la evoluția Dosarului penal nr. 11900/311/2009 al Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în sarcina administratorului societății reclamante pentru neînregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor comerciale efectuate de societate. Totodată, judecătorul fondului a reținut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost soluționat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) C. proc.

pen., în cauza de față intervine autoritatea de lucru judecat. Înalta Curte apreciază că această concluzie este eronată, întrucât dezlegarea dată în cauza penală nu are relevanță juridică pentru raportul de drept fiscal. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs, Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) teza a I-a și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Olt împotriva sentinței nr. 514 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.