ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului Slatina solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă; - anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de cea de-a doua pârâtă, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.

Apărările formulate în cauză În întâmpinarea formulată în cauza, pârâta D.G.F.P. Olt a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar). Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 514 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului Slatina, și, în consecință, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. OLT și, în parte, Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 și nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P. Slatina, în sensul că impozitul pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 22.472 lei și penalități de 3.499 lei, T.V.A.

în sumă de 58.879 lei la care se adaugă majorările de întârziere de 45.001 lei și penalități de 3.613 lei și impozit pe venit microîntreprinderi de 2.426 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 1.680 lei și penalități de 450 lei. Curtea a mai constatat ca din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278 lei, din care 871 lei, în contul altor obligații necontestate, suma achitată în contul obligațiilor contestate fiind astfel 92.387 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Începând cu data de 22 mai 2007, inspectorii A.F.P.

Slatina au efectuat un control la sediul reclamantei pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002-30 septembrie 2007. Organele de inspecție fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat din 01 iunie 2007, prin care s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare, de evidență contabilă (balanțe de verificare, jurnale, note contabile) și că lipsesc unele formulare cu regim special ridicate de la organele fiscal. La data de 14 iunie 2007, D.G.F.P. OLT a sesizat S.I.F.F. din cadrul I.P.J.

OLT cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL În baza controlului efectuat a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferențe de impozite și taxe în cuantum de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere. Reclamanta SC A. SRL a formulat contestație împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală.

Prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J. Olt, s-a stabilit că obligațiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei. Prin Ordonanța nr. 2722/P/2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, soluția fiind menținută prin sentința penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Slatina, iar apoi prin Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt.

Prin Decizia nr. 757 din 13 august 2010, emisă după soluționarea cauzei penale, D.G.F.P. Olt a respins contestația formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală din 19 decembrie 2007 și a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din 20 decembrie 2007. Examinând actele contestate, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. Olt nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă în contestație și nu a ținut cont de concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici un fel de referire la modul de soluționare a dosarului penal și la incidența acestuia asupra cauzei de față. Curtea a apreciat că prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul dosarului de urmărire penală, confirmat, de altfel, și prin expertiza efectuată în prezenta cauză.

De asemenea, pentru a calcula cuantumul obligațiilor suplimentare, Curtea a reținut concluziile expertizei dispuse și efectuate în speța de față. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta D.G.F.P. Olt, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar Înalta Curte prin Decizia nr. 514/2011 din 24 octombrie 2011, a admis recursul pârâtei A.J.F.P. Olt, în nume propriu și pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a e pronunța astfel, din considerentele Înaltei Curți asupra recursului, reiese că obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P.

Olt, precum și anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de și A.F.P. a Municipiului Slatina, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei. Înalta Curte a apreciat că sentința contestată este criticabilă din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de admitere a acțiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar sa reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte a apreciat că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Mai mult decât atât, o parte consistentă a motivării sentinței se referă la evoluția Dosarului penal nr. 11900/311/2009 al Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în sarcina administratorului societății reclamante pentru neînregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor comerciale efectuate de societate. Totodată, judecătorul fondului a reținut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost soluționat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., în cauza de față intervine autoritatea de lucru judecat. În concluzie, instanța de control judiciar a reținut că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În fond după casare, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea reclamantei SC A. SRL Slatina, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului Slatina și a anulat Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P.Olt. Totodată, a anulat în parte Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 și nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de A.F.P. Slatina în sensul că impozitul pe profit este în cuantum de 21.872 lei, majorări impozit pe profit 9.888 lei, penalități impozit pe profit 1.053 lei, T.V.A. în cuantum de 63.048 lei, majorări T.V.A. 39.488 lei, penalități T.V.A. 3.026 lei, impozit pe venit microîntreprinderi în cuantum de 8.083 lei, majorări impozit pe venit microîntreprinderi de 2.514 lei și penalități impozit pe venit microîntreprinderi de 731 lei și a constatat că din debitul total de 150.574 lei reclamanta a achitat către bugetul statului suma totală de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, așa cum reiese, din actele dosarului, controlul fiscal efectuat în cauză a privit o perioadă de evidență contabilă de aproximativ 5 ani, situație în care raportul de expertiză contabilă a vizat expertizarea documentelor contabile primare și sintetice existente la sediul societății reclamante la care s-a făcut referire în raportul de inspecție fiscală. Raportat la mijloacele de probă administrate, în urma controlului efectuat de inspectorii A.F.P.

Slatina la sediul societății reclamante începând cu data de 22 mai 2007 pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007, a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferențe de impozite și taxe în cuantum de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere. Împotriva actelor administrativ-fiscale prin care au fost stabilite impozite și taxe suplimentare către bugetul consolidat al statului SC A. SRL a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P.

Olt a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală. Din expertiza efectuată în cauză, expertul contabil a subliniat faptul că monetarul a fost utilizat zilnic de către societate reclamantă ca document justificativ de predare a banilor încasați de gestionari dar, în mod eronat, la refacerea contabilității, s-a utilizat ca document de înregistrarea a încasărilor în „Registrul de casă " cât și de evidențiere a veniturilor în contabilitate, deoarece în unele cazuri în valoarea totală a acestora au fost cuprinse și încasările efectuate cu chitanță pentru care au fost emise facturi, sau au reprezentat măsuri pentru manualele școlare, pe care societatea nu le deținea în stoc la data încasării contravalorii acestora.

Organele de control fiscal, nu au efectuat o analiză asupra faptului că volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul înregistrate lunar sunt mai mari decât volumul mărfurilor din gestiune, din care se putea ușor constatata, înregistrare eronata a acestora, având în vedere că volumul vânzărilor a fost mai mare decât mărfurile din gestiune, fapt care a generat și descărcarea gestiunii de mărfuri în mod eronat. Așadar, subliniază instanța veniturile înregistrate pe baza facturilor pentru care s-a emis chitanță, au fost înregistrate și pe baza de monetare, dublându-se înregistrarea veniturilor în contabilitate care au generat calcularea de impozite și taxe suplimentare și denaturarea funcției conturilor, conturile de mărfuri având solduri creditoare, situație care nu concordă cu balanțele de verificare, întocmite înainte de revizuirea datelor de contabilitate.

Instanța a mai reținut că reclamanta a desfășurat comerț cu amănuntul a cărților, în sistem consignație, în procent de aproximativ 80% cu ocazia refacerii contabilizații nu s~a avut în vedere că pentru mărfurile vândute, achiziționare în regim de consignație, pentru care nu au fost emise facturi de către furnizori la sfârșitul perioadei în care au fost realizate vânzările, aceste mărfuri au fost înregistrate în contabilitatea patrimonială în contul 408 - furnizori facturi de sosit și descărcarea acestora din conturi extrabalanțiere. În acest fel s-a justificat și cheltuiala eferentă mărfurilor vândute, pe care organele de control au exclus-o la determinarea profitului impozabil. Referitor la impozitul pe dividende, instanța a constatat că reclamanta nu a repartizat profitul net din perioada 2002 - 2006, acesta regăsindu-se în evidența contabilă ca nerepartizat.

Profitul net nu poate fi repartizat în contul dividendelor și nici nu a existat o hotărâre pentru constituirea acestora, astfel că nu trebuia impozitat. Suma ridicată drept avans de trezorerie nu a reprezenta dividend în lipsa hotărârii asociatului ci a reprezenta investiție pe seama rezultatelor financiare ale societății. In acest sens sunt și concluziile expertului de la punctul 6 din raportul de expertiză tehnică contabilă. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs A.J.F.P. Olt, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea acesteia s-a invocat că instanța de fond a apreciat eronat, pe baza concluziilor raportului de expertiză, faptul că monetarul a fost utilizat ca document justificativ de predare a banilor încasați de gestionari dar în mod eronat, la refacerea contabilității, s-a utilizat ca document de înregistrare a încasările Registrul de casă cât și de evidențiere a veniturilor în contabilitate, precum și că agentul economic nu a putut face dovada că sumele încasate prin contul de trezorerie sunt parte componentă din aceste monetare. În ceea ce privește înregistrarea pe venituri a vânzărilor de marfă reflectate în monetare, facturi și chitanțe, fapt ce se presupune că ar fi generat o creștere a veniturilor și implicit constituirea eronată a T.V.A.

colectată, profit și impozit pe venit microîntreprinderi, operatorul economic nu a putut face dovada ca în monetare sunt înscrise încasările cu numerar aferente facturilor emise. În ceea ce privește faptul că veniturile înregistrate pe factură pentru care s-a emis chitanța au fost înregistrate și pe bază de monetare, dublându-se astfel înregistrarea veniturilor în contabilitate, precizează faptul că toate documentele de intrare a mărfii în gestiune au fost înregistrate în evidența contabilă, agentul economic neprezentând în timpul inspecției fiscale alte documente de intrare a mărfii decât cele înregistrate contabilă. Constatările organelor de control, reflectate în actele contestate prin prezenta acțiune, au evidențiat faptul că prin contabile efectuate de intimat, acesta a diminuat baza impozabilă prin obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A.

și impozit pe profit. În ceea ce privește impozitul pe profit, organul fiscal a avut în vedere dispozițiile legale de bază care reglementează această obligație și prevăd că profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizau venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, respectiv: Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile, care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

La stabilirea profitul se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltui' normelor de aplicare". Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. ,,(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative vigoare". Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli care nu au la bază un document justificativ prin să facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune a mărfurile, după caz, respectiv înregistrarea pe cheltuieli a costului mărfurilor vândute fără înregistrarea documentului de proveniență a mărfurilor.

Agentul economic nu a făcut dovada provenienței mărfurilor documente fiscale înregistrate în contabilitate, motiv pentru care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au fost considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit, conform prevederilor art. 21 alin Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. De asemenea, la inventarierea documentelor cu regim special constatat că intimata nu justifică un număr de 223 facturi fiscale, caz în care s-a procedat la estimarea bazei de impunere în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În ceea ce privește T.V.A., pentru perioada supusă controlului, organele de inspecție fiscală au constatat că există neconcordanță între evidența contabilă și deconturile de T.V.A.

depuse la organul fiscal teritorial, în sensul ca nu au fost completate în mod corect deconturile de T.V.A. contestatoarea avea obligația de a completa declarațiile fiscale înscrierea corectă, completă și cu bună credință a informațiilor prevăd formular, corespunzător situației sale fiscale. S-a procedat de asemenea la estimarea bazei de impunere stabilită o diferență suplimentară de T.V.A. la care s-au calculat majorări de întârziere. Diferențele stabilite la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost stabilite de organul fiscal ca urmare a declarării eronate de către contestatoare a acestei obligații și prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special.

Apărările intimatei SC A. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului în principal ca nemotivat întrucât reia în cererea de recurs motivele indicate în primul ciclu procesual, iar în subsidiar ca neîntemeiat, arătând că în rejudecare, intimata - pârâtă, deși avea posibilitatea, nu a mai solicitat reluarea discuțiilor privind obiecțiunile la raportul de expertiză formulate în primul ciclu procesual, și nici nu a formulat obiecțiuni noi, semnate și însușite de către reprezentantul legal al instituției, situație în care instanța de fond s-a pronunțat doar pe probele administrate în primul ciclu procesual.

De asemenea, instanța de control judiciar a apreciat că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Craiova "nu a solicitat prezentarea documentelor fiscale nominalizate în procesul-verbal de inspecție fiscală din 19 decembrie 2007", și pe cale de consecință "nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt existentă în speța dedusă judecății". Acest aspect a fost reanalizat de instanța de fond prin prisma concluziilor la raportul de expertiză, iar cu privire la estimarea veniturilor aferente facturilor constatate ca fiind lipsă. s-a constatat că estimarea veniturilor nu corespunde realității, având în vedere că, pe de o parte mai multe facturi din cele menționate de organele de control au fost înregistrate în contabilitate (exemplificam: Factura din 03 ianuarie 2003 este înregistrată în Registrul jurnal la poz.

19 din 03 ianuarie 2003 (fila 48); Facturile sunt înregistrate în Registrul jurnal la poz. 284 și 285 din 23 decembrie 2003 (fila 47 etc), iar, pe de alta parte o serie de facturi au fost anulate, (fila 46); (fila 45); 29 facturi sunt anulate într-un carnet de facturi, (fila 44); (fila 43); (fila 42); (fila 41). De asemenea, 18 facturi, au fost înregistrate în contabilitate (fila 49-50), în actul de control au fost inserate ca nefiind înregistrate. Tot în actul de control, au fost menționate unele facturi care nu fac parte din seriile de facturi ridicate de societate și menționate în anexa nr. 1 la R.I.F., facturi care nu puteau fi prezentate, nefiind ridicate de societate.

Concluzionând pe această critică, în mod corect instanța de fond în rejudecare nu a mai solicitat prezentarea acestor facturi fiscale, toate facturile despre care s-a făcut vorbire atât în procesul - verbal de inspecție fiscală, cât și în raportul de expertiză contabilă fiind depuse, în copie ca anexe la raportul de expertiză. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Critica organului fiscal vizează greșita înregistrare a veniturilor SC A. SRL, a cheltuielilor deductibile pe această bază, rezultând greșit impozitul pe profit datorat.

Ori, deși în cauză este vorba despre operațiuni economice concrete realizate de către reclamanta și contestate de pârâtă, care de altfel au făcut și obiectul unei expertize judiciare efectuate în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate de către recurentă, aceasta prin cererea de recurs, expune doar aspecte teoretice fără vreo indicare în concret a actului ori faptului juridic nereal sau neconform. Singura referire la speță vizează aceea că s-a utilizat în mod eronat „Registrul de casă” ca document de înregistrare a încasărilor și de evidențiere a veniturilor în contabilitate. Ori, acest aspect a fost analizat de către instanța de fond care corect a reținut că utilizarea Registrului de casă se constituie doar într-o eroare materială aspect ce a fost analizat și în expertiza contabilă - obiectivele 1 și 2, necontestate în mod valabil.

Cât privește nejustificarea unui număr de 229 facturi fiscale, ceea ce a condus la stabilirea bazei de impozitare prin estimare, trebuie reținut că acest lucru s-a datorat unui fapt obiectiv, dat fiind obiectul de activitate al intimatei - comerț cu cărți în regim de consignație. Instanța de fond a reținut fundamentându-și poziția pe expertiza judiciară efectuată în cauză, și necontestată de recurentă faptul că estimarea realizată nu corespunde realității. În mod similar, critica privind deconturile de T.V.A. care nu ar fi fost completate corect - deci nu se relevă o eroare pe fond, vizează aspecte generale. Ori, expertiza efectuată în cauză realizează un calcul concret, detaliat al T.V.A., care, în sine, nu a fost contestat.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în cauză Cum, față de cele mai sus expuse motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 ori art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. să respingă ca nefondat calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.J.F.P. Olt, în nume propriu și pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.