ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.

SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului

Slatina solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să

dispună:

- anularea Deciziei

nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă;

- anularea în parte a

Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de

cea de-a doua pârâtă, cu consecința menținerii acestora pentru suma de 150.574

lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.

Apărările formulate

în cauză

În întâmpinarea

formulată în cauza, pârâta D.G.F.P. Olt a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar).

Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința nr. 514

din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL

Slatina în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului

Slatina, și, în consecință, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13 august 2010

emisă de D.G.F.P. OLT și, în parte, Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 și nr.

494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P. Slatina, în sensul că impozitul

pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 22.472

lei și penalități de 3.499 lei, T.V.A. în sumă de 58.879 lei la care se adaugă

majorările de întârziere de 45.001 lei și penalități de 3.613 lei și impozit pe

venit microîntreprinderi de 2.426 lei, la care se adaugă majorări de întârziere

de 1.680 lei și penalități de 450 lei.

Curtea a mai

constatat ca din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278

lei, din care 871 lei, în contul altor obligații necontestate, suma achitată în

contul obligațiilor contestate fiind astfel 92.387 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Începând cu data de

22 mai 2007, inspectorii A.F.P. Slatina au efectuat un control la sediul

reclamantei pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de

stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002-30 septembrie 2007.

Organele de inspecție

fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat din 01 iunie 2007, prin care

s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare, de

evidență contabilă (balanțe de verificare, jurnale, note contabile) și că

lipsesc unele formulare cu regim special ridicate de la organele fiscal.

La data de 14 iunie 2007,

D.G.F.P. OLT a sesizat S.I.F.F. din cadrul I.P.J. OLT cu privire la încălcarea

prevederilor Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL

În baza controlului

efectuat a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 58136 din 19

decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20

decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferențe de impozite și taxe în cuantum

de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea

bazei de impunere.

Reclamanta SC A. SRL

a formulat contestație împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin

Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea

soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură

penală.

Prin raportul de

expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J.

Olt, s-a stabilit că obligațiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului

sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul

consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296

lei.

Prin Ordonanța nr. 2722/P/2009,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, soluția fiind menținută prin

sentința penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Slatina,

iar apoi prin Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt.

Prin Decizia nr. 757 din

13 august 2010, emisă după soluționarea cauzei penale, D.G.F.P. Olt a respins

contestația formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de inspecție

fiscală din 19 decembrie 2007 și a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din 20

decembrie 2007.

Examinând actele

contestate, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010

emisă de D.G.F.P. Olt nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă în

contestație și nu a ținut cont de concluziile expertizei tehnice contabile

efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici un fel de

referire la modul de soluționare a dosarului penal și la incidența acestuia

asupra cauzei de față.

Curtea a apreciat că

prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul dosarului

de urmărire penală, confirmat, de altfel, și prin expertiza efectuată în

prezenta cauză.

De asemenea, pentru a

calcula cuantumul obligațiilor suplimentare, Curtea a reținut concluziile

expertizei dispuse și efectuate în speța de față.

Recursul declarat de

pârâta D.G.F.P. Olt

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, pârâta D.G.F.P. Olt, care a solicitat modificarea

acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar Înalta

Curte prin Decizia nr. 514/2011 din 24 octombrie 2011, a admis recursul pârâtei

A.J.F.P. Olt, în nume propriu și pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova, a casat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a e pronunța

astfel, din considerentele Înaltei Curți asupra recursului, reiese că obiectul

litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă

anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. Olt, precum și

anularea în parte a Deciziilor nr. 493 și nr. 494 din data de 20 decembrie 2007,

ambele emise de și A.F.P. a Municipiului Slatina, cu consecința menținerii

acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278

lei.

Înalta Curte a

apreciat că sentința contestată este criticabilă din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., în privința modului în care a fost motivată soluția de admitere

a acțiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la

legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de

la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,

drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar sa reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Cu alte cuvinte, art.

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a

le aprecia pertinența.

Înalta Curte a

apreciat că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului,

precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită

sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

examinând considerentele sentinței, instanța de control judiciar reține că,

într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult decât atât,

o parte consistentă a motivării sentinței se referă la evoluția Dosarului penal

nr. 11900/311/2009 al Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei

amenzi administrative în sarcina administratorului societății reclamante pentru

neînregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor comerciale efectuate

de societate.

Totodată, judecătorul

fondului a reținut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost

soluționat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin.

(1) C. proc. pen., în cauza de față intervine autoritatea de lucru judecat.

În concluzie,

instanța de control judiciar a reținut că nemotivarea hotărârii sub aspectele

de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând

casarea sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată.

În fond după casare,

Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea reclamantei SC A. SRL Slatina, în contradictoriu

cu pârâtele D.G.F.P. Olt și A.F.P. a Municipiului Slatina și a anulat Decizia

nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P.Olt.

Totodată, a anulat în

parte Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 și nr. 494 din 20 decembrie 2007

emise de A.F.P. Slatina în sensul că impozitul pe profit este în cuantum de

21.872 lei, majorări impozit pe profit 9.888 lei, penalități impozit pe profit

1.053 lei, T.V.A. în cuantum de 63.048 lei, majorări T.V.A. 39.488 lei,

penalități T.V.A. 3.026 lei, impozit pe venit microîntreprinderi în cuantum de

8.083 lei, majorări impozit pe venit microîntreprinderi de 2.514 lei și penalități

impozit pe venit microîntreprinderi de 731 lei și a constatat că din debitul

total de 150.574 lei reclamanta a achitat către bugetul statului suma totală de

87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că, așa cum reiese, din actele dosarului, controlul

fiscal efectuat în cauză a privit o perioadă de evidență contabilă de

aproximativ 5 ani, situație în care raportul de expertiză contabilă a vizat

expertizarea documentelor contabile primare și sintetice existente la sediul

societății reclamante la care s-a făcut referire în raportul de inspecție

fiscală.

Raportat la

mijloacele de probă administrate, în urma controlului efectuat de inspectorii

A.F.P. Slatina la sediul societății reclamante începând cu data de 22 mai 2007

pentru verificarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat consolidat

pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007, a fost întocmit Raportul

de inspecție fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, în baza căruia a fost

emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit

diferențe de impozite și taxe în cuantum de 675.887 lei și Decizia nr. 494 din 20

decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere.

Împotriva actelor

administrativ-fiscale prin care au fost stabilite impozite și taxe suplimentare

către bugetul consolidat al statului SC A. SRL a formulat contestație, iar prin

Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea

soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură

penală.

Din expertiza

efectuată în cauză, expertul contabil a subliniat faptul că monetarul a fost

utilizat zilnic de către societate reclamantă ca document justificativ de

predare a banilor încasați de gestionari dar, în mod eronat, la refacerea

contabilității, s-a utilizat ca document de înregistrarea a încasărilor în

„Registrul de casă " cât și de evidențiere a veniturilor în contabilitate,

deoarece în unele cazuri în valoarea totală a acestora au fost cuprinse și încasările

efectuate cu chitanță pentru care au fost emise facturi, sau au reprezentat

măsuri pentru manualele școlare, pe care societatea nu le deținea în stoc la

data încasării contravalorii acestora.

Organele de control

fiscal, nu au efectuat o analiză asupra faptului că volumul vânzărilor din

comerțul cu amănuntul înregistrate lunar sunt mai mari decât volumul mărfurilor

din gestiune, din care se putea ușor constatata, înregistrare eronata a acestora,

având în vedere că volumul vânzărilor a fost mai mare decât mărfurile din

gestiune, fapt care a generat și descărcarea gestiunii de mărfuri în mod

eronat.

Așadar, subliniază

instanța veniturile înregistrate pe baza facturilor pentru care s-a emis

chitanță, au fost înregistrate și pe baza de monetare, dublându-se

înregistrarea veniturilor în contabilitate care au generat calcularea de

impozite și taxe suplimentare și denaturarea funcției conturilor, conturile de

mărfuri având solduri creditoare, situație care nu concordă cu balanțele de

verificare, întocmite înainte de revizuirea datelor de contabilitate.

Instanța a mai

reținut că reclamanta a desfășurat comerț cu amănuntul a cărților, în sistem

consignație, în procent de aproximativ 80% cu ocazia refacerii contabilizații

nu s~a avut în vedere că pentru mărfurile vândute, achiziționare în regim de

consignație, pentru care nu au fost emise facturi de către furnizori la

sfârșitul perioadei în care au fost realizate vânzările, aceste mărfuri au fost

înregistrate în contabilitatea patrimonială în contul 408 - furnizori facturi

de sosit și descărcarea acestora din conturi extrabalanțiere.

În acest fel s-a

justificat și cheltuiala eferentă mărfurilor vândute, pe care organele de

control au exclus-o la determinarea profitului impozabil.

Referitor la

impozitul pe dividende, instanța a constatat că reclamanta nu a repartizat

profitul net din perioada 2002 - 2006, acesta regăsindu-se în evidența

contabilă ca nerepartizat. Profitul net nu poate fi repartizat în contul dividendelor

și nici nu a existat o hotărâre pentru constituirea acestora, astfel că nu

trebuia impozitat. Suma ridicată drept avans de trezorerie nu a reprezenta

dividend în lipsa hotărârii asociatului ci a reprezenta investiție pe seama

rezultatelor financiare ale societății. In acest sens sunt și concluziile

expertului de la punctul 6 din raportul de expertiză tehnică contabilă.

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a promovat recurs A.J.F.P. Olt, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a invocat că instanța de fond a apreciat eronat, pe baza concluziilor

raportului de expertiză, faptul că monetarul a fost utilizat ca document

justificativ de predare a banilor încasați de gestionari dar în mod eronat, la

refacerea contabilității, s-a utilizat ca document de înregistrare a încasările

Registrul de casă cât și de evidențiere a veniturilor în contabilitate, precum și

că agentul economic nu a putut face dovada că sumele încasate prin contul de

trezorerie sunt parte componentă din aceste monetare. În ceea ce privește înregistrarea

pe venituri a vânzărilor de marfă reflectate în monetare, facturi și chitanțe,

fapt ce se presupune că ar fi generat o creștere a veniturilor și implicit

constituirea eronată a T.V.A. colectată, profit și impozit pe venit

microîntreprinderi, operatorul economic nu a putut face dovada ca în monetare

sunt înscrise încasările cu numerar aferente facturilor emise.

În ceea ce privește

faptul că veniturile înregistrate pe factură pentru care s-a emis chitanța au

fost înregistrate și pe bază de monetare, dublându-se astfel înregistrarea

veniturilor în contabilitate, precizează faptul că toate documentele de intrare

a mărfii în gestiune au fost înregistrate în evidența contabilă, agentul

economic neprezentând în timpul inspecției fiscale alte documente de intrare a

mărfii decât cele înregistrate contabilă.

Constatările organelor

de control, reflectate în actele contestate prin prezenta acțiune, au

evidențiat faptul că prin contabile efectuate de intimat, acesta a diminuat

baza impozabilă prin obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A.

și impozit pe profit.

În ceea ce privește

impozitul pe profit, organul fiscal a avut în vedere dispozițiile legale de

bază care reglementează această obligație și prevăd că profitul impozabil se

calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și

cheltuielile efectuate în scopul realizau venituri, dintr-un an fiscal, din

care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile

nedeductibile, respectiv:

Art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență

între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul

realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile,

care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitul se iau în

calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltui' normelor de

aplicare".

Art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. ,,(1) Pentru determinarea profitului impozabil

sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării

de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative

vigoare".

Instanța de fond nu a

avut în vedere faptul că au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli care

nu au la bază un document justificativ prin să facă dovada efectuării

operațiunii sau intrării în gestiune a mărfurile, după caz, respectiv

înregistrarea pe cheltuieli a costului mărfurilor vândute fără înregistrarea

documentului de proveniență a mărfurilor.

Agentul economic nu a

făcut dovada provenienței mărfurilor documente fiscale înregistrate în

contabilitate, motiv pentru care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au

fost considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit,

conform prevederilor art. 21 alin Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

De asemenea, la

inventarierea documentelor cu regim special constatat că intimata nu justifică

un număr de 223 facturi fiscale, caz în care s-a procedat la estimarea bazei de

impunere în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc.

În ceea ce privește T.V.A.,

pentru perioada supusă controlului, organele de inspecție fiscală au constatat

că există neconcordanță între evidența contabilă și deconturile de T.V.A.

depuse la organul fiscal teritorial, în sensul ca nu au fost completate în mod corect

deconturile de T.V.A. contestatoarea avea obligația de a completa declarațiile

fiscale înscrierea corectă, completă și cu bună credință a informațiilor prevăd

formular, corespunzător situației sale fiscale.

S-a procedat de asemenea

la estimarea bazei de impunere stabilită o diferență suplimentară de T.V.A. la

care s-au calculat majorări de întârziere.

Diferențele stabilite

la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost stabilite de organul

fiscal ca urmare a declarării eronate de către contestatoare a acestei

obligații și prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi

fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special.

Apărările intimatei

SC A. SRL prin

întâmpinare a solicitat respingerea recursului în principal ca nemotivat

întrucât reia în cererea de recurs motivele indicate în primul ciclu procesual,

iar în subsidiar ca neîntemeiat, arătând că în rejudecare, intimata - pârâtă,

deși avea posibilitatea, nu a mai solicitat reluarea discuțiilor privind

obiecțiunile la raportul de expertiză formulate în primul ciclu procesual, și

nici nu a formulat obiecțiuni noi, semnate și însușite de către reprezentantul

legal al instituției, situație în care instanța de fond s-a pronunțat doar pe

probele administrate în primul ciclu procesual.

De asemenea, instanța

de control judiciar a apreciat că în primul ciclu procesual Curtea de Apel

Craiova "nu a solicitat prezentarea documentelor fiscale nominalizate în

procesul-verbal de inspecție fiscală din 19 decembrie 2007", și pe cale de

consecință "nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt existentă

în speța dedusă judecății".

Acest aspect a fost

reanalizat de instanța de fond prin prisma concluziilor la raportul de

expertiză, iar cu privire la estimarea veniturilor aferente facturilor

constatate ca fiind lipsă. s-a constatat că estimarea veniturilor nu corespunde

realității, având în vedere că, pe de o parte mai multe facturi din cele

menționate de organele de control au fost înregistrate în contabilitate

(exemplificam: Factura din 03 ianuarie 2003 este înregistrată în Registrul

jurnal la poz. 19 din 03 ianuarie 2003 (fila 48); Facturile sunt înregistrate

în Registrul jurnal la poz. 284 și 285 din 23 decembrie 2003 (fila 47 etc),

iar, pe de alta parte o serie de facturi au fost anulate, (fila 46); (fila 45);

29 facturi sunt anulate într-un carnet de facturi, (fila 44); (fila 43); (fila

42); (fila 41).

De asemenea, 18

facturi, au fost înregistrate în contabilitate (fila 49-50), în actul de control

au fost inserate ca nefiind înregistrate.

Tot în actul de

control, au fost menționate unele facturi care nu fac parte din seriile de

facturi ridicate de societate și menționate în anexa nr. 1 la R.I.F., facturi

care nu puteau fi prezentate, nefiind ridicate de societate.

Concluzionând pe

această critică, în mod corect instanța de fond în rejudecare nu a mai

solicitat prezentarea acestor facturi fiscale, toate facturile despre care s-a

făcut vorbire atât în procesul - verbal de inspecție fiscală, cât și în

raportul de expertiză contabilă fiind depuse, în copie ca anexe la raportul de

expertiză.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

fapt și de drept relevante

Critica organului

fiscal vizează greșita înregistrare a veniturilor SC A. SRL, a cheltuielilor

deductibile pe această bază, rezultând greșit impozitul pe profit datorat.

Ori, deși în cauză

este vorba despre operațiuni economice concrete realizate de către reclamanta

și contestate de pârâtă, care de altfel au făcut și obiectul unei expertize

judiciare efectuate în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate de

către recurentă, aceasta prin cererea de recurs, expune doar aspecte teoretice

fără vreo indicare în concret a actului ori faptului juridic nereal sau

neconform. Singura referire la speță vizează aceea că s-a utilizat în mod

eronat „Registrul de casă” ca document de înregistrare a încasărilor și de

evidențiere a veniturilor în contabilitate.

Ori, acest aspect a

fost analizat de către instanța de fond care corect a reținut că utilizarea

Registrului de casă se constituie doar într-o eroare materială aspect ce a fost

analizat și în expertiza contabilă - obiectivele 1 și 2, necontestate în mod

valabil.

Cât privește

nejustificarea unui număr de 229 facturi fiscale, ceea ce a condus la stabilirea

bazei de impozitare prin estimare, trebuie reținut că acest lucru s-a datorat

unui fapt obiectiv, dat fiind obiectul de activitate al intimatei - comerț cu

cărți în regim de consignație. Instanța de fond a reținut fundamentându-și

poziția pe expertiza judiciară efectuată în cauză, și necontestată de recurentă

faptul că estimarea realizată nu corespunde realității.

În mod similar,

critica privind deconturile de T.V.A. care nu ar fi fost completate corect -

deci nu se relevă o eroare pe fond, vizează aspecte generale. Ori, expertiza

efectuată în cauză realizează un calcul concret, detaliat al T.V.A., care, în

sine, nu a fost contestat.

al soluției adoptate în cauză

Cum, față de cele mai

sus expuse motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 ori art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. să respingă ca nefondat

calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.J.F.P. Olt, în nume propriu și pentru pârâta D.G.R.F.P.

Craiova împotriva sentinței nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2015.