ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 505/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantele A. și A., în contradictoriu cu pârâtul B., au solicitat anularea înregistrării efectuate cu rea-credință de către pârât a domeniului de internet x; obligarea pârâtului să înceteze folosirea mărcii "A." și/sau a oricărei denumiri identice sau similare, în orice mod, prin orice mijloc, canal de comunicare, rețele de socializare, inclusiv prin utilizarea domeniului de internet x și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1395 din 11 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să înceteze folosirea mărcii "A." și/sau a oricărei denumiri identice sau similare, în orice mod, prin orice mijloc sau canal de comunicare, rețele de socializare, inclusiv prin utilizarea domeniului de internet x; a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecata constând în taxa judiciară de timbru și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, pe cale separată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 821A din 24 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele reclamante A. și A. împotriva sentinței civile nr. 1395 dinh 11 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 821A din 24 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele A. și A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 02 noiembrie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 06 noiembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea, sediul și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului convențional din cadrul C. s.p.a.r.l. (împuternicire avocațială la dosarul de recurs); recurentele-reclamante au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) teza a II-a coroborat cu art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, recurentele-reclamante datorează pentru soluționarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancțiunea anulării.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței nr. 1395/11.10.2022 în ceea privește respingerea capătului de cerere privitor la anularea înregistrării cu rea-credință a domeniului x și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers procesual.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au arătat că hotărârea atacată este nemotivată în sensul în care instanța de apel nu a realizat o analiză concretă asupra problematicii deduse judecății prin argumentele invocate prin cererea de apel, ci s-a rezumat în a prelua din considerentele instanței de fond regăsite în cuprinsul a trei paragrafe, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei recurate.

Or, în cauza pe care o soluționează, judecătorul este obligat a pronunța o decizie potrivit propriei sale convingeri, în acord cu dispozițiile legale aplicabile și cu situația de fapt descrisă de părți și argumentarea în drept formulată, și, în același timp, este ținut să respecte toate garanțiile și principiile fundamentale ale procesului civil.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut că modalitatea în care instanța de apel a apreciat cu privire la îndeplinirea condițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât B. este în contradicție cu prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, conform cărora domeniul de internet reprezintă "o zonă dintr-un sistem informatic, deținută ca atare de o persoana fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date".

Au precizat că înregistrarea domeniului de internet se realizează prin intemediul unor instituții organizate la nivel central național sau internațional sau prin intermediul unor operatori autorizați să acționeze ca registru de administrare domeniu.

Utilitatea unui nume de domeniu de internet constă în faptul că permite crearea aplicațiilor de genul pagina web (web-site), adrese de e-mail, dar și localizarea calculatorului conectat la rețeaua de internet, precum și identificarea unui site pe internet.

Cererile de înregistrare a numelui sunt procesate automat de un robot de înregistrare care verifică lista numelor de domenii deja existente și trimite automat un e-mail prin care anunța solicitantul dacă cererea lui de înregistrare a domeniului a fost acceptată sau respinsă, iar înregistrarea numelui de domeniu, conferă solicitantului exclusiv un drept de folosire/utilizare a acestuia.

Totodată, în raport de natura operațiunii, precum și față de norma legală care reglementează comerțul electronic, nu prezintă relevanță dacă operatorul autorizat să acționeze ca registru de administrare domeniu este situat sau nu pe teritoriul României, raționamentul instanței fiind din această perspectivă eronat și reprezentând o adăugare nepermisă la lege.

În raport de interpretarea corectă a prevederilor legale aplicabile, recurentele nu eram ținute să probeze faptul că domeniul de internet a fost înregistrat pe teritoriul României, atragerea răspunderii civile delictuale a persoanei care se face vinovată de achiziționarea și utilizarea unui astfel de produs în scop speculativ nefiind condiționată de localizarea sediului operatorului care acționează ca registru de administrare domeniu.

În ceea ce privește răspunderea pentru înregistrarea nelegală și cu rea-credință a unui domeniu de internet, aceasta aparține persoanei care solicită înregistrarea, registratorul atât la nivel național, cât și internațional neavând atribuții sau obligații de verificare prealabilă.

În acest sens, în jurisprudența din România s-a reținut faptul că răspunderea civilă delictuală are aplicabilitate și în materia achiziționării și a înregistrării numelor de domenii, iar instanțele naționale au decis ca achiziționarea unui nume de domeniu de internet în scop speculativ reprezintă o faptă ilicită, ce trebuie sancționată prin anularea înregistrării.

În ceea ce privește autorul înregistrării și implicit al faptei ilicite în ipoteza în care înregistrarea este una nelegală și efectuată cu rea-credință și scop speculativ, acesta este întotdeauna persoana fizică sau juridică care a solicitat operatorului efectuarea înregistrării.

Din această perspectivă, este nelegală hotărârea atacată care, dând o interpretare greșită prevederilor legale care reglementează valoarea probantă a recunoașterii, reține în mod nejustificat și în contra veritabilei "mărturisiri" a pârâtului faptul că în cauză nu s-ar fi fi dovedit autorul faptei ilicite.

De vreme ce din susținerile pârâtului invocate prin intermediul corespondenței depuse la dosarul cauzei a rezultat fără echivoc faptul că acesta nu contestă săvâșirea faptei, ci doar caracterul ilicit al acesteia, este evident că în ceea ce privește realizarea actului material este vorba de o veritabilă recunoaștere căreia instanța de apel nu i-a acordat valoarea probatorie prevăzută de lege, încălcând astfel norme și principii fundamentale ale procesului civil, aspect care, dincolo de faptul că reprezintă o aplicare și interpretare greșită a normei de drept, ar putea atrage totodată și incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, au solicitat să se aibă în vedere atât corespondența dintre părți din cuprinsul căreia a rezultat fără echivoc atât săvârșirea faptei cu intenție directă, cât și modalitatea în care pârâtul a încercat să beneficieze, respectiv să obțină o serie de foloase necuvenite ca urmare a înregistrării domeniului de internet anterior referit.

Nu în ultimul rând, din perspectiva necesității reparării prejudiciului, o reparație efectivă și completă a daunei presupune, în mod necesar, anularea înregistrării anterior referite, în lipsa acestei măsuri recurentele fiind în continuare expuse riscurilor reclamate pentru întreaga perioadă în care pârâtul a avut în folosință domeniul de internet și a săvârșit acte și fapte de natură a produce consecințe.

Anularea înregistrării domeniului de internet este prin urmare o măsură ce se impune cu necesitate atât în raport cu principiul reparației integrale a prejudiciului, cât și cu interesul legitim al recurentelor de a beneficia de măsuri de protecție în ceea ce privește perioada de timp în care domeniul respectiv s-a aflat în posesia pârâtului B., în contextul în care s-a dovedit și reținut dincolo de orice dubiu faptul că acesta a fost utilizat în scopuri frauduloase și speculative.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 octombrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 14 noiembrie 2023, prin poștă, recurentele-reclamante au depus cerere precizatoare prin care au arătat că și-au schimbat denumirea din A. în D. S.A. și, respective din A. în D. S.A., menționând că date de identificare ale acestora (sediul social, nr. de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și Codul unic de înregistrare) au rămas neschimbate. A anexat adresa din 14 noiembrie 2023 eliberată de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 27 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează.

În cadrul motivelor de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza nemotivării, recurentele-reclamante au relevat lipsa raționamentului logico-juridic care să contureze soluția adoptată în raport cu conținutul cererii de apel, de vreme ce instanța de apel a preluat din motivarea hotărârii apelate, cu toate că era obligată să pronunțe o decizie potrivit propriei sale convingeri, în acord cu dispozițiile legale aplicabile și cu situația de fapt descrisă de părți și argumentarea în drept, dar și cu respectarea garanțiilor și principiilor fundamentale ale procesului civil.

Înalta Curte constată că decizia recurată satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în contextul în care instanța de apel, în concordanță cu dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a procedat la rejudecarea cauzei în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel de către reclamante, conform principiului tantum devolutum quantum apellantum, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere referitor la anularea înregistrării cu rea-credință a domeniului x, ca neîntemeiat, în considerarea nedovedirii faptei ilicite imputate intimatului-pârât B..

Regula restrictivă tantum devolutum quantum appellatum constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale, care se aplică și în fața instanței de control judiciar, ea exprimând ideea că instanța ierarhic superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel.

Astfel, instanța de prim control judiciar nu avea a rejudeca pricina sub toate aspectele care au format obiect de analiză în etapa judecății în primă instanță, fiind ținută de acele dezlegări în privința cărora apelantele-reclamante nu a formulat critici.

Împrejurarea că instanța de apel a împărtășit concluziile primei instanțe expuse în hotărârea apelată nu este de natură a determina incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind evident că, prin respingerea căii ordinare de atac a apelului, a fost confirmată soluția primei instanțe, de admitere parțială a pretențiilor ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce în mod logic presupune inclusiv o validare a raționamentului acesteia.

În acest punct al analizei, contrar susținerilor recurentelor-reclamante, se poate observa că, în urma evaluării probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a indicat argumentele pentru care a conchis că titularul inițial al domeniului de internet x nu este intimatul-pârât B., ci societatea străină "E.", care figurează deja transferat către reclamantul A., în baza deciziei OMPI Centrul de Arbitraj și Mediere, în cazul nr. D2021-2221 A. Spa v. Lucky Graziano, din 27 septembrie 2021.

Așadar, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă cu privire la situația de fapt, prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză, luând în considerare aspectele esențiale ale cauzei și răspunzând în ansamblu criticilor formulate de reclamante prin motivele de apel.

Faptul că instanța de apel nu a tratat punctual fiecare critică, mai mult sau mai puțin pertinentă, nu constituie un motiv de nelegalitate procedurală a deciziei atacate, dacă prin maniera de argumentare a soluției aceasta a răspuns în mod implicit tuturor criticilor reclamantelor deduse judecății apelului.

În jurisprudența sa constantă, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil și că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (cauza Hadjianastassiou contra Grecia, Hotărârea din 11 ianuarie 2000, cauza Albina contra România, Hotărârea din 28 aprilie 2005, cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, Hotărârea din 8 iunie 2006).

De altfel, recurentele-reclamante nu au fost în măsură să evidențieze care anume critici determinante în economia procesului, invocate prin motivele de apel, au fost ignorate de către prima instanță, ținând seama de coordonatele menționate ale judecății în apel, astfel că trimiterile la situația de fapt și argumentele de drept nu sunt de natură a susține viciul nemotivării hotărârii atacate, fiind fundamentate pe aspecte generice și pur formale.

În realitate, recurentele-reclamante și-au exprimat nemulțumirea față de concluziile la care a ajuns instanța de apel cu privire la pretențiile deduse judecății, or, o atare nemulțumire, ce vizează, practic, modul în care aceasta a analizat și a interpretat situația de fapt, nu contravine exigențelor prevăzute de legiuitor în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., împrejurarea că judecătorul interpretează elementele de fapt într-o altă manieră decât cea agreată de părțile recurente nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Așadar, chiar dacă motivarea hotărârii atacate nu este una laborioasă, Înalta Curte constată că aceasta prezintă, în mod clar și suficient, elementele ce fundamentează soluția adoptată, context în care va înlătura, ca nefondate, susținerile în sens contrar formulate de reclamante prin motivele de recurs.

Nelegalitatea deciziei atacate a fost pretinsă și prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că modalitatea în care instanța de apel de apel a apreciat în privința îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale a pârâtului B. este în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat faptul că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, a cărei judecată este supusă unor limite ce rezidă din normele procedurale imperative reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume că în etapa procesuală a recursului pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1 - 8 ale acestei norme juridice.

Utilitatea acestei precizări preliminare derivă din împrejurarea că argumentele expuse de recurentele-reclamante în fundamentarea cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă în majoritate reiterarea conținutului criticilor din cadrul motivelor de apel relative la situația de fapt stabilită de către tribunal și modalitatea în care au fost evaluate probele administrate, astfel cum se regăsesc inserate în considerentele hotărârii recurate, la paginile 3 și 4, precum și la pct. 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 36 și 37 din motivele de recurs, însă o reevaluare a acestora nu este posibilă în prezentul cadru procesual, de vreme ce litigiul a parcurs 2 grade de jurisdicție (fond și apel), iar hotărârea atacată cu recurs este cea pronunțată în apel, astfel încât controlul judiciar se impune a se realiza numai cu privire la judecata efectuată de către instanța de apel.

Cum asemenea critici au fost formulate de recurente cu depășirea limitelor dreptului conferit prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ. ce presupune examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, se constată că ele nu au aptitudinea de a constitui suportul unei legale învestiri a instanței de recurs spre a le analiza în coordonatele specifice acestei căi extraordinare de atac.

Ținând cont de natura operațiunii și norma legală care reglementează comerțul electronic, recurentele-reclamante au considerat că nu prezintă relevanță dacă operatorul autorizat să acționeze ca registru de administrare domeniu este situat sau nu pe teritoriul României, raționamentul instanței fiind eronat din această perspectivă și reprezintă o adăugare nepermisă la lege.

Înalta Curte constată că asemenea susțineri critice ale recurentelor nu sunt de natură a evidenția o greșită aplicare a legii la situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel, în precedentele etape procesuale, instanțe cărora legea le oferă competența de a evalua probele și de a stabili, pe baza acestora, situația de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecății, ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situației de fapt.

Astfel, se constată că, în realitate, se reproșează instanței de apel că nu a apreciat conținutul activității prestate de intimatul-pârât B. constând în achiziționarea și utilizarea unui domeniu de internet în scop speculativ față de care atragerea răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate nu este condiționată de localizarea sediului operatorului care acționează ca registru de administrare domeniu.

Cu alte cuvinte, critica prin care recurentele tind a demonstra caracterul eronat al statuării potrivit căreia titularul înregistrării domeniul de internet x nu este intimatul-pârât B., ci societatea străină "E.", are ca premisă o situație de fapt străină de cea stabilită prin decizia recurată. Or, o atare situație nu poate constitui un reper de evaluare valid pentru instanța de recurs pentru că reglementările specifice judecății în această cale de atac extraordinară impun a se verifica legalitatea deciziei recurate exclusiv prin prisma situației de fapt ce s-a stabilit în precedentele etape procesuale.

Cum situația de fapt stabilită prin decizia care formează obiect al controlului judiciar pendinte este aceea că activitatea desfășurată de intimatul-pârât a inclus trimiterea de emailuri folosind doar o adresă înregistrată pe domeniul de internet x, iar recurentele nu au expus vreun argument de natură a reliefa incidența în acest context factual a prevederilor art. 1 pct. 5 al Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, în ceea ce privește definiția data domeniului, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii prin care se susține că ar reprezenta un aspect de nelegalitate a deciziei recurate aprecierea instanței de prim control judiciar, în urma validării raționamentului tribunalului, în sensul că folosirea unei adrese de e-mail aparținând unui nume de domeniu, precum "A.", este o faptă distinctă de operațiunea înregistrării acestuia la instituții specializate și generează în plan juridic consecințe diferite.

Or, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, și anume 29 octombrie 2021, Tribunalului București, secția a V-a civilă, în concordanță cu cele reținute de aceeași instanță prin sentința civilă nr. 1263 din 10 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în soluționarea ordonanței președințiale, a remarcat încetarea activității site-ului aferent numelui de domeniu "A.", împrejurare confirmată de reclamante și validată de instanța de apel prin decizia recurată.

În plus, în ședință publică din data de 26 aprilie 2023, la interpelarea instanței de apel, reclamantele au recunoscut că domeniul de internet a fost înregistrat în Canada de către compania E., iar potrivit deciziei OMPI Centrul de Arbitraj și Mediere pronunțate în 27 septembrie 2021, în cazul nr. D2021-2221 A. SpA v. Lucky Graziano, s-a transferat titularului mărcii și numele de domeniu x.

Argumentând în sensul că reclamantele nu erau ținute a proba faptul că domeniul de internet a fost înregistrat pe teritoriul României, recurentele uzează de o nouă formulare prin care contestă evaluarea probatoriului administrat în cauză, însă, astfel cum s-a reținut în precedent, recursul nu oferă un cadru procedural care să permită o asemenea evaluare.

În acest punct al analizei este util a fi notat că decizia instanței de apel conține trimiteri exprese la probatoriul administrat în cauză, după cum s-a relevat în cele ce preced, pe baza căruia a concluzionat cu privire la inexistența faptei ilicite imputate intimatului-pârât, aceea a înregistrării domeniului de internet x, astfel că nu se poate reține că hotărârea a fost adoptată în absența demersului ce este specific activității jurisdicționale în conformitate art. 129 alin. (5) C. proc. civ., anume acela de a stabili faptele în urma evaluării probelor.

O altă greșeală reproșată instanței de apel este aceea că, dând o interpretare eronată prevederilor legale care reglementează valoarea probantă a recunoașterii, a reținut în mod nejustificat că, în cauză, nu s-ar fi dovedit autorul faptei ilicite, deși din susținerile pârâtului invocate prin intermediul corespondenței depuse la dosar a rezultat fără echivoc faptul că acesta nu contestă săvârșirea faptei, ci doar caracterul ilicit al acesteia, încălcându-se astfel norme și principii fundamentale ale procesului civil, aspect care, dincolo de faptul că reprezintă o aplicare și interpretare greșită a normei de drept, ar putea atrage, totodată, și incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că aceste critici pun în discuție aspecte ce țin de relevanța probatoriului administrat în cauză, adică chestiuni de netemeinicie, însă din perspectiva dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce consacră caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, concluzia ce se desprinde este aceea că nu este suficientă relatarea faptelor procesului atât timp cât recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează niciodată situația de fapt, analizarea criticilor formulate însemnând a se face o nouă apreciere a probațiunii ceea ce este nepermis prin intermediul recursului, cale prin care se realizează doar un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar și aceasta în limitele stabilite de legiuitor.

Cu alte cuvinte, nu se poate considera că susținerile privind lămurirea situației de fapt sub aspectul recunoașterii săvârșirii faptei de partea adversă în raport de mijloacele de probă administrate, de către instanțele de fond, se încadrează pe vreunul dintre motivele de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât acestea sunt argumente ce țin de fondul procesului.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, urmând a conchide pe baza acestora asupra situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se cuvine a fi observat, în acest context, că instanța de apel, ca și prima instanță, a concluzionat în sensul nedovedirii faptei ilicite imputate intimatului-pârât constând în înregistrarea cu rea-credință a domeniului x, în urma unei efective analize a probatoriului administrat în cauză, după cum reiese din considerentele expuse la fila x a deciziei recurate.

O atare evaluare a ansamblului probelor spre a statua cu privire la netemeinicia susținerilor reclamantului relative la necontestarea faptei de către partea adversă, reflectă un demers analitic conform exigențelor stabilite prin art. 264 raportat la art. 249 C. proc. civ., norme care prevăd că (art. 264) "(1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare." și respectiv că (art. 249) "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege."

Pe de altă parte, dincolo de enunțul potrivit căruia decizia instanței de apel este nelegală, din perspectiva aceluiași aspect asupra căruia s-a pronunțat instanța de prim control judiciar, recurentele nu au expus vreun argument de natură a constitui suportul unei legale învestiri a instanței de recurs spre a verifica normele și principiile fundamentale care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează a constata că această critică este pur formală și, ca atare, nesusceptibilă de analiză în coordonatele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce presupune încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate.

În consecință, pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârii pronunțate în cauză de către instanța de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele D. S.A. (fostă A.) și D. S.A. (fostă A.) împotriva deciziei civile nr. 821A din 24 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele D. S.A. (fostă A.) și D. S.A. (fostă A.) împotriva deciziei civile nr. 821A din 24 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.