ÎCCJ, Decizia nr. 111/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 241 din 7 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 29 martie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.

A admis recursul declarat de A. împotriva încheierii din 23 februarie 2022 și a Hotărârii nr. 3P din 29 martie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.

A casat încheierea din 23 februarie 2022 și Hotărârea nr. 3P din 29 martie 2022, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021 și a constatat nulitatea absolută a acțiunii disciplinare.

În motivarea deciziei, referitor la recursul formulat de A., instanța a constatat că acesta este fondat, din perspectiva nerespectării termenului imperativ de 45 de zile de efectuare a verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

S-a reținut că verificările prealabile inițiale au fost începute prin sesizarea din oficiu și au fost finalizate la 14 iulie 2021, prin rezoluția nr. x-2398 din 14 iulie 2021, prin care inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării.

Din actele dosarului a rezultat că, la 5 august 2021, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, prin rezoluție, a infirmat rezoluția inițială și a dispus completarea verificărilor de către același inspector, în termen de 10 zile. Completarea verificărilor dispuse de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a fost finalizată la 20 august 2021.

Instanța a constatat că termenul legal în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară, raportat la termenul de 45 de zile de la sesizarea Inspecției Judiciare, respectiv 23 iunie 2021, calculat potrivit celor de mai sus, s-a împlinit la 8 august 2021. Deoarece această zi era nelucrătoare (duminica) termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, respectiv 9 august 2021.

Având în vedere că procedura verificărilor prealabile s-a finalizat la 20 august 2021, instanța a reținut depășirea termenului anterior amintit, cu atât mai mult cu cât termenul inițial de 45 de zile nu a fost prelungit de către inspectorul-șef, prin procedura expres prevăzută de art. 45 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2004 republicată, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar.

Se mai reține că termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată nu s-a întrerupt între data emiterii rezoluției de clasare și data infirmării acesteia în procedura avizării și confirmării prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, întrucât legea nu permite și nu reglementează această posibilitate, ci, astfel cum s-a arătat, prevede doar posibilitatea prelungirii lui printr-un act decizional al inspectorului șef, în baza unor motive întemeiate.

În consecință, Înalta Curte a reținut că a fost încălcat termenul de decădere de 45 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, care atrage sancțiunea nulității absolute a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile, respectiv a procesului-verbal din 20 august 2021 de finalizare a verificărilor prealabile și nulitatea absolută a rezoluției nr. y-2398 din 27 august 2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare și nulitatea absolută a rezoluției nr. z-2398/a1 din 26 octombrie 2021,  prin  care  s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare.

A fost avută în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție -  Completul de 5 judecători: deciziile nr. 50/2019, nr. 111/2020 și nr. 312/2017.

Față de soluția pronunțată cu privire la recursul formulat de A., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent în faza procesuală a recursului.

Împotriva deciziei anterior amintite, intimata Inspecția Judiciară a formulat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, întemeiată în drept pe art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În motivare căii de atac, a susținut că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale. Astfel, în cauză, pentru verificarea aspectelor sesizate a fost stabilit, în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, un termen de 5 zile, care a început să curgă de la data de 23.06.2021, data sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare, și care a fost prelungit cu încă 15 zile, la cererea inspectorului judiciar desemnat.

Ulterior, la 14.07.2021, inspectorul judiciar a încheiat un proces-verbal de finalizare a verificărilor prealabile, fiind respectat termenul fixat de inspectorul-șef privind soluționarea lucrării.

Prin rezoluția nr. x-2398 din 14.07.2021, inspectorul a dispus clasarea sesizării, motivând că aspectele semnalate nu conturează elementele constitutive ale niciuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată; însă, la 04.08.2021, directorul Direcției de inspecție pentru procurori a avizat negativ această rezoluție, considerând verificările prealabile incomplete.

La data de 05.08.2021 inspectorul-șef a dispus, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, infirmarea rezoluției nr. x-2398 din 14.07.2021 și completarea verificărilor prealabile de același inspector în termen de 10 zile, termen reglementat de prevederile 17 alin. (3) teza ultimă din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51/14.06.2021.

În raport de acestea, este greșită reținerea instanței de recurs, în sensul că raportarea se face la termenul de decădere de 45 de zile, de vreme ce inspectorul șef a infirmat rezoluția.

Susține contestatoarea că la 20 august 2021 s-a finalizat completarea verificărilor prealabile, dată cuprinsă între data luării la cunoștință de către inspectorul judiciar a rezoluției de infirmare (09.08.2021) și împlinirea termenului maxim de 10 de zile stabilit de inspectorul-șef pentru completarea verificărilor (20.08.2021); în consecință, dispunerea completării verificărilor prealabile după infirmarea rezoluției de clasare nr. x-2398 s-a efectuat cu respectarea termenului maxim de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

A invocat jurisprudența Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul x/J/2021, atașând Hotărârea nr. 26J.

Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare și, în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, a arătat că deși contestația în anulare este întemeiată în drept pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate sunt invocate greșeli de judecată și nu erori materiale, în sensul textului de lege.

Din această perspectivă, a arătat că interpretarea dată de contestator prevederilor legale incidente în cauză este eronată, sens în care a invocat și depus jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

II. Considerentele Înaltei Curți

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, arătând că, prin motivarea căii extraordinare de atac, se face referire la o greșeală de judecată și nu una materială.

Instanța, văzând că decizia împotriva căreia se îndreaptă prezenta cerere este una definitivă, care este supusă căii extraordinare de atac a contestației în anulare, reținând că intimatul susține că greșelile invocate sunt unele de judecată, urmează să aibă în vedere apărările formulate prin întâmpinare ca unele ce privesc fondul cauzei, iar nu ca o veritabilă excepție a inadmisibilității contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 503 C. proc. civ.:

„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Prin cererea supusă analizei, Inspecția Judiciară a susținut că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale, pentru că face referire la un termen de decădere de 45 de zile, care nu ar fi incident în cauză.

Din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care este temeiul de drept al contestației pendinte, greșelile materiale pe care le are în vedere textul de lege mai sus citat, sunt cele cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale, în sensul textului de lege invocat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată. Astfel, în considerentele deciziei contestate, instanța a reținut incidența termenului legal pentru efectuarea verificărilor prealabile de 45 de zile, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță ori din stabilirea eronată a situației de fapt.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate critici pe fondul cauzei, pentru că instanța de recurs a detaliat în considerentele deciziei motivul pentru care a reținut incidența termenului de 45 de zile, cum a curs acest termen și mai ales când s-a împlinit, în raport de finalizarea verificărilor prealabile în ceea ce în privește pe intimat. Ca urmare, nu se poate aprecia că este vorba despre o eroare materială a instanței de judecată, cum susține contestatoarea.

Conchizând, Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri  judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunțate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația în anulare declarată de Inspecția Judiciară împotriva Deciziei nr. 241 din 7 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2023.