ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4332/2022

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 849 din 26.03.2021 pronunțată de Inspecția Judiciară în privința sesizării disciplinare nr. 20-4297 pe care a formulat-o împotriva judecătorului B., din cadrul Curții de Apel București.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 204 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 204 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ.

A arătat titulara căii de atac că motivarea sentinței reia exclusiv argumentele pârâtei Inspecția Judiciară, fără a se apleca asupra probelor evidente de la dosar, pe care s-au întemeiat susținerile recurentei și fără a analiza anumite împrejurări evidențiate de către titulara căii de atac care au caracter esențial; din această perspectivă, sus-numita a reiterat considerentele deciziei Curții Constituționale a României nr. 233/07 aprilie 2021, obligatorie și pentru judecătorii instanței de fond, care a subliniat necesitatea, caracterul și importanța motivării unei hotărâri judecătorești.

În opinia recurentei, întreaga motivare a instanței de fond pare a acredita și ea, contrar evidențelor aflate la dosarul cauzei, că neglijența profesională a judecătorului B., manifestată prin atitudinea culpabilă a acesteia în nemotivarea, în termenul legal, a hotărârilor judecătorești pronunțate, s-ar datora, în esență, unui program de lucru încărcat al magistratului, fiind, în opinia sus-numitei, trecute cu vederea, în mod intenționat, chiar probele de la dosarul cauzei, care atestă contrariul celor susținute de instanța de fond.

Se mai arată în recurs și faptul că instanța de fond nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, deoarece a ignorat aspecte esențiale soluționării acesteia, cum ar fi acela că judecătorul împotriva căruia a formulat sesizare la Inspecția Judiciară, se judecă în contradictoriu cu Curtea de Apel București pentru faptul că a fost sancționată pentru absență nejustificată de la serviciu, exact în perioada de referință a sesizării disciplinare ce face obiectul prezentului litigiu.

În opinia recurentei, susținerile sale exemplificative, precum și cele arătate, atât prin contestația la Rezoluția 849 din 26.03.2021 pronunțată de Inspecția Judiciară în privința sesizării disciplinare nr. 20-4297 cât și prin celelalte acte procesuale formulate în fața instanței de fond, se încadrează mutatdis mutandis în situația descrisă de una din cele mai recente spețe soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, care, prin Decizia nr. 70 din 25.05.2020, a reținut că "Atât numărul mare al hotărârilor neredactate, cât și perioada de timp îndelungată de depășire a termenului de redactare, coroborate cu împrejurarea că recurentul-pârât a mai fost supus, anterior, verificărilor sub aspectul aceleiași abateri disciplinare, chiar dacă acțiunea a fost respinsă, sunt aspecte care conduc, în mod evident, la concluzia că starea de fapt reținută în sarcina sa se încadrează în dispozițiile legale citate, reprezentând latura obiectivă a abaterii disciplinare imputate".

1.4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate, întrucât aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, conținând argumente ce susțin întru-totul soluția la care a ajuns instanța.

În opinia intimatei, instanța ar fi apreciat în mod corect, în urma expunerii situației de fapt existente, că încărcătura instanței din care face parte judecătorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea disciplinară, complexitatea cauzelor cu care aceasta a fost învestită, volumul de activitate al sus-numitei, în perioada de referință cuprinsă între 2019 -2021, perioada de timp afectată studiului dosarelor din ședințe, verificării și semnării încheierilor de ședință ale dosarelor rulate, dar, în special, incidentele de divergență înregistrate în cadrul completului de judecată din care făcea parte aceasta, determinate de opiniile separate formulate de colegul acesteia de complet, domnul judecător C., care conduceau la întocmirea motivării tuturor acestor dosare de către doamna judecător B. și ulterior momentului eliberării din funcție a acestuia, care au condus la reluarea cercetării judecătorești în toate aceste cauze, au reprezentat criterii care au afectat, în mod cert, atât ritmul de lucru al judecătorului vizat, cât și timpul alocat redactării hotărârilor judecătorești, aspecte reținute, de altfel și de intimata, în cuprinsul rezoluției contestate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Se reține că obiectul cauzei îl reprezintă soluția dispusă de Inspecția Judiciară privind sesizarea reclamantei A. prin care aceasta a solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecător B., din cadrul Curții de Apel București, pentru redactarea cu întârziere a încheierii ședinței publice din data de 07.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017; sesizarea a fost înregistrată la pârâta Inspecția Judiciară sub nr. x/26.11.2020.

În cuprinsul acesteia, s-a învederat că, deși opinia separată a fost motivată și judecata fondului a început de îndată, opinia majoritară privind respingerea contestației a rămas nemotivată pentru o perioadă de 1 an și 7 luni; respectiva lucrare a fost, ulterior, conexată la lucrarea nr. 20-4016, întocmită ca a urmare sesizării formulate de numitul D. față de întârzierea redactării, de către aceeași doamnă judecător, a deciziei penale nr. 1560/15.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Verificările prealabile care au evidențiat faptul că ar exista indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, au fost finalizate la data de 25.01.2021, iar prin rezoluția nr. 165/25.01.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de magistratul vizat, sub aspectul săvârșirii respectivei abateri disciplinare, măsura fiindu-i comunicată reclamantei, prin adresa din 01.02.2021; cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de 26.03.2021, dată la care a fost emisă rezoluția nr. 849, prin care s-a dispus respingerea sesizării formulată de reclamanta din prezenta cauză, reținând Inspecția Judiciară că, în urma cercetărilor efectuate, nu pot fi reținute ca întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din legea nr. 303/2004.

Titulara sesizării a contestat această soluție la instanța de contencios administrativ care, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestația ca fiind neîntemeiată.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, reflectată în situația de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar și pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv și echidistant, argumentele importante ale părților, deoarece toate aceste situații pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât și motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanță este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanța de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanței de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanța de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanță, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părții la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența căreia s-a arătata că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Aceasta deoarece, din considerentele sentinței recurate, rezultă că judecătorul fondului, într-o expunere laborioasă, a preluat exclusiv argumentele prezentate de Inspecția Judiciară în susținerea soluției de clasare contestată de reclamantă și a transpus conținutul unor norme legale incidente în cauză.

Astfel, curtea de apel a analizat doar argumentele uneia dintre părți, fără a da eficiență susținerilor contestatoarei-recurente, în considerentele sentinței neregăsindu-se o analiză obiectivă, reală și echidistantă a unor împrejurări esențiale expuse de către titulara sesizării disciplinare, cum ar fi, de exemplu, împrejurarea că, în perioada de referință, în care recurenta pretinde că magistratul în cauză ar fi întârziat culpabil în redactarea hotărârii sale, aceasta din urmă ar fi lipsit nejustificat de la serviciu, ar fi solicitat conducerii instanței concediu de studiu care nu i-a fost acordat și ar fi absentat pentru a participa la un seminar internațional, fără a-i fi aprobată cererea de concediu întrucât figura în planificarea de permanență, toate aceste împrejurări făcând obiectul unor dosare aflate pe rolul instanțelor, în curs de soluționare.

Judecătorul de primă instanță nu a cercetat aceste aspecte și nu le-a înlăturat motivat, ceea ce îndreptățește concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei. De asemenea, nu a înlăturat, prin niciun argument, susținerile recurentei-contestatare referitoare la evidențele instanței la care funcționează respectivul magistrat și care, în opinia sus-numitei, ar face dovada întârzierilor repetate și culpabile în redactarea lucrărilor de către judecătorul cu privire la care a făcut sesizarea disciplinară.

Neanalizarea acestor aspecte pune instanța de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, invocate de către recurentă, prin raportare la o situație de fapt stabilită lacunar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în acord cu dispozițiile prezentei decizii; în rejudecare, instanța urmează a analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 204 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.