ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 28 mai 2008, reclamantul P.C.

a contestat în instanță dispoziția nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC R. SRL Brașov, solicitând obligarea pârâtei: să individualizeze, în mod corespunzător și compatibil cu Legea nr. 7/1996, apartamentele și partea din imobilul situat în Brașov, cu privire la care prin art. 1 din dispoziție s-a dispus restituirea în natură, prin numere cadastrale distincte, numărul apartamentului, scară, etaj, suprafață și cote corespunzătoare din părțile comune și din terenul aferent acestora; să elimine din conținutul dispoziției mențiunea cu privire la preluarea imobilului de către stat, prin naționalizare „cu titlu valabil"; să constate că pârâta nu avea competența de a soluționa problemele referitoare la părțile din imobil vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 cu consecința nulității art. 2 și 3 din aceeași dispoziție; introducerea în cauză a Municipiului Brașov, prin primar pentru ca acesta să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură; obligarea pârâtei SC R. SRL Brașov la plata de despăgubiri (egale chiriei încasate cu începere de la 17 septembrie 2001, data înregistrării notificării), pentru cele 3 apartamente restituite, plus dobânda legală aferentă.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin încheierea din 9 octombrie 2008, a luat act de renunțarea reclamantului la petitul referitor la despăgubiri pentru întârzierea nejustificată în soluționarea notificării și apoi, prin sentința nr. 311 din 23 octombrie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SRL Brașov, dar a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov și, drept consecință, a respins acțiunea față de acesta din urmă. Totodată, tribunalul a admis în parte acțiunea față de pârâta SC R. SRL Brașov, a obligat-o pe aceasta să completeze decizia contestată cu individualizarea exactă administrativă, cadastrală și în regim de carte funciară a părții din imobil care se restituie în natură reclamantului, a înlăturat mențiunea referitoare la preluarea imobilului de către stat cu titlu valabil și a respins restul pretențiilor.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 58 din 30 aprilie 2009, a admis apelurile declarate de reclamant și de pârâta SC R. SRL Brașov și a desființat sentința apelată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, reținând că decizia contestată se referă și la apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, astfel că, potrivit art. 20 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, Municipiul Brașov (reprezentat de primar) are calitate procesuală pasivă iar admiterea excepției referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât a determinat ne cercetarea fondului în contradictoriu cu acesta.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 10120 din 17 decembrie 2009. În rejudecare, Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 241 din 16 septembrie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Brașov, prin primar și SC R. SRL și a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acești pârâți. A obligat pe pârâta SC R. SRL să completeze dispoziția nr. 635/2008 cu o individualizare exactă administrativă, cadastrală și în regim de carte funciară a părții din imobilul situat în Brașov, care se restituie în natură reclamantului în baza art. 1 din dispoziția contestată și a înlăturat din conținutul dispoziției contestate mențiunea referitoare la preluarea imobilului în litigiu, de către stat, cu titlu valabil, respingând celelalte pretenții ale reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că atât pârâtul Municipiul Brașov, prin primar cât și pârâta SC R. SRL Brașov au calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește fondul litigiului, tribunalul a constatat că, prin dispoziția contestată, la art. 1, s-a decis restituirea în natură a apartamentelor, cu terenul aferent, situate în imobilul din Brașov, aflate în administrarea SC R. SRL și închiriate numitelor S.E. și N.M. Tribunalul a constatat că prin datele de carte funciară mai sus menționate este identificat întreg imobilul, nu numai apartamentele restituite în natură.

Reținând că dispoziția contestată nu cuprinde elementele de identificare a apartamentelor restituite în natură, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în calitate de unitate deținătoare, pârâta SC R. SRL este obligată prin lege să analizeze notificarea ce i-a fost adresată și să emită decizia de soluționare a acesteia cu respectarea cerințelor legale, chiar dacă în cadrul său nu mai există un birou care să se ocupe de intabulări și dacă operația de dezmembrare implică costuri suplimentare. Tribunalul a reținut că efectuarea dezmembrării trebuia făcută de la înstrăinarea apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru a se putea întocmi acte apte de înscriere în cartea funciară.

În ce privește al doilea petit din acțiune, prin care reclamantul a solicitat de a se înlătura din conținutul deciziei contestate mențiunea referitoare la preluarea imobilului în litigiu, de către stat, cu titlu valabil, tribunalul a reținut că naționalizarea imobilului in baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut cu încălcarea prevederilor Constituției din 1948, conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil. În legătură cu cel de al treilea petit, prin care s-a solicitat a se constata că pârâta SC R. SRL nu avea competența de a soluționa problemele referitoare la părțile din imobil vândute în baza Legii nr. 112/1995, cu consecința constatării nulității art. 2 și 3 din decizie, tribunalul a reținut că reclamantul a adresat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pârâtei SC R. SRL, unitatea deținătoare a imobilului, prin care a solicitat restituirea în natură a întregului imobil.

Pârâta SC R. SRL a dispus restituirea în natură a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate, iar în art. 2 al dispoziției, a propus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate, despăgubirile urmând a fi stabilite și acordate în condițiile legii speciale. În susținerea acestui petit, reclamantul a invocat prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 conform cărora: în situația imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziția motivată a primarului; iar alin. (2) prevede că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Textul de lege invocat de reclamant se referă la situația în care întreg imobilul a fost înstrăinat și nu se poate dispune restituirea în natură a acestuia. Competența de soluționare a notificării aparține pârâtei SC R. SRL, ca persoană juridică deținătoare a imobilului, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din lege în care se arată că în cazurile prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri, acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În decizia contestată, unitatea deținătoare a propus acordarea de despăgubiri, urmând ca acordarea și stabilirea să se facă în conformitate cu prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În art. 3 al deciziei contestate s-a menționat că decizia constituie ofertă de restituire în natură a apartamentelor menționate la art. 1 și că persoana îndreptățită are obligația să se prezinte la sediul SC R. SRL pentru a se întocmi protocolul de predare preluare. În art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se prevede că proprietarii cărora le-au fost restituite în natură imobilele solicitate, vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare primire. Tribunalul a reținut că pârâta SC R. SRL are calitatea de deținător actual al apartamentelor pentru care s-a admis restituirea, astfel că această pârâtă are calitatea de a întocmi protocolul de predare primire.

În ceea ce privește cel de al patrulea petit, prin care reclamantul a solicitat să fie obligat Municipiul Brașov să dispună acordarea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit, tribunalul a reținut că această solicitare a reclamantului nu este întemeiată deoarece prin decizia contestată, pârâta SC R. SRL a propus acordarea de despăgubiri, nu a dispus acordarea acestora, procedura administrativă de acordare a despăgubirilor fiind reglementată de capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul P.C. și pârâta SC R. SRL. Prin motivele de apel, reclamantul a susținut că instanța a omis să examineze legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a celor 7 apartamente vândute de SC R. SRL în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și ale H.G.

nr. 20/1996. Pârâta SC R. SRL Brașov a criticat sentința în partea referitoare la cele reținute cu privire la individualiza apartamentele și a părții din imobil restituită în natură, invocând lipsa personalului de specialitate care să poată întocmi o lucrare de dezmembrare, ceea ce ar presupune efectuarea unor costuri suplimentare și nejustificate. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 18/VAp din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că susținerea reclamantului invocată în apel privind omisiunea soluționării cererii de restituire în natură a celor 7 apartamente vândute de SC R. SRL și a examinărilor contractelor de vânzare - cumpărare din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 exced cadrului procesual suspus judecății, al cărui obiect se referă la constatarea nulității art. 2 și 3 din decizia atacată pe considerentul lipsei de competență a SC R. SRL de a soluționa problema referitoare la părțile din imobil vândute în baza Legii nr. 112/1995.

În condițiile în care efectul devolutiv al apelului vizează numai ceea s-a judecat în primă instanță, fiind un mijloc procedural de continuare a procesului, el nu poate constitui un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual prin care să se formuleze noi pretenții, sub acest aspect constatând că soluția tribunalului se circumscrie dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 invocate ca temei de drept în acțiune. Având în vedere că titlurile de proprietate ale chiriașilor cumpărători nu au fost anulate, instanța nefiind sesizată cu o cerere în acest sens, curtea de apel a constatat că pentru partea din imobilul în litigiu ce a format obiectul material al acestor aceste translative de proprietate, sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din lege.

Pe de altă parte, instanța a reținut că legea specială cuprinde, în domeniul său de aplicare, atât imobilele preluate de stat cu titlu valabil cât și cele preluate fără titlu (art. 2) și se referă la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și la subdobânditorii cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții. Instanța de apel a mai reținut că repunerea în discuție a regimului juridic al imobilului în sensul nerespectării prevederilor Legii nr. 112/1995 este irelevantă pentru că acțiunea, astfel cum a fost formulată, nu vizează nici restituirea în natură, nici constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.

Prin soluția adoptată instanța nu a cenzurat de fapt titlul statului de preluare a imobilului, în sensul de a constata nevalabilitatea lui, ci a înlăturat doar din conținutul deciziei nr. 635/2008, emisă de intimata SC R. SRL, mențiunea referitoare la preluarea imobilului cu titlu, iar ipoteza constatării nevalabilității titlului statului asupra imobilului, nu are drept consecință anularea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de către chiriași.

Instanța de apel a concluzionat că problema îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 nu a fost tranșată prin procedura administrativă declanșată, întrucât potrivit competenței stabilite prin lege, unitatea notificată, în calitate de deținătoare a imobilului, a recunoscut de fapt dreptul de proprietate al contestatorului prin emiterea dispoziției, modalitatea de restituire a bunului fiind reprezentantă de despăgubirea prin echivalent pentru apartamentele vândute și restituirea în natură pentru cele nevândute.

În ceea ce privește apelul pârâtei, instanța de apel a reținut că întrucât dispoziția contestată, vizează restituirea în natură a apartamentelor situate în imobilul ce a făcut obiectul notificării, precum și a terenului aferent, care nu a format obiectul material al unor acte de înstrăinare care au natura juridică a unui titlu de proprietate apt să stea la baza efectuării operațiunilor de carte funciară, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, el trebuie să cuprindă elementele de identificare atât faptică, administrativă și cadastrală, cât și în regim de carte funciară, deoarece constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.

Instanța de apel a reținut că în absența acestor elemente, decizia de restituire în natură este lipsită de finalitate, întrucât, nu poate face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra unui bun neidentificat și nici nu poate constitui un act în temeiul căruia persoana îndreptățită să-și înscrie în evidențele de publicitate dreptul recunoscut. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâta SC R. SRL Brașov. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul reclamant susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care vânzarea celor șapte apartamente, solicitate a fi restituite în natură, s-a efectuat cu încălcarea art. l din Legea nr. 112/1995 și art. l alin. (4), (5) și (6) din H.G.

nr. 20/1996. Totodată, susține că au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare cu chiriașii care nu aveau contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995. Recurentul reclamant mai susține că imobilul în litigiu, compus din 9 apartamente, a fost preluat de stat fără titlu valabil și, ca atare, în temeiul art. l din Legea nr. 112/1995, fac obiectul acestei legi numai imobilele preluate de Statul Român cu titlu. Solicită admiterea recursului și restituirea în natură a celor 7 apartamente, vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Pârâta SC R. SRL Brașov, prin recursul formulat, susține că decizia recurată este nelegală întrucât i-au fost respinse susținerile din apel potrivit cărora este în imposibilitate obiectivă de a întocmi o lucrare de dezmembrare a imobilului în litigiu datorită faptului că, pe de o parte, în cadrul societății nu mai funcționează un birou specializat în efectuarea unor lucrări de dezmembrare, iar pe de altă parte, datorită costurilor pe care le presupune angajarea unei firme specializate cu astfel de lucrări. Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul pârâtei SC R. SA Brașov: Față de criticile formulate și de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte a pus în discuție excepția nulității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente: Conform textului de lege menționat, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Deși nu se prevede expres necesitatea ca motivele respective să vizeze soluția instanței de apel, o asemenea cerință este necesară întrucât, în absența unor susțineri care să se refere la decizia recurată, astfel cum a fost argumentată de către instanța de apel, nu se poate proceda la examinarea legalității hotărârii respective.

În speță, se constată că, prin criticile formulate, recurenta pârâtă nu precizează ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanță, ea susținând doar că instanța de apel a fost lipsită de obiectivitate, întrucât nu a luat în considerare apărările privind imposibilitatea obiectivă de a întocmi o lucrare de dezmembrare a imobilului în litigiu. Constatând că motivul de recurs invocat nu permite încadrarea acestuia în vreuna din ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și că nu există nici motive de ordine publică, care să fie examinate de instanță, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de către pârâtă.

În ceea ce privește recursul reclamantului: Sub aspectul încadrării în drept a recursului, este de observat că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. au fost indicate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care aceste motive o reglementează, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și, respectiv, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Criticile formulate aduc în discuție problema pronunțării hotărârii recurate cu aplicarea greșită a legii în ce privește restituirea în natură a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1005, astfel că, ele se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., din perspectiva căruia se va face analiza recursului, potrivit celor ce se vor arata în continuare: Instanța de apel a analizat sentința tribunalului prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum raportat la obiectul dedus judecății care viza legalitatea și temeinicia dispoziției nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC R. SRL Brașov. Astfel, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și celor din art. 25 alin. (4) din același act normativ, în condițiile în care, prin decizia sus menționată, pârâta SC R. SRL Brașov a dispus restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost înstrăinate, iar pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În raportat de limitele învestirii, de care instanța era ținută conform regulii înscrise în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în cauză, instanța de apel nu putea dispune restituirea în natură a celor 7 apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 în absența constatării nulității actelor juridice de înstrăinare, aspect asupra căruia instanța nu putea hotărî, nefiind învestită cu o cerere în acest sens. Este de reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulității actului de înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din legea menționată.

Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic de efectele în vederea căruia a fost făcut. Nulitatea actelor de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost învestită. În speță, recurentul reclamant solicită restituirea în natură a întregului imobil, însă nu a cerut și anularea contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/2005.

De altfel, la termenul din 13 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție măsura suspendării judecății recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2292/62/2010 aflat pe rolul înaltei Curți având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, însă, recurentul reclamant s-a opus suspendării pe motiv că o altă cerere de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare a fost soluționată irevocabil în sensul constatării ca prescris a dreptului material la acțiune, ceea ce echivalează cu consolidarea efectelor acestor contracte de vânzare cumpărare.

Având în vedere că măsura restituirii în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001 de constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 18 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancționate cu nulitatea absolută, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că pentru cele 7 apartamente înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 reclamantul fiind îndreptățit doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, criticile recurentului reclamant privind aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a Legii nr. 112/1995, nu pot fi primite. În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului pârâtei și, în aplicarea dispozițiilor at. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC R. SRL, împotriva deciziei nr. 187/ Ap din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C., împotriva aceleași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.