ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La 28 mai 2008, reclamantul P.C. a

contestat în instanță dispoziția nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC

R. SRL Brașov, solicitând obligarea pârâtei: să individualizeze, în mod

corespunzător și compatibil cu Legea nr. 7/1996, apartamentele și partea din

imobilul situat în Brașov, cu privire la care prin art. 1 din dispoziție s-a

dispus restituirea în natură, prin numere cadastrale distincte, numărul

apartamentului, scară, etaj, suprafață și cote corespunzătoare din părțile

comune și din terenul aferent acestora; să elimine din conținutul dispoziției mențiunea

cu privire la preluarea imobilului de către stat, prin naționalizare „cu titlu

valabil"; să constate că pârâta nu avea competența de a soluționa

problemele referitoare la părțile din imobil vândute în temeiul Legii nr.

112/1995 cu consecința nulității art. 2 și 3 din aceeași dispoziție;

introducerea în cauză a Municipiului Brașov, prin primar pentru ca acesta să

dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentele care nu pot fi

restituite în natură; obligarea pârâtei SC R. SRL Brașov la plata de

despăgubiri (egale chiriei încasate cu începere de la 17 septembrie 2001, data

înregistrării notificării), pentru cele 3 apartamente restituite, plus dobânda

legală aferentă.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin

încheierea din 9 octombrie 2008, a luat act de renunțarea reclamantului la

petitul referitor la despăgubiri pentru întârzierea nejustificată în

soluționarea notificării și apoi, prin sentința nr. 311 din 23 octombrie 2008,

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SRL

Brașov, dar a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Municipiul Brașov și, drept consecință, a respins acțiunea față de acesta din

urmă.

Totodată, tribunalul a admis în parte

acțiunea față de pârâta SC R. SRL Brașov, a obligat-o pe aceasta să completeze

decizia contestată cu individualizarea exactă administrativă, cadastrală și în

regim de carte funciară a părții din imobil care se restituie în natură

reclamantului, a înlăturat mențiunea referitoare la preluarea imobilului de către

stat cu titlu valabil și a respins restul pretențiilor.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 58 din 30 aprilie 2009, a admis apelurile declarate

de reclamant și de pârâta SC R. SRL Brașov și a desființat sentința apelată, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, reținând că decizia

contestată se referă și la apartamentele înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995, astfel că, potrivit art. 20 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001,

Municipiul Brașov (reprezentat de primar) are calitate procesuală pasivă iar

admiterea excepției referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestui

pârât a determinat ne cercetarea fondului în contradictoriu cu acesta.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr.

10120 din 17 decembrie 2009.

În rejudecare, Tribunalul Brașov, prin

sentința civilă nr. 241 din 16 septembrie 2010, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Brașov, prin primar și SC R.

SRL și a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu

acești pârâți.

A obligat pe pârâta SC R. SRL să

completeze dispoziția nr. 635/2008 cu o individualizare exactă administrativă,

cadastrală și în regim de carte funciară a părții din imobilul situat în

Brașov, care se restituie în natură reclamantului în baza art. 1 din dispoziția

contestată și a înlăturat din conținutul dispoziției contestate mențiunea

referitoare la preluarea imobilului în litigiu, de către stat, cu titlu

valabil, respingând celelalte pretenții ale reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că atât pârâtul Municipiul Brașov, prin primar cât

și pârâta SC R. SRL Brașov au calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește fondul litigiului,

tribunalul a constatat că, prin dispoziția contestată, la art. 1, s-a decis restituirea

în natură a apartamentelor, cu terenul aferent, situate în imobilul din Brașov,

aflate în administrarea SC R. SRL și închiriate numitelor S.E. și N.M.

Tribunalul a constatat că prin datele

de carte funciară mai sus menționate este identificat întreg imobilul, nu numai

apartamentele restituite în natură.

Reținând că dispoziția contestată nu

cuprinde elementele de identificare a apartamentelor restituite în natură,

conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în

calitate de unitate deținătoare, pârâta SC R. SRL este obligată prin lege să

analizeze notificarea ce i-a fost adresată și să emită decizia de soluționare a

acesteia cu respectarea cerințelor legale, chiar dacă în cadrul său nu mai

există un birou care să se ocupe de intabulări și dacă operația de dezmembrare

implică costuri suplimentare.

Tribunalul a reținut că efectuarea

dezmembrării trebuia făcută de la înstrăinarea apartamentelor în temeiul Legii

nr. 112/1995, pentru a se putea întocmi acte apte de înscriere în cartea

funciară.

În ce privește al doilea petit din

acțiune, prin care reclamantul a solicitat de a se înlătura din conținutul

deciziei contestate mențiunea referitoare la preluarea imobilului în litigiu,

de către stat, cu titlu valabil, tribunalul a reținut că naționalizarea

imobilului in baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut cu încălcarea prevederilor

Constituției din 1948, conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare,

astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.

În legătură cu cel de al treilea

petit, prin care s-a solicitat a se constata că pârâta SC R. SRL nu avea

competența de a soluționa problemele referitoare la părțile din imobil vândute

în baza Legii nr. 112/1995, cu consecința constatării nulității art. 2 și 3 din

decizie, tribunalul a reținut că reclamantul a adresat notificare în baza Legii

nr. 10/2001, pârâtei SC R. SRL, unitatea deținătoare a imobilului, prin care a

solicitat restituirea în natură a întregului imobil.

Pârâta SC R. SRL a dispus restituirea

în natură a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate, iar în art. 2 al

dispoziției, a propus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele

înstrăinate, despăgubirile urmând a fi stabilite și acordate în condițiile

legii speciale.

În susținerea acestui petit,

reclamantul a invocat prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

conform cărora: în situația imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile

reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziția

motivată a primarului; iar alin. (2) prevede că în cazul în care imobilul a

fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările

ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare, stabilită conform

standardelor internaționale de evaluare.

Textul de lege invocat de reclamant se

referă la situația în care întreg imobilul a fost înstrăinat și nu se poate

dispune restituirea în natură a acestuia.

Competența de soluționare a notificării

aparține pârâtei SC R. SRL, ca persoană juridică deținătoare a imobilului, în

conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din lege în care se arată că în

cazurile prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri, acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

În decizia contestată, unitatea

deținătoare a propus acordarea de despăgubiri, urmând ca acordarea și

stabilirea să se facă în conformitate cu prevederile din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

În art. 3 al deciziei contestate s-a

menționat că decizia constituie ofertă de restituire în natură a apartamentelor

menționate la art. 1 și că persoana îndreptățită are obligația să se prezinte

la sediul SC R. SRL pentru a se întocmi protocolul de predare preluare.

În art. 25 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 se prevede că proprietarii cărora le-au fost restituite în natură

imobilele solicitate, vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un

protocol de predare primire.

Tribunalul a reținut că pârâta SC R.

SRL are calitatea de deținător actual al apartamentelor pentru care s-a admis

restituirea, astfel că această pârâtă are calitatea de a întocmi protocolul de

predare primire.

În ceea ce privește cel de al patrulea

petit, prin care reclamantul a solicitat să fie obligat Municipiul Brașov să

dispună acordarea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit, tribunalul a

reținut că această solicitare a reclamantului nu este întemeiată deoarece prin

decizia contestată, pârâta SC R. SRL a propus acordarea de despăgubiri, nu a

dispus acordarea acestora, procedura administrativă de acordare a

despăgubirilor fiind reglementată de capitolul V din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantul P.C. și pârâta SC R. SRL.

Prin motivele de apel, reclamantul a

susținut că instanța a omis să examineze legalitatea respingerii cererii de

restituire în natură a celor 7 apartamente vândute de SC R. SRL în temeiul

Legii nr. 112/1995, precum și încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și ale

H.G. nr. 20/1996.

Pârâta SC R. SRL Brașov a criticat

sentința în partea referitoare la cele reținute cu privire la individualiza

apartamentele și a părții din imobil restituită în natură, invocând lipsa

personalului de specialitate care să poată întocmi o lucrare de dezmembrare,

ceea ce ar presupune efectuarea unor costuri suplimentare și nejustificate.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 18/VAp din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondate

ambele apeluri.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că susținerea reclamantului invocată în apel privind

omisiunea soluționării cererii de restituire în natură a celor 7 apartamente

vândute de SC R. SRL și a examinărilor contractelor de vânzare - cumpărare din

perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 exced

cadrului procesual suspus judecății, al cărui obiect se referă la constatarea

nulității art. 2 și 3 din decizia atacată pe considerentul lipsei de competență

a SC R. SRL de a soluționa problema referitoare la părțile din imobil vândute

în baza Legii nr. 112/1995.

În condițiile în care efectul

devolutiv al apelului vizează numai ceea s-a judecat în primă instanță, fiind

un mijloc procedural de continuare a procesului, el nu poate constitui un

mijloc de dezvoltare a cadrului procesual prin care să se formuleze noi

pretenții, sub acest aspect constatând că soluția tribunalului se circumscrie

dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 invocate ca temei de

drept în acțiune.

Având în vedere că titlurile de

proprietate ale chiriașilor cumpărători nu au fost anulate, instanța nefiind

sesizată cu o cerere în acest sens, curtea de apel a constatat că pentru partea

din imobilul în litigiu ce a format obiectul material al acestor aceste

translative de proprietate, sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din

lege.

Pe de altă parte, instanța a reținut

că legea specială cuprinde, în domeniul său de aplicare, atât imobilele

preluate de stat cu titlu valabil cât și cele preluate fără titlu (art. 2) și

se referă la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și la

subdobânditorii cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții.

Instanța de apel a mai reținut că

repunerea în discuție a regimului juridic al imobilului în sensul nerespectării

prevederilor Legii nr. 112/1995 este irelevantă pentru că acțiunea, astfel cum

a fost formulată, nu vizează nici restituirea în natură, nici constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.

Prin soluția adoptată instanța nu a

cenzurat de fapt titlul statului de preluare a imobilului, în sensul de a

constata nevalabilitatea lui, ci a înlăturat doar din conținutul deciziei nr.

635/2008, emisă de intimata SC R. SRL, mențiunea referitoare la preluarea

imobilului cu titlu, iar ipoteza constatării nevalabilității titlului statului

asupra imobilului, nu are drept consecință anularea contractelor de vânzare -

cumpărare încheiate de către chiriași.

Instanța de apel a concluzionat că

problema îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 nu a fost

tranșată prin procedura administrativă declanșată, întrucât potrivit

competenței stabilite prin lege, unitatea notificată, în calitate de

deținătoare a imobilului, a recunoscut de fapt dreptul de proprietate al

contestatorului prin emiterea dispoziției, modalitatea de restituire a bunului

fiind reprezentantă de despăgubirea prin echivalent pentru apartamentele

vândute și restituirea în natură pentru cele nevândute.

În ceea ce privește apelul pârâtei,

instanța de apel a reținut că întrucât dispoziția contestată, vizează

restituirea în natură a apartamentelor situate în imobilul ce a făcut obiectul

notificării, precum și a terenului aferent, care nu a format obiectul material

al unor acte de înstrăinare care au natura juridică a unui titlu de proprietate

apt să stea la baza efectuării operațiunilor de carte funciară, potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, el trebuie să cuprindă

elementele de identificare atât faptică, administrativă și cadastrală, cât și

în regim de carte funciară, deoarece constituie titlu executoriu pentru punerea

în posesie.

Instanța de apel a reținut că în

absența acestor elemente, decizia de restituire în natură este lipsită de

finalitate, întrucât, nu poate face dovada proprietății persoanei îndreptățite

asupra unui bun neidentificat și nici nu poate constitui un act în temeiul

căruia persoana îndreptățită să-și înscrie în evidențele de publicitate dreptul

recunoscut.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantul și pârâta SC R. SRL Brașov.

Prin recursul formulat, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul reclamant

susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii

în condițiile în care vânzarea celor șapte apartamente, solicitate a fi

restituite în natură, s-a efectuat cu încălcarea art. l din Legea nr. 112/1995

și art. l alin. (4), (5) și (6) din H.G. nr. 20/1996. Totodată, susține că au

fost încheiate contracte de vânzare cumpărare cu chiriașii care nu aveau

contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare a Legii nr.

112/1995. Recurentul reclamant mai susține că imobilul în litigiu, compus din 9

apartamente, a fost preluat de stat fără titlu valabil și, ca atare, în temeiul

art. l din Legea nr. 112/1995, fac obiectul acestei legi numai imobilele

preluate de Statul Român cu titlu. Solicită admiterea recursului și restituirea

în natură a celor 7 apartamente, vândute în baza Legii nr. 112/1995.

Pârâta SC R. SRL Brașov, prin recursul

formulat, susține că decizia recurată este nelegală întrucât i-au fost respinse

susținerile din apel potrivit cărora este în imposibilitate obiectivă de a

întocmi o lucrare de dezmembrare a imobilului în litigiu datorită faptului că,

pe de o parte, în cadrul societății nu mai funcționează un birou specializat în

efectuarea unor lucrări de dezmembrare, iar pe de altă parte, datorită

costurilor pe care le presupune angajarea unei firme specializate cu astfel de

lucrări.

Analizând recursurile prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul pârâtei

SC R. SA Brașov:

Față de criticile formulate și de

dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuție

excepția nulității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru

următoarele considerente:

Conform textului de lege menționat,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

fundamentează calea de atac și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede expres necesitatea

ca motivele respective să vizeze soluția instanței de apel, o asemenea cerință

este necesară întrucât, în absența unor susțineri care să se refere la decizia

recurată, astfel cum a fost argumentată de către instanța de apel, nu se poate

proceda la examinarea legalității hotărârii respective.

În speță, se constată că, prin

criticile formulate, recurenta pârâtă nu precizează ce dispoziții legale au

fost încălcate sau aplicate greșit de către instanță, ea susținând doar că

instanța de apel a fost lipsită de obiectivitate, întrucât nu a luat în

considerare apărările privind imposibilitatea obiectivă de a întocmi o lucrare

de dezmembrare a imobilului în litigiu.

Constatând că motivul de recurs

invocat nu permite încadrarea acestuia în vreuna din ipotezele avute în vedere

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și că nu există nici motive de ordine

publică, care să fie examinate de instanță, din oficiu, în raport de dispozițiile

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul

declarat de către pârâtă.

În ceea ce privește recursul

reclamantului:

Sub aspectul încadrării în drept a

recursului, este de observat că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ. au fost indicate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio

critică care să se circumscrie ipotezei pe care aceste motive o reglementează,

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii și, respectiv, interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății.

Criticile formulate aduc în discuție

problema pronunțării hotărârii recurate cu aplicarea greșită a legii în ce

privește restituirea în natură a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.

112/1005, astfel că, ele se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., din perspectiva căruia se va face analiza recursului, potrivit

celor ce se vor arata în continuare:

Instanța de apel a analizat sentința

tribunalului prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum

raportat la obiectul dedus judecății care viza legalitatea și temeinicia

dispoziției nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC R. SRL Brașov.

Astfel, instanța de apel a dat

eficiență dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și celor din

art. 25 alin. (4) din același act normativ, în condițiile în care, prin decizia

sus menționată, pârâta SC R. SRL Brașov a dispus restituirea în natură a

apartamentelor care nu au fost înstrăinate, iar pentru apartamentele vândute în

baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în conformitate cu

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În raportat de limitele învestirii, de

care instanța era ținută conform regulii înscrise în art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., în cauză, instanța de apel nu putea dispune restituirea în natură a

celor 7 apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 în absența

constatării nulității actelor juridice de înstrăinare, aspect asupra căruia

instanța nu putea hotărî, nefiind învestită cu o cerere în acest sens.

Este de reținut că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără

titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de

constatarea, pe cale judecătorească, a nulității actului de înstrăinare, în

conformitate cu prevederile art. 45 din legea menționată. Legiuitorul a impus

această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate

constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic de

efectele în vederea căruia a fost făcut.

Nulitatea actelor de înstrăinare

trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței

de judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost

învestită.

În speță, recurentul reclamant

solicită restituirea în natură a întregului imobil, însă nu a cerut și anularea

contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor înstrăinate în baza Legii

nr. 112/2005.

De altfel, la termenul din 13 ianuarie

2012, Înalta Curte a pus în discuție măsura suspendării judecății recursului

până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2292/62/2010 aflat pe rolul

înaltei Curți având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare cumpărare, însă, recurentul reclamant s-a opus suspendării pe motiv că

o altă cerere de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare a

fost soluționată irevocabil în sensul constatării ca prescris a dreptului material

la acțiune, ceea ce echivalează cu consolidarea efectelor acestor contracte de

vânzare cumpărare.

Având în vedere că măsura restituirii

în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001 de constatarea nulității

actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 18 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a

imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, coroborate cu cele

ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate

a actelor juridice de înstrăinare, sancționate cu nulitatea absolută, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că pentru cele 7

apartamente înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 reclamantul fiind

îndreptățit doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, criticile recurentului

reclamant privind aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel

a Legii nr. 112/1995, nu pot fi primite.

În concluzie, pentru considerentele

prezentate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

va constata nulitatea recursului pârâtei și, în aplicarea dispozițiilor at. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâta SC R. SRL, împotriva deciziei nr. 187/ Ap din 17 decembrie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul P.C., împotriva aceleași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 ianuarie 2012.