ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 271/2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 13 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și, în consecință, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secția I a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A..

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Prin sesizarea formulată în dosarul nr. x/2023 din 17.02.2023, înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată A., având în vedere semnalarea introdusă de autoritățile judiciare spaniole privind mandatul european de arestare emis din 06.04.2022 pe numele persoanei solicitate.

În motivarea sesizării s-a arătat că, din cuprinsul semnalării, rezultă că persoana solicitată este urmărită penal deoarece, în perioada 2011-2013, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, având o societate de comercializare a hidrocarburilor și, prin intermediul unor persoane interpuse la alte firme, a solicitat rambursarea TVA în mod nelegal, obținând în anul 2011 suma de 11.464.254,10 euro, în anul 2012 suma de 33.164.371,20 euro și în anul 2013 suma de 68.376.600,40 euro, fapte comise în dauna statului spaniol, sume de bani pe care le-a transferat, în scopul ascunderii și disimulării ilicite, printr-un circuit financiar cu ajutorul mai multor firme offshore.

Faptele sunt incriminate de C. pen. spaniol conform art. 305 alin. (1) și (2) lit. a), art. 305 bis lit. a), b) și c) privind evaziunea fiscală și art. 302 și 302 privind spălarea banilor, pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

În legislația națională faptele corespund infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută art. 8 din Legea nr. 241/2005 și infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută în art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

La termenul din 17.02.2023, a fost depus mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Spania, tradus în limba română, iar instanța a amânat succesiv judecarea cauzei pentru a obține unele informații de la autoritatea emitentă a mandatului european de arestare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:

Din mandatul european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secția I a Sălii penale - Madrid, Spania, rezultă că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare și amendă totală de 298 milioane euro pentru săvârșirea a trei infracțiuni de evaziune fiscală și la pedeapsa de 6 ani închisoare și o amendă de 54 milioane euro pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritățile judiciare spaniole corespund celor enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 8 și 9 din Legea nr. 302/2004, republicată și sunt sancționate de legislația statului emitent cu pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, astfel că nu au fost supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Înainte de analiza oricăror alte chestiuni, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că trebuie lămurită problema posibilității executării unui mandat european de arestare emis pentru predarea persoanei solicitate în vederea executării unei pedepse, în ipoteza în care hotărârea de condamnare nu este definitivă.

Potrivit art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent. Jurisprudența CEDO dezvoltată în jurul acestui articol a statuat că un acuzat este considerat deținut "pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent" în sensul articolului 5 pct. 1 lit. a) din Convenție odată ce hotărârea pe fondul cauzei a fost pronunțată în primă instanță, chiar dacă sentința nu este încă executorie și este posibilă exercitarea căilor de atac (Ruslan Yakovenko c. Ucrainei, § 46). Expresia "pe baza condamnării" nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei sentințe definitive, deoarece acest lucru ar exclude reținerea persoanelor condamnate care au compărut în cursul ședinței de judecată fiind în libertate. Nu poate fi ignorat și faptul că vinovăția unei persoane lipsite de libertate în procedurile de apel sau în recurs a fost stabilită urmare unui proces desfășurat conform standardelor articolului 6 (Wemhoff c. Germaniei, § 9). Prin urmare, Curtea a considerat că faptul că împotriva hotărârii de condamnare pronunțată în primă instanță împotriva persoanei solicitate s-a declarat recurs în casație nu poate împiedica executarea mandatului european de arestare și predarea celui în cauză.

În continuare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzute la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedând la analiza incidenței vreunuia dintre motivele opționale de refuz al executării mandatului european de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în dosarul nr. x/2023, persoana solicitată a depus certificatul de înregistrare nr. x eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru imigrări Sibiu, care atestă faptul că a avut drept de rezidență în România în perioada 19.02.2018 - 18.02.2023. De asemenea, pentru termenul din 28.02.2023, persoana solicitată a depus certificatul de înregistrare nr. x eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru imigrări Sibiu care atestă dreptul de rezidență în România al persoanei solicitate pentru perioada 16.02.2023 - 15.02.2028. Certificatele respective au fost emise conform prevederilor art. 15 din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene. Concluzionând, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că persoana solicitată a făcut dovada unei rezidențe continue și legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și că a declarat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare spaniole, ceea ce echivalează cu refuzul executării pedepsei în statul membru emitent. Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În altă ordine de idei, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată în primă instanță de autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare corespund în legislația națională infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută în art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019. Pedeapsa prevăzută de lege pentru cele două infracțiuni este închisoarea de la 3 la 10 ani astfel că, potrivit art. 155 alin. (1) lit. c) C. pen., dacă faptele ar fi fost de competența autorităților judiciare române, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani și curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni/inacțiuni, potrivit alin. (2) al aceluiași articol.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că cele trei infracțiuni de evaziune fiscală pentru care persoana solicitată a fost condamnată au fost săvârșite corespunzător exercițiilor financiare aferente anilor 2011, 2012 și 2013, astfel că se poate considera că termenul de prescripție începe să curgă cel mai târziu din data de 31.12.2013. În situația în care cursul termenului prescripției răspunderii penale nu a fost întrerupt sau suspendat, acesta s-ar fi împlinit la data de 30.12.2021.

Prima instanță a reținut că prin decretele președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020 cursul termenului prescripției răspunderii penale a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, astfel că, văzând dispozițiile art. 156 alin. (2) C. pen., a constatat că termenul s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022, dacă nu ar fi fost întrerupt.

Cu privire la întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut trimitere la dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. astfel cum s-a statuat asupra lor prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și a constatat că, prin prisma acestor repere jurisprudențiale, de la data săvârșirii faptei nu a existat vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Concluzionând față de cele de mai sus, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților judiciare române, termenul prescripției răspunderii penale a persoanei solicitate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022.

În același sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că infracțiunea de spălare a banilor a fost săvârșită tot în cursul anului 2013, astfel că se poate considera că termenul de prescripție începe să curgă cel mai târziu din data de 31.12.2013. În situația în care cursul termenului prescripției răspunderii penale nu a fost întrerupt sau suspendat, acesta s-ar fi împlinit la data de 30.12.2021.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin decretele președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020, cursul termenului prescripției răspunderii penale a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, astfel că, văzând dispozițiile art. 156 alin. (2) C. pen., a constatat că termenul s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022, dacă nu ar fi fost întrerupt.

Cu privire la întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut trimitere la dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a statuat asupra lor prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și a constatat că, prin prisma acestor repere jurisprudențiale, de la data săvârșirii faptei nu a existat vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Concluzionând față de cele de mai sus, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că dacă faptele ar fi fost de competența autorităților judiciare române, termenul răspunderii penale a persoanei solicitate pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022.

Prin prisma celor menționate, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat și incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la toate infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritatea judiciară spaniolă.

În consecință, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare și constatând că în cauză sunt incidente două motive opționale de refuz al executării unui mandat european de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia a respins sesizarea procurorului și a refuzat executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A..

Reținând în cauză incidența art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că trebuie să ia în discuție aplicarea dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, referitor la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare. În acest sens, s-a observat că procedura recunoașterii hotărârii străine se aplică atunci când refuzul executării mandatului european de arestare se bazează în mod exclusiv pe cazul prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, ceea ce nu este cazul în speță. Prin urmare, prima instanță nu a procedat la recunoașterea hotărârii pronunțate de instanța spaniolă.

S-a mai reținut și faptul că procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare este condiționată de caracterul definitiv la acesteia, din această perspectivă legea națională oferind o protecție superioară drepturilor persoanei condamnate în raport cu Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale. Această condiție rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Văzând dispozițiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare a mandatului european de arestare solicită Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva sentinței penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin motivele de contestație, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a susținut că, în mod greșit, prima instanță a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole pe numele persoanei solicitate A., reținând incidența motivului opțional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care poate fi poate fi luat în considerare doar în cazul în care mandatul a fost emis "în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Or, mandatul european de arestare care face obiectul prezentei proceduri nu a fost emis în vederea executării pedepsei, întrucât, așa cum reiese din prevederile acestuia și ale semnalării atașate (secțiunea 240 și 034), sentința în baza căreia a fost emis mandatul nu este definitivă, în cauză fiind formulat un recurs în casație. În aceste condiții, chiar dacă în mandatul european de arestare se menționează pedepsele aplicate persoanei solicitate pentru infracțiunile săvârșite, câtă vreme sentința de condamnare nu este definitivă, mandatul european de arestare nu poate fi emis decât în vederea judecării cauzei.

Având în vedere cele menționate, instanța nu poate refuza executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secția I a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A., reținând prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv faptul că aceasta trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

O altă critică invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost aceea că, în mod greșit, prima instanță a reținut și incidența motivului opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv faptul că, potrivit legislației române, răspunderea pentru infracțiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Sub acest aspect, s-a arătat că infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de către autoritățile judiciare din Spania sunt incriminate conform art. 305 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 305 bis lit. a), b) și c) din C. pen. spaniol și art. 301 și art. 302 din C. pen. spaniol și corespund în legislația română infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Pedeapsa maximă prevăzută de legislația română pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate A. este de 15 ani, astfel că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., dacă faptele ar fi fost de competența autorităților judiciare române, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani și curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni/inacțiuni, potrivit alin. (2) al aceluiași articol. Cele trei infracțiuni de evaziune fiscală pentru care persoana solicitată a fost condamnată în primă instanță au fost săvârșite corespunzător exercițiilor financiare aferente anilor 2011, 2012 și 2013, iar sumele de bani obținute din rambursarea nelegală de TVA au fost transferate ulterior în conturile mai multor firme din străinătate. În aceste condiții, termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă cel mai devreme la data de 01.01.2014 și încă nu s-a împlinit.

Având în vedere cele menționate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, iar instanța de fond trebuia să audieze persoana solicitată, să-i aducă la cunoștință drepturile prevăzute la art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare spaniole, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare. De asemenea, instanța de fond trebuia să dispună punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secția I-a a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A., în vederea participării acestuia la judecarea infracțiunilor săvârșite.

Drept urmare, întrucât nu există nici un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Spania, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, referitor la excepția tardivității declarării contestației de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, invocată de intimatul persoană solicitată A., Înalta Curte constată că dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementează termenul în care poate fi formulată o cale de atac împotriva sentinței prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare. Astfel, conform prevederilor menționate anterior, "Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.".

În cauză, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 13 martie 2023, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat contestație la data de 20 martie 2023 (data înregistrării la Curtea de Apel Alba Iulia - dosar Î.C.C.J.).

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen.., "(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește". Deopotrivă, conform alin. (4) al aceluiași articol, "(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează".

Prin raportare la dispozițiile menționate anterior, întrucât ultima zi a termenului de 5 zile, de la pronunțare, reglementat de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a căzut într-o zi nelucrătoare, respectiv 19 martie 2023 (o zi de duminică), acesta a expirat la sfârșitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 20 martie 2023, aceasta fiind ultima zi în care se putea declara contestație.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat contestație la data de 20 martie 2023, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost declarată în termenul prevăzut de lege.

Pe fondul contestației, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al aceluiași text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaționale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacționa prompt la stimulii infracționali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la evaluarea motivelor de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Criticile Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au vizat greșita reținere a motivelor opționale de refuz privind executarea mandatului european de arestare, reglementate de art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, conform primului motiv de contestație, în mod greșit, prima instanță a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole pe numele persoanei solicitate A., reținând incidența motivului opțional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia apreciind că mandatul european de arestare care face obiectul prezentei proceduri nu a fost emis în vederea executării pedepsei, întrucât sentința în baza căreia a fost emis mandatul nu este definitivă, ci în vederea judecării cauzei.

În privința acestei critici, Înalta Curte constată că, în cuprinsul mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secția I a Sălii penale - Madrid, Spania, se precizează că persoana solicitată A. a fost condamnată prin sentința din data de 21 februarie 2022 la următoarele pedepse: 2 ani închisoare și amendă de 23 milioane de euro pentru exercițiul financiar 2011, 135 de milioane de euro pentru exercițiul financiar 2012 și 140 milioane de euro pentru exercițiul financiar 2013 pentru trei infracțiuni de evaziune fiscală; 6 ani închisoare și 54 milioane de euro pentru o infracțiune de spălare de bani. Deopotrivă, s-a menționat că această sentință nu este definitivă, întrucât s-a declarat recurs în casație .

Așadar, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepselor aplicate prin sentința din 21.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secția I, nerezultând, din actele dosarului, că acesta ar fi fost emis "în scopul judecății".

Drept urmare, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepselor de 2 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de evaziune fiscală și de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, aplicate prin sentința menționată anterior, care nu este definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Madrid, Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că în mod greșit s-a reținut incidența motivului opțional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Cea de-a doua critică formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost în sensul că, în mod greșit, prima instanță a reținut incidența motivului opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate nu s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

În privința acestei critici, Înalta Curte constată că nu poate fi calculat cu certitudine termenul de prescripție a răspunderii penale întrucât sentința din 21.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secția I, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de evaziune fiscală și la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, nu este definitivă (în cuprinsul mandatului european de arestare prevăzându-se, în mod expres, că hotărârea nu este definitivă, întrucât s-a declarat recurs în casație - dosar fond).

Deopotrivă, întrucât sentința din 21.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secția I nu este definitivă, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004, care reglementează condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, în alin. (1) lit. a) al acestui articol prevăzându-se că "Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; (...)".

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul persoană solicitată A..

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul prevederilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul persoană solicitată A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 aprilie 2023.

GGC - MM