ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 octombrie 2023 pe rolul Tribunalului Arad – Secția a II-a Civilă, sub nr. x/108/2022, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâta Banca B S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a ordinului de plată nr. 117900634628 din 28 iulie 2006 și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 322.245 lei, echivalentul a 65.100 euro, cu titlu de „restitutio în integrum”, în temeiul dispozițiilor art. 948 pct. 2 C. civ. de la 1864, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de intervenție principală formulată la 6 februarie 2023, C a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei, echivalentul sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1084 C. civ. de la 1864.

La 4 februarie 2023, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei și a sumei de 10.000 euro, reprezentând daune morale. A precizat că temeiul de drept al acțiunii sale de obligare a pârâtei la plata sumei de 64.100 euro îl reprezintă art. 1084 C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 314 din 22 mai 2023, Tribunalul Arad – Secția a II-a Civilă a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a ordinului de plată nr. 117900634628 din 28 iulie 2006, respingând celelalte pretenții ale reclamantei A, precum și cererea de intervenție.

Reclamanta și intervenientul au apelat această hotărâre în ceea ce privește dispoziția instanței de prim control judiciar de respingere a capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și acordarea daunelor, precum și a cererii de intervenție.

Prin decizia civilă nr. 537/A din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara – Secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii Decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi a respins apelul.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A și intervenientul C au declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În susținere, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.254 alin. (2) C. civ., ale art. 1082 și art. 1085 C. civ. de la 1864 și ale art. 13, 18, 20, 53 alin. (1) lit. f) și art. 55 alin. (2) din Norma BNR nr. 3/2002, actualizată în anul 2003.

Sub un prim aspect, au afirmat că prevederile art. 1.254 alin. (2) C. civ. nu erau aplicabile în cauză, deoarece, față de data actului a cărui anulare s-a solicitat, 2006, în speță, în lipsa unor reglementări exprese cu privire la efectul anulării actului juridic - restabilirea părților în situația anterioară, erau incidente dispozițiile art. 1082 și art. 1085 C. civ. de la 1864.

Au mai susținut că, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, orice executare necorespunzătoare a obligațiilor legale de către intimată, în derularea contractului de credit, se răsfrângea și asupra contractului de garanție și, implicit, asupra garantului și că, potrivit legii, nulitatea absolută putea fi solicitată de orice persoană.

De aceea, au considerat că de vreme ce recurenta a avut calitate și interes să solicite anularea biletului la ordin, aceasta era îndreptățită și la reparația prejudiciului și că în lipsa unei norme care să limiteze persoanele ce pot invoca nulitatea absolută, instanțele nu puteau dispune altfel.

Sub un alt aspect, autorii căii de atac au arătat că statuările instanței de prim control judiciar, în sensul că reclamanții nu au dovedit culpa băncii în falsificarea ordinului de plată, relevă ignorarea de către aceasta a apărărilor și textelor legale indicate în apel.

Astfel, au afirmat că, deși au fost invocate dispozițiile art. 13, 18 si 20 din Norma BNR nr 3/2002, astfel cum a fost actualizată în anul 2003, instanța de prim control judiciar nu le-a analizat, în contextul în care încălcarea obligațiilor prevăzute de aceste norme de către funcționarul bancar, care era evidentă, atrăgea răspunderea intimatei, prin organele sale de conducere, potrivit art. 53 și 55 din aceeași Normă BNR.

Au subliniat că în cuprinsul hotărârii nu se face nicio referire la susținerile lor sau la aceste norme, în măsura în care instanța de apel era obligată să le analizeze și să indice motivele reținerii sau înlăturării lor, conform art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, au susținut că, în mod eronat, s-a reținut că prejudiciul pretins de către recurentă - pierderea imobilului - nu este rezultatul falsificării ordinului de plată, în măsura în care recurentul a intrat în incidenta de plăți ca urmare a sustragerii sumei de bani, iar, în urma aplicării accesoriilor de întârziere, rata s-a triplat, ajungând la un cuantum aproape egal cu cel al salariului lui din acel moment.

Potrivit recurenților, dacă nu ar fi avut loc fapta ilicită - de falsificare a ordinului de plată și sustragere a banilor din cont -, rata ar fi rămas în același cuantum, iar recurentul ar fi putut să o achite.

Mai mult, au arătat că dacă intimata ar fi notificat părțile cu privire la întârzierea la plata sau ar fi declarat anticipat scadența creditului după 3 rate neachitate, așa cum și-a rezervat dreptul prin contract, falsul ar fi fost descoperit, iar recurentul nu ar fi ajuns in imposibilitate de a plăti ratele.

De asemenea, au apreciat că rămânerea intimatei în pasivitate timp de 28 de luni relevă intenția acesteia de a prelua imobilul, potrivit art. 327 C. proc. civ.

La 12 februarie 2024, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil analizării motivelor de recurs, instanța supremă reține că recurentul-intervenient principal nu a formulat critici distincte prin care să determine analiza legalității deciziei de apel din prisma modalității de soluționare a petitelor expuse în cererea de intervenție în interes propriu.

Înalta Curte observă că recurentul-intervenient a avut aceeași atitudine procesuală și în fața instanței de apel, formulând critici comune cu reclamanta din prezenta cauză.

În acest context, analizând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs, circumscris ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deduce verificării în recurs respectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește răspunderea intimatei întemeiate pe dispozițiile Normei BNR nr. 3/2002, astfel cum a fost actualizată în anul 2003.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte notează că, în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, iar în cazul hotărârilor pronunțate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în respectiva fază procesuală, precum și susținerile care au fost înlăturate de către instanța de control judiciar.

Motivarea hotărârii se impune ca garanție de legalitate a raționamentului judiciar și este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidențieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudența instanței europene (cu titlu de exemplu: cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franței, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei).

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu se confirmă, întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, argumentele pretins neanalizate au fost sesizate instanței de apel la 1 noiembrie 2023, ulterior închiderii dezbaterilor și reținerii cauzei în pronunțare - 23 octombrie 2023, contrar dispozițiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ. care se opun depunerii la dosarul cauzei a oricăror înscrisuri după închiderea dezbaterilor și sancționează un astfel de demers înlăturarea actelor din sfera de analiză a instanței, în speță, a instanței de apel.

În consecință, reținând că soluționarea apelului s-a realizat în mod corect fără reținerea motivelor de apel invocate în condițiile arătate mai sus, Înalta Curte constată că decizia recurată răspunde exigențelor art. 425 C. proc. civ., prin raportare la art. 477- 478 C. proc. civ., sens în care va respinge susținerile recurenților.

Succesiv, vor fi înlăturate, fără a fi examinate pe fond, și argumentele recurenților referitoare la încălcarea normelor de la art. 13, 18, 20, 53 alin. (1) lit. f) și art. 55 alin. (2) din Norma BNR nr. 3/2002, actualizată în anul 2003, precum și cele privind incidența art. 327 C. proc. civ., având în vedere că în apel, acestea nu au constituit obiect de preocupare a instanței de apel, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt set de critici aduc în dezbatere în recurs legea aplicabilă efectelor nulității absolute a biletului la ordin în litigiu sub aspect temporal, recurenții contestând incidența dispozițiilor art. 1254 alin. (2) C. civ. în cauză asupra capătului de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.

Unul dintre efectele nulității actului juridic se regăsește în principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii actului declarat nul, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestuia - restitutio in integrum.

La stabilirea legii aplicabile, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 6 din noul C. civ. și art. 4 din Legea nr. 71/2011, în temeiul cărora cauzele de nulitate, precum și regimul și efectele nulităților sunt guvernate de legea în vigoare la data încheierii actului.

În speță, biletul la ordin a fost încheiat la 28 iulie 2006. Ca atare, contrar instanței de apel, efectele nulității lui sunt supuse Codului civil de la 1864.

Cu toate acestea, o asemenea împrejurare nu este de natură să justifice măsura casării deciziei recurate, în măsura în care dispozițiile art. 1254 alin. (2) C. civ. sunt expresia principiului repunerii părților în situația anterioară, așa cum acesta a fost recunoscut și consacrat de doctrina și jurisprudența dezvoltată în legislația anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, în lipsa unor reglementări exprese în Codul civil de la 1864.

Nici criticile privind valorificarea lui în speță nu pot fi reținute, în măsura în care, pe de o parte, aceasta nu a fost parte în raportul juridic stabilit în temeiul actului anulat, iar, pe de altă parte, despăgubirea solicitată nu vizează prestația executată în baza biletului la ordin, respectiv plata sumei de 2.800 euro, ci consecința falsificării biletului la ordin.

Deși restabilirea situației anterioare constituie o consecință a nulității absolute a actului juridic, cea dintâi este recunoscută numai părților și succesorilor acestuia pentru prestații executate de aceștia în temeiul actului juridic, nu și terței persoane, cum este recurenta, restituirea neputând privi decât ce s-a efectuat în baza unui act juridic anulat.

Asupra criticilor privind dispozițiile art. 1082 și ale art. 1085 C. civ., Înalta Curte constată că sunt invocate direct în recurs, omisso medio, astfel că, în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., le va respinge.

În fine, Înalta Curte urmează să respingă și criticile recurenților privind prejudiciul, în măsura în care considerentele ce au fundamentat măsura respingerii motivelor de apel circumscrise răspunderii civile delictuale au fost reprezentate de lipsa dovezilor privind implicarea angajaților pârâtei în operațiunea de falsificare a semnăturii de pe ordinul de plată, respectiv culpa intimatei în sustragerea sumei din contul intervenientului, iar în recurs, aceste statuări decisive nu au fost combătute, ele intrând în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, pentru toate rațiunile expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A și recurentul-intervenient C împotriva deciziei civile nr. 537/A din 6 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii Decurgând din Exploatarea unei Întreprinderi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA B S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2024.