ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr.x/193/2022 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 2.000 euro, reprezentând prețul vânzării unui autoturism marca (..) având nr. de identificare (..), și a dobânzii legale de la data de 7.09.2021, până la achitarea efectivă a sumei.

Prin sentința civilă nr.580 din 6 martie 2024, Judecătoria Botoșani, Secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că este învestită cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Ca situație de fapt, a reținut că pârâta locuiește în Iași, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Iași, instanță în favoarea căreia a declinat competența de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, Secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr.16363 din 29 octombrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Botoșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competență a instanței de la domiciliul/reședința pârâtei.

În raport cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a reținut că necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât prin întâmpinare și, dat fiind că, în cauză, pârâta a invocat această excepție la primul termen de judecată, în condițiile în care prezenta cauză nu face parte din cele pentru care legea prevede că întâmpinarea nu este obligatorie, Judecătoria Botoșani a devenit competentă prin neinvocarea în termen procedural a excepției necompetenței teritoriale.

Ca argument suplimentar pentru reținerea competenței Judecătoriei Botoșani, instanța a constatat că nu a fost făcută dovada că pârâta locuiește în raza municipiului Iași, iar prin întâmpinarea depusă la dosar a declarat că are domiciliul în raza municipiului Botoșani, fără indicarea vreunei adrese de reședință în raza municipiului Iași, situație de fapt confirmată de verificările efectuate în sistemul de evidență DEPABD. Totodată, a reținut că stabilirea domiciliului procesual ales nu reprezintă un criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct.2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea prin care reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 2.000 euro, reprezentând prețul vânzării unui autoturism marca (..) având nr. de identificare (..), precum și a dobânzii legale de la data de 7.09.2021, până la achitarea efectivă a sumei.

Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Aceste norme sunt norme de competență relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetentă în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, doar pârâtul poate cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii dacă întâmpinarea nu este obligatorie.

Prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că: 65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau 3 C. proc. civ.. (...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta, deși a formulat întâmpinare în termen legal, nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Botoșani, excepția fiind invocată de această parte la termenul din data de 6 martie 2024.

Prin urmare, reținând că prezenta cauză nu face parte dintre cele pentru care legea prevede că întâmpinarea nu este obligatorie, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită în favoarea instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta nu se poate dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Botoșani este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ..